Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 392 din 10 mai 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
*) Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 368 din 28 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 10 mai 2005.1.Scopul … Programul Cercetare de Excelență – CEEX, denumit în continuare Programul, stimulează dezvoltarea colaborării între unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare, universități și operatori economici care să determine un impact în calitatea cercetării în România, în creșterea numărului și abilității cercetătorilor de a fi implicați în proiecte de înalt nivel, precum și în diseminarea cunoștințelor și rezultatelor.2.Durata: 2005-2008 … Propunerile de proiecte pentru Program se depun la termenele și în condițiile precizate în apelurile lansate de Ministerul Educației și Cercetării pentru perioada 2005-2006.3.Bugetul … Programul este finanțat de la bugetul de stat prin alocații prevăzute cu această destinație, în limita fondurilor aprobate anual prin bugetul autorității de stat pentru cercetare-dezvoltare.4.Obiectivele, conținutul tematic și structura Programului … 4.1.Obiective generale:– creșterea capacității sistemului de cercetaredezvoltare și inovare din România de a acumula cunoștințe, rezultate și experiență de prim rang în domenii științifice și tehnologice de vârf și de a le difuza și transfera către mediul economic și social intern pentru creșterea competitivității acestuia; … – concentrarea și valorificarea optimă a potențialului științific și tehnologic de înalt nivel existent în România; … – sprijinirea formării, dezvoltarea, integrarea și consolidarea în domeniile vizate a unor rețele de cercetare a căror activitate atinge nivelul de excelență recunoscut conform normelor internaționale; … – accelerarea procesului de aliniere și integrare tehnologică a agenților economici conform cerințelor și reglementărilor Uniunii Europene; … – creșterea capacității României de a asigura parteneri performanți în programele de colaborare științifică și tehnică și în alianțele tehnologice internaționale; … – integrarea și consolidarea rețelelor de instituții de cercetare-dezvoltare în domeniile vizate. … … 4.2.Obiective specifice:– creșterea calității activității unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România, care să asigure atragerea, dezvoltarea și concentrarea de resurse umane și materiale; … – susținerea dezvoltării resurselor umane și materiale ale rețelelor integrate de instituții și organisme specializate, acreditate și recunoscute internațional, care să asigure competența științifică și tehnică și dotările tehnice necesare dezvoltării unui sector/domeniu tehnologic și care să cuprindă: institute naționale de cercetare-dezvoltare, centre/departamente de profil din universități, laboratoare de experimentare și testare, organisme pentru etalonare și certificare; … – promovarea participării unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare din România la programele europene și internaționale de cercetare și racordarea la aria europeană de cercetare, inclusiv integrarea în platformele tehnologice la nivel european; … – dezvoltarea laboratoarelor de experimentare și testare și a organismelor de certificare, conform cerințelor Uniunii Europene privind evaluarea conformității cu reglementările tehnice. … … 4.3.Structura programuluiProgramul cuprinde următoarele module:(i)modulul proiecte de cercetare-dezvoltare complexe, prin care sunt susținute proiecte de anvergură pentru dezvoltarea activității de cercetare, a potențialului uman și infrastructurilor de cercetare realizate în parteneriat național, regional și internațional și care urmăresc:● creșterea competitivității economiei naționale;● atingerea unor obiective strategice în dezvoltarea tehnologiilor și aplicațiilor de vârf, în scopul racordării la prioritățile și obiectivele specifice ariei europene de cercetare;● realizarea unor rețele tehnologice integrate în domenii specifice, care să permită integrarea în platformele tehnologice corespunzătoare la nivel european;● dezvoltarea de activități și infrastructuri de cercetare-dezvoltare la nivel regional, cu impact social și economic; … (ii) modulul de dezvoltare a resurselor umane pentru formare, instruire, mobilitatea cercetătorilor și creșterea atractivității carierei în cercetare, prin care sunt susținute:● proiecte de cercetare care vizează programe de pregătire la nivel de doctorat și postdoctorat;● proiecte pentru atragerea și dezvoltarea potențialului uman pentru cercetare;● proiecte de creștere și susținere a mobilității intrasectoriale și intersectoriale a cercetătorilor și specialiștilor pe plan național, atât între instituții cu profil de cercetare-dezvoltare și universități, cât și între sectorul de cercetare și cel productiv;● proiecte de formare și perfecționare în managementul de program/proiect;● proiecte de formare și perfecționare a managerilor de cercetare; … (iii)modulul de promovare a participării la programele europene și internaționale de cercetare, prin care sunt susținute:● proiecte de creștere a vizibilității internaționale:– organizarea de manifestări științifice sau promoționale cu participare internațională reprezentativă; … – vizite de lucru și stagii de lungă durată ale unor personalități științifice din străinătate; … – organizare/participare la activități-suport în vederea integrării în proiecte de corelare a programelor naționale la nivel european de tip ERA-NET sau în platforme tehnologice europene; … … (iv)modulul de dezvoltare a infrastructurii pentru evaluarea și certificarea conformității, prin care sunt susținute: proiecte de extindere și îmbunătățire a infrastructurii, precum și a serviciilor oferite de laboratoare de experimentare și testare, laboratoare de etalonare și organisme de certificare.(la 21-09-2005,
Modulul (iv) din Punctul 4.3. a fost modificat de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.077 din 15 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 21 septembrie 2005
)
… … 5.Rezultate estimate:(i)asigurarea dezvoltării pe plan intern a rețelelor de instituții și organisme specializate, recunoscute și active la nivel internațional, care să asigure poli de excelență, competență științifică și tehnică de referință în domenii ale tehnologiilor avansate:● creșterea numărului de centre/rețele de cercetare specializate în domenii științifice și tehnologice de vârf, recunoscute la nivel internațional și integrate în parteneriate și programe reprezentative pentru aria europeană de cercetare;● creșterea numărului de rețele tehnologice integrate, realizate în domenii ale tehnologiilor de vârf și integrate în platforme europene similare;● creșterea ponderii unităților și instituțiilor de cercetare-dezvoltare și a universităților care dispun de echipamente și aparatură performante de cercetare și informaționale;● creșterea numărului agenților economici și al domeniilor care beneficiază de rezultatele proiectelor complexe; … (ii) întinerirea și creșterea performanțelor pe plan intern și internațional ale personalului de cercetare:● creșterea numărului de cercetători tineri și a numărului de doctori în științe;● creșterea numărului de cercetători implicați în programe postdoctorat și în proiecte și colaborări internaționale pe termen lung;● creșterea numărului de cercetători care se reintegrează în activități de cercetare în România;● creșterea numărului de manageri specializați pentru programe, unități și instituții de cercetare-dezvoltare; … (iii)creșterea vizibilității internaționale a instituțiilor și programelor de cercetare:● creșterea numărului de unități și instituții de cercetare-dezvoltare, precum și de universități care beneficiază de programe de lungă durată susținute de personalități științifice din străinătate;● creșterea numărului de programe naționale de cercetare incluse în proiecte de corelare a acestora la nivel european de tip ERA-NET; … (iv) creșterea numărului de organisme acreditate de evaluare și certificare a conformității, corespunzătoare cerințelor Uniunii Europene și recunoscute la nivel internațional; … (v) creșterea vizibilității și a impactului internațional ale cercetării românești prin contribuții științifice (de exemplu: publicații, patente, invenții etc.) indexate sau înscrise în baze de date internaționale. … …