Notă …
Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1/H din 13 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 16 septembrie 2024. +
Articolul 1(1)Membrii și personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale sunt numai cetățeni cu drept de vot.(2)Candidații la alegerile pentru Președintele României, soțul, soția, rudele și afinii acestora până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale constituite la alegerile pentru Președintele României.(3)În îndeplinirea atribuțiilor ce le revin, membrii birourilor electorale exercită o funcție ce implică autoritatea de stat.(4)Exercitarea corectă și imparțială a funcției de membru al biroului electoral este obligatorie, întrucât membrul unui birou electoral exercită o funcție care implică autoritatea de stat și, ca urmare, nu poate desfășura activități care contravin atribuțiilor și obligațiilor ce îi decurg din lege în această calitate. Nerespectarea acestei obligații atrage răspunderea juridică, civilă, contravențională sau penală, după caz.(la 11-11-2024,
Alineatul (4) , Articolul 1 a fost modificat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 5H din 9 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 11 noiembrie 2024
)
(5)Nimeni nu poate fi în același timp membru și/sau personal tehnic auxiliar și/sau statistician al două sau al mai multor birouri electorale constituite la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.(6)Procesele-verbale întocmite cu prilejul constituirii birourilor electorale sau cu prilejul modificării și completării componenței acestora atestă calitatea de membru al biroului electoral.(7)Președinții birourilor electorale reprezintă interesele acestora în relația cu terții. +
Articolul 2(1)În exercitarea atribuțiilor subsumate calității de membru al unui birou electoral, reprezentanții partidelor politice, ai alianțelor politice, ai alianțelor electorale, precum și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale în birourile electorale nu pot primi și nu pot exercita alte însărcinări în afara celor legale și nu pot avea conduite și nu pot desfășura activități care sunt contrare atribuțiilor și obligațiilor pe care le exercită în această calitate.(la 11-11-2024,
Alineatul (1) , Articolul 2 a fost modificat de Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 5H din 9 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 11 noiembrie 2024
)
(2)Reprezentanții partidelor politice, ai alianțelor politice, ai alianțelor electorale, precum și ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale în birourile electorale pot fi înlocuiți, la cererea celor care i-au propus, cu aprobarea biroului electoral ierarhic superior, până în preziua votării, iar în caz de deces, îmbolnăviri sau accidente, chiar și în ziua votării, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 16 – 23 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(3)Calitatea de membru al unui birou electoral încetează de drept în condițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.(4)Neîndeplinirea atribuțiilor ce le revin sau săvârșirea de către membrii birourilor electorale a unei contravenții prevăzute la art. 55 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, atrage înlocuirea acestora cu alte persoane, la solicitarea președintelui biroului electoral ierarhic superior sau a președintelui Biroului Electoral Central, după caz. Partidul politic, alianța politică sau organizația cetățenilor aparținând unei minorități naționale al cărei reprezentant într-un birou electoral a săvârșit una dintre faptele prevăzute la art. 55 din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are obligația de a nominaliza înlocuitorul reprezentantului său în cel mult 24 de ore de la comunicarea copiei procesului-verbal de constatare a contravenției. Până la momentul aprobării înlocuirii reprezentatului sancționat contravențional, acesta nu mai poate desfășura atribuțiile și obligațiile conferite de lege membrilor birourilor electorale.(la 11-11-2024,
Alineatul (4) , Articolul 2 a fost modificat de Articolul II din HOTĂRÂREA nr. 5H din 9 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1123 din 11 noiembrie 2024
)
+
Articolul 3(1)Birourile electorale lucrează legal în prezența majorității membrilor care le compun și adoptă hotărâri, decizii, alte acte și/sau măsuri, după caz, cu votul majorității membrilor prezenți.(2)În caz de egalitate de voturi, votul președintelui este hotărâtor.(3)În sensul prezentului regulament, prin membru al biroului electoral se înțelege și președintele și locțiitorul acestuia. +
Articolul 4(1)Ședința biroului electoral este condusă de președintele acestuia. În lipsa președintelui biroului electoral, atribuțiile acestuia sunt îndeplinite de locțiitorul său.(2)Ședințele birourilor electorale se desfășoară cu prezența fizică a membrilor la sediul biroului electoral. Cu excepția birourilor electorale ale secțiilor de votare, în eventualitatea în care nu se poate asigura prezența fizică, din motive obiective și temeinic justificate, a majorității membrilor biroului electoral, ședințele birourilor electorale se pot desfășura cu prezența membrilor atât fizică, cât și prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță.(3)Prezența la ședințe a membrilor birourilor electorale este obligatorie. În cazuri justificate, președinții birourilor electorale pot aproba ca unii membri ai acestora să lipsească de la ședință.(4)Proiectul ordinii de zi a ședinței se propune la începutul ședinței de către președintele biroului electoral, sau, în lipsa acestuia, de către locțiitorul președintelui și se aprobă cu votul majorității membrilor prezenți.(5)Punctele aflate pe ordinea de zi se înscriu și se soluționează, de regulă, în ordinea recepționării la nivelul biroului electoral. Documentele înregistrate în contextul gestionării resurselor umane, materiale și financiare nu se înscriu pe ordinea de zi, dar pot fi consultate de către membrii biroului electoral, la solicitarea acestora. Membrii biroului electoral și personalul tehnic auxiliar al acestuia pot propune înscrierea pe ordinea de zi a oricăror subiecte privind aspecte funcționale care necesită intervenția biroului electoral, precum și a proiectelor de hotărâri, decizii sau adrese emise de biroul electoral din oficiu. Propunerile de modificare și/sau completare a ordinii de zi se supun aprobării biroului electoral. Dacă propunerile sunt aprobate, președintele este obligat să supună dezbaterilor subiectele aflate pe ordinea de zi, în versiunea actualizată.(6)Schimbarea ordinii de dezbatere a problemelor înscrise pe ordinea de zi se poate face doar cu aprobarea membrilor biroului electoral, la propunerea președintelui sau a oricăruia dintre membri.(7)La ședințele birourilor electorale participă doar membrii birourilor electorale și personalul din aparatul tehnic auxiliar. Atunci când este cazul, raportat la natura subiectelor înscrise pe ordinea de zi, pot participa reprezentanți ai altor entități publice având atribuții, potrivit legii, în organizarea și desfășurarea alegerilor, cu aprobarea prealabilă a majorității membrilor biroului electoral.(8)Din dispoziția președintelui biroului electoral, solicitările, actele procedurale, plângerile, întâmpinările și contestațiile greșit îndreptate către un birou electoral pot fi redirecționate automat, prin e-mail, către organismele electorale sau entitățile publice competente. În aceste situații, în mapa următoarei ședințe vor fi inserate atât documentele greșit îndreptate, cât și dovada redirecționării acestora, pentru a se lua act de operațiune. +
Articolul 5(1)Convocarea membrilor birourilor electorale la ședințe se face telefonic, prin mesaj text sau prin e-mail, de regulă, cu cel puțin 24 de ore înainte, cu excepția situațiilor urgente, când se face de îndată, telefonic și prin e-mail, de către președintele biroului electoral, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar.(2)În convocarea membrilor birourilor electorale se precizează ora și locul de desfășurare a ședinței și se atașează versiunea la zi a mapei de ședință.(3)Membrii biroului electoral au acces la mapa de ședință, de regulă, prin mijloace electronice. Mapa de ședință se tipărește doar la cerere sau în situații excepționale, generate de lipsa sau disfuncționalitatea echipamentelor electronice puse la dispoziția membrilor. +
Articolul 6(1)Membrii biroului electoral pot participa la dezbateri în ordinea înscrierii la cuvânt și numai după acordarea acestuia de către președinte.(2)În luările de cuvânt, membrii biroului electoral au obligația de a se limita strict la problema pusă în discuție.(3)Președintele poate limita sau retrage cuvântul acordat, în situația în care vorbitorul se abate de la subiectul în discuție. Dacă cel în cauză nu se supune, președintele poate suspenda ședința.(4)Membrii birourilor electorale trebuie să păstreze solemnitatea ședințelor.(5)La finalizarea dezbaterilor privind o problemă înscrisă pe ordinea de zi, președintele biroului electoral sintetizează soluțiile propuse și le supune votului membrilor biroului electoral.(6)Președintele biroului electoral asigură, cu sprijinul personalului tehnic auxiliar, numărarea voturilor exprimate și consemnarea acestora în procesul-verbal de ședință.(7)În cadrul dezbaterilor biroului electoral, membrii și personalul tehnic auxiliar al acestuia își pot exprima în mod liber punctul de vedere. +
Articolul 7(1)În îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, precum și în soluționarea întâmpinărilor și contestațiilor, birourile electorale adoptă acte și iau măsuri, potrivit competenței lor, numai cu votul majorității membrilor prezenți și cu respectarea prevederilor art. 3-6.(2)Votul se exprimă deschis și poate fi numai „pentru“ sau „împotrivă“ și va fi consemnat ca atare în procesul-verbal de ședință.(3)Hotărârile și deciziile adoptate se semnează de președinte, de locțiitorul acestuia și de membrii care au participat la adoptarea lor. Alte categorii de acte se semnează de președintele biroului electoral sau de locțiitorul acestuia, după caz.(4)Lipsa semnăturilor unor membri nu influențează valabilitatea actului, dacă acesta a fost adoptat în condițiile alin. (1), îndeplinirea acestora fiind constatată în procesul-verbal de ședință.(5)Adresele emise din oficiu sau ca răspuns la solicitări de orice gen se semnează doar de către președintele biroului electoral. În situația în care formularea răspunsului la respectivele solicitări nu intră în sfera interpretării dispozițiilor legale, adresele pot fi întocmite și expediate fără a fi discutate în prealabil în ședința biroului electoral, sub coordonarea președintelui acestuia, urmând să fie comunicate, la cerere, membrilor biroului odată cu materialele aflate pe ordinea de zi a următoarei ședințe, spre luare la cunoștință. Adresele cu valoare de circulară care pun în vedere dispoziții legale, prin citarea acestora, pot fi emise fără a fi discutate în prealabil în ședința biroului electoral, urmând a fi transmise membrilor biroului electoral respectiv, de îndată, spre luare la cunoștință. Adresele cu valoare de circulară prin care se iau măsuri vor fi emise doar în urma aprobării acestora cu votul majorității membrilor prezenți ai biroului electoral.(6)Publicitatea hotărârilor, deciziilor și a măsurilor adoptate de biroul electoral se asigură în condițiile prevăzute de lege, inclusiv ale dispozițiilor referitoare la protecția datelor cu caracter personal. Biroul Electoral Central, birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate publică pe pagina de internet a biroului următoarele documente:a)ordinea de zi a ședinței acestuia, în care sunt enumerate punctele/subiectele supuse dezbaterilor, de îndată ce este aprobată; … b)hotărârile și deciziile adoptate, sub semnătura președintelui biroului electoral în cel mult 24 de ore de la încheierea ședinței în care au fost adoptate; … c)mapa ședinței, cuprinzând lucrările supuse dezbaterilor și actele emise de biroul electoral pentru soluționarea acestora; … d)oricare alte documente și informații prevăzute de lege sau apreciate de către președintele biroului electoral, la propunerea personalului tehnic auxiliar al biroului electoral, ca fiind necesar a fi publicate pentru corecta informare a alegătorilor și a entităților publice implicate în organizarea și desfășurarea procesului electoral. … (7)Hotărârile, deciziile și măsurile adoptate se comunică și părților interesate prin e-mail sau poștă, după caz, de îndată ce sunt semnate de către președintele biroului electoral.(8)Hotărârile pronunțate de Biroul Electoral Central pentru interpretarea legii se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 8(1)Relația cu mass-media a Biroului Electoral Central, a biroului electoral județean, a biroului electoral al sectorului municipiului București și a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate se asigură sub coordonarea președintelui biroului electoral, de regulă, prin intermediul purtătorului de cuvânt desemnat din rândul membrilor sau al personalului tehnic auxiliar al biroului electoral cu votul majorității membrilor acestuia.(2)În cazul în care se consideră necesară emiterea unui comunicat de presă, conținutul acestuia se aprobă de către președintele biroului electoral. +
Articolul 9(1)Birourile electorale sunt obligate să țină evidența tuturor întâmpinărilor, contestațiilor, a altor cereri privind alegerile, a hotărârilor, deciziilor și a măsurilor adoptate.(2)După fiecare ședință, birourile electorale întocmesc un proces-verbal de ședință care se semnează de președinte și de persoana care l-a întocmit. Acesta poate fi consultat, la cerere, de către membrii biroului electoral și nu poate fi făcut public. Este interzisă captarea de imagini ale proceselor-verbale, prin orice mijloc tehnic.(3)În procesul-verbal prevăzut la alin. (2) vor fi consemnate următoarele: membrii biroului electoral prezenți la ședință; problemele înscrise pe ordinea de zi; ordinea de zi aprobată de biroul electoral; pe scurt, eventualele dezbateri asupra punctelor de pe ordinea de zi; sintetic, soluțiile propuse pentru fiecare punct al ordinii de zi; rezultatul fiecărui vot, menționând doar numărul de voturi exprimate „pentru“ sau „împotrivă“; alte elemente relevante. +
Articolul 10(1)Membrii și personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale își desfășoară activitatea, de regulă, în fiecare zi a săptămânii în intervalul orar 9.00-17.00.(2)Distinct de intervalele orare în care își desfășoară activitatea membrii și personalul tehnic auxiliar ai birourilor electorale, relația cu publicul este asigurată în fiecare zi a săptămânii în intervalul orar 9.00-17.00. Programul zilnic de lucru cu publicul se afișează la sediile birourilor electorale.(3)În zilele în care se împlinesc termene privind acțiuni care țin de competența biroului electoral se asigură programul de lucru cu publicul în intervalul 9.00-24.00.(4)În ziua sau zilele votării, după caz, și până la încheierea procesului de centralizare a rezultatelor, birourile electorale asigură permanența activității și a programului de lucru cu publicul. +
Articolul 11Aplicarea hotărârilor, deciziilor și a măsurilor adoptate de birourile electorale este obligatorie și ele devin executorii în aria de competență teritorială a acestora de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, de la data comunicării către părțile interesate și/sau de la data afișării pe pagina proprie de internet sau la sediul biroului electoral, după caz. +
Articolul 12Deciziile birourilor electorale prin care se soluționează întâmpinări, contestații sau alte cereri trebuie să conțină în mod obligatoriu:a)denumirea, numărul și adresa sediului biroului electoral, precum și, dacă este cazul, adresa de e-mail, numărul de telefon și/sau fax; … b)data ședinței; … c)elemente de identificare ale contestatarului; … d)obiectul întâmpinării/contestației; … e)probele care au fost administrate; … f)susținerile altor părți interesate, dacă este cazul; … g)soluția dată și măsurile luate de biroul electoral, cu arătarea motivelor de fapt și de drept; … h)calea de atac și termenul de exercitare a acesteia, unde este cazul; … i)semnăturile membrilor biroului electoral. … +
Articolul 13Actele birourilor electorale sunt redactate de către membrii și/sau personalul tehnic auxiliar ai acestora, din dispoziția președintelui biroului electoral. +
Articolul 14(1)Birourile electorale ale secțiilor de votare din țară nu pot funcționa cu mai puțin de 5 membri. La toate operațiunile, prezența președintelui biroului electoral al secției de votare din țară sau a locțiitorului acestuia este obligatorie.(2)Birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate nu pot funcționa cu mai puțin de 3 membri, în prezența obligatorie a președintelui sau a locțiitorului acestuia. +
Articolul 15(1)Membrul biroului electoral al secției de votare are obligația de a face cunoscute alegătorilor numele, prenumele și funcția în biroul electoral, prin intermediul unui ecuson, purtat în mod vizibil asupra sa.(2)În exercitarea atribuțiilor care le revin, membrii și personalul tehnic auxiliar ai birourilor electorale sunt obligați să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credință, corectitudine și amabilitate, fiindu-le interzise manifestările indecente. +
Articolul 16(1)Birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate și birourile electorale ale secțiilor de votare își încetează activitatea la data indicată prin decizie a Biroului Electoral Central, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 12 alin. (1) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2024 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2024 și a alegerilor pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024.(2)Birourile electorale ale secțiilor de votare își încetează activitatea în ziua imediat următoare alegerilor, la ora 24.00. În eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, birourile electorale ale secțiilor de votare își reiau activitatea, urmând ca aceasta să înceteze în ziua imediat următoare celui de-al doilea tur de scrutin, la ora 24.00. După încetarea activității birourilor electorale ale secțiilor de votare, atribuțiile acestora sunt duse la îndeplinire de biroul electoral ierarhic superior. +
Articolul 17(1)Biroul Electoral Central își încetează activitatea în termen de 48 de ore de la data validării rezultatului alegerilor pentru președintele ales.(2)Biroul Electoral Central asigură relația cu publicul și înregistrează solicitările, întâmpinările și contestațiile recepționate cel mai târziu până la data validării rezultatului alegerilor pentru președintele ales, pe care le soluționează până la momentul încetării activității. +
Articolul 18(1)Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României din anul 2024, personalul tehnic auxiliar se subordonează președinților birourilor electorale a căror activitate o sprijină.(2)Personalul tehnic auxiliar are obligația de a respecta normele de conduită profesională prevăzute de lege. +
Articolul 19(1)Personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central, al birourilor electorale județene, al birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate își duc la îndeplinire atribuțiile la sediul biroului electoral sau la sediul entității publice care l-a desemnat, în funcție de specificul activității.(2)Din dispoziția și sub coordonarea președintelui biroului electoral, membrii acestuia duc la îndeplinire următoarele atribuții:a)asistă activitatea de redactare a deciziilor, hotărârilor și a oricăror altor acte emise de birourile electorale; … b)asigură relația cu publicul a biroului electoral, în limitele mandatului acordat de către președintele biroului electoral; … c)pregătesc analize și puncte de vedere față de subiectele înscrise pe ordinea de zi a ședinței; … d)asigură reprezentarea în fața instanțelor de judecată a intereselor biroului electoral, în limitele mandatului acordat de către președintele acestuia; … e)îndeplinesc orice alte sarcini dispuse de către președintele biroului electoral, necesare îndeplinirii atribuțiilor biroului. … (3)Din dispoziția și sub coordonarea președintelui biroului electoral, personalul tehnic auxiliar duce la îndeplinire următoarele atribuții:a)realizează lucrările de secretariat ale biroului electoral; … b)asigură înregistrarea și arhivarea documentelor, precum și secretariatul ședințelor biroului electoral; … c)asigură redactarea proceselor-verbale de ședință, a deciziilor, hotărârilor și a oricăror altor acte emise de birourile electorale; … d)elaborează proiecte de decizii și hotărâri la solicitarea biroului electoral; … e)asigură relația cu publicul a biroului electoral, precum și accesul la informațiile de interes public, în limitele mandatului acordat de către președintele biroului electoral; … f)efectuează operațiunile materiale privind centralizarea rezultatelor alegerilor, precum și operațiunile materiale de predare-primire a materialelor electorale; … g)întocmește listele de prezență; … h)îndeplinește orice alte sarcini dispuse de către președintele biroului electoral, necesare îndeplinirii atribuțiilor biroului. … +
Articolul 20Prevederile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător birourilor electorale pentru votul prin corespondență.