Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 12 mai 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – Judeţul Braşov
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2009, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 16-27 martie 2009 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – Judeţul Braşov pentru anul 2008.I. ConstatăriVeniturile Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – Judeţul Braşov au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 7.539 lei, donaţii în sumă de 10.775 lei (persoane fizice 9.775 lei, persoane juridice 1.000 lei) şi alte venituri provenite din dobânzi bancare în sumă de 0,16 lei.II. RecomandăriEchipa de control a recomandat Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – Judeţul Braşov să utilizeze formularele pentru cotizaţii, donaţii şi alte venituri conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare, să întocmească situaţiile ce trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.Director general,Gheorghe OnogeaBucureşti, 5 mai 2009.Nr. 90.479.–––