a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei – I.G.R. Bucureşti
+
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Geologiei, Geofizicii, Geochimiei şi Teledetecţiei, cu denumirea de Institutul Geologic al României – I.G.R., cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Caransebeş nr. 1, sectorul 1, denumit în continuare institut naţional, este persoană juridică română în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, denumită în continuare organ coordonator. … (2) Institutul naţional funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente, conduce evidenţa contabilă în regim economic şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare, precum şi cu prevederile prezentului regulament. … +
Articolul 2Institutul naţional are ca scop desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul geologiei, geofizicii, geochimiei şi teledetecţiei. +
Capitolul IIObiectul de activitate +
Articolul 3(1) Obiectul de activitate al institutului naţional cuprinde, în principal: … A. Activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare, cod CAEN 731:a) în cadrul Planului naţional pentru cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică: … I. cercetări fundamentale şi de bază, realizate în scopul creşterii nivelului cunoştinţelor în domeniile: mineralogie, paleontologie, stratigrafie, geochimie, geologie regională, hidrogeologie, geotehnică, resurse minerale, magnetometrie, gravimetrie, geoelectricitate, seismică, teledetecţie, geotermie etc., care se materializează în studii privind:I.1. descifrarea structurii, alcătuirii şi evoluţiei geologice a teritoriului ţării şi corelarea cu regiunile învecinate, cod CAEN 7310;I.2. întocmirea, editarea şi imprimarea hărţilor naţionale geologice, hidrogeologice, geofizice şi metalogenetice la diverse scări, cod CAEN 7310;I.3. elaborarea de modele genetice de acumulare, în vederea conturării zonelor şi obiectivelor de perspectivă pentru substanţe minerale utile solide şi fluide, inclusiv pentru ape minerale şi geotermale, cod CAEN 7310;I.4. cercetarea şi analiza distribuţiei câmpurilor: geomagnetic, gravific, geotermic şi electromagnetic pe teritoriul României, cod CAEN 7310;I.5. geochimia mediului ambiant şi monitorizarea acestuia, cod CAEN 7310;I.6. dezvoltarea cercetărilor geonomice integrate, incluzând sistemul geoinformaţional (GIS), geoidul şi analiza imaginilor satelitare, cod CAEN 7310;I.7. cercetări aplicative pentru realizarea de modele experimentale şi tehnologii noi sau modernizate privind:I.7.1. perfecţionarea metodelor şi tehnologiilor de investigare geofizică şi prin teledetecţie pentru stabilirea condiţiilor de acumulare şi de valorificare a substanţelor minerale utile, cod CAEN 7310;I.7.2. îmbunătăţirea procedeelor tehnologice de preparare a diverselor tipuri de substanţe minerale utile, utilizând metode nepoluante, cod CAEN 7310;I.7.3. reevaluarea prognozelor de substanţe minerale utile pentru valorificarea cercetărilor geologice, cod CAEN 7310;I.7.4. dinamica unor fenomene geologice cu potenţial de hazard naţional, cod CAEN 7310;I.8. elaborarea de studii privind tendinţele de dezvoltare a ştiinţelor pământului în funcţie de conjunctura economică internaţională, cod CAEN 7310;b) alte activităţi de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică: … – exercitarea atribuţiilor de serviciu geologic naţional care asigură organizarea, gestionarea şi valorificarea publică a fondului naţional de date geologice, conservarea şi valorificarea carotelor de foraje, a colecţiilor de minerale, roci şi flori de mină, precum şi monitorizarea stării mediului din zonele miniere, cod CAEN 9252;– elaborarea, la cererea beneficiarilor, a unor documentaţii tehnico-economice pentru aprofundarea cunoaşterii geologice a unor obiective privind materiile prime minerale, cod CAEN 7420;– expertize, asistenţă tehnică şi consultanţă pentru lucrări geologice magistrale (lucrări miniere şi foraje), executate de firme de stat şi private din ţară şi din străinătate, cod CAEN 7420;– elaborarea unor studii geologice privind amplasarea unor obiective industriale de interes naţional (inclusiv energetice), cod CAEN 7420;– colectarea, inventarierea şi sistematizarea carotelor din cele mai importante foraje de referinţă executate în ţară, în special prin colectivul de la Litoteca naţională, cod CAEN 9252;c) pentru realizarea planurilor sectoriale şi a programelor nucleu, cod CAEN 7420; … d) în cadrul programelor internaţionale de cercetare-dezvoltare şi inovare prin menţinerea şi extinderea acordurilor de cooperare cu instituţiile similare din străinătate, pe baza bilaterală, multilaterală, în cadrul C.E.I. (Iniţiativa Central Europeană), I.G.C.P. (programe internaţionale de corelare geologică sub egida UNESCO), FOREGS (Forumul serviciilor geologice naţionale din Europa), I.U.G.S. (Uniunea Internaţională a Ştiinţelor Geologice), I.U.G.G. (Uniunea Internaţională de Geodezie şi Geofizică) etc., cod CAEN 7310. … B. Activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare, desfăşurate în domeniul propriu de activitate, cu aprobarea ministerului coordonator şi, după caz, cu autorizarea instituţiilor abilitate, constând în:a) participare la elaborarea strategiei domeniului, cod CAEN 7420; … b) formare şi specializare profesională prin asigurarea condiţiilor de perfecţionare profesională a tinerilor cercetători din institutul naţional prin conducere de doctorate, burse şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate, îndrumarea unor masteranzi care şi-au exprimat dorinţa de a lucra în cercetare, în cooperare cu instituţii de învăţământ superior, cod CAEN 8042; … c) consultanţă şi asistenţă de specialitate, cod CAEN 7420; … d) editare şi tipărire a publicaţiilor de specialitate, cod CAEN 2211, 2222: … I. publicaţii:I.1. Anuarul Institutului Geologic al României (editat în limbile română şi engleză);I.2. RJ Of Mineralogy;I.3. RJ Of Petrology;I.4. RJ Of Stratigraphy;I.5. RJ Of Mineral Deposits;I.6. RJ Of Tectonics and Regional Geology;I.7. RJ Of Geophysics;II. hărţi naţionale geotematice la diverse scări;e) organizare de manifestări ştiinţifice din domeniul propriu de activitate şi de coparticipare la organizarea manifestărilor ştiinţifice din domeniul conexe, cod CAEN 7310; … f) prestări de servicii în domeniul propriu de activitate şi în domenii conexe acestuia, cod CAEN 7420; … g) participare la realizarea transferului tehnologic al rezultatelor cercetării ştiinţifice geologice în domeniul prospecţiunii şi explorării geologice, prin: … – distribuirea hărţilor geologice, hidrogeologice, geofizice ca bază pentru proiectarea lucrărilor geologice de orice tip, cod CAEN 5247;– elaborarea studiilor pentru proiectarea forajelor adânci de referinţă, pe baza modelelor geologice create de institutul naţional, cod CAEN 7310;h) activităţi de comerţ interior şi de import-export aferente obiectului său de activitate, în condiţiile legii. … (2) În cadrul obiectului său de activitate, institutul naţional poate colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice şi de apărare naţională sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, cu aprobarea organului coordonator. … +
Capitolul IIIPatrimoniul +
Articolul 4Patrimoniul actualizat al institutului naţional, stabilit pe baza situaţiilor financiare la data de 30 iunie 2005, este de 9.742.778 mii lei, din care: imobilizări corporale şi necorporale 6.617.690 mii lei şi active circulante 3.125.088 mii lei. +
Articolul 5(1) Institutul naţional administrează cu diligenţa unui bun proprietar bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică a statului administrate de institutul naţional, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul acestuia. … (2) Institutul naţional poate realiza servicii sau activităţi de microproducţie prin asociere în participaţiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea organului coordonator. … +
Articolul 6Rezultatele cercetării obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice aparţin institutului naţional, în calitate de persoană juridică executantă, precum şi ordonatorului principal de credite în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înregistrarea în evidenţa contabilă a institutului naţional, precum şi înstrăinarea, închirierea sau concesionarea şi casarea rezultatelor cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările ulterioare. +
Articolul 7În exercitarea atribuţiilor sale, institutul naţional posedă şi foloseşte bunuri aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate. +
Articolul 8Patrimoniul institutului naţional poate fi modificat conform prevederilor legale în vigoare. +
Capitolul IVStructura organizatorică şi funcţională +
Articolul 9Institutul naţional, în cadrul structurii sale organizatorice, are următoarele subunităţi fără personalitate juridică necesare realizării obiectului său de activitate:a) Filiala Cluj-Napoca – cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Fântânele nr. 30, judeţul Cluj; … b) Observatorul Geomagnetic Naţional Surlari "Liviu Constantinescu", cu sediul în satul Lipia, comuna Gruiu, judeţul Ilfov; … c) Staţia de Observare Geomagnetică "Dreptu", cu sediul în satul Dreptu, comuna Poiana Teiului, judeţul Neamţ; … d) Litoteca Naţională Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Şos. Chitilei nr. 58, sectorul 1; … e) Muzeul Geologic Naţional, cu sediul în municipiul Bucureşti, şos. Kiseleff nr. 2, sectorul 1. … +
Articolul 10Structura organizatorică a institutului naţional şi modificarea ei se aprobă prin ordin al preşedintelui organului coordonator. +
Articolul 11În funcţie de specificul activităţii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităţi din ţară sau din străinătate. +
Capitolul VOrganele de conducere +
Articolul 12Conducerea institutului naţional este asigurată de:a) consiliul de administraţie; … b) comitetul de direcţie; … c) directorul general. … +
Articolul 13(1) Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din institutul naţional sunt asigurate de consiliul ştiinţific. … (2) Relaţiile dintre subunităţile aflate în structura institutului naţional, precum şi relaţiile acestora cu terţii sunt stabilite de directorul general, care poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele institutului naţional, cu avizul consiliului de administraţie. … (3) Conducătorii subunităţilor din structura institutului naţional răspund în faţa consiliului de administraţie şi a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor încredinţate de aceştia. … +
Secţiunea 1Consiliul de administraţie +
Articolul 14(1) Consiliul de administraţie este format din 7 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al conducătorului ministerului coordonator, la propunerea conducerii autorităţii de stat de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit din 4 în 4 ani. … (2) Din consiliul de administraţie fac parte în mod obligatoriu: … a) directorul general al institutului naţional, care este preşedintele consiliului de administraţie; … b) preşedintele consiliului ştiinţific al institutului naţional; … c) un reprezentant al autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare; … d) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice; … e) un reprezentant al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. … (3) Ceilalţi membri ai consiliului de administraţie sunt specialişti din domeniu, propuşi de organul coordonator. … (4) Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea, în caz de abateri ori de nerespectare a îndatoririlor ce le revin. … +
Articolul 15(1) Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajat la instituţia sau la unitatea de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care derivă din această calitate. … (2) Pentru activitatea desfăşurată în calitate de membru al consiliului de administraţie, aceştia beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al institutului naţional. … (3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale institutelor naţionale şi nu pot participa în aceeaşi calitate la alte unităţi cu care institutul naţional are relaţii contractuale sau interese concurente. … (4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care personal, soţul/soţia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv sunt în acelaşi timp patroni sau asociaţi la alte unităţi cu acelaşi profil sau cu care institutul naţional se află în relaţii comerciale directe. … +
Articolul 16(1) Consiliul de administraţie are, în principal, următoarele atribuţii: … a) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare a institutului naţional, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate; … b) propune modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura acestuia; … c) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, care se depune la organul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale; … d) analizează şi avizează situaţiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare organului coordonator, şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de institutul naţional în anul precedent; … e) analizează realizarea criteriilor de performanţă şi raportarea trimestrială privind activitatea realizată de institutul naţional şi aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru al bugetului de venituri şi cheltuieli; … f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează să fie realizate de institutul naţional; … g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum şi concesionarea ori închirierea unor bunuri din patrimoniul institutului naţional, în condiţiile legii; … h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale; … i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 36 şi stabileşte modul de rambursare a acestora; … j) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută; … k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă; … l) aprobă criteriile şi comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul institutului naţional; … m) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, delegaţiile în străinătate. … (2) Consiliul de administraţie exercită orice atribuţii stabilite potrivit prevederilor legale. … +
Articolul 17Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, avizat de organul coordonator. Acesta hotărăşte în problemele privind activitatea institutului naţional, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe. +
Articolul 18(1) Consiliul de administraţie se întruneşte, de regulă, o dată pe lună sau ori de câte ori interesele institutului naţional o cer, la convocarea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui, precum şi la solicitarea unei treimi din numărul membrilor consiliului de administraţie. … (2) Dezbaterile consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia, de către vicepreşedintele ales de membrii consiliului. … +
Articolul 19(1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin 5 membri. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa consiliului de administraţie poate fi reprogramată într-un interval de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi. … (2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar nu mai puţin de 4 membri. … +
Articolul 20La şedinţele consiliului de administraţie participă în calitate de invitat permanent un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat. +
Articolul 21Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale. +
Articolul 22(1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului institutului naţional. … (2) Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru institutul naţional nu răspund, dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta ministerul coordonator. … (3) Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 15 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate institutului naţional ca urmare a acestui fapt. … +
Articolul 23În primul trimestru al fiecărui an consiliul de administraţie prezintă organului coordonator un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs. +
Articolul 24Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de institutul naţional. Atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie. +
Secţiunea a 2-aComitetul de direcţie +
Articolul 25(1) Conducerea operativă a institutului naţional este asigurată de un comitet de direcţie, compus din directorul general şi conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a institutului naţional. … (2) La şedinţele comitetului de direcţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din institutul naţional sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat. … +
Articolul 26(1) Comitetul de direcţie exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor propuse de directorul general şi aprobate de consiliul de administraţie. … (2) Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din: … a) strategia programelor de dezvoltare a institutului naţional; … b) programul anual de cercetare-dezvoltare; … c) bugetul de venituri şi cheltuieli; … d) programul de investiţii; … e) sistemul de asigurare a calităţii; … f) alte obligaţii. … +
Articolul 27(1) Comitetul de direcţie se întruneşte decadal şi ori de câte ori interesele institutului naţional o impun, la convocarea directorului general sau, după caz, a înlocuitorului acestuia. … (2) La nivelul subunităţilor din institutul naţional se organizează şi funcţionează comitetul de conducere, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu propriul regulament de organizare şi funcţionare aprobat de consiliul de administraţie al institutului naţional şi este prezidat de directorul subunităţii respective. … (3) Comitetul de conducere exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor stabilite de directorul general al institutului naţional şi aprobate de consiliul de administraţie. … +
Secţiunea a 3-aDirectorul general +
Articolul 28(1) Activitatea curentă a institutului naţional este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani, pe baza rezultatelor concursului de selecţie organizat conform metodologiei elaborate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare. La expirarea acestui termen, în funcţie de performanţele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani. … (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general se fac prin ordin al conducătorului organului coordonator. … +
Articolul 29Directorul general are, în principal, următoarele atribuţii şi responsabilităţi:a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele institutului naţional în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi operatori economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate; … b) stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul subunităţilor şi departamentelor institutului naţional, precum şi relaţiile acestora cu terţii, cu avizul consiliului de administraţie; … c) propune consiliului de administraţie modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a institutului naţional; … d) numeşte directorii şi conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a institutului naţional, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcţie, şi îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administraţie; … e) angajează şi concediază personalul institutului naţional, conform prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă; … f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul institutului naţional şi a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcţie; aprobă salariile rezultate din negocierea directă; … g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale; … h) adoptă măsuri şi urmăreşte realizarea operaţiunilor de comerţ interior şi de import-export, prin compartimentele proprii specializate; … i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing; … j) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate institutului naţional de la bugetul de stat; … k) poate delega, în condiţiile legii, o parte din atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea institutului naţional; … l) exercită orice alte atribuţii ce îi sunt delegate de consiliul de administraţie. … +
Secţiunea a 4-aConsiliul ştiinţific +
Articolul 30(1) Consiliul ştiinţific este format din 11 membri, reprezentând principalele compartimente din cadrul institutului naţional care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare. … (2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători atestaţi, salariaţi ai institutului naţional, aleşi pe o perioadă de 4 ani prin vot secret de către cercetători din compartimentele de cercetare ale institutului naţional. … (3) Din consiliul ştiinţific fac parte, de drept, directorul general şi directorul ştiinţific al institutului naţional. … (4) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi de un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret de către membrii consiliului ştiinţific. … (5) Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administraţie. … +
Articolul 31Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare în domeniul şi la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare; … b) analizează, avizează şi urmăreşte realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică; … c) propune spre aprobare consiliului de administraţie programul anual de cercetare-dezvoltare şi inovare al institutului naţional; … d) avizează hotărârile consiliului de administraţie care implică politica de cercetare a institutului naţional şi a ramurii; … e) propune măsuri pentru perfecţionarea profesională, încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale; … f) organizează şi coordonează desfăşurarea manifestărilor cu caracter ştiinţific; … g) avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific; … h) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate. … +
Capitolul VIBugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia. Relaţii financiare +
Articolul 32(1) Institutul naţional întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli, situaţiile financiare anuale, potrivit reglementărilor legale în vigoare. … (2) Situaţiile financiare anuale se aprobă de organul coordonator, în condiţiile legii. … +
Articolul 33(1) Veniturile şi cheltuielile institutului naţional se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar. … (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi de organul coordonator şi se aprobă prin ordin al conducătorului organului coordonator, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. … +
Articolul 34Institutul naţional determină anual volumul de venituri de realizat şi de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată. +
Articolul 35(1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale şi prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli, stabilit potrivit legii. … (2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al conducătorului organului coordonator, potrivit reglementărilor legale în vigoare. … +
Articolul 36(1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care, în cursul unui an, resursele financiare ale institutului naţional nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. … (2) Contractarea de credite bancare peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea ministerului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor Publice. … +
Articolul 37(1) Institutul naţional hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, precum şi din surse bugetare, prin organul coordonator, potrivit legii. … (2) Organul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii, dotări, achiziţionări de aparatură, echipamente şi instalaţii pentru institutul naţional. … (3) Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă potrivit legii. … +
Articolul 38(1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale institutului naţional se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România şi prin unităţi de trezorerie. … (2) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutară stabilite prin actele normative în vigoare. … (3) Institutul naţional poate efectua operaţiuni de comerţ exterior aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unităţile bancare specializate, cu sediul în România. … +
Articolul 39Institutul naţional îşi organizează controlul financiar preventiv propriu şi auditul financiar, potrivit legii. +
Capitolul VIIDispoziţii finale +
Articolul 40Litigiile institutului naţional cu persoane fizice sau juridice, nesoluţionate pe cale amiabilă, sunt supuse spre rezolvare instanţelor judecătoreşti române de drept comun. +
Articolul 41Modificările şi completările regulamentului de organizare şi funcţionare a institutului naţional se pot face la propunerea consiliului de administraţie, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. +
Articolul 42Statutul de institut naţional de cercetare-dezvoltare se reînnoieşte prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani sau la modificarea obiectului de activitate al acestuia.______________