privind schimbul de informaţii între Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali (Anexa nr. 2)
+
Articolul 1Principiile schimbului de informaţii(1) Scopul prezentei proceduri îl reprezintă cooperarea dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali, în vederea asigurării schimbului de informaţii cu privire la membrii activi ai Camerei Consultanţilor Fiscali care pot certifica declaraţii fiscale şi modul de realizare a acestei activităţi. … (2) În îndeplinirea obiectivelor prezentei proceduri Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali au obligaţia respectării prevederilor referitoare la confidenţialitatea, utilizarea şi păstrarea datelor şi informaţiilor furnizate, conform prevederilor legale sau, după caz, a normelor interne în vigoare. … (3) Camera Consultanţilor Fiscali va lua măsurile necesare de implementare a tuturor actelor normative emise de Ministerul Finanţelor Publice şi/sau Agenţia Naţională de Administrare Fiscală care au dispoziţii ce se referă la consultanţii fiscali persoane fizice sau juridice, în legătură cu activitatea de certificare a declaraţiilor fiscale. … +
Articolul 2Modalităţi de realizare a schimbului de informaţii(1) Schimbul de informaţii dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Camera Consultanţilor Fiscali se va realiza cu respectarea legislaţiei în vigoare. … (2) Schimbul de informaţii se realizează prin mecanisme securizate, cu drept de citire pentru ambele părţi, folosind aplicaţia "Schimb Masiv de Date", pusă la dispoziţie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. … +
Articolul 3Transmiterea datelor de la Camera Consultanţilor Fiscali la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală(1) Camera Consultanţilor Fiscali transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală lunar, la data de 20 a lunii, Lista consultanţilor fiscali care sunt înscrişi ca membri activi în Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală şi care au dreptul de exercitare a profesiei de consultant fiscal. … (2) Ori de câte ori lista prevăzută la alin. (1) comportă modificări, acestea se transmit de îndată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în vederea actualizării acesteia. … (3) Ori de câte ori Camera Consultanţilor Fiscali primeşte informaţiile prevăzute la art. 4 alin. (1), aceasta transmite de îndată observaţiile sale referitoare la respectivele informaţii. … (4) Informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se transmit electronic, conform modelului şi formatului prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură. … +
Articolul 4Transmiterea datelor de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la Camera Consultanţilor Fiscali(1) Ori de câte ori se constată inadvertenţe între Lista consultanţilor fiscali transmisă de Camera Consultanţilor Fiscali şi persoanele care depun nota de certificare, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală efectuează verificările necesare la Camera Consultanţilor Fiscali, în sensul confirmării sau infirmării calităţii de consultant fiscal activ a persoanei respective. … (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) se transmit electronic, conform modelului şi formatului prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta procedură. … +
Anexa 1la procedurăLista consultanţilor fiscali care sunt înscrişi camembri activi în Registrul consultanţilor fiscali şi alsocietăţilor de consultanţă fiscală şi care au dreptul deexercitare a profesiei de consultant fiscal*Font 8*┌────────────┬──────────────┬───────┬─────────────────┬───────┬───────┬─────────┬──────┬─────────┬─────┐│ Data │ Numele şi │ │CIF-ul societăţii│Numărul│ Data │ Numărul │ │ │ ││transmiterii│ prenumele │CNP/NIF│ de consultanţă │legiti-│legiti-│ştampilei│Stare │ Data │Data ││ │consultantului│ │ fiscală *) │maţiei │maţiei │ │ **) │validării│inva-││ │ fiscal │ │ │ │ │ │ │ │dării│├────────────┼──────────────┼───────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │├────────────┼──────────────┼───────┼─────────────────┼───────┼───────┼─────────┼──────┼─────────┼─────┤│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │└────────────┴──────────────┴───────┴─────────────────┴───────┴───────┴─────────┴──────┴─────────┴─────┘La prima transmitere a datelor, lista va conţine membrii Camerei Consultanţilor Fiscali valizi la acea dată (este considerat membru valid membrul Camerei Consultanţilor Fiscali care are dreptul de exercitare a profesiei de consultant fiscal).La prima transmitere a datelor nu se completează informaţia referitoare la data invalidării.Standard la prezenta anexă pentru fişierele transmise de Camera Consultanţilor Fiscali către Agenţia Naţională de Administrare FiscalăFişierele vor fi de tip ascii CSV.Câmpurile sunt separate de caracterul virgulă ",".Câmpurile de tip Character sunt delimitate de diez "#".Fişierele nu trebuie să conţină linii goale.Fişierele vor avea denumirea:ccf_a1_zzllaaaahhmiss.csv,unde: zzllaaaahhmiss reprezintă data transmiterii.Notă …
──────────
*) Se referă la societatea de consultanţă fiscală cu care consultantul fiscal respectiv are relaţii de salariat sau de asociat/acţionar sau administrator.
**) Câmpul poate avea doar valorile "V" şi "I", unde V = valid, I = invalid; când câmpul "Stare" este "V" se completează doar câmpul "Data validării", dacă este "I" se completează doar câmpul "Data invalidării".
──────────*Font 9*┌──────────────────┬───────────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────┐│Denumirea câmpului│ Tipul │Lungimea│ Observaţii │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Data_transmitere │Date │ 14 │Data transmiterii în format zzllaaaahhmiss │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Nume │Character │ 200 │Numele şi prenumele consultantului │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│CNP/NIF │Numeric │ 13 │Codul numeric personal/Numărul de identificare ││ │ │ │fiscală al consultantului │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│CIF │Numeric │ 10 │Codul de identificare fiscală al societăţii de ││ │ │ │consultanţă fiscală │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Nr_legitimaţie │Numeric │ 10 │Numărul legitimaţiei │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Data_legitimaţie │Date │ 8 │Data legitimaţiei în format zzllaaaa │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Nr_ştampila │Numeric │ 10 │Numărul ştampilei │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Stare │Character │ 1 │Stare │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Data_validare │Date │ 8 │Dată validare │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Data_validare │Date │ 8 │Dată invalidare │└──────────────────┴───────────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────┘Exemplu:ccf_a1_20092014131525.csv20092014131525,#iIonescu Ion#,1234567890123,19,11,19012012,11,#V#,02022012,20092014131525,#iPopescu Pop#,1234567890124"22,29012014,22,#V#,03032014,20092014131525,#Marinescu Marin#,1234567890125"33,01012014,33,#V#,01012014,15092014 +
Anexa 2la procedurăLista consultanţilor fiscali pentru care s-au constatatinadvertenţe faţă de datele furnizate iniţial deCamera Consultanţilor Fiscali┌────┬───────────────────┬──────────────────────────┬──────────────────────────┐│Nr. │ │ Numele şi prenumele │ Codul numeric personal ││crt.│ Data transmiterii │ consultantului fiscal │ al consultantului fiscal │├────┼───────────────────┼──────────────────────────┼──────────────────────────┤│ │ │ │ │└────┴───────────────────┴──────────────────────────┴──────────────────────────┘Standard la prezenta anexă pentru fişierele transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală către Camera Consultanţilor FiscaliFişierele vor fi de tip ascii CSV.Câmpurile sunt separate de caracterul virgulă " ,".Câmpurile de tip Character sunt delimitate de diez "#".Fişierele nu trebuie să conţină linii goale.Fişierele vor avea denumirea:ccf_a2_zzllaaaahhmiss.csv,unde: zzllaaaahhmiss reprezintă data transmiterii.*Font 9*┌──────────────────┬───────────┬────────┬─────────────────────────────────────────────────┐│Denumirea câmpului│ Tipul │Lungimea│ Observaţii │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Data_transmitere │Date │ 14 │Data transmiterii în format zzllaaaahhmiss │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│Nume │Character │ 200 │Numele şi prenumele consultantului │├──────────────────┼───────────┼────────┼─────────────────────────────────────────────────┤│CNP │Numeric │ 13 │CNP consultant │└──────────────────┴───────────┴────────┴─────────────────────────────────────────────────┘Exemplu:ccf_a2_01102014131525.csv01102014131525,#iVasilescu Vasile#,123456789012601102014131525,#iGeorgescu George#,123456789012701102014131525,#Cristescu Cristian#,1234567890128––