Informatii Document
Emitent: MINISTERUL JUSTITIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 6 septembrie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Nu exista acte referite de acest act | |
Acte care fac referire la acest act: | |
de comunicare a actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea între instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în vederea editării Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment
1. Dispoziţii generale1.1. Transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea, întocmite de instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi, la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale în a căror rază teritorială debitorii îşi au stabilit sediul social, în vederea publicării în Buletinul procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment, se realizează în format hârtie şi electronic.1.2. Debitorii, administratorii şi lichidatorii desemnaţi, creditorii şi orice alte persoane care dobândesc calitatea legală de participant în procedura reorganizării judiciare şi a falimentului au obligaţia de a depune la instanţele judecătoreşti şi, după caz, la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale actele de procedură şi documentele care le însoţesc, în format hârtie, iar informaţiile cuprinse în acestea, în format electronic, pe suport dischetă sau CD.2. Dispoziţii speciale2.1. Transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea între instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, în format hârtie, se realizează fie prin agenţii procedurali ai instanţelor judecătoreşti, fie prin personalul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, cu atribuţii în acest sens, pe bază de borderouri de predare-primire, confirmate de instituţiile implicate prin semnăturile persoanelor legal împuternicite să reprezinte instituţiile şi prin ştampila acestora din urmă.2.2. Transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea între administratorii şi lichidatorii desemnaţi şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, în format hârtie, se realizează fie în mod direct de către aceştia, fie prin intermediul filialelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare.2.3. Transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea între instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, în format electronic, se realizează fie off line, pe suport dischetă sau CD, odată cu transmiterea în format hârtie, fie on line.2.4. Între oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea se realizează pe cale electronică.2.5. Transmiterea şi recepţionarea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea de la instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale se realizează la aceeaşi dată la care au fost emise.2.6. Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale au obligaţia de a procesa şi transmite actele de procedură, documentele care le însoţesc şi informaţiile cuprinse în acestea, primite de la instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, imediat după ce acestea au fost recepţionate.2.7. Publicarea în Buletinul procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment a actelor de procedură şi a documentelor care le însoţesc, emise şi transmise de administratorii şi lichidatorii desemnaţi, se realizează pe baza cererilor de publicare, care vor fi transmise odată cu documentele în cauză.2.8. Actele de procedură şi documentele care le însoţesc, emise şi transmise de instanţele judecătoreşti, se publică în Buletinul procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment, din oficiu.2.9. Modelul şi conţinutul cererii de publicare în Buletinul procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment se stabilesc de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.3. Dispoziţii finale3.1. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va proiecta şi va instala la nivelul instanţelor judecătoreşti şi al filialelor Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare programe informatice care vor permite procesarea şi editarea actelor de procedură şi a documentelor care le însoţesc, precum şi transmiterea acestora şi a informaţiilor pe care le cuprind către oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, după caz, off line sau on line.3.2. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în mod direct şi prin intermediul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, va asigura întreţinerea programelor informatice şi instruirea personalului care le va utiliza.3.3. Instanţele judecătoreşti, pentru cauzele ce au ca obiect procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, filialele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare, administratorii şi lichidatorii desemnaţi vor proceda la organizarea personalului care va conlucra cu personalul oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, la dotarea cu tehnică de calcul, software şi conectarea la Internet.3.4. Toate actele de procedură şi documentele transmise de instanţele judecătoreşti, judecătorii-sindici, administratorii şi lichidatorii desemnaţi la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, în vederea publicării în Buletinul procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment, se arhivează electronic la nivelul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.3.5. Pentru punerea în aplicare a procedurii de comunicare a actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea, de la momentul recepţionării acestora, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va emite instrucţiuni de lucru care vor avea caracter obligatoriu pentru personalul care execută activităţile specifice Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment.3.6. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va încheia cu instanţele judecătoreşti şi cu filialele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Reorganizare şi Lichidare protocoale de colaborare privind condiţiile concrete în care urmează să se transmită actele de procedură, documentele care le însoţesc şi informaţiile cuprinse în acestea, în vederea editării Buletinului procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment.3.7. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este exonerat de răspundere în cazul în care transmiterea actelor de procedură, a documentelor care le însoţesc şi a informaţiilor cuprinse în acestea nu se realizează atât în format hârtie, cât şi în format electronic, precum şi în cazul unor depăşiri ale termenelor stabilite.____________