RAPORT nr. 9.636 din 18 iulie 2014

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 02/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 613 din 19 august 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE (R) 334 17/07/2006 ART. 35
ActulREFERIRE LALEGE (R) 334 17/07/2006 ART. 36
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Poporului Dan Diaconescu – Organizaţia Judeţeană Caraş-Severin



– extras –În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2014, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 2 iulie -15 iulie 2014 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Poporului Dan Diaconescu – Organizaţia Judeţeană Caraş-Severin pentru anul 2013.ConstatăriCa urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Poporului Dan Diaconescu – Organizaţia Judeţeană Caraş-Severin au totalizat 6.316,37 lei şi au fost obţinute din cotizaţii în sumă de 570,00 lei, din donaţii în sumă de 5.664,00 şi din alte surse de venit în sumă de 82,37 lei.Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.Bucureşti, 18 iulie 2014.Nr. 9.636.________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x