Notă …
Aprobată prin Ordinul nr. 37 din 28 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 180 din 6 martie 2019. +
Capitolul IScop +
Articolul 1Prezenta procedură are ca scop stabilirea condițiilor financiare de preluare în folosință de către operatorul de transport și de sistem sau de către operatorul de distribuție a obiectivelor/conductelor necesare racordării la sistemul de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale finanțate în cotă-parte sau în totalitate de către unitatea administrativ-teritorială împreună, după caz, cu un grup de solicitanți arondați acesteia sau de solicitantul racordării, definiți conform prezentei proceduri. +
Articolul 2(1)Prevederile prezentei proceduri se aplică operatorului de transport și de sistem, operatorului de distribuție, autorităților administrației publice din cadrul unităților administrativ-teritoriale și solicitanților racordării – persoane fizice/juridice, care participă la finanțarea în cotă-parte sau în totalitate a obiectivelor/conductelor necesare racordării.(2)Prezenta procedură nu se aplică în următoarele cazuri:a)la finanțarea realizării racordului la sistemul de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale al unui solicitant, care se suportă prin tariful de racordare în conformitate cu prevederile regulamentului privind racordarea la sistemul de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale; … b)la extinderea sistemului de distribuție într-o nouă zonă concesionată, situație în care operatorul suportă costurile investiției în conformitate cu prevederile contractului de concesiune. … +
Capitolul IIDomeniul de aplicare, definiții și abrevieri +
Articolul 3(1)Termenii utilizați în prezenta procedură au semnificația prevăzută în următoarele acte normative:a)Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; … b)Regulamentul privind racordarea la sistemul de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 82/2017, cu modificările și completările ulterioare; … c)Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 32/2017, cu modificările și completările ulterioare; … d)Procedura privind elaborarea studiului tehnico-economic în vederea realizării obiectivelor din sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 104/2015. … (2)În sensul prezentei proceduri, termenii și abrevierile folosite au următoarele semnificații:a)autoritate publică – autoritate a administrației publice locale sau centrale din cadrul unei unități administrativ-teritoriale sau asocieri ale acestora, care solicită extinderea sistemului de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale în vederea racordării în cadrul zonei concesionate; … b)solicitant – persoana fizică/juridică care solicită racordarea la sistemul de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale și participă cu operatorul la finanțarea inițială în totalitate sau în cotă-parte a obiectivelor/conductelor, în baza unui contract de cofinanțare potrivit prevederilor reglementărilor în vigoare; … c)grup de solicitanți – două sau mai multe persoane fizice/juridice, cu excepția entităților finanțate din fonduri publice, care solicită racordarea la sistemul de transport sau de distribuție al/a gazelor naturale, pentru care autoritatea publică a solicitat realizarea obiectivului/conductei necesare racordării și care participă împreună cu unitatea administrativ-teritorială la finanțarea inițială în cotă-parte a obiectivelor/conductelor, în baza unui contract de cofinanțare, potrivit prevederilor art. 151 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; … d)operator – operatorul de transport și de sistem sau operatorul de distribuție al/a gazelor naturale; … e)investiție – lucrare realizată de operator constând în extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/conductei necesare racordării la sistemul de transport sau la sistemul de distribuție al/a gazelor naturale, finanțată în cotă-parte sau în totalitate de unitatea administrativ-teritorială și/sau de grupul de solicitanți sau, după caz, de solicitantul racordării – persoană fizică/juridică, potrivit prevederilor art. 151 alin. (2) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; … f)unitate administrativ-teritorială – comuna, orașul, județul sau asocieri ale acestora, care participă în cotă-parte sau în totalitate la finanțarea obiectivelor/conductelor necesare racordării, în baza unui contract de cofinanțare. … (3)În cuprinsul prezentei proceduri se utilizează următoarele abrevieri si prescurtări:a)ANRE – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; … b)Lege – Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare; … c)AP – autoritate a administrației publice locale sau centrale din cadrul unei unități administrativ-teritoriale sau asocieri ale acestora; … d)CPO – cota-parte eficientă din investiție care îi revine operatorului; … e)CPS – cota-parte ineficientă din investiție care îi revine UAT împreună cu grupul de solicitanți sau exclusiv solicitantului; … f)C_UAT – cota-parte din investiție finanțată de UAT din fonduri din bugetele locale și/sau din bugetul de stat, în condițiile legii; … g)C_GS – cota-parte din investiție finanțată de grupul de solicitanți; … h)TDG – valoarea totală a investiției din devizul general al studiului tehnico-economic; … i)TDG_F – valoarea finală a investiției din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor – PVRTL; … j)UAT – unitate administrativ-teritorială. … +
Capitolul IIICofinanțarea obiectivului/conductei necesare racordării și recuperarea investiției +
Secţiunea 1 Dispoziții generale +
Articolul 4(1)Lucrările de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării în cadrul zonei de concesiune, în conformitate cu prevederile Legii și ale Regulamentului de racordare la sistemul național de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare, se realizează prin coparticiparea la finanțare a operatorului și a UAT împreună, după caz, cu un grup de solicitanți sau a operatorului și a solicitantului, în funcție de eficiența investiției, stabilită în conformitate cu prevederile Procedurii privind elaborarea studiului tehnico-economic în vederea realizării obiectivelor din sectorul gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 104/2015, astfel:a)operatorul finanțează cota eficientă a investiției CPO; … b)UAT împreună, după caz, cu grupul de solicitanți sau solicitantul finanțează cota ineficientă a investiției CPS. … (2)Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situația în care din studiul tehnico-economic reiese faptul că rata deficitului de finanțare (R) este mai mică sau egală cu 20% operatorul suportă în totalitate costurile investiției. +
Articolul 5Cofinanțarea lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării în cadrul zonei de concesiune se realizează după cum urmează:a)de către operator și UAT în conformitate cu prevederile secțiunii a 2-a din prezentul capitol; … b)de către operator, UAT și un grup de solicitanți în conformitate cu prevederile secțiunii a 3-a din prezentul capitol; … c)de către operator și solicitant în conformitate cu prevederile secțiunii a 4-a din prezentul capitol. … +
Secţiunea a 2-a Cofinanțarea de către operator și UAT +
Articolul 6(1)În cazul în care extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/conductei în vederea racordării în zona concesionată a fost solicitată de AP în conformitate cu prevederile Legii și în zona de dezvoltare pentru care s-a solicitat extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/ conductei nu există un grup de solicitanți sau UAT decide să finanțeze fără aportul grupului de solicitanți, UAT finanțează investiția cu cota C_UAT = CPS, din fonduri din bugetele locale și/sau din bugetul de stat, în condițiile legii. (2)Finanțarea investiției se realizează prin încheierea unui contract de cofinanțare între operator și UAT, în cadrul căruia se prevăd următoarele:a)atribuirea de către UAT a dreptului de folosință exclusivă a cotei sale din obiectivul/conducta rezultată, începând cu data punerii în funcțiune a acestuia/acesteia; … b)exploatarea și mentenanța obiectivului/conductei în condiții de siguranță se realizează de către operator; … c)dreptul operatorului de a utiliza obiectivul/conducta pentru racordarea la sistem a altor solicitanți – persoane fizice sau juridice, cu respectarea regulamentului de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare; … d)sumele și calendarul de plată a contribuțiilor la cofinanțare; … e)calendarul de realizare a investiției; … f)componența comisiei comune operator – AP, care stabilește modalitatea de înregistrare patrimonială a obiectivului/conductei rezultat(e) în urma investiției, în corelare cu valoarea totală a lucrărilor TDG_F rezultată din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și suma de regularizare a C_UAT, modalitatea și termenul-limită de plată a acesteia, care nu poate depăși 90 de zile de la punerea în funcțiune a obiectivului/conductei; … g)obligațiile părților privind plata majorărilor de întârziere pentru fiecare zi care depășește termenul prevăzut la lit. f), care sunt egale cu nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. … +
Articolul 7Operatorul include în programul anual de investiții, în limita valorii aprobate de ANRE, lucrarea de extindere și/sau de redimensionare a obiectivului/conductei necesar(e) racordării conform reglementărilor în vigoare, cu valoarea investiției totale TDG rezultată din devizul general al studiului tehnico-economic, din care valoarea CPO este finanțată din fonduri proprii și valoarea C_UAT este finanțată de UAT din fonduri din bugetele locale și/sau din bugetul de stat, în condițiile legii. +
Articolul 8Valoarea CPO din obiectivul/conducta rezultată la finalizarea lucrărilor se include în sistemul național de transport sau, după caz, în bunurile aferente serviciului public de distribuție și este recunoscută de ANRE în baza reglementată a activelor la data punerii în funcțiune a acesteia, conform prevederilor metodologiei de stabilire a tarifelor aplicabile, aprobate de ANRE. +
Articolul 9Neînțelegerile apărute pe parcursul derulării contractului în baza căruia obiectivul/conducta au fost predate/preluate în folosință nu afectează dreptul operatorului de a racorda noi solicitanți și obligația operatorului de a asigura exploatarea și mentenanța în condiții de siguranță a acestora, conform prevederilor legale în vigoare. +
Articolul 10(1)În vederea devansării lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării în cadrul zonei de concesiune, UAT poate decide să finanțeze inițial în totalitate obiectivul/conducta. (2)În cazul prevăzut la alin. (1), contractul de cofinanțare încheiat între operator și UAT potrivit art. 6 cuprinde clauze suplimentare referitoare la:a)termenul de avansare de către UAT a sumei în cuantum egal cu cota de eficiență a investiției CPO, care îi revine operatorului; … b)termenul de returnare de către operator a sumei puse la dispoziție de UAT prevăzute la lit. a), care nu poate depăși data de 31 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care a avut loc punerea în funcțiune a obiectivului/conductei; prin derogare, părțile pot conveni de comun acord alt termen; … c)majorările de întârziere pentru fiecare zi care depășește termenul prevăzut la lit. b), care nu pot depăși nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. … +
Secţiunea a 3-aCofinanțarea de către operator, AP și un grup de solicitanți +
Articolul 11(1)În cazul în care extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/conductei în vederea racordării în zona concesionată au fost solicitate de AP în conformitate cu prevederile Legii și în zona de dezvoltare pentru care s-a solicitat extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/ conductei există un grup de solicitanți, acesta este obligat să participe la cofinanțarea inițială a investiției într-o cotă totală C_sol de cel puțin 20% din valoarea care revine UAT, C_UAT.(2)Contribuția fiecărei persoane fizice/juridice din cadrul grupului de solicitanți la finanțarea C_sol prevăzută la alin. (1) se stabilește de operator în funcție de categoria de consumator, proporțional cu debitul aprobat pentru fiecare dintre aceștia. +
Articolul 12(1)Achitarea de către persoanele fizice/juridice din cadrul grupului de solicitanți a cotei-părți din finanțare în condițiile art. 11 se realizează la încheierea contractului de cofinanțare.(2)În cazul prevăzut la art. 11, contractul de cofinanțare încheiat între operator și UAT în nume propriu și în calitate de reprezentant al grupului de solicitanți conține clauzele prevăzute la art. 6 alin. (2). +
Articolul 13(1)Cu 90 de zile înainte de expirarea termenului de 5 ani de la punerea în funcțiune a obiectivului/conductei, operatorul recalculează cota de eficiență a investiției CPO, returnează UAT și grupului de solicitanți diferența dintre cota inițială CPO_0 și noua cotă de eficiență CPO_1, care rezultă inclusiv în urma racordării ulterioare a altor solicitanți, și preia cota-parte din obiectiv/conductă aferentă diferenței de eficiență, care este recunoscută de ANRE în baza reglementată a activelor la data preluării.(2)În situația în care, în urma recalculării prevăzute la alin. (1), cota de eficiență a obiectivului/conductei CPO depășește 80% din valoarea totală TDG_F din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, operatorul este obligat să preia total obiectivul/conducta și să returneze UAT și grupului de solicitanți cota acestora de finanțare C_UAT.(3)Termenul de plată a diferenței de eficiență prevăzute la alin. (1) sau (2) nu poate depăși data împlinirii a 5 ani de la punerea în funcțiune a obiectivului/conductei, iar nerespectarea acestuia conduce la obligația operatorului de a plăti majorări pentru fiecare zi de întârziere, care nu pot depăși nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. +
Articolul 14(1)În cazul în care UAT nu dispune de fonduri din bugetul local și/sau din bugetul de stat, în condițiile legii, pentru cofinanțarea lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării, grupul de solicitanți poate decide să finanțeze cota de ineficiență a investiției C_UAT. (2)În situația prevăzută la alin. (1), contractul de cofinanțare încheiat între operator și UAT în calitate de reprezentant al grupului de solicitanți cuprinde clauzele prevăzute la art. 6 alin. (2).(3)În situația prevăzută la alin. (1), UAT la care respectivul grup de solicitanți se arondează este parte în contractul de cofinanțare chiar și în condițiile în care nu participă în cotă-parte la finanțarea respectivului/respectivei obiectiv/conducte, cu scopul de reprezentare a grupului de solicitanți și de facilitare a obținerii acordurilor și autorizațiilor necesare realizării investiției. +
Articolul 15(1)În vederea devansării lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării, grupul de solicitanți reprezentați de UAT poate decide să finanțeze inițial întreaga investiție TDG.(2)În situația prevăzută la alin. (1), contractul de cofinanțare încheiat între operator și UAT în calitate de reprezentant al acestora cuprinde clauzele prevăzute la art. 6 alin. (2), precum și clauze suplimentare referitoare la:a)termenul de avansare de către grupul de solicitanți a sumei în cuantum egal cu valoarea investiției TDG; … b)termenul de returnare a cotei de eficiență a investiției puse la dispoziția operatorului de către grupul de solicitanți, care nu poate depăși data de 31 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care a avut loc punerea în funcțiune a obiectivului/conductei; prin derogare, părțile pot conveni de comun acord alt termen; … c)majorările de întârziere pentru fiecare zi care depășește termenul prevăzut la lit. b), care nu pot depăși nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. … +
Articolul 16(1)În cazul prevăzut la art. 10 sau 15, în care UAT și/sau grupul de utilizatori reprezentați de UAT decid să finanțeze inițial în totalitate obiectivul/conducta, aceasta se realizează de către UAT în calitate de titular de investiție, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.(2)În condițiile prevăzute la alin. (1), lucrările se execută în baza unei documentații tehnico-economice avizate de operator; operatorul are obligația să avizeze proiectul tehnic și caietul de sarcini în termen de maximum 30 de zile de la depunerea acestora.(3)În situația prevăzută la alin. (1), după finalizarea lucrărilor și semnarea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor și de recepție a punerii în funcțiune, operatorul este obligat să returneze UAT și/sau utilizatorilor cota sa de cofinanțare CPO și să preia obiectivul/conducta aferent(ă) acestei cote. +
Secţiunea a 4-aCofinanțarea de către operator și solicitant +
Articolul 17(1)În cazul în care extinderea și/sau redimensionarea obiectivului/conductei sunt necesare pentru racordarea unui singur solicitant, acesta finanțează investiția cu cota de ineficiență a acesteia CPS, în conformitate cu prevederile regulamentului de racordare la sistemul național de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare. (2)Participarea la finanțarea investiției se realizează prin încheierea unui contract de cofinanțare între operator și solicitant, în cadrul căruia se prevăd următoarele:a)sumele și calendarul de plată a contribuției la cofinanțare; … b)calendarul de realizare a investiției; … c)obligația operatorului de a recalcula contribuțiile la cofinanțarea obiectivului/conductei rezultate, în raport cu valoarea totală a investiției TDG_F din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, precum și a sumei de regularizare a CPS; … d)modalitatea și termenul-limită de plată a sumei de regularizare a CPS, care nu poate depăși 90 de zile de la punerea în funcțiune a obiectivului/conductei; … e)obligațiile părților privind plata majorărilor de întârziere pentru fiecare zi care depășește termenul prevăzut la lit. d), care sunt egale cu nivelul dobânzilor de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. … +
Articolul 18Operatorul include în programul anual de investiții, în limita valorii aprobate de ANRE, lucrarea de extindere și/sau de redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării conform reglementărilor în vigoare, cu valoarea investiției totale TDG rezultată din devizul general al studiului tehnico-economic, din care valoarea CPO este finanțată din fonduri proprii și valoarea CPS este finanțată din contribuția solicitantului. +
Articolul 19(1)În condițiile regulamentului de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare, în vederea devansării lucrărilor de extindere și/sau redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării, solicitantul poate decide să finanțeze inițial în totalitate obiectivul/conducta. (2)În situația prevăzută la alin. (1), contractul de cofinanțare prevăzut la art. 17 încheiat între operator și solicitant cuprinde clauze suplimentare referitoare la:a)termenul de avansare de către solicitant a sumei în cuantum egal cu cota de eficiență a investiției CPO; … b)termenul de returnare a sumei puse la dispoziție de solicitant prevăzute la lit. a), care nu poate depăși data de 31 ianuarie a anului calendaristic următor celui în care a avut loc punerea în funcțiune a obiectivului/conductei; prin derogare, părțile pot conveni de comun acord alt termen; … c)majorările de întârziere pentru nerespectarea termenului prevăzut la lit. b), care nu pot depăși nivelul dobânzii de întârziere datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. … +
Articolul 20(1)În situația în care, pe parcursul termenului prevăzut de regulamentul de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare, pentru emiterea avizului tehnic de principiu însoțit de studiul tehnico-economic, operatorul primește mai multe cereri de racordare la sistem, a căror soluționare necesită realizarea extinderii aceluiași obiectiv/aceleiași conducte, operatorul întocmește un singur studiu tehnico-economic, care ține seama de toate cererile primite.(2)În situația prevăzută la alin. (1), operatorul înștiințează solicitanții despre posibilitatea constituirii acestora într-un grup de solicitanți și modalitatea de finanțare a lucrării de extindere și/sau de redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării, conform prevederilor prezentei proceduri. +
Capitolul IVObligații privind monitorizarea lucrărilor cofinanțate +
Articolul 21(1)Operatorii au obligația de a transmite ANRE la 30 de zile de la încheierea fiecărui semestru datele de monitorizare a lucrărilor de extindere și/sau de redimensionare a obiectivului/conductei necesare racordării realizate prin cofinanțare cu respectarea machetei prezentate în anexa*) care face parte integrantă din prezenta procedură.*) Anexa nu se poate publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, din motive tehnico-redacționale și se va publica pe site-ul ANRE, www.anre.ro, la data intrării în vigoare a prezentei proceduri.(2)Lucrările de investiții realizate prin cofinanțare aflate în curs se raportează la fiecare termen prevăzut la alin. (1), completându-se stadiul acestora.(3)Prima raportare a lucrărilor prevăzute la alin. (1) se realizează la data de 31 iulie 2019. +
Capitolul VDispoziții tranzitorii și finale +
Articolul 22Prevederile prezentei proceduri se aplică la finanțarea extinderilor și/sau redimensionărilor obiectivelor/ conductelor necesare pentru soluționarea cererilor de extindere/racordare depuse la operator de AP/solicitant după data intrării în vigoare a acesteia. +
Articolul 23(1)Prin derogare de la prevederile art. 22, cererile de extindere/racordare pentru care la data intrării în vigoare a prezentei proceduri nu au fost încheiate contractul de racordare și contractul de cofinanțare prevăzute de regulamentul de racordare la sistemul național de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare, se soluționează în conformitate cu prevederile prezentei proceduri.(2)Finanțarea lucrărilor pentru realizarea obiectivelor/ conductelor necesare racordării pentru care a fost încheiat contractul de racordare și contractul de cofinanțare prevăzut de regulamentul de racordare la sistemul de transport al gazelor naturale sau, după caz, la sistemul de distribuție a gazelor naturale în vigoare se realizează în conformitate cu prevederile contractelor încheiate. –-