Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 29 ianuarie 2015
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alternativa Socialistă pentru verificarea campaniei electorale ocazionate de alegerile pentru Preşedintele României din anul 2014
– extras –În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 21 noiembrie – 9 decembrie 2014 s-a efectuat controlul finanţării campaniei electorale pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2014, desfăşurată de către Partidul Alternativa Socialistă.ConstatăriCa urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că Partidul Alternativa Socialistă a obţinut venituri în sumă de 3.010,00 lei şi a efectuat cheltuieli în valoare de 248,00 lei. Rezultatul financiar al campaniei electorale a fost de 2.762,00 lei. Nu au fost înregistrate datorii neachitate până la data depunerii raportului detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.Nu au fost constatate încălcări ale prevederilor legale referitoare la finanţarea campaniilor electorale.Bucureşti, 9 decembrie 2014.Nr. 18.286.––-