privind controlul activităţii persoanelor fizice şi juridice autorizate sa realizeze şi sa verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României
+
Capitolul 1Dispoziţii generale +
Articolul 1Prezentul regulament stabileşte modul în care Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie (ONCGC) şi oficiile de cadastru, geodezie şi cartografie judeţene (OJCGC), respectiv al municipiului Bucureşti, îşi exercită controlul în conformitate cu prevederile Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 2Obiectul controlului îl constituie activitatea persoanelor autorizate să execute lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei, cartografiei, fotogrammetriei, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea persoanelor fizice şi juridice care pot sa realizeze şi sa verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, aprobat prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 538/2001. +
Articolul 3Persoanele fizice şi juridice autorizate în domeniile cadastrului, geodeziei, fotogrammetriei şi cartografiei sunt obligate sa pună la dispoziţie persoanelor împuternicite de ONCGC/OJCGC documentele necesare în vederea întocmirii raportului asupra controlului. +
Capitolul 2Controlul activităţii desfăşurate de persoanele autorizate +
Articolul 4(1) Controlul activităţii persoanelor autorizate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei se exercită periodic de către Inspecţia de stat pentru cadastru, geodezie şi cartografie din cadrul ONCGC şi de birourile de expertiza, autorizare şi control din cadrul OJCGC, respectiv al municipiului Bucureşti, potrivit atribuţiilor de serviciu prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a ONCGC/OJCGC. … (2) La sesizarea instituţiilor subordonate sau a unor terţe persoane controlul activităţii persoanelor autorizate se exercită, după caz, din dispoziţia preşedintelui ONCGC prin direcţiile generale de specialitate ale ONCGC sau din dispoziţia directorilor generali ai OJCGC, respectiv al municipiului Bucureşti. … +
Articolul 5Exercitarea controlului se face în baza unui mandat (conform modelului prezentat în anexa nr. 1) semnat de preşedintele ONCGC pentru constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 6(1) Pentru situaţiile prevăzute la art. 4 alin. (2) exercitarea controlului activităţii persoanelor autorizate se va realiza pe bază de mandat (conform modelului prezentat în anexa nr. 2) de către echipele de control formate din consilieri din cadrul ONCGC şi al instituţiilor subordonate. În componenta echipei de control trebuie să fie inclus cel puţin un consilier categoria A, clasa I, gradul 1. … (2) Componenta echipelor de control la nivelul ONCGC se aproba de preşedintele ONCGC, iar la nivelul OJCGC, de directorul general al OJCGC. … +
Articolul 7Echipa de control se va deplasa la sediul persoanei autorizate în vederea verificării prin sondaj a următoarelor aspecte:– încadrarea calităţii produselor şi a serviciilor prestate în cerinţele metodologiilor, normelor tehnice, regulamentelor şi instrucţiunilor elaborate sau avizate de ONCGC, precum şi ale altor acte normative care reglementează activitatea de specialitate;– existenta şi respectarea prevederilor avizelor de execuţie emise de ONCGC sau de OJCGC, după caz;– provenienţă datelor şi coordonatelor punctelor geodezice de la o instituţie autorizata să le gestioneze;– conformitatea tehnologiilor şi a mijloacelor utilizate cu cele din proiectele şi documentaţiile tehnice elaborate;– starea şi calitatea aparaturii şi a componentelor utilizate în lucrările de specialitate;– existenta certificatelor de verificare, etalonare, metodologice etc. privind aparatura utilizata în lucrările de specialitate;– respectarea reglementărilor legale privind datele şi informaţiile cu caracter de secret de serviciu;– respectarea legislaţiei în vigoare privind publicarea sau difuzarea de materiale cartografice de orice fel;– existenta registrului activităţii de specialitate;– executarea lucrărilor de specialitate cu personal tehnic autorizat conform prevederilor legale;– încasarea onorariilor pentru prestările de servicii în limitele prevăzute de lege;– constatarea cazurilor în care este angajata răspunderea disciplinară a persoanelor autorizate conform Regulamentului privind autorizarea persoanelor fizice şi juridice care pot sa realizeze şi sa verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României. +
Capitolul 3Dispoziţii finale +
Articolul 8(1) Echipa de control va întocmi un raport de control (conform modelului prezentat în anexa nr. 3) care va fi semnat de membrii echipei de control şi de persoana autorizata controlată şi va fi înaintat ISCGC sau, după caz, OJCGC, respectiv al municipiului Bucureşti. … (2) Raportul de control este aprobat de directorul general al ISCGC ori, după caz, de directorul general al OJCGC, respectiv al municipiului Bucureşti. … (3) Echipa de control va preciza în raport dacă pentru îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor ce îi revin persoana autorizata răspunde civil, penal sau disciplinar. … +
Articolul 9(1) Echipa de control ia măsuri de sancţionare a persoanei autorizate, dacă este cazul, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind autorizarea persoanelor fizice şi juridice care pot sa realizeze şi sa verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României. … +
Articolul 10Persoanele autorizate pot face contestaţii împotriva deciziilor referitoare la sancţiunile primite şi/sau la suspendarea şi/sau la retragerea certificatului de autorizare, în termen de 10 zile de la comunicare, la ISCGC din cadrul ONCGC. +
Articolul 11ISCGC analizează contestaţia şi propune admiterea sau respingerea contestaţiei şi menţinerea sau modificarea sancţiunii primite, comunicându-i decizia sa persoanei autorizate în cauza. +
Articolul 12Împotriva soluţiei adoptate de ISCGC, persoana autorizata se poate adresa, în termen de 10 zile de la comunicare, preşedintelui ONCGC. Preşedintele ONCGC va dispune soluţionarea plângerii persoanei autorizate în termen de 30 de zile de la primirea acesteia. +
Articolul 13Împotriva soluţiei adoptate de ONCGC partea nemultumita se poate adresa instanţei de contencios competente, conform legii. +
Anexa 1––-la regulament––––-MANDAT– model –Domnul/Doamna …………………., funcţionar public al ONCGC/OJCGC în funcţia de ………………, care se legitimează cu buletinul/cartea de identitate seria ….. nr. ………., eliberat/eliberata de Secţia de poliţie ……… la data de ………., este împuternicit/imputernicita să constate contravenţiile şi infracţiunile şi să aplice sancţiuni pentru abaterile disciplinare şi contravenţiile constatate potrivit actelor normative în vigoare.Preşedintele ONCGC,……………… +
Anexa 2––-la regulament––––-Aprob,Preşedintele ONCGC,……………….MANDAT– model –În vederea efectuării controlului activităţii …..(persoana fizica/juridică)………………….se constituie următoarea echipa de control:– şef echipa – consilier categoria A, clasa I, gradul I ……….;– consilier ………….;– consilier ………… .Echipa de control va controla în perioada …………………. aspectele activităţii persoanei autorizate menţionate mai sus, în vederea realizării raportului de control în conformitate cu Regulamentul privind controlul activităţii persoanelor fizice şi juridice autorizate sa realizeze şi sa verifice lucrări de specialitate în domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei pe teritoriul României, pe care îl va depune în termen de 5 zile.Data …………Director general al ISCGC,……………………. +
Anexa 3––-la regulament––––-RAPORT DE CONTROL*)I. Informaţii generale:1. Denumirea/numele şi sediul/adresa:2. Numărul şi data înregistrării la registrul comerţului:3. Codul fiscal:4. Capitalul social:5. Obiectul de activitate:6. Principalele activităţi privind realizarea sau verificarea unor lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei:7. Activităţi de service (propriu sau pe bază de contract):II. Informaţii privind asigurarea cu personal:Personal angajat permanent (număr total), din care:a) personal de conducere: … b) personal de execuţie (număr total), din care: … – studii superioare de specialitate (inclusiv subingineri):– studii medii de specialitate:c) persoane fizice autorizate (număr total), din care: … – în domeniul D:– în domeniul A:– în domeniul B:– în domeniul C:––––Notă …
*) În cazul persoanelor fizice autorizate raportul de control se va adapta conform situaţiei specifice.III. Informaţii privind dotarea tehnica, mijloacele fixe, materialele şi logistica:1. Sedii şi/sau spaţii (număr total), din care:– încăperi destinate lucrărilor de specialitate (număr, suprafaţa):– încăperi destinate arhivelor, bazelor de date şi birourilor de documente cu caracter secret (număr, suprafaţa):2. Mijloace fixe direct productive sau linii tehnologice (număr total), din care:– aparatura de măsurat clasica/moderna (număr, denumire, tip, stare, valoare orientativa):– aparatura hardware şi mijloace de calcul (număr, denumire, tip, stare, valoare orientativa):– software utilizat (denumire, număr licenţe, producător, destinaţie, provenienţă, performanţe):IV. Respectarea programului de prevenire a scurgerilor de informaţiiV. Constatările privind obiectivele controluluiSe vor prezenta constatările controlului privind aspectele prezentate la art. 7.VI. Concluzii şi propuneri rezultate în urma controlului.––––