PROCEDURILE ȘI MODALITĂȚILE din 28 iulie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 09/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICEMINISTERUL AFACERILOR EXTERNEMINISTERUL ECONOMIEI SI COMERTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 785 din 30 august 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUORDIN 1446 29/08/2013
ActulACTUALIZEAZA PEPROCEDURA 28/07/2005
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 1.080/M-1/689/481/2005, publicat în Monitorul Oficial nr. 785 din 30 august 2005.
Prin Legea nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, Guvernul României a fost autorizat să negocieze recuperarea creanțelor României provenite din exporturi, acțiuni de cooperare și alte activități externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989. + 
Capitolul IDispoziții generale1.Prin creanțele statului român se înțelege drepturile valutare care provin din activitatea de comerț exterior (exporturi de mărfuri și servicii), din activitatea de cooperare economică internațională (realizări de obiective complexe în străinătate, participațiile cu capital la constituirea de societăți de producție, de servicii și bancare cu sediul în străinătate) și din alte activități externe derulate înainte de 31 decembrie 1989, indiferent dacă acestea au avut sau nu la bază credite bancare acordate pentru exporturi, lucrări de construcții-montaj și alte activități derulate în cadrul acordurilor guvernamentale și comerciale preluate la datoria publică conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 447/1991 privind preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante și ale Legii nr. 7/1992 privind acoperirea financiară a obligațiilor statului rămase neregularizate la 31 decembrie 1990 și preluarea de către stat și băncile comerciale a pierderilor înregistrate în anii 1989 și 1990 de agenții economici cu capital de stat, precum și a creditelor bancare neperformante.2.Negocierea privind recuperarea creanțelor cuvenite statului român, conform art. 2 din Legea nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, se desfășoară de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Economiei și Comerțului, pe baza unui mandat aprobat de Guvern.3.La elaborarea mandatului cu privire la negocierea recuperării creanțelor se au în vedere ofertele primite din partea reprezentanților autorizați ai țării debitoare, a unor firme și instituții financiar-bancare specializate în intermedierea recuperării drepturilor valutare cuvenite statelor creditoare de la debitorii lor externi.Proiectul de mandat cuprinde propuneri de recuperare a creanțelor statului român, referitoare la:● procentul de recuperare: în funcție de situația economică concretă din țara debitoare se poate propune o anumită reducere față de valoarea nominală a creanței, care, de regulă, să fie până la un nivel egal cu cel practicat pe piața secundară a efectelor de comerț; în cazul reglementării la nivel guvernamental pentru țările care beneficiază de asistență financiară asupra datoriei din partea organismelor internaționale financiar-bancare, se vor lua în considerare condițiile de reglementare impuse de Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și Clubul de la Paris;● perioada de recuperare: încasarea se poate efectua imediat, eșalonat, pe termen mediu și lung, cu sau fără perioadă de grație;● modalitatea de recuperare: încasarea în devize convertibile, importuri de mărfuri, prestări de servicii, investiții de interes pentru partea română în țara debitoare, cesiune cu titlu oneros;● valoarea creanței care urmează să fie reglementată (în totalitate sau parțial, cu sau fără luarea în considerare a dobânzilor);● garantarea ducerii la îndeplinire a obligațiilor asumate prin documentele care urmează să fie încheiate între Guvernul României și firma/instituția de intermediere. + 
Capitolul IIFuncționarea Comisiei interdepartamentale pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior și alte activități externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale și comerciale înainte de 31 decembrie 19891.Comisia interdepartamentală pentru avizarea modalităților de încasare a creanțelor României din activitatea de comerț exterior și alte activități externe, derulate în baza acordurilor guvernamentale și comerciale înainte de 31 decembrie 1989, denumită în continuare Comisia, este constituită în baza Hotărârii Guvernului nr. 362/1994, cu modificările ulterioare.2.Comisia se întrunește lunar și ori de câte ori este nevoie, la sediul Ministerului Finanțelor Publice.3.La ședințele Comisiei pot participa, în calitate de invitați, reprezentanții agenților economici și ai altor instituții interesate, la ședință fiind obligatorie prezența reprezentanților desemnați de conducerile instituțiilor care fac parte din aceasta; în cazul în care prezența membrilor desemnați nu este posibilă, se va asigura participarea unui alt delegat mandatat, astfel încât la sfârșitul ședinței, după introducerea în material a sugestiilor, propunerilor sau observațiilor membrilor Comisiei, acesta să poată fi semnat.4.Ministerul Finanțelor Publice, pe baza informațiilor cu privire la situația economică a țărilor debitoare, a condițiilor impuse de instituțiile financiar-bancare cu privire la reglementarea datoriilor lor externe, a cotațiilor pe piața secundară, a bonității și experienței ofertanților și a altor documente, pregătește și prezintă Comisiei propuneri privind încasarea creanțelor României.5.Comisia analizează și avizează propunerile de recuperare a creanțelor României primite de la reprezentanții autorizați ai țărilor debitoare, de la firme și instituții financiar-bancare române și/sau străine în vederea pregătirii mandatului.6.Comisia, în baza analizei efectuate, selectează oferta cea mai avantajoasă părții române, întocmește proiectul de mandat și, după însușirea acestuia de conducerile instituțiilor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 362/1994, cu modificările ulterioare, îl prezintă spre aprobare Guvernului.7.Președintele Comisiei și membrii acesteia, în limita mandatului aprobat de Guvern, negociază acordul, convenția, contractul sau alt document convenit pentru recuperarea creanțelor României din țara debitoare.8.Ministerul Finanțelor Publice, prin președintele Comisiei, semnează convențiile care se încheie cu agenții economici importatori desemnați în condițiile prezentelor proceduri, avizate de Direcția generală juridică.9.În convențiile care se încheie cu agenții economici importatori se stabilesc termenele de plată ale contravalorii în lei a mărfurilor care fac obiectul tranzacțiilor.Se stabilește că data față de care se determină termenul de plată a contravalorii în lei a importurilor de mărfuri și determinarea valorii în lei a sumelor datorate de agenții economici importatori este data documentului vamal de import atestând trecerea frontierei de stat a României pentru mărfurile destinate pieței interne, iar pentru importurile efectuate în vederea reexportului este data documentului extern de transport naval/terestru/aerian (conosament, scrisoare de trăsură etc.) sau data avizului de creditare.10.Ministerul Finanțelor Publice, prin președintele Comisiei, desemnează banca prin care se derulează operațiunile de recuperare a drepturilor valutare și în lei cuvenite statului, conform Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare.11.Semestrial, Comisia va întocmi informări cu privire la recuperarea creanțelor externe ale statului, care se vor prezenta Guvernului, după însușirea acestora de către conducerile instituțiilor care au desemnat membri în comisie, în termen de 45 de zile de la expirarea perioadei la care se referă raportarea.
 + 
Capitolul IIIDecontarea în lei a contravalorii creanțelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, prin încasări în devize convertibile, importuri de mărfuri, prestări de servicii și cesionare de creanță1.Recuperarea creanțelor României prin livrări de mărfuri se realizează de agenți economici importatori desemnați prin licitație publică organizată de Ministerul Economiei și Comerțului, la propunerea Comisiei.2.Pentru situațiile în care operațiunile de import de mărfuri efectuate în vederea recuperării creanțelor necesită urgență în derulare, o anumită specializare a agenților economici sau în care, potrivit prevederilor acordului de recuperare, se impune confidențialitate, Comisia poate selecta agenții economici importatori prin licitație închisă de oferte sau poate nominaliza un agent economic drept contractant unic.3.Agenții economici selectați să deruleze importurile prevăzute prin prezentele proceduri încheie contracte cu partenerii externi, cu respectarea prevederilor acordului de recuperare convenit, inclusiv a termenelor prevăzute pentru efectuarea operațiunilor de import.4.Agenții economici români care derulează importuri de mărfuri în vederea recuperării creanțelor statului sunt obligați să achite contravaloarea în lei a acestor importuri pe baza cursului de schimb leu/USD comunicat de Banca Națională a României, valabil la data declarației vamale de import.Agenții economici români care derulează importuri de mărfuri în vederea reexportului sunt obligați să achite contravaloarea în lei a acestor importuri pe baza cursului de schimb leu/USD în vigoare la data efectuării operațiunilor, respectiv la data avizului de creditare/conosamentului.5.Agenții economici importatori sunt obligați să încheie cu Ministerul Finanțelor Publice convenții prin care se stabilește termenul de plată a sumelor datorate conform cap. II pct. 9.Ministerul Finanțelor Publice solicită agentului economic importator să garanteze plata integrală a importului printr-o scrisoare de garanție bancară emisă de o bancă agreată de banca desemnată la cap. II pct. 10 și având scadența la termenul de plată stabilit prin Convenție.6.În funcție de natura mărfii importate și destinația ei pentru reexport, comercializare, investiție, producție, precum și de durata procesului tehnologic de prelucrare, Comisia stabilește termenul de plată în care agenții economici achită contravaloarea mărfurilor importate într-un interval care nu poate depăși 90 de zile de la data documentelor vamale de import.7.Agenții economici importatori au obligația ca în termen de 5 zile de la efectuarea formalităților de vămuire să depună la Ministerul Finanțelor Publice copii ale documentelor (declarații vamale de import, documente de transport etc.)8.Banca desemnată conform prevederilor prezentelor proceduri virează în contul Ministerului Finanțelor Publice, cu codul IBAN RO24TREZ999650101XXXXXXX, deschis la Trezoreria operativă centrală, cod de identificare fiscală atribuit Ministerului Finanțelor Publice pentru astfel de operațiuni 8609468, sumele încasate de la agenții economici importatori reprezentând contravaloarea în lei a importurilor efectuate de aceștia, la termenele prevăzute prin convenții.9.Decontarea drepturilor cuvenite agenților economici titulari de creanță ale căror credite neperformante în baza cărora au rezultat aceste creanțe nu au fost preluate la datoria publică conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 447/1991 și ale Legii nr. 7/1992 se va efectua numai după recuperarea acesteia de la extern, în mod proporțional cu procentul de recuperare, și se aprobă de președintele Comisiei pe baza documentelor justificative prezentate de aceștia. Ministerul Finanțelor Publice va deconta societăților exportatoare titulare de creanță valoarea totală a cheltuielilor efectuate de aceștia până în momentul recuperării creanțelor, numai pe bază de documente justificative și în limita prevederilor legale care reglementează destinația sumelor încasate din recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989.10.Orice alte cheltuieli efectuate de agenții economici exportatori la solicitarea cumpărătorului extern și care sunt datorate nerespectării prevederilor contractuale de către vânzător sunt suportate integral de aceștia.11.Creanțele fiscale evidențiate în conturile bilanțiere ale contabilității publice, rezultate din importuri pentru recuperarea creanțelor României, datorate de debitori, persoane juridice, radiați din registrul comerțului, pentru care nu există nici succesori de drept ai acestora care să preia drepturile și obligațiile, se scad din evidențele contabile ale Ministerului Finanțelor Publice în baza unei note aprobate de către ministrul finanțelor publice.Nota se întocmește de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică numai după scăderea creanțelor fiscale din evidența analitică pe plătitori de către organele fiscale competente și după primirea documentelor care atestă această operațiune și se avizează de către Direcția generală juridică din Ministerul Finanțelor Publice.(la 02-12-2013,
Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.446 din 29 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 02 decembrie 2013
)
12.Creanțele fiscale evidențiate în conturile bilanțiere ale contabilității publice, rezultate din drepturi valutare ale statului român, datorate de debitori, persoane juridice și care au fost anulate în instanță, prin hotărâri definitive și irevocabile, se scad din evidențele contabile ale Ministerului Finanțelor Publice, în baza unei note aprobate de către ministrul finanțelor publice.Nota se întocmește de către Direcția generală de trezorerie și datorie publică pe baza documentelor puse la dispoziție de către Direcția generală juridică și se avizează de către această direcție.(la 02-12-2013,
Capitolul III a fost completat de Articolul I din ORDINUL nr. 1.446 din 29 august 2013, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 02 decembrie 2013
)
 + 
Capitolul IVDecontarea în lei a contravalorii creanțelor recuperate în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, prin investiții în țara debitoare1.În cazurile în care recuperarea creanțelor României se realizează prin investiții de interes pentru partea română în țara debitoare, Comisia analizează și selectează agenții economici investitori prin competiție restrânsă de oferte, acordându-se prioritate titularilor de creanță interesați.2.Agenții economici selectați au obligația de a încheia contracte cu partenerii externi, cu respectarea prevederilor acordului de recuperare convenit.3.Ministerul Finanțelor Publice, prin președintele Comisiei, semnează convențiile care se încheie cu agenții economici investitori, prin care se stabilesc condițiile și termenele de plată a contravalorii în lei a sumelor alocate din creanța externă, în scopul realizării investiției în țara debitoare. De asemenea, solicită ca agenții economici să depună garanții bancare de bună execuție, la un nivel din contravaloarea în lei a creanței respective stabilit de Comisie, determinată pe baza cursului de schimb leu/USD comunicat de Banca Națională a României în ziua depunerii garanției bancare.Contravaloarea în lei a sumelor alocate din creanța externă se determină pe baza cursului de schimb publicat de Banca Națională a României la data efectuării decontării la intern. + 
Capitolul VDispoziții finale1.Banca desemnată potrivit cap. II pct. 10 se obligă, contra unui comision, să efectueze operațiunile de decontări cu agenții economici, cu statul român și cu reprezentanții autorizați ai statului debitor.2.Banca desemnată, în condițiile în care este necesar, va efectua schimbul de documente bancare prin care se confirmă băncilor din țara debitoare stingerea obligațiilor de plată.Banca desemnată răspunde de exactitatea sumelor raportate ca încasate și decontate cu agenții economici, cu statul român și cu reprezentanții autorizați ai statului debitor în contul creanțelor externe recuperate.3.Trimestrial banca desemnată pentru derularea operațiunilor de recuperare a creanțelor României, în baza Legii nr. 29/1994, cu modificările ulterioare, notifică Ministerului Finanțelor Publice stadiul încasării sumelor recuperate în baza acordurilor negociate și autorizate de Guvernul României.4.Trimestrial Ministerul Economiei și Comerțului notifică Ministerului Finanțelor Publice stadiul efectiv al derulării contractelor economice încheiate în baza acordurilor de recuperare a creanțelor prin import de mărfuri.5.Pentru întârzierea în decontarea contravalorii în lei a sumelor datorate de agenții economici importatori și/sau investitori față de termenele de plată stabilite, se aplică penalitățile și dobânzile prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.6.Sumele reglementate, încasate și utilizate în mod necuvenit de către agenții economici care au derulat operațiuni de comerț exterior și cooperare economică internațională înainte de 31 decembrie 1989, reprezentând resursele financiare ale statului rezultate din recuperarea creanțelor externe definite conform prevederilor pct. 1 din Normele metodologice privind recuperarea creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 732/1994, republicată, se virează la bugetul de stat.Pe perioada cuprinsă între data încasării de la extern și data virării la bugetul de stat se impun și se calculează penalități și dobânzi conform reglementărilor legale în vigoare pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat.
––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x