Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 27 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind rezultatul controlului efectuat la Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat Sector 1 – Bucureşti
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu Calendarul misiunii de control pe anul 2008, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 11-29 februarie 2008, s-a efectuat controlul privind finanţarea activităţii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat Sector 1 – Bucureşti, pentru anul 2007.I. ConstatăriSursele de venituri ale Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat Sector 1 – Bucureşti au provenit din cotizaţii – 7.477,50 lei şi donaţii – 910 lei.Nu au fost constatate abateri cu caracter financiar-contabil.II. RecomandăriEchipa de control a recomandat aplicarea prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale şi ale Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi să se întocmească la termen situaţiile care trebuie înaintate Autorităţii Electorale Permanente şi cele care trebuie publicate în Monitorul Oficial al României , Partea I.Secretar general,Tiberiu Csaba Kovacs________