de atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere
+
Capitolul IPrevederi generale1.1. Prevederile prezentei proceduri se aplică persoanelor fizice care desfăşoară în mod independent activităţi economice autorizate sau exercită profesii libere, denumite în continuare contribuabili.1.2. Sunt exceptaţi contribuabilii care desfăşoară exclusiv activităţi într-o formă de asociere.2.1. Începând cu data de 1 ianuarie 2007, codul de identificare fiscală atribuit contribuabililor este codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor art. 69 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.2.2. În cazul în care contribuabilul desfăşoară mai multe activităţi autorizate sau activitatea se desfăşoară în mai multe locaţii, atribuirea codului de înregistrare fiscală se face numai pentru activitatea principală, la sediul principal de desfăşurare a acesteia, celelalte locaţii reprezentând sedii secundare şi le sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.3. Cu aceeaşi dată, pentru contribuabilii care se înregistrează ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, codul de identificare fiscală este alcătuit din codul de înregistrare fiscală menţionat la pct. 2 şi din prefixul "RO" conform ISO Standard 3166 – alpha 2.4.1. Codul de înregistrare fiscală este utilizat de contribuabilii definiţi potrivit pct. 1, în relaţia cu organul fiscal competent şi cu ceilalţi contribuabili, numai în legătură cu activitatea economică autorizată desfăşurată sau cu profesia liberă exercitată.4.2. Organul fiscal competent pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a contribuţiilor datorate bugetului general consolidat în legătură cu activitatea economică autorizată desfăşurată sau cu profesia liberă exercitată, cu excepţia impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii, este organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală, potrivit art. 31 alin. (1) lit. a^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.5.1. Pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale potrivit reglementărilor în domeniul impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii, codul de identificare fiscală utilizat de persoanele fizice este codul numeric personal, potrivit art. 69 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.5.2. Organul fiscal competent pentru administrarea impozitului pe venit datorat pentru veniturile proprii este organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică are adresa unde îşi are domiciliul potrivit legii sau adresa unde locuieşte efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, potrivit art. 31 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.6. Evidenţa acestor contribuabili se organizează electronic, în cadrul registrului contribuabililor, de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.7. Data luării în evidenţă ca persoană impozabilă în scopuri de TVA va rămâne neschimbată ori de câte ori contribuabilul îşi schimbă certificatul de înregistrare în scopuri de TVA, cu excepţia situaţiei când este scos din evidenţă ca persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA. +
Capitolul IIProcedura de solicitare şi atribuire a codului de înregistrare fiscală pentru contribuabilii înregistraţi fiscal până la data de 1 septembrie 20061. Contribuabilii definiţi la cap. I pct. 1 din prezenta procedură, înregistraţi în evidenţele fiscale la data de 1 septembrie 2006, au obligaţia să solicite atribuirea codului de înregistrare fiscală.2. Până la data de 30 septembrie 2006, administraţiile finanţelor publice vor înştiinţa toţi contribuabilii care îşi au domiciliul fiscal în raza lor teritorială de competenţă asupra obligaţiei înscrise la pct. 1 din prezentul capitol.3. Înştiinţarea se întocmeşte şi se emite prin intermediul mijloacelor informatice, fără să poarte semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal şi ştampila organului fiscal, în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, iar cel de-al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al acestuia.Modelul şi conţinutul formularului de înştiinţare sunt prevăzute în anexa nr. 5.4. Pentru atribuirea codului de înregistrare fiscală şi eliberarea noului certificat de înregistrare fiscală, contribuabilii depun la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală, denumit în continuare organ fiscal competent, "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere" (070), însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis anterior şi de actele doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.Modelul şi conţinutul formularului sunt prevăzute în anexa nr. 3.5. La primirea declaraţiei de înregistrare fiscală/ declaraţiei de menţiuni, organul fiscal competent verifică modul de completare a acesteia şi actele doveditoare ale informaţiilor.6. Dacă, în urma verificărilor efectuate, se constată că nu există neconcordanţe, organul fiscal competent atribuie codul de înregistrare fiscală şi emite certificatul de înregistrare fiscală.6.1. Certificatul de înregistrare fiscală conţine la secţiunea "Date de identificare" următoarele:a) – în cazul persoanei fizice autorizate – menţiunea "Persoană fizică autorizată"; … – în cazul persoanei fizice care exercită profesii libere – denumirea, potrivit legii speciale (de exemplu: "ION IONESCU "- Cabinet de avocat") sau altele asemenea;b) numele şi prenumele persoanei fizice; … c) codul numeric personal; … d) adresa sediului activităţii sau a locului unde se desfăşoară efectiv activitatea principală. … 7. Dacă, în urma verificărilor efectuate, se constată neconcordanţe, organul fiscal competent va solicita prezenţa contribuabilului la sediul său, în vederea clarificării situaţiei fiscale, prin transmiterea notificării prevăzute în anexa nr. 6.7.1. Notificarea se întocmeşte în două exemplare, din care un exemplar se comunică contribuabilului, iar cel de-al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal al acestuia. Cu ocazia transmiterii notificării, organul fiscal competent va deschide dosarul fiscal al contribuabilului.7.2. Dacă respectivul contribuabil nu se prezintă în termen de 15 zile de la data comunicării notificării, pentru clarificarea situaţiei fiscale, solicitarea de eliberare a noului certificat de înregistrare se respinge.7.3. În vederea respingerii solicitării de înregistrare a contribuabilului, se întocmeşte o notă care va cuprinde motivaţia respingerii şi la care se vor anexa atât declaraţia de înregistrare depusă de contribuabil, cât şi notificarea transmisă acestuia de către organul fiscal competent. Nota se aprobă de conducătorul organului fiscal competent.7.4. Motivaţia respingerii solicitării de înregistrare se comunică în scris contribuabilului.8. În cazul în care contribuabilul va reveni cu o nouă declaraţie de înregistrare, se va relua procedura prevăzută în acest capitol.9. Termenul de eliberare a certificatului de înregistrare este de 15 zile. În cazul solicitării prezenţei contribuabilului pentru soluţionarea neconcordanţelor, termenul se prelungeşte conform prevederilor art. 68^1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. +
Capitolul IIIÎnregistrarea fiscală în perioada 1 septembrie 2006 – 31 decembrie 20061. Înregistrarea fiscală se realizează potrivit prevederilor legale în vigoare la data solicitării înregistrării.2. În cazul contribuabililor care nu au calitatea de comerciant, odată cu procedura aplicabilă potrivit prevederilor legale în vigoare, se va aplica şi procedura de înregistrare, prevăzută la cap. II.3. Contribuabilii care au calitatea de comerciant au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la data comunicării certificatului de înregistrare de la oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale, să se prezinte la organul fiscal competent şi să solicite eliberarea codului de înregistrare fiscală, conform procedurii prevăzute la cap. II. +
Capitolul IVÎn cazul în care, după data de 1 ianuarie 2007, contribuabilii solicită înregistrarea fiscală la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul, acest organ fiscal va îndruma contribuabilii să se prezinte la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au sediul activităţii sau locul de desfăşurare efectivă a activităţii principale, în vederea îndeplinirii acestei obligaţii. +
Capitolul VObligaţia înscrierii codului de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA pe documenteContribuabilii înregistraţi potrivit prezentei proceduri au obligaţia ca, începând cu data de 1 ianuarie 2007, să înscrie codul de înregistrare în scopuri de TVA pe documentele prevăzute la art. 71 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. +
Capitolul VIDispoziţii privind preschimbarea certificatelor de înregistrare ale contribuabililor care au calitatea de comerciant1. După data de 1 ianuarie 2007, pe măsură ce contribuabilii solicită preschimbarea certificatelor de înregistrare ca urmare a unor modificări ce ţin de datele înscrise în certificatul de înregistrare, oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale vor elibera, conform prevederilor legale, un alt certificat de înregistrare ce va conţine şi noul cod de înregistrare fiscală.2. După data de 1 ianuarie 2007, certificatul de înregistrare rămâne valabil până la preschimbarea acestuia potrivit pct. 1 din prezentul capitol.____________