de transmitere la nivelul Comisiei Europene a cererii de înregistrare a specialităţii tradiţionale garantate, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene (anexa 3)
+ Articolul 1Cererea de înregistrare a specialităţii tradiţionale garantate, în vederea dobândirii protecţiei la nivelul Uniunii Europene, se transmite în termen de 30 de zile de la data dobândirii protecţiei naţionale. + Articolul 2Declaraţia-tip a României, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (6) lit. d) din Regulamentul (CE) nr. 509/2006, este prezentată în anexa nr. 3 a), care face parte integrantă din prezenta procedură. + Articolul 3Direcţia de industrie alimentară transmite documentaţia în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 509/2006 şi declaraţia-tip a României către Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DG AGRI) a Comisiei Europene, în format hârtie şi electronic, de la adresa de e-mail: dopigp@madr.ro. + Articolul 4Data dobândirii protecţiei unei specialităţi tradiţionale garantate la nivel comunitar este data la care Comisia Europeană va publică specialitatea tradiţională garantată respectivă în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. + Anexa 3a)–––la procedura prevăzută în anexa nr. 3––––––––––––-ROMÂNIAMINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALECabinet MinistruNr. ………. din …………..DECLARAŢIE-TIPCererea de înregistrare pentru dobândirea protecţiei unei specialităţi tradiţionale garantatedenumirea Produsului STGa Grupului/Organizaţiei/Individual: datele de contact: numele, adresa, telefonul şi e-mailbeneficiază de o decizie favorabilă şi îndeplineşte condiţiile Regulamentului Comisiei (CE) nr. 509/2006 privind specialităţile tradiţionale garantate ale produselor agricole şi alimentare.Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Conform art. 7 alin. (6) lit. d) din Regulamentul (CE ) nr. 509/2006.–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.