PROCEDURĂ din 4 decembrie 2017

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 07/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: ORDINUL ASISTENTILOR MEDICALI GENERALISTI, MOASELOR SI ASISTENTILOR MEDICALI DIN ROMÂNIA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulARE LEGATURA CUHOTARARE 23 24/09/2024
ActulACTUALIZEAZA PEPROCEDURA 04/12/2017
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobată prin Hotărârea nr. 29 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2018.
 + 
Capitolul I Generalități + 
Articolul 1Scopul procedurii este de a asigura o abordare coerentă și o soluționare unitară, la nivelul tuturor filialelor Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, a:a)cererilor de suspendare, respectiv de retragere a calității de membru;b)situațiilor de suspendare, respectiv de retragere a calității de membru ca sancțiune disciplinară;c)situațiilor speciale, altele decât cele prevăzute la lit. a) și b), care pot conduce la suspendarea sau retragerea calității de membru al OAMGMAMR, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.(la 28-03-2024,
sintagma: situațiilor specifice a fost înlocuită de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
 + 
Articolul 2Președintele filialei OAMGMAMR răspunde de implementarea acestei proceduri și de comunicarea acesteia membrilor filialei, prin consilierii județeni și secretariatul filialei.
 + 
Capitolul IISuspendarea la cerere a calității de membru al OAMGMAMR + 
Articolul 3Suspendarea calității de membru al OAMGMAMR poate fi solicitată pe o perioadă de până la 5 ani, în următoarele situații:a)concediu de maternitate;b)concediu pentru creșterea copilului de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;c)concediu pentru incapacitate temporară de muncă, dacă acesta are o durată mai mare de 6 luni;d)concediu paternal;e)șomaj, caz în care suspendarea se acordă pe durata șomajului; f)rezidență temporară pe teritoriul altei țări, dacă depășește 6 luni;g)alte motive obiective care justifică imposibilitatea exercitării profesiei pe o perioadă determinată, de până la cinci ani.
 + 
Articolul 4(1)Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care solicită suspendarea calității de membru se vor adresa filialei OAMGMAMR unde sunt înregistrați.(2)Solicitarea se va face în scris, prin depunerea unei cereri conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, și va fi însoțită de: a)certificatul de membru și avizul de liberă practică (dacă este cazul) în original; b)copii (în conformitate cu originalul) ale documentelor justificative, pe baza cărora se solicită suspendarea calității de membru la cerere (documente medicale, decizii de suspendare a contractului de muncă, carnet de șomaj, dovada rezidenței în altă țară etc.). (3)Cererea de suspendare a calității de membru al OAMGMAMR va fi depusă personal sau prin împuternicit, prin poștă sau curier, cu confirmare de primire.(la 28-03-2024,
Alineatul (3) , Articolul 4 , Capitolul II a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
(4)Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care solicită suspendarea calității de membru al OAMGMAMR trebuie să achite cotizația de membru datorată până la data cererii.(5)În termen de 5 zile de la data înregistrării cererii de suspendare, președintele filialei decide aprobarea sau respingerea acesteia și va dispune actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România.
 + 
Articolul 5(1)Suspendarea intră în vigoare și produce efecte din momentul aprobării cererii de suspendare.(2)Încetarea suspendării la cerere a calității de membru al OAMGMAMR se face în baza solicitării scrise întocmite conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, la care solicitantul anexează, în original, certificatul de cazier judiciar, precum și certificatul de sănătate fizică și psihică, aflate în termen de valabilitate.(3)Cererea prevăzută la alin. (2) se depune la filiala OAMGMAMR la care solicitantul este membru, cu cel puțin 5 zile anterior datei la care acesta urmează să își reia activitatea profesională.
 + 
Capitolul IIISuspendarea disciplinară a calității de membru al OAMGMAMR + 
Articolul 6Suspendarea disciplinară a calității de membru al OAMGMAMR are loc în următoarele situații:a)prin hotărâre a Consiliului național al OAMGMAMR;b)prin hotărâre a Consiliului județean, respectiv a Consiliului Municipiului București, în cazul nerealizării anuale a numărului minim de credite;c)prin decizie a Biroului Consiliului județean, respectiv a Biroului Consiliului Municipiului București, în cazul membrilor care nu au plătit cotizația datorată pe o perioadă de 6 luni;d)abrogată.(la 28-03-2024,
Litera d) , Articolul 6 , Capitolul III a fost abrogată de Punctul 3. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
 + 
Articolul 6^1Prin excepție de la prevederile art. 6, calitatea de membru al OAMGMAMR va fi suspendată în următoarele situații speciale:a)ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive a instanțelor judecătorești prin care asistentul medical generalist, moașa sau asistentul medical a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni legate de exercitarea profesiei;b)în cazul în care împotriva membrului OAMGMAMR s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică exercitarea profesiei, precum și în cazul în care membrul este arestat la domiciliu, iar conținutul măsurii împiedică exercitarea profesiei.(la 28-03-2024,
Capitolul III a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
 + 
Articolul 7(1)Suspendarea calității de membru al OAMGMAMR prin hotărâre emisă de Consiliul național al OAMGMAMR poate interveni în următoarele situații:a)ca sancțiune disciplinară, în condițiile prevăzute de art. 62 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare;b)pe durata stării de incompatibilitate.(2)Hotărârea Consiliului național al OAMGMAMR prin care se decide suspendarea calității de membru al OAMGMAMR va fi transmisă filialei căreia îi aparține membrul respectiv, în termen de cel mult 5 zile de la adoptare.(3)Președintele filialei județene/a municipiului București a OAMGMAMR va întreprinde toate demersurile necesare pentru înștiințarea persoanei în cauză, solicitându-i să depună la filială certificatul de membru și avizul de liberă practică (dacă este cazul) în original.(4)Președintele filialei județene/a municipiului București a OAMGMAMR va înștiința direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București și angajatorul unde membrul sancționat își desfășoară activitatea și va dispune actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România.
 + 
Articolul 8(1)Suspendarea calității de membru al OAMGMAMR, în cazul membrilor care, în termen de 6 luni, nu au realizat numărul minim de credite pentru anul precedent, se va face prin hotărâre a Consiliului județean/al municipiului București al OAMGMAMR.(2)Suspendarea încetează la data realizării numărului de credite restante.
 + 
Articolul 9(1)Suspendarea calității de membru al OAMGMAMR, în cazul membrilor care nu au plătit cotizația datorată pe o perioadă mai mare de 6 luni, se va face prin decizie emisă de Biroul Consiliului județean/al municipiului București al OAMGMAMR.(2)Suspendarea calității de membru încetează la data achitării cotizației restante.
 + 
Articolul 10În cazul pronunțării unei hotărâri definitive a instanței judecătorești pentru săvârșirea unei infracțiuni legate de exercitarea profesiei sau ca urmare a măsurilor dispuse prin control judiciar privind interzicerea exercitării profesiei, suspendarea calității de membru al OAMGMAMR se va face prin decizie emisă de către Biroul executiv de punere în aplicare a măsurilor dispuse de organele judiciare.(la 28-03-2024,
Articolul 10 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
 + 
Articolul 11Membrul OAMGMAMR suspendat în una dintre situațiile prevăzute la art. 6 și art. 6^1 este obligat să depună la filiala OAMGMAMR al cărei membru este certificatul de membru și avizul de liberă practică (după caz) în original.(la 28-03-2024,
Articolul 11 , Capitolul III a fost modificat de Punctul 6. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
 + 
Articolul 12(1)Pe durata suspendării calității de membru al OAMGMAMR se suspendă toate obligațiile și drepturile prevăzute de legislația în vigoare.(2)Pe perioada suspendării, membrul OAMGMAMR nu va avea obligația de plată a cotizației și nu va fi obligat să efectueze numărul anual de credite stabilit de Consiliul național al OAMGMAMR.(3)Pe durata suspendării, membrul OAMGMAMR nu va avea dreptul să exercite profesia de asistent medical generalist, moașă și asistent medical.
 + 
Capitolul IV Încetarea calității de membru al OAMGMAMR + 
Articolul 13Încetarea calității de membru al OAMGMAMR poate interveni în următoarele situații:a)la cerere, prin renunțarea la calitatea de membru;b)prin decesul membrului OAMGMAMR;c)prin pensionare (în baza deciziei de pensionare depuse la filială), dacă membrul respectiv nu dorește să își mențină calitatea de membru și după vârsta pensionării;d)prin hotărârea Consiliului național al OAMGMAMR de retragere a calității de membru, ca urmare a aplicării unei sancțiuni disciplinare;e)prin punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive.
 + 
Articolul 14(1)Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care doresc să renunțe la calitatea de membru se vor adresa filialei OAMGMAMR unde sunt înregistrați.(2)Solicitarea se va face în scris prin depunerea unei cereri, conform modelului prevăzut în anexa nr. 3, de renunțare la calitatea de membru al OAMGMAMR, și va fi însoțită de certificatul de membru și avizul de liberă practică (dacă este cazul) în original. În cazul renunțării la calitatea de membru al OAMGMAMR prin pensionare, cererea de renunțare va fi însotiță și de o copie a deciziei de pensionare.(3)Cererea de renunțare la calitatea de membru al OAMGMAMR va fi depusă personal sau prin împuternicit, prin poștă sau curier, cu confirmare de primire.(la 28-03-2024,
Alineatul (3) , Articolul 14 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 7. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 4 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
(4)Asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care doresc să renunțe la calitatea de membru al OAMGMAMR trebuie să fie la zi cu plata cotizației de membru.(5)În termen de 5 zile de la data înregistrării solicitării de renunțare la calitatea de membru al OAMGMAMR, președintele filialei va dispune actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România.
 + 
Articolul 15(1)Hotărârea Consiliului național al OAMGMAMR prin care se decide retragerea calității de membru al OAMGMAMR, pentru abaterile disciplinare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare, și de Statutul OAMGMAMR, adoptat prin Hotărârea Adunării generale naționale a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România nr. 1/2009, cu modificările și completările ulterioare, va fi transmisă filialei OAMGMAMR unde este înregistrat membrul respectiv, în termen de cel mult 5 zile de la adoptare.(2)În situația prevăzută la alin. (1), filiala OAMGMAMR va înștiința persoana în cauză, solicitându-i să depună la filială certificatul de membru și avizul de liberă practică (dacă este cazul) în original și va înștiința direcția de sănătate publică județeană/a municipiului București și angajatorul unde membrul sancționat își desfășoară activitatea.(3)În termen de 5 zile de la data adoptării hotărârii menționate la alin. (1), președintele filialei OAMGMAMR va dispune actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România. + 
Articolul 16(1)În cazul în care retragerea calității de membru al OAMGMAMR intervine ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive a instanței judecătorești pentru săvârșirea unei infracțiuni legate de exercitarea profesiei, hotărârea instanței judecătorești va fi adusă la cunoștința Biroului executiv al OAMGMAMR, direcției de sănătate publică județene/a municipiului București și angajatorului membrului respectiv de către președintele filialei OAMGMAMR.(2)Președintele filialei OAMGMAMR va solicita membrului OAMGMAMR sancționat să depună la filială certificatul de membru și avizul de liberă practică (dacă este cazul ) în original și va dispune actualizarea corespunzătoare a bazei de date a Registrului național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România.
 + 
Articolul 17(1)Retragerea calității de membru al OAMGMAMR sau renunțarea la această calitate de către asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali membri ai OAMGMAMR va avea drept consecință retragerea dreptului de exercitare a profesiei.(2)Pentru reînscrierea în filialele OAMGMAMR, asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali vor depune un dosar de reînscriere la filiala la care le-a fost încetată calitatea de membru, care va conține: certificatul de cazier judiciar și certificatul de sănătate fizică și psihică în original și în termen de valabilitate; copii ale documentelor personale și profesionale actualizate și taxa de reînscriere în cuantumul stabilit prin hotărârea Consiliului național al OAMGMAMR.(la 10-10-2024,
Alineatul (2) , Articolul 17 , Capitolul IV a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 23 din 24 septembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1014 din 10 octombrie 2024
)
(2^1)În situația în care asistenții medicali generaliști, moașele sau asistenții medicali solicită reînscrierea într-o nouă filială, alta decât cea în care le-a fost încetată calitatea de membru, aceștia vor depune dosarul de reînscriere menționat la alin. (2) la noua filială. Filiala la care a fost depusă solicitarea va transmite cererea de reînscriere către filiala la care a încetat calitatea de membru, pentru derularea operațiunilor de transfer al dosarului solicitantului din Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România de la filiala la care i-a fost încetată calitatea de membru către noua filială în care solicită reînscrierea.(la 10-10-2024,
Articolul 17 , Capitolul IV a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 23 din 24 septembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1014 din 10 octombrie 2024
)
(3)Membrii reînscriși vor primi un certificat de membru care va păstra seria și numărul certificatului inițial (pe care poate fi menționată data reînscrierii în loc de data primei înregistrări).
 + 
Articolul 18Filialele județene/a municipiului București ale OAMGMAMR vor publica pe site-ul propriu lista nominală a membrilor suspendați sau împotriva cărora s-a dispus suspendarea, precum și a membrilor care s-au retras sau împotriva cărora s-a dispus retragerea. Lista va cuprinde următoarele informații: numele și prenumele, profesia și ultimul loc de muncă. + 
Articolul 19Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură.
 + 
Anexa nr. 1la procedura de suspendareAprob,Președinte,…………….
Către
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala ……………

Cerere pentru suspendarea calității de membru
Subsemnatul/a, ……..…………….., membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala ……………., cu Certificatul de membru seria …./…./ numărul …./…./…./…./…./…./, vă rog să luați act de dorința mea de a mă suspenda din calitatea de membru al OAMGMAMR pe perioada …./…./…. – …./…./…., pe motiv de ……………..…..………………………………………………………………………………….. .Anexez prezentei cereri:[] certificatul de membru în original[] avizul de liberă practică în original pe anul în curs (dacă este cazul)[] copii (conform cu originalul) ale documentelor justificative (documente medicale, decizii de suspendare a contractului de muncă, carnet de șomaj, dovada rezidenței în altă țară etc.)[] declarație pe propria răspundere în cazul lipsei locului de muncă în domeniu sau exercitarea unei alte profesiiLocalitatea SemnăturaData …./…./………. ………………..Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de OAMGMAMR, potrivit Notificării nr. 11.308, în conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, în scopul eliberării certificatelor de membru, a adeverinței care atestă onorabilitatea și moralitatea. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, trimisă pe adresa instituției.
 + 
Anexa nr. 2la procedura de suspendareAprob,Președinte,…………….
Către
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala ……………..

Cerere pentru încetarea suspendării calității de membru
Subsemnatul/a, ………………………………..……….., membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala ………………., cu Certificatul de membru seria …./…./ numărul …./…./…./…./…./…./, vă adresez rugămintea de a-mi aproba încetarea suspendării calității de membru al OAMGMAMR , filiala ………….., începând cu data de …./…./……….. .Anexez prezentei cereri:[] cazierul judiciar în original[] certificat de sănătate fizică și psihicăLocalitatea SemnăturaData …./…./………. ………………..Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de OAMGMAMR, potrivit Notificării nr. 11.308, în conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, în scopul eliberării certificatelor de membru, a adeverinței care atestă onorabilitatea și moralitatea. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, trimisă pe adresa instituției.
 + 
Anexa nr. 3la procedura de suspendareAprob,Președinte,…………….
Către
Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și
Asistenților Medicali din România – Filiala ………………..

Cerere pentru renunțarea la calitatea de membru
Subsemnatul/a, ……………………………..…………, membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala ……………., cu Certificatul de membru seria …./…./ numărul …./…./…./…./…./…./, având profesia de asistent medical generalist /moașă /asistent medical , în specialitatea ……………., solicit retragerea calității de membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, deoarece nu profesez ca asistent medical generalist /moașă /asistent medical . Am luat cunoștință de prevederile art. 19 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 53/2014, cu modificările și completările ulterioare.Anexez următoarele documente:1.certificat de membru în original 2.avizul de liberă practică în original (dacă este cazul) 3.dovada achitării la zi a cotizației de membru Localitatea SemnăturaData …./…./………. ………………..Datele dumneavoastră personale sunt prelucrate de OAMGMAMR, potrivit Notificării nr. 11.308, în conformitate cu Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, în scopul eliberării certificatelor de membru, a adeverinței care atestă onorabilitatea și moralitatea. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei legal justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, de intervenție și de opoziție în condițiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, printr-o cerere scrisă, semnată și datată, trimisă pe adresa instituției.
––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x