Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 9 octombrie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
la Hotărârea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2009
La Hotărârea preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2009 privind procedura de eliberare a adeverinţelor prin care se atestă îndeplinirea de către organizaţiile neguvernamentale şi instituţiile mass-media a condiţiilor prevăzute de art. 19^8 alin. (3) şi (8) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările şi completările ulterioare, şi procedura de acreditare a observatorilor externi, precum şi a reprezentanţilor externi ai mass-mediei la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 1 octombrie 2009, se fac următoarele rectificări (care nu aparţin Redacţiei „Monitorul Oficial, Partea I”):– la anexa nr. 4, în loc de: „… la alegerile pentru membri din România în Parlamentul European din anul 2009.” se va citi: „… la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2009.”;– la anexa nr. 5, în loc de: „… a alegerilor pentru membri din România în Parlamentul European din anul 2009 …” se va citi: „… a alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2009 …”.––