Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 27 octombrie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – sediul central
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) şi ale art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 4-15 octombrie 2010 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – sediul central pentru anul 2009.I. Constatări:Veniturile Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – sediul central au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 37.575,35 lei, donaţii în sumă de 1.389.711 lei (donaţii încasate de la persoane fizice în sumă de 646.111 lei şi donaţii încasate de la persoane juridice în sumă de 743.600 lei) şi venituri obţinute din alte surse în valoare de 1.076.887,29 lei.Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat nu a efectuat inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii în anul 2009, încălcând prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2.861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii.Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat a respectat prevederile Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.II. Recomandări:Au fost recomandate Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat – sediul central următoarele: actualizarea în mod permanent a procedurilor financiarcontabile în conformitate cu prevederile legale în vigoare; efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii; balanţa de verificare întocmită la 31 decembrie la nivelul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat să cuprindă toate informaţiile contabile ale celor 48 de organizaţii ale Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.Bucureşti, 21 octombrie 2010.Nr. 11.512/1.__________