Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 224 din 18 aprilie 2013
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizaţia Judeţeană Bihor
– extras –În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2013, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 18-22 februarie 2013 s-a efectuat controlul finanţării Uniunii Democrate Maghiare din România – Organizaţia Judeţeană Bihor pentru anul 2012.Constatări:Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Uniunii Democrate Maghiare din România – Organizaţia Judeţeană Bihor au fost în sumă de 1.042.530,74 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 188.348,71 lei, din donaţii în sumă de 825.412,20 lei şi din venituri provenite din activităţi proprii în sumă de 28.769,83 lei.Nu au fost constatate încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.Bucureşti, 12 aprilie 2013.Nr. 277.____