Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 4 iunie 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
– extras -În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2018, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 3.09.2018 – 7.09.2018 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea în anul 2017, perioada verificată fiind 1.01.2017 – 31.12.2017. +
Constatări:Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2017 veniturile Partidului Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea au totalizat 195.323,63 lei, fiind obținute din cotizații în sumă de 182.823,63 lei și din contribuțiile candidaților pentru campania aferentă alegerilor locale parțiale din data de 11.06.2017 și din data de 5.11.2017 în sumă de 12.500,00 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 129.344,53 lei.Nu au fost constatate încălcări ale prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.București, 14 noiembrie 2018.Nr. 15.878.