de organizare şi funcţionare a casei de cultură
+
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Casa de cultură ……….., denumită în continuare casa de cultură, este o instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, care funcţionează sub autoritatea consiliului local ……………/sindicatului …………../ organizaţiei neguvernamentale ………., fiind finanţată din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul local. … (2) Casa de cultură poate avea filiale pe raza unităţii administrativ-teritoriale în care funcţionează. … +
Articolul 2Casa de cultură îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile legislaţiei române în vigoare, cu cele ale propriului regulament de organizare şi funcţionare, elaborat în temeiul regulamentului-cadru. +
Articolul 3Casa de cultură are sediul în imobilul situat în …………………………………., str. …………………….. nr. ….., judeţul …………… . Toate actele, facturile, anunţurile, publicaţiile etc. vor conţine denumirea completă a instituţiei şi indicarea sediului. +
Capitolul IIScopul şi obiectul de activitate +
Articolul 4Casa de cultură iniţiază şi desfăşoară proiecte în domeniul educaţiei permanente (economică, juridică, artistică, ecologică etc.), al culturii tradiţionale şi al creaţiei populare contemporane, urmărind cu consecvenţă:a) organizarea şi desfăşurarea de activităţi cultural-artistice şi de educaţie permanentă; … b) conservarea şi transmiterea valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale, ale patrimoniului cultural naţional şi universal; … c) organizarea sau susţinerea formaţiilor artistice de amatori, de concursuri şi festivaluri, inclusiv a participării formaţiilor la manifestări culturale interjudeţene, naţionale şi internaţionale; stimularea creativităţii şi talentului; … d) organizarea sau susţinerea activităţii de documentare a expoziţiilor temporare, elaborarea de monografii şi lucrări de educaţie civică şi informare a publicului; … e) difuzarea de filme artistice şi documentare; … f) organizarea cercurilor ştiinţifice şi tehnice, de artă populară, plastică şi de gospodărie ţărănească; … g) organizarea şi desfăşurarea cursurilor de formare profesională continuă. … +
Articolul 5Pentru îndeplinirea obiectivelor sale casa de cultură are următoarele atribuţii principale:a) organizează şi desfăşoară activităţi de educaţie permanentă; … b) organizează şi desfăşoară activităţi cultural-artistice; … c) promovează obiceiurile şi tradiţiile populare specifice zonei, precum şi creaţia populară contemporană locală; … d) organizează şi desfăşoară activităţi, proiecte şi programe de conservare şi transmitere a valorilor morale, artistice şi tehnice ale comunităţii locale şi/sau aparţinând patrimoniului naţional şi universal; … e) organizează şi/sau susţine formaţiile artistice de amatori, organizează concursuri şi festivaluri folclorice, susţine participarea formaţiilor la manifestări culturale la nivel local, zonal sau naţional; … f) propune centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale obiceiuri, tradiţii, creaţii populare, valori ale patrimoniului cultural naţional ce trebuie protejate; … g) organizează şi/sau susţine participarea la expoziţii temporare sau permanente, elaborează monografii şi lucrări de prezentare turistică; … h) difuzează filme artistice şi documentare; … i) organizează cercuri ştiinţifice şi tehnice, de artă populară şi de gospodărie ţărănească; desfăşoară activităţi turistice, agroturistice, de turism cultural şi tehnico-aplicative în cadrul unor cercuri ştiinţifice, tehnice şi formaţii/ ansambluri artistice; … j) organizează şi desfăşoară cursuri de educaţie civică şi de formare profesională continuă proprii sau prin universităţile populare rurale; … k) asigură participarea la proiecte şi schimburi culturale interjudeţene, naţionale şi internaţionale; … l) alte activităţi în conformitate cu obiectivele instituţiei şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. … +
Articolul 6Pentru exercitarea atribuţiilor care îi revin şi realizarea activităţilor specifice, casa de cultură colaborează cu instituţii de specialitate, organizaţii neguvernamentale, persoane juridice de drept public sau privat, precum şi cu persoane fizice, fără a exprima nici un fel de interese de grup (etnice, politice, religioase etc.). +
Capitolul IIIPatrimoniul +
Articolul 7(1) Patrimoniul casei de cultură este format din drepturi şi obligaţii asupra unor bunuri aflate în proprietatea publică sau privată a statului şi/sau a unităţii administrativ-teritoriale, după caz, pe care le administrează în condiţiile legii, sau în proprietatea privată a instituţiei. … (2) Patrimoniul casei de cultură poate fi îmbogăţit şi completat prin achiziţii, donaţii, precum şi prin preluarea în regim de comodat sau prin transfer, cu acordul părţilor, de bunuri din partea unor instituţii publice ale administraţiei publice centrale şi locale, a unor persoane juridice de drept public şi/sau privat, a unor persoane fizice din ţară sau din străinătate. … (3) Bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea casei de cultură se gestionează potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, conducerea instituţiei fiind obligată să aplice măsurile de protecţie prevăzute de lege în vederea protejării acestora. … +
Capitolul IVPersonalul şi conducerea +
Articolul 8(1) Personalul casei de cultură se structurează în personal de conducere, de specialitate şi personal auxiliar. … (2) Ocuparea posturilor, eliberarea din funcţie, precum şi încetarea raporturilor de muncă ale personalului casei de cultură se realizează în condiţiile legii. … +
Articolul 9(1) Structura organizatorică şi numărul de posturi, aprobate de autoritatea tutelară, sunt cele prevăzute în anexa la Regulamentul de organizare şi funcţionare a casei de cultură. … (2) Atribuţiile personalului încadrat la casa de cultură sunt cele prevăzute în fişele postului. … +
Articolul 10Personalul de specialitate şi, după caz, cel auxiliar, încadrat în casa de cultură, are obligaţia de a absolvi un curs de perfecţionare o dată la 3 ani, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. +
Articolul 11(1) Conducerea operativă a casei de cultură este asigurată de un director numit prin concurs. … (2) Directorul casei de cultură are următoarele atribuţii: … a) asigură conducerea activităţii curente a instituţiei; … b) elaborează programele de activitate anuale şi pe etape; … c) conduce nemijlocit şi concret un domeniu distinct din activităţile de profil specifice; … d) este ordonator secundar de credite; … e) angajează personal de specialitate şi auxiliar, în conformitate cu prevederile legale în vigoare; … f) hotărăşte măsurile disciplinare sau de recompensare a personalului din subordine, în concordanţă cu legislaţia în vigoare; … g) reprezintă şi angajează instituţia în raporturile cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în faţa organelor jurisdicţionale; … h) informează trimestrial consiliul consultativ asupra realizării obiectivelor stabilite şi a prestaţiei colectivului pe care îl conduce, stabilind împreună cu acesta măsuri corespunzătoare pentru îmbunătăţirea activităţii. … +
Articolul 12(1) În exercitarea atribuţiilor sale directorul casei de cultură este ajutat de un contabil-şef, numit cu acordul autorităţii tutelare, conform legii. … (2) Contabilul-şef se subordonează directorului şi îndeplineşte următoarele atribuţii principale: … – coordonează activitatea financiar-contabilă şi de salarizare;– exercită controlul financiar propriu, prin viza de control financiar preventiv propriu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;– organizează şi răspunde de efectuarea înregistrărilor financiar-contabile;– organizează şi răspunde de efectuarea inventarierilor periodice ale patrimoniului instituţiei;– propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii financiar-contabile a instituţiei;– participă în mod nemijlocit la elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al instituţiei;– îndeplineşte orice alte atribuţii specifice funcţiei pe care o ocupă, potrivit legii.(3) În absenţa contabilului-şef, toate atribuţiile sale se exercită de către persoana desemnată de acesta, cu avizul directorului casei de cultură. … +
Articolul 13(1) În cadrul casei de cultură se organizează un consiliu consultativ format din 7-15 membri, care îşi desfăşoară activitatea pe bază de voluntariat, din rândul personalităţilor culturale şi ştiinţifice reprezentative, precum şi reprezentanţi ai filialelor casei de cultură. … (2) Componenţa consiliului consultativ este propusă de directorul instituţiei şi aprobată de consiliul local/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, cu avizul direcţiei judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, şi al centrului judeţean pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale. … (3) Componenţa consiliului consultativ se stabileşte pentru o perioadă de 4 ani. … (4) Consiliul consultativ se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie şi are următoarele atribuţii principale: … – face propuneri referitoare la programul anual de activitate şi la priorităţile de finanţare;– analizează trimestrial activitatea desfăşurată şi modul de finanţare a activităţilor;– face propuneri privind schimbările necesare în structura instituţiei, care se înaintează spre aprobare consiliului local.(5) Dezbaterile consiliului consultativ se consemnează în procesul-verbal de şedinţă şi se semnează de toţi participanţii la lucrările şedinţei. … +
Capitolul VBugetul de venituri şi cheltuieli +
Articolul 14(1) Casa de cultură este finanţată din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul local. … (2) Casa de cultură are plan propriu de venituri şi cheltuieli, care se elaborează anual şi se aprobă de consiliul local, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti. … +
Articolul 15Veniturile extrabugetare se obţin din activităţi realizate direct de casa de cultură, şi anume din:a) încasări din spectacole, proiecţii de filme, discoteci şi videodiscoteci; … b) închirieri de săli şi bunuri; … c) valorificarea unor lucrări realizate în cadrul cercurilor şi cursurilor aplicative; … d) taxe de înscriere la cercuri şi cursuri proprii sau ale universităţilor populare; … e) difuzarea unor publicaţii proprii sau de altă producţie din domeniul culturii populare, educaţiei permanente, ştiinţei şi literaturii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; … f) încasări din expoziţii şi din valorificarea unor creaţii populare realizate pe orice fel de suport, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie; … g) prestarea altor servicii (culturale, de educaţie permanentă etc.) ori activităţi, în conformitate cu obiectivele şi atribuţiile instituţiei, în condiţiile legii. … +
Capitolul VIDispoziţii finale +
Articolul 16(1) Casa de cultură dispune de ştampilă şi sigiliu proprii. … (2) Casa de cultură are arhivă proprie în care se păstrează, conform prevederilor legale: … – actul normativ de înfiinţare;– procesele-verbale ale şedinţelor consiliului consultativ;– documentele financiar-contabile, planul şi programul de activitate, dări de seamă şi situaţii statistice;– corespondenţa;– alte documente, potrivit legii. +
Articolul 17Dacă în cadrul casei de cultură funcţionează universităţi populare şi/sau centre zonale pentru educaţia adulţilor, prezentul regulament va fi completat cu dispoziţii referitoare la organizarea şi desfăşurarea activităţii acestora. +
Articolul 18(1) Prezentul regulament se completează de drept cu actele normative în vigoare. … (2) Directorul casei de cultură, în baza prezentului regulament şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, elaborează Regulamentul de ordine interioară al instituţiei. … (3) Orice modificare şi completare a prezentului regulament vor fi propuse de director, în vederea aprobării de către autoritatea tutelară. … –––––