privind gestionarea şi eliberarea atestatelor de echivalare pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar
+
Articolul 1În conformitate cu prevederile Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învăţământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenţă, pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.553/2011, denumită în continuare Metodologie privind echivalarea pe baza ECTS/SECT, procedura de echivalare se finalizează cu acordarea Atestatului de echivalare, al cărui model este prevăzut în anexa la Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT. +
Articolul 2Listele nominale cuprinzând cadrele didactice validate de comisiile instituite la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, pentru care urmează să fie eliberate atestate de echivalare conform Metodologiei privind echivalarea pe baza ECTS/SECT, se afişează la avizierul şi pe pagina web a instituţiilor de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. +
Articolul 3(1) Atestatele de echivalare, al căror model este prevăzut în anexa la Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT, tipărite pe hârtie specială cu filigran continuu, cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 412/1993 privind reproducerea stemei României pe actele oficiale şi sigiliile autorităţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu modificările şi completările ulterioare, se gestionează, se completează şi se eliberează de instituţiile de învăţământ superior stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în conformitate cu prevederile art. 5 din Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT. … (2) Atestatele de echivalare se încadrează în regimul actelor de studii şi se gestionează în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind regimul actelor de studii gestionate de instituţiile de învăţământ superior. … +
Articolul 4Redactarea atestatelor de echivalare se face în limba română, folosindu-se alfabetul latin, prin scriere la calculator, prin dactilografiere sau de mână, cu tuş sau cerneală neagră, fără spaţii libere. Sunt interzise ştersăturile, răzuirile, acoperirile cu pastă corectoare, prescurtările şi/sau adăugările. +
Articolul 5(1) În termen de 30 de zile de la eliberarea atestatelor de echivalare, instituţiile de învăţământ superior vor transmite Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului un borderou, atât pe suport electronic, cât şi în format letric, vizat de rectorul instituţiei de învăţământ superior, cu evidenţa cadrelor didactice pentru care au fost eliberate atestate de echivalare. … (2) Borderoul cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, numele cadrului didactic, iniţialele prenumelui tatălui/mamei, prenumele cadrului didactic, seria şi numărul formularului, specializarea dobândită prin studiile universitare de scurtă durată, unitatea de învăţământ la care este încadrat, funcţia didactică pe care este încadrat, domeniul în care s-a făcut echivalarea şi specializarea dobândită în urma echivalării. … (3) Un exemplar din borderou se arhivează la instituţia de învăţământ superior, iar al doilea exemplar, vizat de rectorul instituţiei de învăţământ superior, se arhivează la Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. … –––