privind atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare şi organizarea licitaţiilor pentru atribuirea în gestiune
+
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare se realizează de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin Direcţia de vânătoare şi salmonicultura şi are la baza următoarele principii:a) realizarea unui cadru juridic şi tehnic corespunzător gestionării durabile a faunei de interes cinegetic, în concordanta cu nevoile majore ale deţinătorilor de terenuri pe care sunt arondate fondurile de vânătoare, în scopul asigurării folosinţei lor de baza; … b) realizarea unui cadru juridic şi tehnic corespunzător practicării vânătorii, în scop recreativ-sportiv, didactic sau de cercetare ştiinţifică. … +
Articolul 2Atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare se face după cum urmează:a) prin atribuire directa actualilor gestionari ai fondurilor de vânătoare, astfel cum sunt ei nominalizaţi la art. 12 alin. (2) din Legea nr. 103/1996, cu modificările ulterioare, denumita în continuare lege, cu excepţia celor prevăzuţi la lit. d), a 70% din fondurile de vânătoare pe care le deţin în prezent sau pe care sunt în drept să le detina; … b) prin atribuire directa unităţilor de învăţământ şi cercetare ştiinţifică cu profil cinegetic din România a fondurilor de vânătoare destinate acestui scop, precum şi actualilor deţinători ai fondurilor de vânătoare constituite ca rezervaţii de genofond cinegetic; … c) prin atribuire directa a câte unui fond de vânătoare din judeţ organizaţiilor vânătoresti nou-constituite care nu se încadrează în prevederile art. 12 alin. (2) lit. b) şi c) din lege, dacă fondul respectiv nu este solicitat şi de alta organizaţie din acelaşi judeţ şi din aceeaşi categorie; … d) prin licitaţie publică deschisă, pentru celelalte fonduri de vânătoare care nu se încadrează în prevederile lit. a), b) şi c). … +
Articolul 3(1) Fiecare organizaţie vânătoreasca legal constituită poate beneficia, în vederea practicării vânătorii, pentru fiecare vânător, cetăţean român, cu cotizatia achitată la zi, de o suprafaţa cuprinsă între 150-500 hectare fond de vânătoare în zona de campie, între 350-700 hectare în zona de deal sau între 400-1.000 hectare în zona de munte, fără a se depăşi însă suprafaţa medie de fond de vânătoare ce revine unui vânător în judeţul respectiv la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000 privind modificarea şi completarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996, pentru fiecare din cele trei zone. … (2) În cazul în care într-un judeţ suprafaţa medie de fond de vânătoare pe zone geografice, ce revine unui vânător la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, este mai mica decât limita minima prevăzută la art. 3 alin. (3) din lege, în toate calculele pentru determinarea mărimii suprafeţelor de fonduri de vânătoare ce revin organizaţiilor vânătoresti în judeţul respectiv se vor folosi numai aceste suprafeţe medii. … (3) Determinarea suprafeţelor medii de fond de vânătoare ce revine, pe zone geografice, unui vânător din judeţul respectiv se face conform procedurii prevăzute în anexa nr. 1. … (4) Prin vânător român cu cotizatia achitată la zi se înţelege acel vânător care, din momentul în care a devenit membru al unei organizaţii vânătoresti, şi-a achitat anual cotizatia în condiţiile stabilite prin statutul organizaţiei respective. … (5) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (4) va fi atestata prin declaraţia pe propria răspundere a conducătorului organizaţiei respective, întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 2 şi autentificată de un notar public. … +
Articolul 4Prin organizaţie vânătoreasca constituită prin desprinderea a minimum 51% din numărul membrilor grupelor de vânătoare care au gestionat un anumit fond de vânătoare se înţelege acea organizaţie vânătoreasca, constituită până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, al carei act constitutiv a fost semnat de minimum 51% din numărul vânătorilor grupelor care gestionau fondul de vânătoare respectiv în momentul constituirii, numai dacă numărul acestora se păstrează în acelaşi procent şi în prezent. +
Articolul 5(1) Procentul de 70% din fondurile de vânătoare ce vor constitui obiectul atribuirii directe actualilor deţinători, astfel cum sunt definiţi la art. 12 alin. (2) lit. a), b) şi c) din lege, se referă la întreaga suprafaţa a fondurilor de vânătoare deţinute sau în drept de a fi deţinute de aceştia la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000. … (2) Procentul de 70% prevăzut la alin. (1) se aplică atât organizaţiilor vânătoresti prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. b) din lege, pentru toate fondurile de vânătoare deţinute de acestea, cu excepţia fondurilor de vânătoare ce revin organizaţiilor vânătoresti care au în componenta, la constituire, peste 50% din numărul membrilor grupelor ce au gestionat fondul de vânătoare respectiv, cat şi organizaţiilor vânătoresti prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. c) din lege. … +
Articolul 6(1) Pentru situaţiile prevăzute la art. 5, în care procentul de 70% nu corespunde unui număr întreg de fonduri de vânătoare, se va proceda după cum urmează: … a) dacă diferenţa dintre suprafaţa fondurilor de vânătoare corespunzătoare procentului de 70% prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a) din lege şi suprafaţa fondurilor de vânătoare înscrise pentru atribuire directa, corespunzătoare unui număr întreg de fonduri, este mai mare decât jumătate din suprafaţa celui mai mic fond de vânătoare rămas neînscris, acesta va fi şi el înscris în lista pentru atribuire directa; … b) în cazul în care diferenţa de suprafaţa calculată în condiţiile lit. a) este mai mica decât jumătate din suprafaţa celui mai mic fond de vânătoare, acesta nu va fi înscris în lista pentru atribuire directa. … (2) Pentru organizaţiile vânătoresti îndreptăţite prin lege sa beneficieze de atribuire directa şi care deţin numai unul sau doua fonduri de vânătoare, prin excepţie de la prevederile alin. (1), se va proceda după cum urmează: … a) organizaţiile vânătoresti care deţin numai un fond de vânătoare vor înscrie în lista pentru atribuire directa fondul de vânătoare respectiv; … b) organizaţiile vânătoresti care deţin doua fonduri de vânătoare vor înscrie în lista pentru atribuire directa un singur fond. … +
Capitolul 2Criteriile care se vor folosi la atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare +
Articolul 7(1) Suprafaţa totală a fondului cinegetic al României se atribuie în gestiune, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) din lege, după cum urmează: … a) 25% Regiei Naţionale a Pădurilor; … b) 73% organizaţiilor vânătoresti legal constituite din România; … c) 2% unităţilor de învăţământ şi de cercetare cu profil cinegetic din România şi actualilor deţinători, în afară procentelor prevăzute la lit. a) şi b) în cazul rezervaţiilor de genofond cinegetic. … (2) Fondurile de vânătoare constituite în rezervaţii de genofond se vor atribui în gestiune, la cerere, actualilor gestionari care se obliga sa îndeplinească condiţiile impuse de regulamentul de gestionare a acestor fonduri. În cazul în care actualii gestionari ai fondurilor de vânătoare din această categorie nu solicita atribuirea, aceste fonduri se disponibilizeaza. … (3) Procentele prevăzute la alin. (1) se referă la întregul fond cinegetic al României şi pot fi, la nivelul fiecărui judeţ, mai mari sau mai mici, în funcţie de opţiunile fiecăruia dintre actualii deţinători şi în limitele prevederilor legale. … +
Articolul 8(1) Pentru a putea beneficia de atribuirea în gestiune a unuia sau a mai multor fonduri de vânătoare organizaţiile vânătoresti trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: … a) să fie constituite ca efect al legii şi sa fi dobândit personalitate juridică potrivit Legii nr. 21/1924 sau sa fi obţinut autorizaţia de funcţionare până la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, pentru cele care s-au constituit şi au obţinut personalitatea juridică în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000; … b) numărul de membri vânători, cetăţeni români, înscrişi în evidentele lor, cu cotizatia achitată la zi, asigura gestionarea fondurilor de vânătoare care li se atribuie în gestiune, în condiţiile respectării prevederilor art. 3 alin. (3) din lege; … c) au angajat personal de specialitate în domeniul cinegetic; prin personal de specialitate în domeniul cinegetic se înţelege absolventul unei unităţi de învăţământ de nivel superior, care are ca disciplina de studiu şi vanatul şi vânătoarea, sau absolventul unei unităţi de învăţământ de acelaşi nivel sau de nivel mediu care a lucrat minimum 5 ani în domeniul gospodăririi vânatului; … d) la data încheierii contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare au angajat personal cu atribuţii de paza a fondurilor de vânătoare cel puţin câte o persoană pentru fiecare fond ce face obiectul încheierii contractului de gestiune; … e) respecta procedura şi termenele prevăzute în prezentul regulament; … f) şi-au organizat şi condus activitatea financiar-contabila, de la constituire până în prezent, conform normelor în vigoare; … g) fac dovada ca deţin valori sub forma de mijloace fixe şi circulante libere de orice sarcini, valori de cel puţin 1,5 ori mai mari decât suma tarifelor calculate conform anexei nr. 3 la lege, pentru fondurile de vânătoare la care solicită atribuirea în gestiune. … (2) Neîndeplinirea oricăreia dintre condiţiile prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la lit. d), atrage neadmiterea participării la actul de atribuire în gestiune, iar neîndeplinirea condiţiei prevăzute la lit. d) anulează dreptul de a încheia contractul de gestionare pentru fondul de vânătoare respectiv. … (3) Dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (1) se face de fiecare organizaţie vânătoreasca prin depunerea, la data solicitării atribuirii în gestiune de fonduri de vânătoare, pe lângă documentele solicitate, specifice fiecărui mod de atribuire, şi a următoarelor acte: … – documentele întocmite conform modelelor prezentate în anexele nr. 2, 10 şi 11 la prezentul regulament;– copie de pe bilanţul contabil pentru anul 1999, înregistrat la direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, şi de pe balanţa de verificare pentru luna prevăzută la nota nr. 2 din anexa nr. 2 la prezentul regulament;– copie de pe contractul individual de muncă înregistrat la autoritatea publică competenţa, pentru persoana/persoanele prevăzută/prevăzute la alin. (1) lit. c). +
Articolul 9Obiectul atribuirii îl constituie fondurile de vânătoare a căror rearondare a fost aprobată prin Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 460/1998, iar calitatea de fost deţinător aparţine celui care a deţinut înainte de rearondare cea mai mare parte din fondul respectiv. +
Capitolul 3Proceduri de stabilire a fondurilor de vânătoare care se atribuie direct şi prin licitaţie publică +
Articolul 10(1) În scopul încadrării în termenul prevăzut de Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000 şi în vederea evitării înscrierii pentru atribuirea directa a aceluiaşi fond de vânătoare în condiţiile art. 12 alin. (1) din lege, se va proceda după cum urmează: … a) fiecare gestionar actual de fonduri de vânătoare va întocmi lista fondurilor de vânătoare deţinute în prezent, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 a); … b) fiecare organizaţie vânătoreasca care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. b) sau c) din lege va întocmi lista fondurilor de vânătoare pe care le considera în drept să fie deţinute de organizaţiile vânătoresti prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. c), conform modelului prezentat în anexa nr. 3 b); … c) organizaţiile vânătoresti care gestionează în prezent fonduri de vânătoare, după îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 11, vor întocmi, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 c), lista fondurilor de vânătoare pe care considera în drept să le detina după eliminarea fondurilor de vânătoare în drept să fie deţinute de organizaţiile vânătoresti desprinse potrivit art. 12 alin. (2) lit. c) din lege; … d) organizaţiile vânătoresti definite conform art. 12 alin. (2) lit. c) din lege vor întocmi separat anexa nr. 3 c) după îndeplinirea procedurilor prevăzute la lit. a), b) şi c); … e) după îndeplinirea procedurilor prevăzute la lit. a), b), c) şi d) organizaţiile vânătoresti prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. b) şi c) din lege vor întocmi, conform modelului prezentat în anexa nr. 4, lista fondurilor de vânătoare pentru care solicită atribuirea directa, iar conform modelului prezentat în anexa nr. 5, lista fondurilor de vânătoare disponibilizate. … (2) Listele fondurilor de vânătoare prevăzute la alin. (1) vor fi depuse, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, la Direcţia de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, folosindu-se pentru depunere scrisorile conform modelelor prezentate în anexele nr. 6 şi 7. … (3) Regia Naţionala a Pădurilor va depune în acelaşi termen, conform modelelor prezentate în anexele nr. 3 a), 4 şi 5, lista fondurilor de vânătoare gestionate în prezent, lista fondurilor de vânătoare pe care le solicita sa îi fie atribuite direct în gestiune şi lista fondurilor de vânătoare disponibilizate. … (4) Regia Naţionala a Pădurilor, organizaţiile vânătoresti deţinătoare de rezervaţii de genofond, precum şi unităţile de învăţământ şi cercetare ştiinţifică vor depune separat, în acelaşi termen, lista întocmită conform modelului prezentat în anexa nr. 4. … +
Articolul 11(1) Organizaţiile vânătoresti definite la art. 12 alin. (2) lit. c) din lege sunt obligate sa notifice organizaţiilor vânătoresti din care s-au desprins grupele de vânătoare intenţia de a înscrie în anexele nr. 3 b), 3 c), 4 şi 5 fondurile de vânătoare pentru care solicită atribuire directa. … (2) Organizaţiile vânătoresti notificate potrivit alin. (1) sunt obligate sa comunice în scris organizaţiilor care le-au notificat punctele lor de vedere. … (3) Organizaţiile vânătoresti notificate şi notificatoare sunt obligate ca la întocmirea anexelor nr. 3 b), 3 c), 4 şi 5 sa înscrie, în mod obligatoriu, la coloana "Observaţii", în dreptul fiecărui fond de vânătoare aflat în divergenta, organizaţia cu care se afla în aceasta situaţie. … (4) Notificările şi răspunsul la notificări se fac înăuntrul termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000. … (5) Lipsa notificării prevăzute la alin. (1) atrage pierderea dreptului de atribuire asupra fondurilor de vânătoare în discuţie. De asemenea, netransmiterea poziţiei organizaţiei notificate se considera acceptare a poziţiei notificatorului şi atrage pierderea dreptului de atribuire directa către aceasta a fondului respectiv. … (6) În cazurile prevăzute la alin. (1)-(5), anexele nr. 3-7 se vor depune la Direcţia de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului prin delegat, care va fi înştiinţat, sub semnatura, în momentul depunerii, asupra datei programate pentru soluţionarea divergentelor. … (7) Pentru soluţionarea cazurilor prevăzute la alineatele precedente se va constitui o comisie, numita prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, formată din directorul Direcţiei de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, un reprezentant al Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România şi un reprezentant al organizaţiilor vânătoresti neafiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, desemnat prin consens de acestea din urma. Comisia va analiza fiecare caz pe baza documentelor înaintate, luând o hotărâre definitivă în ceea ce priveşte organizaţia care este în drept să solicite fondul respectiv pentru atribuire directa. Comisia se convoacă de reprezentantul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi îşi poate desfăşura activitatea în prezenta a minimum 2 membri. … (8) Soluţionarea cazurilor prevăzute la alin. (7) se face în termen de 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000. … +
Articolul 12(1) Nedepunerea în termenul prevăzut la art. 10 alin. (2) a listelor fondurilor de vânătoare pentru care se solicita atribuire directa se considera renunţare la acest drept. … (2) Neprezentarea, din motive ce îi sunt imputabile, a uneia dintre părţi la comisia de soluţionare a divergentelor atrage atribuirea directa a fondului de vânătoare aflat în divergenta celeilalte părţi, dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. … +
Articolul 13În termen de maximum 10 zile de la data îndeplinirii procedurii prevăzute la art. 11 Direcţia de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va afişa la sediul acestuia lista fondurilor de vânătoare disponibilizate de organizaţiile vânătoresti şi de Regia Naţionala a Pădurilor. Lista va cuprinde, dacă vechii gestionari considera necesar sa completeze la rubrica corespunzătoare din anexa nr. 5, şi valoarea mijloacelor fixe, altele decât instalaţiile vânătoresti, care sunt destinate gestionării fondurilor de vânătoare şi care pot fi preluate o dată cu fondul de vânătoare, în condiţiile legii. +
Articolul 14(1) În termen de maximum 10 zile de la data afişării listei prevăzute la art. 13 organizaţiile vânătoresti legal constituite în temeiul legii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. IX din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000 vor consulta la sediul Direcţiei de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului listele fondurilor de vânătoare disponibilizate şi vor depune înăuntrul acestui termen, la aceasta direcţie, o cerere pentru atribuirea directa a unuia dintre fondurile de vânătoare prevăzute la art. 13. … (2) Cererea prevăzută la alin. (1) se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 8. … (3) Nedepunerea cererii în termenul prevăzut la alin. (1) este considerată renunţare la acest drept. … (4) În a treia zi de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1) toate organizaţiile vânătoresti care au solicitat fonduri de vânătoare pentru atribuire directa, în temeiul prevederilor art. IX din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, se vor prezenta la sediul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului în vederea confirmării cererii de atribuire directa a unui fond de vânătoare. … (5) În cazul în care exista doua sau mai multe solicitări pentru atribuirea directa a aceluiaşi fond de vânătoare în condiţiile alin. (1), fondul respectiv se liciteaza între solicitanţi la data prevăzută la alin. (4). Organizaţiile vânătoresti care pierd licitaţia pot opta în acel moment pentru atribuirea directa a oricăruia dintre fondurile de vânătoare neatribuite altei organizaţii, depunând o noua cerere de atribuire directa. … (6) Neprezentarea în termenul prevăzut la alin. (4) se considera renunţare la dreptul de atribuire directa din partea organizaţiei respective. … (7) Procedura de licitaţie este prevăzută la cap. VI. … +
Articolul 15În termen de 5 zile de la data finalizarii procesului de atribuire directa prevăzut la art. 14 alin. (4) Direcţia de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului va afişa la sediul ministerului lista definitivă a fondurilor de vânătoare care se scot la licitaţie. Lista se va întocmi conform modelului prezentat în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000. +
Capitolul 4Înscrierea la licitaţiile organizate pentru atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare +
Articolul 16(1) Orice organizaţie vânătoreasca care a obţinut fonduri de vânătoare prin atribuire directa şi doreşte altele în plus, precum şi organizaţiile vânătoresti care nu au obţinut fonduri de vânătoare prin atribuire directa se pot înscrie la licitaţie pentru obţinerea gestiunii oricărui fond de vânătoare dintre cele prevăzute la art. 15, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament. … (2) De aceleaşi drepturi ca cele deţinute de organizaţiile vânătoresti beneficiază şi organizaţiile mixte de vânători şi pescari sportivi, dacă numărul vânătorilor, cetăţeni români ai organizaţiei, asigura gestionarea cel puţin a unui fond de vânătoare. … +
Articolul 17Data şi locul desfăşurării licitaţiilor, precum şi perioada de înscriere la licitaţie se publică într-un ziar de mare tiraj cu minimum 15 zile înainte de începerea lor. +
Articolul 18Cererea de înscriere la licitaţie se întocmeşte conform modelului prezentat în anexa nr. 9 şi conţine menţiuni exprese în ceea ce priveşte intenţia preluării mijloacelor fixe prevăzute la art. 13. +
Articolul 19(1) Formularele necesare pentru înscrierea la licitaţie se ridica de la Direcţia de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. … (2) Documentaţia necesară pentru înscrierea la licitaţie cuprinde: … – cererea de înscriere la licitaţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 9;– scrisoarea de garanţie bancară, conform modelului prezentat în anexa nr. 10, din care să rezulte ca licitatorul are disponibilă în banca o sumă de cel puţin 1,5 ori mai mare decât mărimea tarifului de pornire la licitaţie a fondurilor de vânătoare pentru care se înscrie;– declaraţie pe propria răspundere a conducătorului organizaţiei vânătoresti licitatoare, autentificată de un notar public, din care să rezulte numărul de vânători care au optat, prin cerere scrisă şi semnată, pentru înscrierea în organizaţia respectiva, cu cotizatia achitată la zi în momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, conform modelului prezentat în anexa nr. 2;– copie de pe bilanţul financiar-contabil pe ultimul an, depus în termen şi înregistrat la direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat, precum şi de pe balanţa lunară, conform notei nr. 2 la anexa nr. 2;– situaţia disponibilului în contul bancar, emisă de banca finanţatoare, conform modelului prezentat în anexa nr. 11. +
Articolul 20(1) Pentru participarea la licitaţia organizată în vederea atribuirii în gestiune a fondurilor de vânătoare din fiecare judeţ se percepe un tarif de 2.000.000 lei, care se achită în momentul depunerii dosarului, la casieria Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. … (2) Sumele încasate pentru înscrierea la licitaţie se fac venit la fondul de protecţie a vânatului. … +
Capitolul 5Preselecţia licitatorilor +
Articolul 21(1) Orice ofertant poate contesta dreptul altui ofertant de a participa la preselecţie dacă prezintă documente care să ateste faptul ca organizaţia vânătoreasca contestată nu îndeplineşte criteriile prevăzute la cap. II. … (2) Contestaţiile prevăzute la alin. (1) se pot depune în maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii înscrierii la licitaţie. … +
Articolul 22(1) După încheierea perioadei prevăzute la art. 21 alin. (2) documentele depuse de fiecare licitator vor fi analizate de comisia de preselecţie, numita prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, formată din: … – directorul Direcţiei de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, care are şi calitatea de preşedinte al comisiei;– un reprezentant al organizaţiilor vânătoresti afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, desemnat de conducerea acesteia;– un reprezentant al organizaţiilor vânătoresti neafiliate, desemnat prin consens de acestea.(2) Comisia de preselecţie se convoacă de preşedintele acesteia şi îşi poate desfăşura activitatea şi în prezenta a numai 2 membri. … (3) Obiectul de activitate al comisiei de preselecţie este următorul: … – analiza legalităţii înscrierii la licitaţie a fiecărui licitator;– analiza contestaţiilor depuse de alţi licitatori în detrimentul unuia dintre cei înscrişi;– eliminarea de la licitaţie a licitatorilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament, precum şi a celor care prezintă documentaţii care nu sunt conforme cu realitatea.(4) Lucrările prevăzute la alin. (1) şi (3) se fac în termen de 5 zile, în prezenta contestatarului şi a celui contestat, dacă se solicita expres acest lucru. … (5) În cazul în care probele depuse de contestatar sunt evidente, comisia de preselecţie va hotărî pe loc eliminarea de la licitaţie a celui contestat. În cazul documentelor insuficiente comisia poate să mai acorde un termen de 3 zile pentru depunerea de documente suplimentare. … (6) După analizarea la noul termen a tuturor documentelor prezentate comisia de preselecţie va hotărî admiterea sau respingerea contestaţiei şi, respectiv, participarea ori neparticiparea la licitaţie şi va comunică hotărârea şi celor interesaţi. … (7) Comisia de preselecţie va analiza, în termen de 10 zile de la data expirării termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000, legalitatea solicitării atribuirii directe de fonduri de vânătoare. … +
Articolul 23Hotărârile comisiei de preselecţie sunt executorii şi pot fi contestate potrivit legii. +
Articolul 24După încheierea perioadei de înscriere la licitaţie, de preselecţie şi de soluţionare a contestaţiilor rezultate din procesul de preselecţie comisia va afişa, în termen de 5 zile, lista organizaţiilor vânătoresti admise la licitaţie, conform modelului prezentat în anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 69/2000. +
Capitolul 6Desfăşurarea licitaţiilor +
Articolul 25(1) Comisia de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor pentru atribuirea în gestiune a fondurilor de vânătoare va fi numita prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului şi va avea următoarea componenta: … – directorul Direcţiei de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, care va îndeplini şi funcţia de preşedinte;– un reprezentant al Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti;– un reprezentant al Ministerului de Interne;– un reprezentant al Serviciului contencios din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului;– un reprezentant al Direcţiei generale de resurse şi dezvoltare din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.(2) Comisia de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor se convoacă de preşedintele acesteia şi îşi poate desfăşura activitatea în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. … (3) Secretariatul tehnic al comisiei de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor va fi asigurat de 3 reprezentanţi ai Direcţiei de vânătoare şi salmonicultura din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. … (4) La licitaţii pot participa în calitate de observator un reprezentant al organizaţiilor vânătoresti afiliate la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România, desemnat de conducerea acesteia, şi un reprezentant al organizaţiilor vânătoresti neafiliate, numit prin consensul acestora din urma. … Observatorii au obligaţia sa sesizeze comisia de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor în cazul în care constata abateri de la prevederile prezentului regulament. În cazul neluării în considerare a acestor sesizări ei vor informa conducerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. +
Articolul 26(1) Procedura de desfăşurare a licitaţiilor este următoarea: … a) preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor anunta valoarea de pornire la licitaţie pentru fondul de vânătoare respectiv, pasul de licitaţie şi timpul maxim de exprimare a fiecărei oferte; … b) oricare ofertant înscris şi admis la licitaţie va putea face oferta prin strigare; aceasta nu poate fi mai mica decât tariful de pornire la licitaţie pentru fondul de vânătoare respectiv; … c) procedura prevăzută la lit. b) se repeta până la stabilirea castigatorului licitaţiei. … (2) Pasul de licitaţie se stabileşte prin aplicarea cotei de 10% din valoarea tarifului de pornire la licitaţie, iar exprimarea în continuare a ofertelor se va face prin pasi întregi sau multipli întregi ai acestora, urmând ca valoarea de adjudecare a fondului de vânătoare să fie stabilită prin rotunjirea, prin adaos, la nivelul ordinului zecilor de mii. … (3) Procesul-verbal de desfăşurare a licitaţiei pentru fiecare fond de vânătoare se completează de secretariatul tehnic al comisiei de organizare şi desfăşurare a licitaţiilor şi se însuşeşte prin semnatura de membrii comisiei, de licitatori şi de observatori şi conţine elementele prevăzute în anexa nr. 12. … +
Articolul 27Dacă pentru un fond de vânătoare scos la licitaţie nu s-au înscris, respectiv nu s-au prezentat în sala de licitaţie cel puţin 2 licitatori şi dacă nu se fac cel puţin două oferte, fondul de vânătoare respectiv se considera neadjudecat prin licitaţie publică şi va fi dat în gestiune, în condiţiile şi în termenele prevăzute de lege, Regiei Naţionale a Pădurilor, urmând să fie scos la o noua licitaţie în termen de 3 luni, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament. +
Articolul 28Procedura prevăzută la art. 26 şi 27 se repeta pentru fiecare fond de vânătoare supus licitaţiei. +
Articolul 29(1) După îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 27 şi 28, pentru fiecare fond de vânătoare se va încheia un proces-verbal de atribuire, conform modelului prezentat în anexa nr. 13. … (2) Procesul-verbal de atribuire prevăzut la alin. (1) se semnează de membrii comisiei, de gestionar şi de observatori şi se anexează la contractul de gestionare a fondului de vânătoare. … +
Articolul 30(1) Eventualele contestaţii privind modul de desfăşurare a licitaţiei se pot depune, în termen de 3 zile lucrătoare de la data desfăşurării licitaţiei contestate, la conducerea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. … (2) Contestaţiile se soluţionează în termen de 3 zile de la data expirării termenului prevăzut la alin. (1), în prezenta observatorilor desemnaţi, de către comisia de analiza a contestaţiilor numita prin ordin al ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului. … (3) În cazul în care contestaţia este admisă, fondurile de vânătoare ce au făcut obiectul contestaţiei vor fi scoase din nou la licitaţie în termen de 3 luni. … +
Capitolul 7Încheierea contractelor de gestionare +
Articolul 31(1) În fiecare judeţ, după încheierea procesului de licitaţie publică pentru fondurile de vânătoare ce au făcut, potrivit legii, obiectul atribuirii în acest mod, se trece la încheierea contractelor de gestionare pentru fondurile de vânătoare adjudecate. … (2) Contractele de gestionare pentru fondurile de vânătoare se încheie între Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, reprezentat de oficiul cinegetic teritorial în a cărui raza de activitate se afla judeţul respectiv, şi organizaţia vânătoreasca căreia i s-a atribuit, prin licitaţie publică, fondul de vânătoare respectiv. … +
Articolul 32(1) După încheierea procedurii prevăzute la art. 31 se trece la încheierea contractelor de gestionare pentru fondurile la care atribuirea s-a făcut în mod direct. … (2) Procedura de determinare a tarifelor de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare la care atribuirea se face în mod direct este următoarea: … a) se determina tarifele unitare reale de atribuire în gestiune pentru cele mai apropiate 3 fonduri de vânătoare care au în componenta lor aceleaşi grupe de specii de vanat prevăzute în anexa nr. 3 la lege şi care au fost adjudecate prin licitaţie publică, prin multiplicarea tarifelor unitare prevăzute în aceasta anexa cu raportul dintre tariful de atribuire în gestiune, reiesit prin licitaţie publică, şi tariful de pornire la licitaţie pentru aceste fonduri; … b) tarifele unitare determinate conform lit. a) pentru fiecare dintre cele 3 fonduri de vânătoare, pentru fiecare categorie de folosinţă a terenului, se aduna şi se împart la 3, rezultând astfel tarifele unitare de atribuire în gestiune pentru fondurile la care atribuirea se face în mod direct; … c) tarifele unitare determinate conform lit. b) se multiplica cu suprafeţele corespunzătoare naturii de folosinţă a terenului, iar suma lor reprezintă tariful de atribuire în gestiune a fondurilor de vânătoare la care atribuirea se face în mod direct. … (3) În cazul în care nu exista cel puţin 3 fonduri de vânătoare adjudecate prin licitaţie, care să cuprindă aceleaşi grupe de specii de vanat cu fondurile de vânătoare care se atribuie în mod direct, se urmează procedura prevăzută la alin. (2), cu deosebirea ca se folosesc în calcul tarifele de pornire la licitaţie şi tarifele de adjudecare prin licitaţie pentru trei fonduri de vânătoare care cuprind grupele de specii de vanat imediat inferioare ca valoare a tarifelor unitare prevăzute în anexa nr. 3 la lege. … +
Capitolul 8Dispoziţii finale şi tranzitorii +
Articolul 33În cazul în care o organizaţie vânătoreasca şi-a adjudecat unul sau mai multe fonduri de vânătoare prin licitaţie publică şi nu se prezintă pentru încheierea contractelor de gestionare în termenul stabilit prin lege sau contractele nu se pot încheia din vina acesteia, sumele prevăzute în scrisoarea de garanţie bancară se vor face venit la fondul de protecţie a vânatului. +
Articolul 34(1) Gestionării cărora li s-a atribuit gestiunea fondurilor de vânătoare, conform prevederilor prezentului regulament, sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la atribuirea fondului de vânătoare respectiv, sa plătească, în condiţiile prevăzute în anexa nr. 13, jumătate din valoarea tarifului de gestionare cuvenit pentru anul în care s-a făcut atribuirea, ca prima transa, urmând ca cealaltă jumătate să fie achitată până la sfârşitul anului, ca a doua transa. … (2) În cazul în care prima transa, prevăzută la alin. (1), nu este plătită în termenul stabilit, se considera ca organizaţia vânătoreasca respectiva a renunţat la dreptul de gestiune a fondului de vânătoare, aplicându-se în mod corespunzător prevederile art. 33. … +
Articolul 35Castigatorii licitaţiilor pentru atribuirea gestiunii fondurilor de vânătoare pe care sunt amplasate mijloace fixe, altele decât instalaţiile vânătoresti, pot prelua de la vechiul gestionar aceste mijloace fixe la justa lor valoare, stabilită prin expertiza tehnica. +
Articolul 36Anexele nr. 1-13*) fac parte integrantă din prezentul regulament.–––-Notă …
*) Anexele nr. 1-13 la regulament se pun la dispoziţie celor interesaţi de Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului.––