de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GEOECOMAR Bucureşti
+
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină – GEOECOMAR Bucureşti, denumit în continuare institut naţional, este persoană juridică română, aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, denumit în continuare minister coordonator. … (2) Institutul naţional funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente, conduce evidenţa contabilă în regim economic şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi ale prezentului regulament. … +
Articolul 2Institutul naţional este înfiinţat în scopul desfăşurării activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul geologiei, geofizicii şi geoecologiei marine. +
Capitolul IIObiectul de activitate +
Articolul 3(1) Obiectul de activitate al institutului naţional cuprinde, în principal: … A. Activităţi de cercetare-dezvoltare:a) în cadrul Planului naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare: … 1. aprofundarea cunoaşterii complexe, interdisciplinare a mediului marin, în principal a structurii şi evoluţiei geologice a acestuia, elaborarea de studii, documentaţii specifice, expertize şi hărţi geologice sedimentologice, geofizice, geoecologice şi ecologice ale platoului continental din jurisdicţia României şi a altor zone maritime;2. cercetări în vederea identificării de noi resurse marine şi evaluării economice a acestora;3. cunoaşterea structurii şi funcţionării ecosistemelor caracteristice pentru macrogeosistemul Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră, modelarea şi prognozarea evoluţiei ecologice a sistemului;4. studiul schimbărilor globale, în principal al modificărilor climatice, al nivelului mării şi al impactului acestor schimbări asupra mediului înconjurător;5. studiul impactului activităţii umane (antropice) asupra ecosistemelor caracteristice pentru mediile fluviatil, deltaic, litoral şi marin; studii de impact şi bilanţuri de mediu;6. elaborarea/propunerea de tehnologii noi: biotehnologii, tehnologii industriale, tehnologii neconvenţionale, pentru reabilitarea mediului marin şi reabilitarea ecosistemelor sale;7. introducerea de tehnici şi tehnologii de investigare moderne;8. participarea directă şi activă la cercetarea şi explorarea Mării Negre şi a altor zone de interes din Oceanul Mondial;9. elaborarea de strategii, studii de diagnoză şi prognoză privind dezvoltarea domeniului ştiinţei sau a ramurii/sectorului în care îşi desfăşoară activitatea, inclusiv asistenţa tehnică acordată organelor centrale şi locale;b) alte activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică: … – studii, cercetări şi proiectări în vederea gestiunii integrate a zonei costiere;c) participare la realizarea planurilor sectoriale şi a programelor-nucleu; … d) participare în cadrul programelor internaţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare: … – cercetări marine multidisciplinare în cadrul programelor internaţionale.B. Activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare, desfăşurate în domeniul propriu de activitate, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare şi, după caz, cu autorizarea instituţiilor abilitate, constând în:a) participare la elaborarea strategiei domeniului; … b) formare şi specializare profesională: … 1. organizare de şcoli de vară;2. specializări în cadrul laboratoarelor proprii;3. cursuri şi seminarii de educare şi popularizare a geoştiinţelor în şcoli şi în alte instituţii de învăţământ;c) consultanţă şi asistenţă de specialitate; … d) editare şi tipărire a publicaţiilor de specialitate în domeniul geoştiinţelor, broşuri, volume tematice, reviste, cărţi, hărţi, ghiduri; … e) prestări de servicii: … 1. analize de laborator, granulometrie, geochimie, chimie, biologie, geotehnică, mineralogie;2. organizare de manifestări ştiinţifice pe uscat şi pe navele aflate în dotarea institutului naţional;3. utilizare şi închiriere a navelor din dotarea institutului naţional pentru: studii şi cercetări complexe, procesul de învăţământ, şcoli de vară, manifestări interne şi internaţionale, ecoturism şi geoturism, alte activităţi economice;f) participare la realizarea transferului tehnologic. … (2) În cadrul obiectului său de activitate, institutul naţional poate colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice şi de apărare naţională sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, cu aprobarea ministerului coordonator. … +
Capitolul IIIPatrimoniul +
Articolul 4(1) Patrimoniul institutului naţional, stabilit pe baza situaţiilor financiare anuale la 31 decembrie 2003, este de 75.808.559 mii lei, din care imobilizări corporale şi necorporale 50.911.389 mii lei şi active circulante 24.897.170 mii lei. … (2) Institutul naţional administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică şi privată a statului administrate de institutul naţional, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul acestuia. … (3) Rezultatele cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin institutului naţional, în calitate de persoană juridică executantă, precum şi ordonatorului principal de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înregistrarea în evidenţa contabilă a institutului naţional, precum şi înstrăinarea, închirierea sau concesionarea şi casarea rezultatelor cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002. … (4) În exercitarea atribuţiilor sale, institutul naţional posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate. … (5) Institutul naţional poate realiza servicii sau activităţi de microproducţie prin asociere în participaţiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea ministerului coordonator. … (6) Patrimoniul institutului naţional poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare. … +
Capitolul IVStructura organizatorică şi funcţională +
Articolul 5(1) Institutul naţional are în cadrul structurii sale organizatorice o subunitate fără personalitate juridică, necesară realizării obiectului său de activitate. Aceasta este sucursala GEOECOMAR, cu sediul în municipiul Constanţa, bd. Mamaia nr. 304, judeţul Constanţa. … (2) Structura organizatorică a institutului naţional se aprobă prin ordin al conducătorului ministerului coordonator, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, şi cuprinde, pe lângă structura organizatorică prevăzută la alin. (1), şi următoarele compartimente: compartimentul juridic, compartimentul de marketing, compartimentul financiar-contabil, compartimentul de audit şi control financiar, compartimentul de diseminare a informaţiilor, relaţii publice şi mass-media. … (3) În funcţie de specificul activităţii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităţi din ţară sau din străinătate. … +
Capitolul VOrganele de conducere +
Articolul 6Conducerea institutului naţional este asigurată de:a) consiliul de administraţie; … b) comitetul de direcţie; … c) directorul general. … +
Articolul 7Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din institutul naţional sunt asigurate de consiliul ştiinţific. +
Articolul 8(1) Relaţiile dintre subunităţile aflate în structura institutului naţional, precum şi relaţiile acestora cu terţii sunt stabilite de directorul general, care poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului naţional, cu avizul consiliului de administraţie. … (2) Conducătorii subunităţilor din structura institutului naţional răspund în faţa consiliului de administraţie şi a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor încredinţate de aceştia. … Consiliul de administraţie +
Articolul 9(1) Consiliul de administraţie este format din 7 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al conducătorului ministerului coordonator, la propunerea conducerii autorităţii de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani care poate fi reînnoit. … (2) Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu: … a) directorul general al institutului naţional, care este preşedintele consiliului de administraţie; … b) preşedintele consiliului ştiinţific al institutului naţional; … c) un reprezentant al autorităţii de stat pentru cercetaredezvoltare; … d) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; … e) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei; … f) doi specialişti din domeniu, propuşi de ministerul coordonator. … (3) Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin. … +
Articolul 10(1) Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajat la instituţia sau unitatea de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care derivă din această calitate. … (2) Pentru activitatea desfăşurată, în calitatea de membru al consiliului de administraţie, aceştia beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului naţional. … (3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale institutelor naţionale şi nu pot participa în aceeaşi calitate la alte unităţi cu care institutul naţional are relaţii contractuale sau interese concurente. … (4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care, personal, soţul/soţia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv, sunt în acelaşi timp patroni sau asociaţi la alte unităţi cu acelaşi profil ori cu care institutul naţional se află în relaţii comerciale directe. … +
Articolul 11(1) Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii: … a) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare a institutului naţional, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate; … b) propune modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura acestuia; … c) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, care se depune la ministerul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale; … d) analizează şi avizează situaţiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare ministerului coordonator, şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de institutul naţional în anul precedent; … e) analizează realizarea criteriilor de performanţă şi raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul naţional şi aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru al bugetului de venituri şi cheltuieli; … f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de institutul naţional; … g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum şi concesionarea ori închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului naţional, în condiţiile legii; … h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale; … i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 32 şi stabileşte modul de rambursare a acestora; … j) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută; … k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă; … l) aprobă criteriile şi comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului naţional. … (2) Consiliul de administraţie exercită orice alte atribuţii stabilite, potrivit prevederilor legale. … +
Articolul 12Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, avizat de ministerul coordonator. Acesta hotărăşte în problemele privind activitatea institutului naţional, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe. +
Articolul 13(1) Consiliul de administraţie se întruneşte de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului naţional o cer, la convocarea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui, precum şi la solicitarea unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie. … (2) Dezbaterile consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de vicepreşedintele ales de către membrii consiliului. … +
Articolul 14(1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa consiliului de administraţie poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi. … (2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de jumătate plus unu din numărul total al membrilor. … +
Articolul 15La şedinţele consiliului de administraţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat. +
Articolul 16Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale. +
Articolul 17(1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului naţional. … (2) Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul naţional nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta ministerul coordonator. … (3) Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului naţional ca urmare a acestui fapt. … +
Articolul 18În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administraţie prezintă ministerului coordonator un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs. +
Articolul 19Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de institutul naţional. Atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie.Comitetul de direcţie +
Articolul 20(1) Conducerea operativă a institutului naţional este asigurată de un comitet de direcţie compus din directorul general şi din conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului naţional. … (2) La şedinţele comitetului de direcţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat. … +
Articolul 21(1) Comitetul de direcţie exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor propuse de directorul general şi aprobate de consiliul de administraţie. … (2) Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din: … a) strategia programelor de dezvoltare a institutului naţional; … b) programul anual de cercetare-dezvoltare; … c) bugetul de venituri şi cheltuieli; … d) programul de investiţii; … e) sistemul de asigurare a calităţii; … f) alte obligaţii. … +
Articolul 22Comitetul de direcţie se întruneşte decadal şi ori de câte ori interesele institutului naţional o impun, la convocarea directorului general sau, după caz, a înlocuitorului acestuia. +
Articolul 23(1) La nivelul subunităţilor din institutul naţional se organizează şi funcţionează comitetul de conducere, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare aprobat de consiliul de administraţie al institutului naţional şi este prezidat de directorul subunităţii respective. … (2) Comitetul de conducere exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor stabilite de directorul general al institutului naţional şi aprobate de consiliul de administraţie. … Directorul generalArt. 24(1) Activitatea curentă a institutului naţional este condusă de directorul general numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecţie organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcţie de performanţele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani. … (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general se fac prin ordin al conducătorului ministerului coordonator. … +
Articolul 25Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului naţional în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi agenţi economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate; … b) stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul subunităţilor şi departamentelor institutului naţional, precum şi relaţiile acestora cu terţii, cu avizul consiliului de administraţie; … c) propune consiliului de administraţie modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional; … d) numeşte directorii şi conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului naţional, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcţie, şi îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administraţie; … e) angajează şi concediază personalul institutului naţional, conform prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă; … f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului naţional şi a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcţie; aprobă salariile rezultate din negocierea directă; … g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale; … h) adoptă măsuri şi urmăreşte realizarea operaţiunilor de comerţ interior şi de import-export prin compartimentele proprii specializate; … i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing; … j) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului naţional de la bugetul de stat; … k) poate delega, în condiţiile legii, o parte din atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului naţional; … l) exercită orice alte atribuţii ce îi sunt delegate de consiliul de administraţie. … Consiliul ştiinţific +
Articolul 26(1) Consiliul ştiinţific este format din minimum 5 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului naţional care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare. … (2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariaţi ai institutului naţional, aleşi pe 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din institutul naţional. … (3) Din consiliul ştiinţific fac parte de drept directorul general şi directorul ştiinţific al institutului naţional. … (4) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret de către membrii consiliului ştiinţific. … (5) Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administraţie. … +
Articolul 27Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a domeniului şi la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare; … b) analizează, avizează şi urmăreşte realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică; … c) propune spre aprobare consiliului de administraţie programul anual de cercetare-dezvoltare şi inovare al institutului naţional; … d) avizează hotărârile consiliului de administraţie care implică politica de cercetare a institutului naţional şi a ramurii; … e) propune măsuri pentru perfecţionarea profesională, încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale; … f) organizează şi coordonează desfăşurarea manifestărilor cu caracter ştiinţific; … g) avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific; … h) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate. … +
Capitolul VIBugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia.Relaţii financiare +
Articolul 28(1) Institutul naţional întocmeşte anual buget de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale, potrivit reglementărilor legale în vigoare. … (2) Situaţiile financiare anuale se aprobă de către ministerul coordonator, în condiţiile legii. … +
Articolul 29(1) Veniturile şi cheltuielile institutului naţional se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar. … (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi de ministerul coordonator şi se aprobă prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. … +
Articolul 30Institutul naţional determină anual volumul de venituri de realizat şi de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată. +
Articolul 31(1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale şi prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit, potrivit legii. … (2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului coordonator, potrivit reglementărilor legale în vigoare. … +
Articolul 32(1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului naţional nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. … (2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea ministerului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor Publice. … +
Articolul 33(1) Institutul naţional hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, precum şi din surse bugetare, prin ministerul coordonator, potrivit legii. … (2) Ministerul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii, dotări, achiziţionării de aparatură, echipamente şi instalaţii pentru institut. … (3) Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă potrivit legii. … +
Articolul 34(1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale institutului naţional se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România şi prin unităţi de trezorerie. … (2) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutare stabilite prin actele normative în vigoare. … (3) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de comerţ exterior, aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unităţile bancare specializate cu sediul în România. … +
Articolul 35Institutul naţional îşi va organiza controlul financiar preventiv propriu şi auditul financiar, potrivit legii. +
Capitolul VIIReglementarea litigiilor +
Articolul 36Litigiile institutului naţional cu persoane fizice sau cu persoane juridice, nesoluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti române de drept comun. +
Capitolul VIIIDispoziţii finale +
Articolul 37Statutul de institut naţional se reînnoieşte periodic prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani, sau la modificarea obiectului de activitate al institutului naţional.––––