Notă …
Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 25 din 12 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 957 din 23 octombrie 2023. +
PreambulOrdinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (denumit în continuare OAMGMAMR) are ca obiect de activitate controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și, respectiv, a profesiei de asistent medical, ca profesii liberale de practică publică autorizate.Certificatul de membru al OAMGMAMR este însoțit de avizul anual numai pentru persoanele care exercită legal profesia de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical, pe teritoriul României, în una dintre cele trei forme legale:a)în regim salarial, în baza unui contract individual de muncă; … b)în regim independent, în calitate de persoană fizică independentă sau de titular al cabinetului de practică independentă; … c)în regim de voluntariat, în baza unui contract de voluntariat încheiat cu respectarea prevederilor legale în vigoare. … Avizul anual pentru exercitarea profesiei se eliberează în fiecare an, la cerere, de către filialele județene/Filiala Municipiului București numai membrilor OAMGMAMR care fac dovada exercitării legale a profesiei, în domeniul titlului de calificare și al studiilor absolvite, într-o unitate sanitară de profil autorizată, din sistemul sanitar public sau privat, în instituții sau la alți furnizori autorizați în vederea furnizării de servicii de îngrijiri medicale de sănătate, conform prevederilor legale. +
Capitolul IObiectul procedurii +
Articolul 1Procedura cuprinde descrierea operațiunilor care trebuie efectuate de către filialele OAMGMAMR județene/Filiala Municipiului București, în vederea eliberării avizului anual pentru exercitarea profesiei asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali care profesează legal în domeniul studiilor absolvite. +
Articolul 2În procedură sunt precizate condițiile legale care trebuie cunoscute, îndeplinite și respectate atât de către solicitantul avizului anual pentru exercitarea profesiei, cât și de către emitentul acestuia. +
Capitolul IIDefiniție +
Articolul 3Avizul anual pentru exercitarea profesiei, denumit în continuare „avizul anual“, este documentul eliberat anual, la cererea membrului OAMGMAMR, de către conducerea filialei județene a OAMGMAMR pe teritoriul căreia acesta profesează legal și care, în baza documentelor atașate cererii și a datelor înregistrate în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România, atestă faptul că, la momentul solicitării, asistentul medical generalist, moașa sau asistentul medical îndeplinește toate condițiile legale pentru exercitarea profesiei conform titlului de calificare și specializării dobândite. +
Capitolul IIIDomeniul de aplicare +
Articolul 4Prezenta procedură se aplică în vederea autorizării/avizării exercitării profesiilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical în regim salarial, independent sau în regim de voluntariat, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare. +
Capitolul IVObligații și responsabilități privind avizul anual pentru exercitarea profesiei +
Articolul 5Obligația și responsabilitatea verificării îndeplinirii condițiilor legale de exercitare a profesiei, precum și a eliberării avizului anual, la cererea membrilor filialei, revin persoanelor cu atribuții în activitatea de eliberare a avizelor anuale, care își desfășoară activitatea în cadrul Departamentului/Compartimentului înregistrare/avizare, de la nivelul filialei județene/Filialei Municipiului București, sub directa coordonare a președintelui filialei. +
Articolul 6Obligația și responsabilitatea solicitării și a îndeplinirii cerințelor legale necesare eliberării avizului anual aparțin membrilor filialei OAMGMAMR, care exercită într-o formă legală profesia de asistent medical generalist, de moașă sau de asistent medical, după caz. +
Capitolul VReguli generale pentru eliberarea avizului anual pentru exercitarea profesiei +
Articolul 7(1)Pentru fiecare formă de exercitare a profesiei (în regim salarial, independent sau de voluntariat) se va emite un aviz anual specific.(2)Modelul cererii de eliberare a avizului anual pentru exercitarea profesiei este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură. +
Articolul 8Avizul anual se eliberează la cerere, cu valabilitate de la data începerii activității profesionale, a reluării activității profesionale după o perioadă de suspendare sau în ultimul trimestru al anului în curs, pentru anul următor, dacă solicitantul face dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor de exercitare legală a profesiei, și anume:a)este posesor al certificatului de membru al OAMGMAMR; … b)face dovada exercitării legale a profesiei în specialitatea pentru care deține un titlu oficial de calificare, prin următoarele documente, după caz: contract individual de muncă, contract de prestări servicii, contract de voluntariat sau adeverință pentru cei care, conform legii, profesează în baza unui act administrativ; … c)a încheiat poliță individuală de asigurare de răspundere civilă profesională la valoarea riscului asigurat, în conformitate cu valoarea stabilită de autoritățile competente (Casa Națională de Asigurări de Sănătate și OAMGMAMR), valabilă pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul; … d)a achitat la zi cotizația de membru. Dovada achitării la zi a cotizației de membru poate fi realizată prin:(i)lista nominală lunară cu persoanele cărora li s-a reținut și virat cotizația către OAMGMAMR, transmisă de angajatorii ce rețin cotizația pe statul de plată; … (ii)documentul bancar prin care se face dovada plății cotizației, conform documentului de plată primit de la filiala OAMGMAMR ,prin care s-a stabilit cuantumul cotizației de membru, calculat în baza unuia dintre următoarele documente, după caz:– raportul REVISAL/salariat sau adeverința de salariat, eliberat(ă) de către angajator; … – contractul de prestări servicii valabil pe parcursul anului pentru care se solicită avizarea, însoțit de declarația unică de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pentru regularizarea cotizației din anul precedent; sau … – contractul de voluntariat încheiat cu o unitate sanitară care organizează și administrează activități de voluntariat; … … … e)a cumulat numărul minim de credite stabilit de OAMGMAMR, dacă are cel puțin 6 luni de exercitare a profesiei în anul anterior celui pentru care se solicită avizul, cu excepția asistenților medicali nevăzători, care sunt exceptați de la această obligativitate; … f)nu se află în situațiile de nedemnitate sau incompatibilitate prevăzute de lege, care să îi interzică sau să îi restricționeze dreptul de exercitare a profesiei; … g)nu se află în situația de suspendare sau de retragere a calității de membru al OAMGMAMR; … h)nu se află în situația în care este necesară reatestarea competenței profesionale pentru redobândirea dreptului de exercitare a profesiei; … i)nu se află în situația de suspendare a contractului individual de muncă (concediu medical, concediu de creștere a copilului sau alte motive de suspendare a contractului); … j)face dovada existenței certificatului de sănătate fizică și psihică pentru asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia după vârsta de 65 de ani. … +
Articolul 9În cazul membrilor OAMGMAMR care la data solicitării nu îndeplinesc condițiile pentru eliberarea avizului anual și al celor care solicită avizul după data de 31 decembrie, eliberarea avizului anual se va face cu valabilitate începând doar de la data îndeplinirii tuturor cerințelor legale. +
Articolul 10Avizul anual este valabil până la data de 31 decembrie a anului pentru care a fost emis, cu condiția menținerii valabilității documentelor care au fost anexate cererii și dacă nu intervin situații care să impună modificarea, completarea sau predarea avizului la filiala emitentă. +
Articolul 11În caz de modificări ale datelor profesionale care au stat la baza emiterii avizului, la cerere, se eliberează un nou aviz anual, dacă este necesar, conform procedurii, cu valabilitate de la data solicitării și până la data de 31 decembrie a anului respectiv. +
Articolul 12În cazul în care, pe parcursul anului pentru care s-a eliberat avizul, intervine schimbarea numelui titularului, avizul rămâne valabil, iar certificatul de membru va fi schimbat, la cerere. Certificatul de membru eliberat anterior va fi predat în original la filiala OAMGMAMR de care aparține solicitantul și va fi depus la dosarul personal al titularului. +
Articolul 13Avizul anual se eliberează, la cerere, de către filiala OAMGMAMR al cărei membru este solicitantul și pe teritoriul căreia acesta exercită profesia legal, în regim salarial, independent sau de voluntariat. +
Articolul 14În cazul transferului unui membru, avizul emis de filiala OAMGMAMR de la care se transferă va fi prezentat în original la filiala la care s-a transferat, urmând ca în funcție de datele profesionale actualizate să se decidă reținerea avizului la dosarul personal, menținerea valabilității avizului emis anterior sau eliberarea unui nou aviz, după caz, în funcție de modificările apărute prin transfer în statusul profesional. +
Capitolul VIReguli pentru situații speciale +
Articolul 15În cazul în care se exercită profesia în specialități diferite vor fi emise avize diferite, care vor fi însoțite de polițe de asigurare diferite, încheiate pentru fiecare specialitate. +
Articolul 16Pentru membrii OAMGMAMR care exercită profesia după vârsta de 65 de ani, pentru eliberarea avizului anual solicitantul va anexa cererii și certificat de sănătate fizică și psihică în termen de valabilitate. +
Capitolul VIIDocumentele care se anexează cererii pentru eliberarea avizului anual +
Articolul 17Documentele necesare pentru eliberarea avizului anual în regim salarial sunt următoarele:a)cererea-tip care se depune la filiala OAMGMAMR de care aparține solicitantul și pe teritoriul căreia exercită legal profesia; … b)copia asigurării/asigurărilor individuale de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă/valabile pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul; … c)unul dintre următoarele documente care atestă exercitarea legală a profesiei în regim salarial:(i)contractul individual de muncă (doar la angajare) sau actele adiționale la contractul individual de muncă (dacă s-au produs modificări în derularea contractului individual de muncă); … (ii)raport per salariat din REVISAL, datat și certificat pentru conformitate de către angajator, cu termen de valabilitate de 30 de zile de la data emiterii pentru solicitanții cărora nu li se reține cotizația de membru pe statul de plată;(la 28-03-2024,
sintagma: raport per salariat din REVISAL, semnat, ștampilat și datat a fost înlocuită de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
… (iii)adeverință de la angajator în care să se precizeze funcția și locul de muncă, eventualele mutații intervenite și data de la care au apărut modificări ale condițiilor contractuale (modificări de normă, salariale etc.), precum și salariul de bază la data emiterii adeverinței; … … d)verificarea cumulării numărului minim de credite în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România. Se vor solicita diplomele doar pentru cursurile sau manifestările științifice creditate care nu au fost înregistrate în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România până la data solicitării avizului sau în caz de neconcordanțe în înregistrări; … e)dovada achitării la zi a cotizației de membru, cu excepția cazului în care cotizația este reținută lunar de către angajator pe statul de plată; … f)certificatul de sănătate fizică și psihică pentru asistenții medicali generaliști, moașele și asistenții medicali care exercită profesia după vârsta de 65 de ani. … +
Articolul 18Documentele necesare pentru eliberarea avizului anual în cazul exercitării în regim independent a profesiei, în calitate de persoană fizică independentă sau de titular al cabinetului de practică independentă, sunt următoarele:a)cererea-tip care se depune la filiala de care aparține solicitantul și pe teritoriul căreia exercită legal profesia independent; … b)copia asigurării/asigurărilor individuale de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă/valabile pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul; … c)contractul sau contractele de prestări servicii încheiate cu unități sanitare/instituții/furnizori din sistemul public sau privat de sănătate, autorizați conform legii, în vederea furnizării de servicii de îngrijiri medicale, potrivit calificării profesionale dobândite și fișei de atribuții a asistentului medical generalist, moașei, asistentului medical care exercită profesia în calitate de persoană fizică independentă; … d)certificatul de înregistrare a cabinetului de practică independentă eliberat de către direcția de sănătate publică județeană, respectiv a municipiului București – doar la solicitarea primului aviz pentru exercitarea profesiei în calitate de titular al cabinetului de practică independentă; … e)certificatul cu codul de înregistrare fiscală (CIF) de la ANAF pentru exercitarea profesiei în calitate de persoană fizică independentă – doar la solicitarea primului aviz pentru exercitarea profesiei în calitate de persoană fizică independentă; … f)dovada cumulării numărului minim de credite (Se verifică în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România și se vor depune doar diplomele pentru cursurile și manifestările științifice creditate care nu au fost încă înregistrate în acesta.); … g)dovada achitării la zi a cotizației de membru – cu regularizare în baza declarației anuale de venit depuse la administrația finanțelor publice – (documentul de plată și verificarea în înregistrările filialei). … +
Articolul 19Documentele necesare pentru eliberarea avizului anual în cazul exercitării profesiei în regim de voluntariat sunt următoarele:a)cererea-tip care se depune la filiala OAMGMAMR de care aparține solicitantul și pe teritoriul căreia exercită legal profesia în calitate de voluntar; … b)copia asigurării/asigurărilor individuale de răspundere civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă/valabile pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul; … c)copia contractului de voluntariat încheiat cu unitatea care organizează și administrează activități de voluntariat și fișa de atribuții a voluntarului; … d)dovada achitării la zi a cotizației (documentul de plată și verificarea în înregistrările filialei). … +
Capitolul VIIIÎnregistrarea, prelucrarea documentelor și eliberarea avizului anual +
Articolul 20Depunerea documentelor în vederea obținerii avizului anual se realizează cu respectarea următoarelor prevederi:a)cererea de eliberare a avizului anual, însoțită de documentele necesare, se poate depune la filiala OAMGMAMR personal sau prin împuternicit sau se poate transmite online la adresele de e-mail stabilite de fiecare filială a OAMGMAMR; … b)cererea și documentele aferente, indiferent de calea prin care au fost transmise, se verifică și, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru eliberarea avizului, se înregistrează în Registrul de evidență a avizelor anuale pentru autorizarea exercitării profesiei; … c)în situația în care nu sunt îndeplinite cerințele pentru eliberarea avizului anual, cererea se consideră respinsă și se va comunica solicitantului motivului respingerii. Modalitatea de comunicare se stabilește de filiala OAMGMAMR la care a fost înregistrată cererea. … +
Articolul 21Verificarea îndeplinirii condițiilor legale pentru eliberarea avizului anual se realizează cu respectarea următoarelor prevederi:a)persoanele responsabile, operatori în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România, menționate la art. 5, introduc toate informațiile/datele necesare așa cum rezultă din documentele depuse, verifică îndeplinirea condițiilor legale de eliberare a avizelor, solicită președintelui filialei OAMGMAMR sau persoanei desemnate de acesta clarificarea oricăror aspecte privind eliberarea avizului; … b)operatorii poartă responsabilitatea pentru exactitatea și corectitudinea datelor introduse în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România și cuprinse în aviz. … +
Articolul 22Eliberarea avizului anual se realizează cu respectarea următoarelor prevederi:a)avizul anual se emite în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, în urma verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta procedură; … b)în situația în care solicitantul nu îndeplinește condițiile de avizare, aceasta se comunică solicitantului, prin orice mijloc de comunicare, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii, cu precizarea motivelor respingerii cererii; … c)avizele se semnează olograf sau electronic de către președintele filialei OAMGMAMR, iar, în lipsa acestuia, de un vicepreședinte desemnat; … d)avizele sunt înregistrate în Registrul de evidență a avizelor anuale pentru autorizarea exercitării profesiei; … e)avizele, în original, se eliberează personal solicitantului sau, după caz: persoanei împuternicite de către acesta, reprezentantului desemnat de către unitatea angajatoare sau reprezentantului desemnat de către conducerea filialei OAMGMAMR, pe bază de semnătură în Registrul de evidență a avizelor anuale pentru autorizarea exercitării profesiei; … f)o copie scanată a avizului anual se poate transmite, la cerere, și la adresa de e-mail indicată de solicitant. … +
Articolul 23Dispozițiile prezentei proceduri se aplică și membrilor asociați ai OAMGMAMR. +
ANEXĂla procedurăNr. de înregistrare: ……../………..CătreOrdinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala …………….
CERERE
de eliberare a avizului anual pentru autorizarea
exercitării profesiei pentru anul ……Subsemnatul, (numele) ………………. (inițiala tatălui) ………. (prenumele) …………, C.N.P. ………….., telefon ………………., e-mail …………, membru al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR), Filiala …………, declar că îmi exercit profesia de: asistent medical generalist/moașă/asistent medical (specialitatea): …………….[ ] în regim salarial cu contract individual de muncă (CIM) la unitatea: …………, secția: ………..;[ ] în regim independent:[ ] în calitate de persoană fizică independentă (P.F.I.) cu contract prestări servicii la: …………[ ] în calitate de titular al cabinetului de practică independentă (C.P.I.);[ ] în calitate de voluntar cu contract de voluntariat la: …………….; șivă rog să îmi aprobați eliberarea avizului anual pentru autorizarea exercitării profesiei în regim:[ ] salarial, [ ] P.F.I., [ ] C.P.I., [ ] voluntar.Anexez prezentei cereri următoarele documente:[ ] copia poliței individuale de asigurare civilă pentru greșeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul calendaristic pentru care se solicită avizul;[ ] extras REVISAL (raport per salariat) datat și certificat pentru conformitate de către angajator, cu termen de valabilitate de 30 de zile de la data emiterii, pentru calculul cotizației (cu excepția salariaților cărora li se oprește cotizația pe statul de plată și este virată de angajator);(la 28-03-2024,
sintagma: extras REVISAL (raport per salariat) semnat, ștampilat și datat a fost înlocuită de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 5 din 12 martie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 28 martie 2024
)
[ ] documente privind locul desfășurării activității (CIM/contract de voluntariat/prestări servicii, adeverință de la angajator pentru cei care profesează în baza unui act administrativ, decizie de încetare a CIM/act adițional de prelungire a CIM) – în cazul în care au intervenit modificări;[ ] copia certificatului de înregistrare fiscală (CIF);[ ] copia certificatului de înregistrare a cabinetului de practică independentă;[ ] alte documente privind modificări apărute și nedeclarate în statutul profesional sau personal (copie C.I., documente de schimbare a numelui, absolvirea unei noi specializări etc., pentru actualizarea datelor în Registrul național unic al asistenților medicali generaliști, moașelor și asistenților medicali din România);[ ] certificat de sănătate fizică și psihică – numai pentru asistenții medicali care exercită profesia după vârsta de 65 de ani.Cunoscând prevederile legale privind falsul în declarații, uzul de fals, precum și faptul că eventualele declarații inexacte sau false pot determina sancțiuni civile și/sau penale, declar că toate informațiile, datele și documentele furnizate sunt corecte și complete și că nu mă aflu în stare de nedemnitate, incompatibilitate sau în altă situație care împiedică exercitarea profesiei la data depunerii cererii.Data: ……………………Semnătura: ……………..[ ] Mă angajez că voi informa, în maximum 30 de zile, OAMGMAMR, Filiala ………., de orice schimbare privind statutul profesional și/sau orice modificare a altor date personale apărute ulterior înregistrării mele în organizația profesională (concediu medical, concediu de creștere a copilului, suspendarea CIM din alte motive etc.).[ ] Declar că am luat cunoștință de conținutul informării privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Filiala ………., cunosc condițiile privind exercitarea drepturilor mele și sunt de acord cu prelucrarea datelor mele personale de către OAMGMAMR, Filiala ………., în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale ale OAMGMAMR.Declar că sunt/nu sunt de acord să primesc notificări și/sau informări din partea OAMGMAMR, Filiala …….., pe adresa personală de e-mail: ……..@……….., unde îmi pot fi trimise și documente ce conțin datele mele cu caracter personal.Documentele pot fi depuse sau ridicate de către solicitant sau de către împuternicit conform prevederilor legii.Data: …………………………..Numele și prenumele: ………………Semnătura: ……………………..NOTĂ:Cererea se completează cu majuscule și se semnează personal de către solicitant.––