Informatii Document
Emitent: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 3 octombrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
Aprobată prin Ordinul nr. 2.853 din 29 septembrie 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 783 din 3 octombrie 2017.1.Prezenta procedură se aplică contribuabililor persoane fizice care dețin cod numeric personal, atribuit potrivit legii speciale, al căror domiciliu reprezintă și domiciliul fiscal și au înregistrat modificarea domiciliului în registrele în care sunt înregistrați, potrivit legii. … 2.Competența de administrare a contribuabililor prevăzuți la pct. 1 trece la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu, în termen de 15 zile lucrătoare de la data modificării domiciliului. … 3.În cazul contribuabililor care își modifică domiciliul, potrivit legii, iar adresa noului domiciliu este în raza teritorială a organului fiscal în a cărui rază teritorială se află și ultimul domiciliu fiscal al contribuabilului, schimbarea domiciliului fiscal se face de către Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor, după primirea informațiilor de la Ministerul Afacerilor Interne, cu data înscrierii mențiunii în registrele în care sunt înregistrați, potrivit legii.(la 13-05-2022,
sintagma: Direcția generală de tehnologia informației din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost înlocuită de Litera b), Punctul 6, Articolul I ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)
… 4.Pentru ceilalți contribuabili care își modifică domiciliul, pe baza informațiilor primite de la Ministerul Afacerilor Interne, Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor transmite electronic atât organului fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are ultimul domiciliu fiscal, cât și organului fiscal în a cărui rază teritorială a fost stabilit noul domiciliu informația privind adresa noului domiciliu, precum și data înscrierii acestei mențiuni în registrele în care sunt înregistrați, potrivit legii.(la 13-05-2022,
sintagma: Direcția generală de tehnologia informației din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost înlocuită de Litera b), Punctul 6, Articolul I ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)
… 5.Informația privind modificarea domiciliului se transmite organelor fiscale implicate în ziua în care a fost primită de la Ministerul Afacerilor Interne sau în ziua lucrătoare imediat următoare, în vederea demarării formalităților de transfer al dosarului fiscal al contribuabilului. … 6.În termen de 12 zile lucrătoare de la data înscrierii în registrele în care sunt înregistrați, potrivit legii, a mențiunii privind modificarea domiciliului contribuabilului, organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul are ultimul domiciliu fiscal pregătește dosarul fiscal al contribuabilului, pentru a fi transferat către organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu al persoanei fizice. … 7.Dosarul fiscal al contribuabilului va fi însoțit de un exemplar al certificatului de atestare fiscală, precum și de fișa de evidență pe plătitor. … 8.Un exemplar al certificatului de atestare fiscală se comunică și contribuabilului de către organul fiscal emitent. … 9.Înainte de a transfera dosarul fiscal, organul fiscal de la ultimul domiciliu fiscal verifică în Registrul contribuabililor dacă respectivul contribuabil a solicitat modificarea domiciliului fiscal, după modificarea domiciliului, prin depunerea formularului 020 «Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice române și străine care dețin cod numeric personal».(la 13-05-2022,
Punctul 9. a fost modificat de Litera a), Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)
… 10.Dacă respectivul contribuabil a depus un formular 020 la alt organ fiscal, procedura de transfer al dosarului fiscal se sistează.(la 13-05-2022,
Punctul 10. a fost modificat de Litera a), Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)
… 11.Dacă respectivul contribuabil nu a făcut o altă solicitare de modificare a domiciliului fiscal, organul fiscal de la ultimul domiciliu fiscal transferă dosarul fiscal al contribuabilului organului fiscal de la noul domiciliu. … 12.La împlinirea termenului de 15 zile lucrătoare de la data înscrierii în registrele în care sunt înregistrați, potrivit legii, a mențiunii privind modificarea domiciliului contribuabilului, Centrul Național pentru Informații Financiare din cadrul Ministerului Finanțelor transmite electronic, atât organului fiscal de la vechiul domiciliu fiscal, cât și organului fiscal de la noul domiciliu fiscal, informația privind împlinirea termenului legal pentru modificarea competenței de administrare a contribuabilului.(la 13-05-2022,
sintagma: Direcția generală de tehnologia informației a fost înlocuită de Litera b), Punctul 6, Articolul I ORDINUL nr. 776 din 20 aprilie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 13 mai 2022
)
… 13.La primirea informației, organul fiscal în a cărui rază teritorială se află noul domiciliu înregistrează contribuabilul în evidența sa fiscală, iar organul fiscal de la ultimul domiciliu fiscal radiază contribuabilul din evidența proprie. … 14.Toate documentele emise sau primite în cadrul derulării procedurii se arhivează la dosarul fiscal al contribuabilului. …