Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 7 iunie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Neamţ
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, şi cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 12 -19 aprilie 2011 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Neamţ pentru anul 2010.Constatări:Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Neamţ au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 89.548,48 lei şi donaţii de la persoane juridice în valoare de 15.013,00 lei.Au fost efectuată inventarierea patrimoniului în conformitate cu Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009.A fost întocmite Registrul de casă, Registrul-jurnal, Registrul-inventar şi Cartea mare.Nu au fost constatate deficienţe ce puteau fi sancţionate contravenţional.Bucureşti, 1 iunie 2011.Nr. 3.086.––