PROCEDURĂ din 30 decembrie 2015

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 04/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 8 ianuarie 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulACTUALIZEAZA PEPROCEDURĂ 30/12/2015
 Nu exista acte care fac referire la acest act





Notă
Aprobată prin ORDINUL nr. 3.845 din 30 decembrie 2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 15 din 8 ianuarie 2016.
I.Dispoziții generale1.Prezenta procedură se aplică contribuabililor care, potrivit legii, au obligația înregistrării la organul fiscal și care au obligația înregistrării/modificării domiciliului fiscal, potrivit legii.2.În sensul prezentei proceduri contribuabilii sunt:a)persoanele juridice, asocierile și alte entități fără personalitate juridică;b)persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România;c)instituțiile publice;d)persoanele fizice care desfășoară activități economice sau exercită profesii libere, reglementate de legi speciale.II.Înregistrarea/Modificarea domiciliului fiscal pentru contribuabilii de la pct. 2 lit. a)-c)3.Competența de administrare a contribuabililor prevăzuți la pct. 2 lit. a)-c) revine, până la finalizarea procedurii de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, organului fiscal de la ultimul domiciliu fiscal.4.(1)Pentru înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal, contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. a)-c) depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul fiscal formularul 010 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică“, formularul 016 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/ Declarație de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România“ sau formularul 040 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru instituțiile publice“, după caz, având completată secțiunea A „Date privind înregistrarea/ modificarea domiciliului fiscal“, însoțit de documente doveditoare ale informațiilor înscrise în acestea. Copiile de pe documente se certifică pe fiecare pagină de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.(2)Solicitarea de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii formularului 010, 016 sau 040, după caz, prin emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, care se comunică contribuabilului/plătitorului.5.(1)Formularul 010, 016 sau 040, după caz, se transmite, în maximum 3 zile lucrătoare de la înregistrare, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, de către organul fiscal prevăzut la pct. 4 alin. (1) către organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are ultimul domiciliu fiscal, în vederea întocmirii formalităților de transfer al dosarului fiscal.(2)Dosarul fiscal se transmite în termen de cel mult 10 zile de la primirea formularului 010, 016 sau 040, după caz, și va fi însoțit de un exemplar al certificatului de atestare fiscală, precum și de fișa de evidență pe plătitor.(3)Un exemplar al certificatului de atestare fiscală se comunică și contribuabilului de către organul fiscal emitent.6.La primirea dosarului fiscal, organul fiscal în a cărui rază teritorială urmează să se stabilească domiciliul fiscal emite, în termen de maximum două zile lucrătoare, Decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5a) la ordin.7.(1)Decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal se întocmește în 3 exemplare, se vizează de conducătorul compartimentului cu atribuții în domeniul gestionării registrului contribuabililor și se aprobă de conducătorul organului fiscal.(2)Exemplarul Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului se semnează de către persoanele implicate potrivit competențelor stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice București, Iași, Galați, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov (aparat propriu și unități subordonate), precum și al Direcției generale de administrare a marilor contribuabili și prin prezenta procedură.(3)Un exemplar al deciziei se comunică contribuabilului, potrivit art. 47 din Codul de procedură fiscală.8.(1)De la data comunicării deciziei, competența pentru administrarea contribuabilului revine organului fiscal de la noul domiciliu fiscal.(2)Un exemplar al Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal se transmite, însoțit de o copie a documentului care atestă data comunicării deciziei, organului fiscal de la fostul domiciliu fiscal.(3)Înregistrarea în registrul contribuabililor de la noul organ fiscal, precum și scoaterea din registrul contribuabililor de la vechiul organ fiscal se operează cu data comunicării deciziei.9.La data înregistrării în registrul contribuabililor, noul organ fiscal emite certificatul de înregistrare fiscală/certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscris noul domiciliu fiscal.10.După primirea Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, contribuabilul se prezintă la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu fiscal, predă, în vederea anulării, vechiul certificat de înregistrare fiscală/certificat de înregistrare în scopuri de TVA și îl ridică pe cel nou.III.Înregistrarea/Modificarea domiciliului fiscal pentru contribuabilii de la pct. 2 lit. d)11.Organul fiscal competent pentru aplicarea procedurii de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal în cazul contribuabililor prevăzuți la pct. 2 lit. d) este organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice, stabilit potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală.12.Pentru înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal, contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. d) depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al persoanei fizice, stabilit potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, formularul 070 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere“, având completată secțiunea A „Date privind înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal“, însoțit de documente doveditoare ale informațiilor înscrise în acesta. Copiile de pe documente se certifică pe fiecare pagină de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.13.Solicitarea de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, după caz, se soluționează prin emiterea Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii formularului 070.14.(1)Decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal se întocmește în 2 exemplare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 5a) la ordin, se vizează de conducătorul compartimentului cu atribuții în domeniul gestionării registrului contribuabililor și se aprobă de conducătorul organului fiscal.(2)Prevederile pct. 7 alin. (2) și (3) din prezenta procedură se aplică în mod corespunzător. 15.Înregistrarea în registrul contribuabililor a noului domiciliu fiscal se operează cu data comunicării deciziei. 16.La data înregistrării în registrul contribuabililor a noului domiciliu fiscal, organul fiscal competent emite și certificatul de înregistrare fiscală/certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, având înscris noul domiciliu fiscal.17.După primirea Deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, contribuabilul se prezintă la organul fiscal competent, predă, în vederea anulării, vechiul certificat de înregistrare fiscală/certificat de înregistrare în scopuri de TVA și îl ridică pe cel nou.IV.Dispoziții finale18.Dosarul solicitării de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului și cuprinde:a)formularul 010 „Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică“ pentru contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. a), formularul 016 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele juridice străine care au locul de exercitare a conducerii efective în România“ pentru contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. b), formularul 040 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru instituțiile publice“ pentru contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. c) sau formularul 070 „Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni/Declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere“ pentru contribuabilii prevăzuți la pct. 2 lit. d), după caz;b)documentația depusă de contribuabil;c)Decizia de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal;d)certificatul de înregistrare fiscală anulat;e)copia certificatului de înregistrare fiscală eliberat;f)orice alte documente emise sau primite în cadrul derulării procedurii.19.Dacă pe parcursul derulării procedurii contribuabilul se radiază, compartimentul de specialitate sistează procedura în derulare. În acest sens se întocmește un referat motivat, care se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. (la 13-05-2022,
Procedura a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x