Notă …
Aprobat prin ORDINUL nr. 1.069/629/2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 629 din 28 iunie 2021.(la 01-04-2022,
Titlul actului normativ a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 942 din 30 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 31 martie 2022
)
+
Articolul 1Prezentul regulament stabilește modalitatea de organizare și funcționare a comisiei constituite în baza prevederilor art. 2 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022.(la 01-04-2022,
sintagma: dispozitivelor medicale, tehnologiilor și dispozitivelor asistive a fost înlocuită de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 942 din 30 martie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 315 din 31 martie 2022
)
+
Articolul 2(1)Comisia este formată din 5 membri de drept, dintre care 2 reprezentanți ai caselor de asigurări de sănătate, 2 reprezentanți ai direcției de sănătate publică, un reprezentant al colegiului teritorial al medicilor pentru specialitatea medicină de familie. La lucrările comisiei participă, cu rol consultativ, un reprezentant al autorităților administrației publice locale, un reprezentant al patronatului județean al medicilor de familie și un reprezentant al asociației profesionale județene a medicilor de familie, în condițiile în care sunt constituite astfel de organizații la nivel local. Comisia va avea un secretar fără drept de vot, numit de casa de asigurări de sănătate. Comisia se constituie prin act administrativ al directorului general al casei de asigurări de sănătate, ca urmare a desemnării reprezentanților instituțiilor/organizațiilor anterior menționate de conducătorii acestora. Pentru fiecare membru desemnat, instituțiile/organizațiile menționate anterior vor nominaliza și membrii supleanți echivalenți numeric.(2)În situația în care unul dintre membrii de drept nu poate participa la lucrările comisiei, acesta va fi înlocuit de către instituția/organizația care l-a desemnat cu unul dintre membrii supleanți.(3)Desemnarea și revocarea reprezentanților instituțiilor/organizațiilor menționate la alin. (1) se fac de conducătorii respectivelor instituții/organizații.(4)Înlocuirea unui reprezentant se face cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)-(3), împreună cu notificarea încetării nominalizării reprezentantului precedent. +
Articolul 3Comisia își desemnează un președinte dintre membrii acesteia, cu un mandat pe durata a 6 (șase) luni, care nu se poate repeta mai devreme de un an. Desemnarea președintelui se face prin votul membrilor comisiei. +
Articolul 4(1)Numai membrii de drept ai comisiei au drept de vot. Opiniile și mențiunile reprezentantului administrației publice locale, consemnate în procesele-verbale ale ședințelor, au rol consultativ.(2)Comisia poate adopta hotărâri dacă sunt prezente două treimi din numărul membrilor cu drept de vot, respectiv 3 din cei 5 membri.(3)Pentru adoptarea hotărârilor este necesar votul favorabil al majorității membrilor cu drept de vot prezenți. +
Articolul 5În condițiile în care instituțiile/organizațiile menționate la art. 2 alin. (1), existente la nivel județean, nu își îndeplinesc obligația de a asigura prezența membrilor desemnați/membrilor supleanți la lucrările comisiei, respectiv prezența celor 5 membri cu drept de vot, în termen de maximum 48 de ore se convoacă o nouă ședință a comisiei la care cvorumul de două treimi necesar pentru adoptarea hotărârii comisiei se raportează la numărul membrilor cu drept de vot prezenți. +
Articolul 6(1)Dezbaterile din ședințele comisiei sunt consemnate în procesele-verbale ale ședințelor. Procesele-verbale ale ședințelor vor fi semnate de toți membrii comisiei prezenți la dezbateri și de secretarul comisiei.(2)Hotărârile comisiei sunt semnate numai de președintele comisiei și vor fi făcute publice pe site-ul instituțiilor. +
Articolul 7(1)Sediul comisiei unde aceasta își desfășoară activitatea este la casa de asigurări de sănătate.(2)Comisia are ștampilă proprie, iar documentele primite/emise se consemnează într-un registru propriu. +
Articolul 8(1)Comisia se întrunește obligatoriu anual în vederea pregătirii procesului de contractare, astfel încât să se poată încheia procesul de contractare la termenul stabilit, și o dată la 6 luni pentru evaluarea situațiilor de fapt raportate la atribuțiile proprii, precum și ori de câte ori este nevoie. Membrii comisiei, reprezentantul patronatului județean al medicilor de familie, reprezentantul asociației profesionale județene a medicilor de familie și reprezentantul autorităților administrației publice locale, care au rol consultativ, sunt convocați în scris de secretarul comisiei.(2)Membrii comisiei care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al IV-lea inclusiv, au un interes patrimonial legat de problema/problemele supusă/supuse dezbaterii nu participă la lucrările comisiei referitoare la problema/problemele pentru care se constată că au un interes patrimonial.(3)Odată cu primirea convocatorului și a ordinii de zi, membrii comisiei care au un interes patrimonial legat de una sau mai multe probleme dintre cele supuse dezbaterii anunță în scris secretarul comisiei pentru convocarea membrilor supleanți, care pot participa la dezbateri, cu respectarea prevederilor alin. (2). +
Articolul 9Comisia are următoarele atribuții:a)stabilește necesarul de medici de familie cu liste proprii, pe unități administrativ-teritoriale/zone urbane, atât pentru mediul urban, cât și pentru mediul rural, pentru care se poate încheia contract de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară cu casa de asigurări de sănătate; … b)stabilește numărul minim de persoane asigurate înscrise pe listele medicilor de familie din mediul rural, pe unități administrativ-teritoriale, pentru care se încheie contract de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară cu casele de asigurări de sănătate; … c)stabilește zonele din mediul urban neacoperite din punctul de vedere al numărului necesar de medici de familie, pentru care se pot încheia contracte cu medici de familie cu liste cuprinzând sub 800 de persoane asigurate înscrise, și stabilește numărul minim de persoane asigurate înscrise pentru aceste zone; … d)analizează situațiile în care numărul minim de persoane asigurate înscrise pe lista unui medic de familie într-o localitate urbană, pentru care se solicită încheierea contractului de furnizare de servicii medicale, este sub 800 și decide asupra încheierii contractului cu casa de asigurări de sănătate; … e)analizează situațiile de încadrare a cabinetelor medicale din asistența medicală primară în funcție de condițiile în care își desfășoară activitatea, în baza criteriilor aprobate prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate; … f)analizează situațiile de încadrare a unităților administrativ-teritoriale/zonelor deficitare din punctul de vedere al existenței medicilor de familie; unitățile administrativ-teritoriale/zonele se încadrează în unități administrativ-teritoriale/zone deficitare în situația în care în ultimii 2 ani numărul medicilor de familie a fost sub cel necesar sau dacă în unitatea administrativ-teritorială/ zona respectivă nu a funcționat un medic de familie în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate; … g)analizează situațiile în care medicul nou-venit care a încheiat contract de furnizare de servicii medicale pentru o perioadă de maximum 6 luni, după încetarea convenției încheiate pentru maximum 6 luni, nu a înscris numărul minim de persoane asigurate pe listă stabilit potrivit art. 2 alin. (1) și (4) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021, situație în care contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate poate înceta la expirarea celor 6 luni, cu excepția situațiilor stabilite de comisie; prin excepție, pentru medicul de familie nou-venit într-o localitate din mediul rural, cu deficit din punctul de vedere al existenței medicilor, contractul încheiat între medicul de familie nou-venit și casa de asigurări de sănătate nu încetează dacă la expirarea celor 6 luni acesta nu înscrie numărul minim de persoane asigurate înscrise, stabilit potrivit art. 2 alin. (1) și (4) din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 696/2021. … +
Articolul 10Comisia își îndeplinește atribuțiile prevăzute în baza unor criterii care se aprobă prin ordin al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.