Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 27 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat la Partidul Noua Generaţie – Creştin Democrat
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2008, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11 februarie-7 martie 2008, s-a efectuat controlul privind finanţarea activităţii Partidului Noua Generaţie – Creştin Democrat, pentru anul 2007.I. ConstatăriVeniturile Partidului Noua Generaţie – Creştin Democrat au provenit din donaţii de la persoane fizice – 4.446.000 lei şi dobânzi la depozite – 160,44 lei.S-a constatat depăşirea plafonului legal admis în cazul donaţiei unei persoane fizice cu 78.000 lei, motiv pentru care partidul a fost sancţionat cu amendă de 10.000 lei şi confiscarea sumei de 78.000 lei, care se va vira la bugetul de stat conform prevederilor legale în vigoare.Evidenţa contabilă nu a fost ţinută la zi, înregistrările contabile nu au fost efectuate în mod cronologic şi sistematic.II. RecomandăriEchipa de control a recomandat aplicarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi să se întocmească la termen situaţiile care trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente şi cele care trebuie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.Secretar general,Tiberiu Csaba Kovacs_________