Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 946 din 25 octombrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001, între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii
I. Dispoziţii generaleGuvernul României (GR) şi Guvernul Statelor Unite ale Americii (GSU) (fiecare guvern denumit parte sau, colectiv, părţi) convin să modifice Scrisoarea de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001 (denumită în continuare Înţelegere) şi să susţină două proiecte în derulare şi două noi proiecte de aplicare a legii în condiţiile stipulate în Înţelegere, aşa cum va fi modificată aceasta prin prezentul protocol adiţional.GSU va furniza un fond de 1.750.000 dolari S.U.A. constând în asistenţă suplimentară în beneficiul GR pentru proiectele descrise mai jos. Din această sumă totală GSU va furniza aproximativ 1.185.000 dolari S.U.A., reprezentând costul acţiunilor de pregătire suplimentară şi asistenţă tehnică, această asistenţă fiind contractată prin alte agenţii ale GSU în beneficiul GR, în conformitate cu termenii şi condiţiile Înţelegerii, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol adiţional. GSU va menţine disponibilă suma rămasă, în valoare de 565.000 dolari S.U.A., aceasta urmând a fi angajată în beneficiul GR în conformitate cu termenii şi condiţiile Înţelegerii, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol adiţional.Fondurile furnizate prin prezentul protocol adiţional la Înţelegere vor susţine 4 proiecte destinate:1. să asiste GR, prin punerea la dispoziţie a unui consilier juridic rezident, în procesul de reformă a sistemului său de justiţie penală şi pentru combaterea corupţiei funcţionarilor guvernamentali;2. să asiste Inspectoratul General al Poliţiei Române să îşi dezvolte structura de investigare a criminalităţii cibernetice şi capacitatea de executare a operaţiunilor antidrog;3. să asiste GR să îşi dezvolte capacitatea de gestionare a instituţiilor de aplicare a legii;4. să asiste GR să consolideze instituţiile din sistemul de justiţie penală.Descrierea completă a proiectelor şi scopurile acestora sunt cuprinse în secţiunea II de mai jos. Toate celelalte obligaţii, termeni şi condiţii nemodificate, specificate în Înţelegere, vor rămâne aplicabile, în vigoare şi cu efecte depline.Asigurarea asistenţei financiare nerambursabile de către GSU după încheierea anului fiscal în curs este condiţionată de progresul satisfăcător în realizarea obiectivelor proiectului şi de disponibilitatea fondurilor aprobate şi alocate anual de Congresul Statelor Unite ale Americii, precum şi de aprobarea Biroului afacerilor internaţionale în domeniul combaterii drogurilor şi aplicării legii (INL) din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.II. Descrierea proiectuluiDurata planificată a acestor proiecte este de un an.1. Proiectul privind consilierul juridic rezidentDescrierea proiectuluiÎn 2005-2006 activitatea consilierului juridic rezident se va axa pe următoarele:1. asistenţă acordată GR pentru creşterea eficienţei Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA) în urmărirea în justiţie a actelor de corupţie la toate nivelurile;2. asistenţă acordată GR în dezvoltarea capacităţii necesare pentru a ancheta şi a urmări în justiţie noile tipuri de infracţiuni, cum ar fi traficul de fiinţe umane şi spălarea de bani;3. asistenţă acordată GR în procesul de reformă al curţilor de apel;4. asistenţă acordată GR în crearea unui program pentru victimele care au şi calitate de martor în cazurile de trafic de fiinţe umane;5. în legătură cu programul pentru victimele care au şi calitate de martor, asistenţă acordată GR în dezvoltarea capacităţii de a primi şi a transmite mărturia victimei în cazurile de trafic de fiinţe umane prin intermediul unui sistem de videoconferinţă amplasat în curţile de apel din ţară;6. sprijinirea înfiinţării unui nou Inspectorat pentru Crimă Organizată şi Terorism.Obiective/Evaluarea performanţei1. Asistenţă acordată autorităţilor române în combaterea eficientă a crimei organizate. Sprijin acordat GR în dezvoltarea unei capacităţi moderne de gestionare şi a unei strategii durabile de programe de instruire pentru Inspectoratul pentru Crimă Organizată şi Terorism nou-înfiinţat.● Reuşita eforturilor GR de a combate crima organizată se reflectă în numărul de arestări şi dosare penale.2. Asistenţă pentru poliţie şi procurori axată pe dezvoltarea capacităţii necesare de a ancheta şi a urmări în justiţie noile tipuri de infracţiuni, cum ar fi traficul de fiinţe umane, spălarea de bani şi încălcările legislaţiei privind drepturile de proprietate intelectuală.● GR are o capacitate mărită de a ancheta şi a urmări în justiţie noile tipuri de infracţiuni.● Numărul de arestări şi dosare penale creşte.3. Asistenţă tehnică în perfecţionarea procedurilor privind spălarea de bani, confiscarea averilor şi finanţarea terorismului, în vederea implementării eficiente a cerinţelor din convenţiile şi protocoalele internaţionale.● Creşte eficienţa analitică şi coordonarea instituţiilor din domeniul de aplicare a legii de către GR.● Creşte numărul rapoartelor realizate de serviciile de informaţii financiare referitoare la tranzacţiile suspecte.● Creşte numărul anchetelor şi al urmăririlor în justiţie de această natură.4. Creşterea capacităţii operaţionale şi manageriale a PNA de a investiga şi a urmări în justiţie în mod eficient actele de corupţie la nivel înalt. Creşterea capacităţii procurorilor PNA de a asimila legislaţia recent adoptată privind declaraţiile de avere şi analiza activelor nete în investigaţiile financiare.● PNA investighează şi soluţionează eficient un număr sporit de cazuri de corupţie la nivel înalt.● Numărul de cazuri nesoluţionate se micşorează.5. Asistenţă acordată magistraţilor români pentru implementarea reformelor în sistemul juridic, inclusiv a noilor responsabilităţi privind aprobarea procedurilor penale şi a noilor programe de creştere a eficienţei şi a responsabilităţii în sistemul de justiţie.● Magistraţii creează reguli standardizate pentru revizuirea cererilor de autorizaţii de percheziţie.6. Asistenţă acordată GR în crearea unui program pentru victimele care au şi calitate de martor, inclusiv finanţarea unui fond adecvat de sprijin şi a unui sistem tip videoconferinţă, menite să uşureze presiunile de ordin logistic asupra victimelor vulnerabile.● GR creează, implementează şi participă la finanţarea unui program pentru victimele martori.● Echipa pentru victimele martori se implică activ în cazuri, realizează o evaluare a legislaţiei în vigoare şi recomandă reforme.● Se adoptă legislaţia privind victimele infracţiunilor.● Se înfiinţează fondul pentru victimele infracţiunilor.2. Proiectul de continuare a asistenţei în domeniul criminalităţii cibernetice şi al traficului de droguriDescrierea proiectuluiProiectul de continuare a asistenţei în domeniul criminalităţii cibernetice şi al traficului de droguri va asigura în continuare asistenţă pentru creşterea capacităţii GR de a identifica, investiga şi urmări în justiţie infracţionalitatea cibernetică şi traficul de droguri. Proiectul va beneficia de expertiza specialiştilor americani din domeniul aplicării legii care vor instrui în continuare serviciile de combatere a criminalităţii cibernetice şi antidrog din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).În cadrul acestui proiect se vor furniza, de asemenea, echipamente şi materiale suplimentare Poliţiei Române, incluzând şi serviciile judeţene şi centrele zonale. Proiectul va pune accentul pe creşterea performanţei serviciilor de criminalitate cibernetică şi antidrog şi pe îmbunătăţirea coordonării, cooperării, comunicării interne, precum şi a comunicării cu agenţiile de aplicare a legii din SUA.În mod concret, în cadrul proiectului se vor susţine sesiuni de instruire pe tehnici de recuperare a probelor din sistemele informatice, fraude informatice şi penetrarea reţelelor de calculatoare, operaţiuni sub acoperire pe droguri şi analiza informaţiilor, spălare de bani şi investigarea infracţiunilor financiare. Sesiunile de instruire vor aborda metodele de lucru în grupuri comune de ofiţeri de poliţie şi procurori şi vor include şi reprezentanţi împuterniciţi să propună amendarea legislaţiei în vigoare, astfel încât să se discute şi posibile schimbări legislative. Ca o ultimă menţiune, prin acest proiect se vor oferi echipamentele necesare pentru completarea şi aducerea la standarde a echipamentelor oferite anterior în cadrul acestui proiect şi aflate deja în exploatare.Obiective/Evaluarea performanţei1. Dezvoltarea cunoştinţelor de specialitate ale ofiţerilor de poliţie, procurorilor şi reprezentanţilor împuterniciţi să propună amendarea legislaţiei în vigoare, în domeniul criminalităţii cibernetice şi al traficului de droguri, incluzând şi tehnici de investigaţie moderne, cum ar fi grupurile de lucru. Creşterea capacităţii de a recupera informaţii din reţele de calculatoare şi calculatoare confiscate● Poliţiştii români dovedesc stăpânirea unor tehnici şi cunoştinţe moderne în anchetarea infracţiunilor din domeniul criminalităţii cibernetice şi al traficului de droguri, recuperarea datelor din sistemele informatice şi utilizarea grupurilor de lucru comune.● Creşterea numărului de anchete în cazuri privind criminalitatea cibernetică şi traficul de droguri, care conduc la un număr mai mare de dosare penale2. Promovarea schimbului eficient şi rapid de informaţii între departamentele cu atribuţii în aplicarea legii şi încurajarea utilizării calculatoarelor în desfăşurarea investigaţiilor● Informaţiile sunt transmise într-o manieră mai eficientă şi într-un timp mai scurt, astfel încât se facilitează creşterea numărului de anchete şi dosare penale.● Poliţiştii români devin mai eficienţi în utilizarea calculatoarelor şi sunt mai pregătiţi să facă faţă metodelor sofisticate ale infractorilor.3. Strângerea relaţiilor de cooperare dintre instituţiile cu atribuţii în aplicarea legii din România şi din SUA în domeniul criminalităţii cibernetice şi al traficului de droguri● Raportul de operaţiuni al instituţiilor de aplicare a legii din SUA menţionează strângerea relaţiilor de cooperare.● Numărul de investigaţii desfăşurate împreună creşte.4. Asistenţă acordată GR în dezvoltarea şi implementarea unei legislaţii eficiente (Proiectul privind consilierul juridic rezident va participa la realizarea acestui deziderat)● Includerea reprezentanţilor împuterniciţi să propună amendarea legislaţiei în vigoare în aceste sesiuni de instruire asigură punctul de plecare pentru îmbunătăţirea prevederilor legale3. Proiectul privind managementul instituţiilor cu atribuţii în domeniul aplicării legiiDescrierea proiectuluiProiectul va începe cu o evaluare făcută de experţi şi cu o analiză a capacităţilor de management din instituţiile cu atribuţii în domeniul aplicării legii în România şi a programelor postuniversitare. Ulterior, proiectul va oferi programe de pregătire specializate pentru managementul instituţiilor din domeniul aplicării legii, inclusiv procedurile bugetare, administrarea bugetară şi îmbunătăţiri la programa de învăţământ de management a academiilor de poliţie.Obiective/Evaluarea performanţei1. Îmbunătăţirea capacităţii conducerii instituţiilor din domeniul aplicării legii din România de a realiza şi de a administra bugete şi resurse ale unităţilor● Furnizarea de programe de pregătire, de echipamente şi materiale● Managerii folosesc tehnici şi demonstrează capacitatea de a realiza şi de a administra bugete şi resurse ale unităţilor.● Adoptarea modificărilor aduse la programele de învăţământ de management ale academiilor de poliţie2. Promovarea schimbului de informaţii rapid şi eficient între manageri şi subordonaţi● Managerii demonstrează disponibilitatea şi capacitatea de a îmbunătăţi fluxul de informaţii către subordonaţi.3. Îmbunătăţirea capacităţii conducerii de a limita corupţia● Asigurarea de programe de pregătire● Creşterea numărului de cazuri de eliminare sau de limitare a corupţiei din poliţie de către manageri4. Proiectul privind instituţiile din sistemul de justiţie penalăDescrierea proiectuluiProiectul va oferi asistenţă specifică în vederea consolidării instituţiilor din sistemul de justiţie penală prin punerea accentului asupra noilor prevederi ale Codului penal, dar şi prin promovarea unor practici judiciare mai bune şi a transparenţei în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. În cadrul proiectului se vor organiza seminarii de pregătire, se vor publică cele mai bune practici şi se va lucra în parteneriat cu Proiectul privind consilierul juridic rezident şi cu alte iniţiative internaţionale sau locale.Obiective/Evaluarea performanţei1. Dezvoltarea capacităţii juridice de utilizare a noilor prevederi din Codul penal● Justificarea cu documente a practicilor juridice în vigoare, a deciziilor privind mandatele de arestare şi de percheziţie, precum şi a modului de folosire a dovezilor care presupun tehnici noi● Realizarea unei evaluări a acestor practici şi a practicilor optime, precum şi elaborarea unor situaţii ipotetice şi a unei metodologii complete pentru judecători● Derularea unei serii de seminarii de pregătire dedicate implementării metodologiei● Evaluarea rezultatelor seminariilor şi popularizarea acestora în vederea promovării folosirii celor mai bune practici2. Promovarea transparenţei şi a responsabilităţii în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii● Redactarea modificărilor aduse codului etic din sistemul juridic şi prezentarea lor ca recomandări● Aprobarea şi implementarea codului de etică pentru personalul de la curţile de apel● Realizarea unui software pentru documentarea şi obţinerea de referinţe pentru deciziile Consiliului Superior al Magistraturii● Publicarea raportului finalIII. Verificarea rezultatelor obţinuteMetodele de verificare a rezultatelor obţinute în cadrul acestui proiect includ observarea de către personalul părţilor şi studierea statisticilor oficiale.Părţile cad de acord să evalueze împreună statisticile oficiale ale GR referitoare la numărul de arestări, încălcări ale legii privind regimul drogurilor şi numărul de persoane împotriva cărora s-a început urmărirea penală, pentru a stabili cifre comparative şi a determina dacă asistenţa acordată de GSU dă sau nu rezultatele scontate de la an la an. Chestionarele completate de beneficiarii sesiunilor de pregătire vor fi, de asemenea, folosite la evaluarea rezultatelor proiectului.IV. Intrarea în vigoare şi încetarea valabilităţiiPrezentul protocol adiţional va intra în vigoare la data primirii de către GSU a notificării scrise prin care GR informează despre îndeplinirea procedurii legale interne necesare pentru intrarea sa în vigoare, dacă această notificare este primită în termen de 20 de zile de la semnarea prezentului protocol adiţional. Oricare dintre părţi poate denunţa prezentul protocol adiţional prin notificarea prealabilă a unei astfel de intenţii, transmisă celeilalte părţi cu 90 de zile înaintea datei avute în vedere pentru încetarea valabilităţii acestuia. Încetarea valabilităţii prezentului protocol adiţional va anula orice obligaţii asumate de părţi privind contribuţiile în temeiul acestuia, cu excepţia plăţilor pentru angajamente făcute cu terţi înaintea datei notificării intenţiei de denunţare a prezentului protocol adiţional.Semnat la Bucureşti, România, în data de 26 septembrie 2005, în două exemplare originale, fiecare în limbile română şi engleză, ambele texte fiind egal autentice.Pentru Guvernul României,Florin Sandu,secretar de statPentru Guvernul Statelor Unite ale Americii,Mark Taplin,însărcinat cu afaceri–––––