de implementare şi control, precum şi formularistica necesară aplicării schemei (Anexa nr. 3)*)
Notă …
──────────
*) Aprobate de Ordinul nr. 832 din 16 iunie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 464 din 22 iunie 2016.
────────── +
Articolul 1(1) Organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional depun la Biroul unic din cadrul MADR o solicitare pentru acord prealabil privind plata anuală cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3a), însoţită de documentaţia prevăzută la art. 5 alin. (2) din hotărâre. … (2) Comisia analizează şi deliberează asupra solicitărilor formulate şi întocmeşte un raport privind propunerea de acceptare sau respingere a solicitării, cu motivaţiile aferente, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3b), care se înaintează pentru aprobare ordonatorului principal de credite. Raportul se întocmeşte în două exemplare, dintre care un exemplar se comunică în condiţiile stabilite de art. 6 alin. (4) din hotărâre, iar al doilea exemplar se păstrează la secretariatul Comisiei. … (3) După aprobarea raportului, Comisia comunică solicitantului acordul prealabil sau respingerea solicitării pentru acord, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3c). … (4) Acordul prealabil sau respingerea solicitării pentru acord pot fi contestate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. … (5) Comisia întocmeşte listele organizaţiilor profesionale/ interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional, aprobate pentru plata cotizaţiei, respectiv plata serviciilor lingvistice, pe care le afişează pe site-ul oficial al MADR. … (6) Organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional depun la Biroul unic din cadrul MADR cereri pentru plata anuală a cotizaţiei, respectiv plata serviciilor lingvistice, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3d). … +
Articolul 2(1) Organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional, întocmite conform art. 7 alin. (1) şi (3) din hotărâre, depun la Biroul unic din cadrul MADR rapoartele de activitate şi rapoartele-sinteză, la termenele prevăzute de art. 7 alin. (1), respectiv alin. (4) din hotărâre. … (2) Comisia analizează şi deliberează asupra rapoartelor de activitate şi a rapoartelor-sinteză prevăzute la alin. (1), pe care le depun organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional. … (3) Dacă se constată nerespectarea condiţiilor de conţinut ale rapoartelor/rapoartelor-sinteză şi/sau a termenelor de depunere a acestora, Comisia întocmeşte un raport cu neconcordanţele semnalate, măsurile de remediere dispuse şi termenul de remediere, care se transmite organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar în cauză. Organizaţia profesională/ interprofesională neguvernamentală din sectorul agricol şi agroalimentar adoptă măsurile necesare şi remediază neconcordanţele şi le transmite Comisiei în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii raportului. … (4) Dacă, drept urmare a aplicării dispoziţiilor alin. (3), se constată nerespectarea în continuare a condiţiilor de conţinut ale rapoartelor/rapoartelor-sinteză şi/sau a termenelor de depunere a acestora, Comisia întocmeşte un raport pentru eliminarea organizaţiei/organizaţiilor implicate din lista beneficiarilor măsurilor de sprijin prevăzute de hotărâre, pentru o perioadă de 3 ani, precum şi pentru recuperarea sumelor acordate, potrivit prevederilor legale în vigoare. Raportul se supune aprobării conducerii MADR. … (5) Concluziile raportului aprobat prevăzut la alin. (4), cu motivaţiile aferente, se comunică organizaţiei profesionale/ interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar. … +
Articolul 3Comisia monitorizează permanent îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate la nivelul organizaţiilor profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional, aprobate pentru plata cotizaţiei, respectiv plata serviciilor lingvistice. +
Articolul 4Anexele nr. 3a)-3d) fac parte integrantă din prezentele proceduri specifice de implementare şi control. +
Anexa 3a)la procedurile specifice– Model –CERERE ACORD PREALABILDomnule preşedinte al Comisiei pentru analiza solicitărilor pentru acordul prealabil privind plata anuală a cotizaţiilor, respectiv a serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar,……………./(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional)…………….., cu sediul în localitatea …………………………………………., str. ……………………………………………….. nr. …….., bl. ……, sc. …., et. ……, ap. ……,. sectorul/judeţul ………………………….., telefon ………………, fax …………………., reprezentată prin …………/(prenume, nume, CNP, adresă)…………., în calitate de ………………………, solicit acordul prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice, pentru anul …………../(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional) ………………. este reprezentată în ………./(denumirea organizaţiei de profil din cadrul Uniunii Europene şi/sau organizaţiilor stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală)………………. începând cu anul ……………… .Nivelul cotizaţiei anuale este de ……………..euro.În susţinerea cererii anexez următoarele*):……………………………………………………………………………………………………………….Notă …
──────────
*) Se anexează toate documentele prevăzute la art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 280/2016 privind aprobarea valorii cotizaţiilor şi a plafonului în limita căruia se decontează serviciile lingvistice, precum şi a procedurii de acordare, verificare şi control pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar.
──────────Declaraţii:– declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile;– mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui/oricărei control/verificări ulterior/ulterioare;– sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate, precum şi făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. Prenumele, numele Data …………. …………………… Semnătura titularului/administratorului/ reprezentantului legal/împuternicitului …………………… Ştampila +
Anexa 3b)la procedurile specificeOrdonatorul principal de credite,……………………………– Model –RAPORTprivind solicitarea pentru acord prealabil privind plataanuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvisticeNr. ………. din ………………..Comisia pentru analiza solicitărilor pentru acordul prealabil privind plata anuală a cotizaţiilor, respectiv a serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar,întrunită în şedinţa din data de ………………….,având în vedere solicitarea pentru acord prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice pentru anul ………., înregistrată la Biroul unic din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu nr. ……….din ……….., formulată de către …../(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional)……………., cu sediul în localitatea ……………………………, str. …………………………. nr. ……, bl. ……, sc. …., et. ……, ap. ……., sectorul/judeţul ………………………………., telefon …………….., fax …………….., reprezentată prin ………./(prenume, nume, CNP, adresă)…………………, în calitate de …………………………….,în urma analizării documentelor care însoţesc solicitarea pentru acord prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice, sub aspectul conţinutului legal obligatoriu al dosarului, precum şi al conţinutului acestora,în urma votului exprimat de către membrii Comisiei, consemnat în procesul-verbal de şedinţă cu rezultatul: …….voturi "pentru" şi …….. voturi "împotrivă",constată că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru propunerea de acceptare/respingere a solicitării pentru acord prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice pentru anul ……………., formulată de către ……………………………… .În temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 280/2016 privind aprobarea valorii cotizaţiilor şi a plafonului în limita căruia se decontează serviciile lingvistice, precum şi a procedurii de acordare, verificare şi control pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar, propune acceptarea/respingerea solicitării pentru acord prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice, pentru anul ………….. .Prezentul raport poate fi contestat potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedinte/Vicepreşedinte, ……………………… (prenumele, numele şi semnătura)Membrii Comisiei:1. ………………………………..2. ………………………………..3. ………………………………..4. ………………………………..5. ………………………………..6. ……………………………….. +
Anexa 3c)la procedurile specifice– Model –COMUNICARECătre ……../(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional)………………Comisia pentru analiza solicitărilor pentru acordul prealabil privind plata anuală a cotizaţiilor, respectiv a serviciilor lingvistice pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar,ca urmare a solicitării pentru acordul prealabil privind plata anuală a cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice pentru anul ………, înregistrată la Biroul unic din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu nr. ……….din ……….., formulată de către ………/(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional)…………., cu sediul în localitatea …………………………………………….., str. ……………………………………………… nr. ……, bl. …., sc. …., et. ……, ap. ……, sectorul/judeţul ……………………………., telefon …………., fax …………., reprezentată prin ………/(prenume, nume, CNP, adresă)…………, în calitate de …………………………….,în baza Raportului nr. ……..din …………….. întocmit cu privire la această solicitare, anexat la prezenta comunicare,în temeiul art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 280/2016 privind aprobarea valorii cotizaţiilor şi a plafonului în limita căruia se decontează serviciile lingvistice, precum şi a procedurii de acordare, verificare şi control pentru organizaţiile profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar,vă comunicăm acordul prealabil/respingerea solicitării pentru acord prealabil pentru plata cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice pentru anul ……… .Acordul prealabil sau respingerea solicitării pentru acord pot fi contestate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Preşedinte/Vicepreşedinte, …………………….. (prenumele, numele şi semnătura)Membrii Comisiei:1. …………2. …………3. …………4. …………5. …………6. ………… +
Anexa 3d)la procedurile specifice– Model –CEREREpentru plata anuală a cotizaţiei, respectiv plata serviciilor lingvistice………./(denumirea organizaţiei profesionale/interprofesionale neguvernamentale din sectorul agricol şi agroalimentar constituite la nivel naţional)………………, cu sediul în localitatea ……………………………, str. ……………………….. nr. ……, bl. …., sc. …., et. ……, ap. ……, sectorul/judeţul ………………………….., telefon …………., fax …………., reprezentată prin …../(prenume, nume, CNP, adresă)…………., în calitate de …………………., reprezentată în ………../(denumirea organizaţiei de profil din cadrul Uniunii Europene şi/sau organizaţiilor stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală)…………………….. începând cu anul ……………… solicit plata cotizaţiei, respectiv a serviciilor lingvistice, pentru anul ………….., în valoare de ……………euro.În susţinerea cererii anexez următoarele documente:– factura/facturile nr. ………. din ………….. emisă/emise de ……./(denumirea organizaţiei de profil din cadrul Uniunii Europene şi/sau organizaţiilor stabilite ca făcând parte din grupurile de dialog civil ale Comisiei Europene pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală)…………………;– certificatul de atestare fiscală comunicat de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;– certificatul de cazier fiscal comunicat de organul fiscal competent din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;– extras special la zi din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/Registrul special secţiunea federaţii;– dovada existenţei unui cont bancar cu destinaţie specială.Declaraţii:– declar că datele înscrise în formularul de cerere şi în documentele anexate sunt reale, corecte, complete şi perfect valabile;– mă oblig să furnizez orice document justificativ care îmi va fi solicitat şi să mă supun oricărui/oricărei control/verificări ulterior/ulterioare;– sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date, procesate şi verificate, precum şi făcute publice cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare. Prenumele şi numele, Data …………. ……………….. Semnătura titularului/administratorului/ reprezentantului legal/împuternicitului, ………………………………. Ştampila––