PROCEDURĂ ȘI CRITERII din 20 iulie 2016

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 05/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR SI PADURILORMINISTERUL ECONOMIEI, COMERTULUI SI RELATIILOR CU MEDIUL DE AFACERI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 682 din 2 septembrie 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEPROCEDURĂ 20/07/2016
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobate prin Ordinul nr. 1.494/846/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 2 septembrie 2016.
 + 
Articolul 1Organizațiile colective prevăzute la art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 au dreptul să își desfășoare activitatea numai dacă au obținut și dețin licență de operare, potrivit prezentei proceduri. + 
Articolul 2Acordarea, revizuirea, vizarea anuală și anularea licenței de operare pentru organizațiile colective se fac de către conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea Comisiei, după avizul/aprobarea secretarului de stat cu atribuții în domeniu din cadrul aceleiași instituții potrivit prevederilor prezentei proceduri. Acordarea și revizuirea licenței de operare se fac în baza dosarului complet de acordare a licenței de operare, potrivit prevederilor prezentei proceduri. + 
Articolul 3Organizațiile colective, prevăzute la art. 25 alin. (6) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, pot deține simultan și calitatea de reprezentanți autorizați prevăzuți la art. 40 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015. + 
Articolul 4(1)În vederea obținerii licenței de operare, solicitantul depune dosarul care trebuie să cuprindă următoarele documente:a)cerere-tip de acordare a licenței de operare, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1a;b)actul constitutiv al persoanei juridice, în copie conformă cu originalul;c)certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului sau, după caz, certificatul de înregistrare în Registrul asociațiilor și fundațiilor de la judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul asociației ori fundației în cauză, în copie conformă cu originalul;d)certificatul constatator detaliat, eliberat cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii, de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, în original, conform Legii nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, certificatul detaliat eliberat de Ministerul Justiției, privind datele care figurează în Registrul național al persoanelor juridice fără scop patrimonial;e)cazierul fiscal valabil la data depunerii, din care să rezulte faptul că nu au fost săvârșite fapte sancționate de legile fiscale, financiare, vamale și nici fapte care privesc disciplina financiară;f)planul de operare care este întocmit cu respectarea conținutului cadru, așa cum este prevăzut în anexa nr. 1b, și corespunde criteriilor de acordare a licenței de operare.(2)Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) vor fi însoțite de un opis al acestora.
 + 
Articolul 5Dosarul de acordare a licenței de operare se depune de către solicitant la sediul autorității publice centrale pentru protecția mediului, în atenția direcției generale de specialitate cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor, în trei exemplare atât în format letric, cât și în format electronic. Fiecare pagină din dosarul de acordare a licenței de operare este numerotată și certificată pentru conformitate. Documentele obligatorii din cadrul dosarului de acordare a licenței de operare vor avea ordinea prevăzută la art. 4. + 
Articolul 6(1)În cazul în care dosarul de acordare a licenței de operare cuprinde toate documentele și informațiile prevăzute la art. 4, în formatul și conținutul solicitat, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii dosarului complet, Comisia informează solicitantul cu privire la decizia luată.(2)Licența de operare se emite conform modelului prevăzut în anexa nr. 1c.(3)Licența de operare se emite după ce solicitantul depune la sediul autorității publice centrale pentru protecția mediului, în atenția direcției generale de specialitate cu atribuții în domeniul gestionării deșeurilor dovada achitării tarifului de emitere a licenței de operare, conform prevederilor art. 6 alin. (1) sau (2) din ordin, după caz. + 
Articolul 7(1)În cazul în care dosarul de acordare a licenței de operare nu cuprinde toate documentele și informațiile prevăzute la art. 4 sau acesta este prezentat sub un alt format decât cel prevăzut la art. 4, Comisia va informa solicitantul cu privire la deficiențele constatate.(2)În situația în care, în termen de 30 de zile de la primirea informării menționate la alin. (1), solicitantul nu remediază aceste deficiențe, solicitarea de autorizare se respinge.(3)Decizia de respingere a dosarului de acordare a licenței de operare se motivează și se comunică în scris solicitantului de către Comisie.(4)Solicitantul poate ataca decizia de respingere, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
 + 
Articolul 8Organizațiile colective notifică Comisia printr-o scrisoare despre intenția de a desfășura activitatea în anul următor. Scrisoarea de intenție se transmite până la data de 20 noiembrie a fiecărui an. + 
Articolul 9(1)În vederea obținerii vizei anuale, organizațiile colective transmit comisiei un raport de audit financiar extern conform Standardului român de audit financiar, precum și un raport de audit operațional extern întocmit potrivit anexei nr. 1d „Cerințe minime pentru efectuarea auditului operațional extern pentru solicitanții auditului”, până la 15 mai a anului următor pentru care se realizează auditurile externe.(2)Organizațiile colective transmit până la 1 iunie producătorilor/reprezentanților autorizați pentru care au preluat responsabilitatea rezultatul auditului financiar extern și al celui operațional extern realizate pentru anul anterior.
 + 
Articolul 10(1)Comisia nu acordă viza anuală în cazul constatării a cel puțin uneia din următoarele situații:a)dacă organizațiile colective nu transmit comisiei raportul de audit financiar extern și raportul de audit operațional extern până la data de 15 mai a anului următor celui pentru care se realizează respectivele audituri externe, în acord cu prevederile art. 9;b)dacă, în urma analizării raportului de audit financiar extern și a raportului de audit operațional extern, precum și a datelor menționate la art. 7 și 8 din ordin, s-a constatat neîndeplinirea ratelor minime de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice prevăzute la art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 și neîndeplinirea obiectivelor de valorificare prevăzute la art. 27 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015;c)dacă nu au respectat obligațiile specificate în art. 17;d)în cazul neafișării valorii tarifelor de preluare a responsabilității de gestionare a DEEE pe fiecare categorie în parte pentru care a solicitat și a primit licența de operare, pe site-ul propriu, în termen de 15 zile de la emiterea licenței;e)în cazul neafișării listei cu producătorii afiliați organizației colective, pe site-ul propriu, în termen de 15 zile de la emiterea licenței și actualizarea ei când este cazul.(2)În cazul în care, în urma analizării raportului de audit financiar extern și a raportului de audit operațional extern, s-a constatat neîndeplinirea obiectivelor din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, Comisia va sesiza Garda Națională de Mediu pentru aplicarea în mod corespunzător a sancțiunilor reglementate la art. 43 alin. (1) lit. b) pct. 1 și lit. c) pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice. + 
Articolul 11(1)Măsura de neacordare a vizei anuale poate fi luată numai după ce organizației colective i se acordă dreptul pentru remedierea situației constatate, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2)Comisia comunică organizației colective dreptul de remediere în termen de 10 zile de la data constatării a cel puțin uneia din situațiile prevăzute la art. 10 alin. (1).(3)Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere în ceea ce privește remedierea situației. + 
Articolul 12În termen de 30 de zile de la transmiterea remedierii situației de către organizația colectivă, Comisia comunică decizia cu privire la acordarea sau neacordarea vizei anuale. + 
Articolul 13Neacordarea vizei anuale pentru organizațiile colective nu împiedică derularea activității în anul următor. În cazul neacordării vizei anuale în doi ani succesivi, se aplică prevederile art. 16. + 
Articolul 14Organizațiile colective sunt obligate să notifice în scris Comisia în situația în care intervin modificări ale documentelor prevăzute la art. 4, în termen de 15 zile de la data la care modificarea își produce efectele. + 
Articolul 15Revizuirea licenței de operare se face în situația în care atât planul de operare depus se modifică, cât și la expirarea acestuia, în baza prevederilor art. 4 și 5. + 
Articolul 16(1)Licența de operare a organizațiilor colective se anulează în cazul neacordării vizei anuale în doi ani consecutivi.(2)Licența de operare se anulează de către conducătorul autorității publice centrale pentru protecția mediului, la propunerea Comisiei, cu avizul secretarului de stat cu atribuții în domeniu, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.(3)Comisia informează organizația colectivă căreia i s-a anulat licența de operare în termen de 20 de zile de la luarea deciziei.(4)Organizația colectivă căreia i s-a anulat licența de operare este obligată ca, în decurs de maximum 30 de zile de la primirea deciziei, să comunice în scris acest lucru tuturor producătorilor/responsabililor autorizați pentru care a preluat responsabilitatea gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice și să le transmită situația îndeplinirii obiectivelor până la acea dată.
 + 
Articolul 17Obligațiile organizațiilor colective licențiate:a)să asigure și să finanțeze, în numele producătorilor sau reprezentanților autorizați, după caz, colectarea și valorificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, astfel încât să fie atinse cel puțin obiectivele prevăzute în anexele nr. 6 și 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015;b)să încheie contracte/parteneriate sau alte forme de colaborare, în condițiile legii, cu autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale, pentru colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice și electronice;c)să acționeze fără discriminare și să asigure desfășurarea activității de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice în mod transparent față de producătorii sau reprezentanții autorizați, după caz, pentru care a preluat responsabilitățile;d)să respecte tarifele de preluare a responsabilității de gestionare a DEEE declarate conform art. 34 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015, în relația cu toți producătorii sau reprezentanții autorizați, după caz, pentru care au preluat responsabilitatea;e)să încheie contracte cu colectorii autorizați să preia deșeuri de echipamente electrice și electronice, precum și cu operatorii economici autorizați pentru tratarea, valorificarea și reciclarea DEEE, care acceptă condițiile contractuale;f)să transmită, la solicitarea autorității publice centrale pentru protecția mediului sau a unităților din subordonarea sau în coordonarea acesteia, informații referitoare la activitatea pentru care a obținut licența de operare în vederea elaborării de studii, statistici ori pentru monitorizarea respectării prevederilor privind protecția mediului și pentru respectarea obligațiilor privind raportările către Comisia Europeană, potrivit legii;g)să transmită, la solicitarea Comisiei, orice informații referitoare la activitatea pentru care a obținut licența de operare, în condițiile legii;h)să pună la dispoziția organelor de control abilitate potrivit legii toate documentele solicitate conform prevederilor legale în vigoare;i)să aibă ca scop numai desfășurarea activităților necesare pentru îndeplinirea responsabilităților care le revin producătorilor prevăzuți la art. 25 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 și raportarea informațiilor referitoare la gestionarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice;j)să reinvestească eventualul profit în aceleași tipuri de activități întreprinse în vederea îndeplinirii responsabilităților care le revin producătorilor sau reprezentanților autorizați, după caz, pentru care au preluat responsabilitatea;k)să afișeze valoarea tarifelor de preluare a responsabilității de gestionare a DEEE pe fiecare categorie în parte, pe site-ul propriu, în termen de 15 zile de la emiterea licenței;l)să afișeze lista cu producătorii sau reprezentanții autorizați, după caz, afiliați organizației colective, pe site-ul propriu, în termen de 15 zile de la emiterea licenței și actualizarea ei;m)să depună la Comisie, cu 60 de zile înainte de expirare, un nou plan de operare, conform cerințelor prevăzute în anexa nr. 1 la procedură, valabil pentru următorii 3 (trei) ani.
 + 
Articolul 18Anexele nr. 1a-1d fac parte integrantă din prezenta procedură. + 
Anexa nr. 1ala procedurăAntet solicitantNr. …../……CEREREde acordare a licenței de operare– Model -Subscrisa, ……., cu sediul social în ……., str. …….. nr. …., bl. …., ap. …., județul/sectorul ……….., înregistrată la ……………… cu nr. ………, cod unic de înregistrare nr. ……../……….., cont bancar nr. ……………………, deschis la ………………………….., sucursala …………………, telefon …………, fax ……………, e-mail ………………., prin ……………………., în calitate de reprezentant legal, solicită acordarea licenței de operare în scopul preluării și ducerii la îndeplinire a obligațiilor producătorilor de echipamente electrice și electronice sau ale reprezentanților autorizați care acționează în numele producătorilor cu privire la gestionarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice, pentru următoarele categorii*) de echipamente electrice și electronice: ……….Anexăm documentele specifice prevăzute în procedură.Declar pe propria răspundere, cunoscând prevederile relevante ale legii penale, că documentele prezentate în copie sunt conforme cu originalul.Notă
*) Se vor menționa categoriile din anexele nr. 1 și 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 (în perioada până la 14 august 2018 inclusiv), respectiv categoriile din anexa nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 (după 15 august 2018).

Data ……………. Reprezentant legal, ………………… (numele, prenumele și semnătura)

 + 
Anexa nr. 1bla procedurăPlanul de operare realizat pe o perioadă de trei ani,care conține responsabilitățile organizațiilor colective și criteriilede acordare a licenței de operarePlanul de operare trebuie să cuprindă următoarele capitole:a)modul în care se organizează și se finanțează, în numele producătorilor/reprezentanților autorizați, colectarea, preluarea, tratarea și valorificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice, precum și a tuturor obiectivelor și responsabilităților producătorilor/reprezentanților autorizați de echipamente electrice și electronice prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015;b)valoarea costurilor de colectare, preluare, conștientizare, tratare, valorificare și eliminare în condiții de protecție a mediului a DEEE și modul de calcul al acestora, pentru fiecare categorie în parte, cu specificarea valorii tarifelor de preluare a responsabilității de gestionare a acestora;c)modul în care se promovează, se organizează și se finanțează sistemele de colectare adecvată pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice, în vederea îndeplinirii ratelor de colectare și valorificare;d)modul în care se asigură realizarea ratelor minime anuale de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, pentru producătorii/reprezentanții autorizați de echipamente electrice și electronice pentru care au preluat responsabilitățile, potrivit legii;e)modul în care se asigură realizarea obiectivelor de valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, pentru producătorii/reprezentanții autorizați de echipamente electrice și electronice pentru care au preluat responsabilitățile, potrivit legii;f)modul în care se asigură, direct sau indirect, utilizatorilor finali posibilitatea să se debaraseze de deșeurile de echipamente electrice și electronice la un punct de colectare;g)modul în care se reinvestesc, în scopul creșterii eficienței serviciilor, profitul sau excedentul financiar, precum și eventualele sume rezultate după scăderea cheltuielilor necesare pentru dezvoltarea/funcționarea sistemului de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice;h)lista cu producătorii pentru care s-a preluat responsabilitatea de către organizația colectivă cu menționarea producătorilor din Uniunea Europeană și a numărului de înregistrare din registrul național al producătorilor;Prezentul plan de operare este semnat și asumat de către reprezentantul legal al organizației colective. + 
Anexa nr. 1cla procedurăMEDIULUI, APELOR ȘI PĂDURILORLICENȚĂ DE OPERARE– Model -Nr. …….. din …………Pentru ………… din localitatea …….., str. …….. nr. …., județul/sectorul …….., înregistrată la ……… cu nr. ……, cod unic de înregistrare nr. ………./……………..,în scopul preluării și ducerii la îndeplinire a obligațiilor producătorilor de echipamente electrice și electronice sau ale reprezentanților autorizați care acționează în numele producătorilor cu privire la gestionarea deșeurilor din echipamente electrice și electronice, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice pentru următoarele categorii de echipamente electrice și electronice ……………………………., emisă în baza legii.Data emiterii: …………….Valabilă până la: ………….Ministrul mediului, apelor și pădurilor,…………………………………… + 
Anexa nr. 1dla procedurăCerințe minime pentru efectuarea auditului operațional extern pentru solicitanții audituluiSolicitanții auditului operațional extern pot fi, după caz, organizații colective, producători individuali sau reprezentanți autorizați ai producătorilor.I.Programul de audit trebuie să cuprindă următoarele cerințe minime:a)verificarea îndeplinirii responsabilităților descrise în anexa nr. 1b la Procedura și criteriile de acordare a licenței de operare, revizuire, vizare anuală și anulare a licenței de operare a organizațiilor colective și nr. 2b la Procedura și criteriile de aprobare și vizare anuală a planului de operare pentru producătorii care își îndeplinesc în mod individual obligațiile de gestionare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, după caz;b)verificarea acurateței raportărilor privind stadiul îndeplinirii obiectivelor anuale de colectare și valorificare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice;c)verificarea conformității raportărilor în relația cu generatorii de deșeuri de DEEE-uri, colectorii de DEEE-uri, generatorii de DEEE-uri sau valorificatorii de DEEE-uri;d)verificarea trasabilității deșeurilor colectate, de la punctul de colectare/colector până la instalația de tratare/valorificare;e)determinarea riscurilor care ar putea apărea în activitatea solicitanților;f)determinarea discrepanțelor dintre datele evaluate la nivel intern și cele raportate către autoritățile de mediu;g)verificarea proceselor interne pentru fiecare tip de activitate;h)verificarea existenței și rezultatele controalelor efectuate de către autoritățile de mediu, după caz;i)verificarea respectării elementelor din autorizația de mediu, după caz;j)verificarea constituirii garanției financiare în forma aplicabilă, fiecărei categorii de producători individuali/reprezentanți autorizați/organizații colective.II.Raportul de audit operațional extern va cuprinde cel puțin următoarele elemente:a)dacă solicitantul și-a îndeplinit cel puțin obiectivele anuale de colectare/finanțare, preluare, tratare și valorificare, conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice;b)dacă s-au respectat prevederile legislației de mediu în domeniu;c)dacă au constituit garanția financiară în forma aplicabilă;d)dacă s-a asigurat transparența față de toți operatorii economici pentru care au preluat responsabilitatea;e)dacă s-au respectat aceleași tarife de preluare a responsabilității de gestionare a DEEE față de toți producătorii/reprezentații autorizați pentru care au preluat responsabilitatea, după caz;f)dacă au afișat pe site-ul propriu lista cu operatorii economici pentru care au preluat responsabilitatea, valoarea tarifelor de gestionare;g)dacă s-a reinvestit profitul, în aceleași tipuri de activități întreprinse în vederea îndeplinirii obligațiilor pentru care au preluat responsabilitatea, de către organizațiile colective;h)riscurile la care se expun și modul lor de remediere;i)elementele interne și externe care împiedică solicitantul să își îndeplinească obiectivele de colectare și valorificare a DEEE-urilor.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x