– extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 2.07.2018-13.07.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizația Județeană Alba, perioada verificată fiind 1.01.2015-31.12.2017.I.Constatări:În anul 2015 veniturile obținute de Organizația Județeană Alba a Uniunii Democrate Maghiare din România, conform balanței de verificare întocmite la 31.12.2015, au fost în valoare totală de 20.399,02 lei, după cum urmează: 3.420,00 lei – venituri din cotizații, 7.009,78 lei – venituri din donații, 9.969,24 lei – venituri din bunuri și servicii primite cu titlu gratuit. În anul 2016 veniturile obținute de Organizația Județeană Alba a Uniunii Democrate Maghiare din România, conform balanței de verificare întocmite la 31.12.2016, au fost în valoare totală de 26.999,28 lei, după cum urmează: 7.940,00 lei – venituri din cotizații, 1.403,78 lei – venituri din alte surse, 17.656,28 lei – contribuții alegeri locale. În anul 2017 veniturile obținute de Organizația Județeană Alba a Uniunii Democrate Maghiare din România, conform balanței de verificare întocmite la 31.12.2017 și documentelor justificative puse la dispoziția echipei de control, au fost în valoare totală de 8.249,00 lei și au provenit din cotizații.Veniturile Organizației Județene Alba a Uniunii Democrate Maghiare din România în anii 2015 și 2016 conform balanțelor de verificare au fost denaturate datorită înregistrării eronate a unor documente financiar-contabile aferente veniturilor, înregistrării unor sume ca și venituri fără a avea la bază vreun document justificativ și datorită realizării unor plăți, în numerar, fără existența în casă a soldului necesar realizării respectivei operațiuni.În anul 2015 cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizația Județeană Alba, conform balanței de verificare, întocmită la 31.12.2015, au fost în valoare totală de 34.848,85 lei.În anul 2016 cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizația Județeană Alba, conform balanței de verificare, întocmită la 31.12.2016, au fost în valoare totală de 51.882,91 lei.În anul 2017 cheltuielile înregistrate de Uniunea Democrată Maghiară din România – Organizația Județeană Alba, conform balanței de verificare, întocmită la 31.12.2017, au fost în valoare totală de 35.730,42 lei.Cheltuielile Organizației Județene Alba a Uniunii Democrate Maghiare din România în anii 2015, 2016 și 2017 conform balanțelor de verificare au fost denaturate datorită neînregistrării unor documente financiar-contabile aferente constituirii unor cheltuieli și datorită înregistrării eronate a unor documente financiar-contabile aferente constituirii unor cheltuieli.S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4) și art. 16 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin. (1) din același act normativ.S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 2 alin. (1), (2) și (4) din același act normativ.S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, entitatea verificată a fost sancționată potrivit art. 52 alin. (2) din același act normativ. … II.Recomandări:– efectuarea tuturor corecțiilor contabile în anul 2018, astfel încât evidența contabilă să reflecte o imagine completă asupra tuturor operațiunilor financiare realizate de entitatea verificată; … – respectarea tuturor prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, și a prevederilor contabile aplicabile persoanelor juridice fără scop patrimonial. … … București, 17 decembrie 2018.Nr. 17.350.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Vă rugăm să vă autentificați pentru a comenta
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nouCele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.