Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 12 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Democrată Maghiară din România – Bucureşti
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 30 martie-17 aprilie 2009 s-a efectuat controlul finanţării la Uniunea Democrată Maghiară din România – Bucureşti pentru anul 2008.I. ConstatăriVeniturile înregistrate la Uniunea Democrată Maghiară din România – Bucureşti au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 10.187 lei, donaţii provenind de la persoane fizice în sumă de 28.800 lei, alte venituri provenite din dobânzi bancare în sumă de 0,56 lei.II. RecomandăriEchipa de control a recomandat Uniunii Democrate Maghiare din România – Bucureşti să utilizeze formularele pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform Hotărârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.Director general,Gheorghe OnogeaBucureşti, 5 mai 2009.Nr. 90.543.–––