PROCEDURĂ din 1 octombrie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 962 din 20 octombrie 2004
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
CAP. 2REFERIRE LAOG 37 30/01/2003
CAP. 2REFERIRE LAOG 26 30/01/2000
CAP. 2REFERIRE LAOG (R) 21 21/08/1992
CAP. 2REFERIRE LADECRET 31 30/01/1954
CAP. 4REFERIRE LAOG 26 30/01/2000 ART. 40
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEORDIN 250 01/10/2004
ActulCONTINUT DEORDIN 250 01/10/2004

de constatare a îndeplinirii de către asociaţiile şi federaţiile de asociaţii de consumatori a condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică



 + 
Capitolul 1Prevederi generalePrezenta procedură stabileşte etapele de parcurs şi condiţiile specifice ce trebuiesc îndeplinite de asociaţiile şi federaţiile de asociaţii de consumatori pentru ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor să propună Guvernului României recunoaşterea acestora ca fiind de utilitate publică.
 + 
Capitolul 2Legislaţie aplicabilăOrdonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioareOrdonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 37/2003Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi persoanele juridice.
 + 
Capitolul 3TerminologieÎn sensul prezentei proceduri, expresiile următoarele sunt definite după cum urmează:– asociaţiile de consumatori – organizaţii neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor în general;– federaţiile asociaţiilor de consumatori – două sau mai multe asociaţii de consumatori;– utilitate publică – orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de interes public general şi/sau comunitar.În sensul prezentei proceduri, prin asociaţii se înţelege atât asociaţiile de consumatori, cât şi federaţiile de asociaţii de consumatori.
 + 
Capitolul 4Etape4.1. Depunerea de către asociaţie a cererii şi a dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor specifice recunoaşterii acesteia ca fiind de utilitate publică4.1.1. Adresarea cererii:Persoana sau persoanele împuternicite ale asociaţiei să desfăşoare procedura de obţinere a recunoaşterii acesteia ca fiind de utilitate publică vor adresa o cerere scrisă către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor str. Georges Clemenceau nr. 5, sectorul 1, Bucureşti -, cuprinzând cel puţin următoarele elemente:● denumirea asociaţiei şi adresa (după caz, telefon, fax, e-mail);● persoana de contact (numele şi prenumele, adresa şi, după caz, telefon, e-mail).Persoana de contact trebuie să transmită către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, o dată cu cererea, şi următoarele acte:a) copii de pe actul constitutiv şi de pe statutul asociaţiei;b) copie de pe dovada dobândirii personalităţii juridice;c) dovada privind bonitatea asociaţiei, emisă de banca la care are deschis contul;d) copie de pe dovada privind situaţia juridică a sediului asociaţiei;e) numele şi adresa persoanelor fizice, respectiv denumirea şi sediul persoanelor juridice cu care asociaţia colaborează în mod frecvent în vederea realizării obiectului său de activitate, pentru care aceasta solicită recunoaşterea statutului de utilitate publică.4.1.2. Depunerea dovezilor privind îndeplinirea condiţiilor recunoaşterii asociaţiei ca fiind de utilitate publică:1. procesele-verbale ale şedinţelor adunării generale a membrilor asociaţiei pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;2. rapoartele de activitate ale consiliului director al asociaţiei pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;3. rapoartele comisiei de cenzori pe cel puţin 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;4. raport de activitate al asociaţiei, din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului, şi realizarea majorităţii obiectivelor stabilite;5. situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;6. documentele care atestă parteneriatul cu alte asociaţii, fundaţii, instituţii publice etc.;7. certificatele constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către stat, inclusiv a celor locale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat, asigurările sociale de sănătate, asigurările de şomaj (formularele-tip eliberate de autorităţile competente);8. valoarea activului patrimonial la momentul constituirii asociaţiei şi valoarea patrimoniului pe fiecare an dintre cei 3 ani anteriori depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică.4.1.3. Declaraţii:● declaraţia pe propria răspundere a preşedintelui, cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, privind veridicitatea informaţiilor cuprinse în raport, faptul că organizaţia nu a desfăşurat activităţi ilicite ori contrare ordinii publice sau bunelor moravuri şi că nu are sume neachitate la scadenţă către persoanele fizice ori juridice;● în cazul federaţiilor care solicită recunoaşterea ca fiind de utilitate publică, dovada că cel puţin două treimi din numărul asociaţiilor care o alcătuiesc sunt de utilitate publică.4.1.4. Verificarea documentelor depuse de asociaţieAutoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, verifică depunerea întregii documentaţii a asociaţiei, conform pct. 4.1.1. şi 4.1.2. din prezenta procedură.În cazul în care se constată că documentaţia este incompletă sau neclară, se solicită persoanei împuternicite date şi documente suplimentare.Până la primirea datelor şi documentelor suplimentare solicitate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, acţiunea de examinare a documentaţiei asociaţiei se suspendă.4.2. Examinarea cererii şi îndeplinirea condiţiilor4.2.1. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, examinează, în termen de 60 de zile, cererea şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor obligatorii prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta procedură, inclusiv prin solicitarea de informaţii de la persoanele fizice sau de la persoanele juridice cu care asociaţia colaborează în mod frecvent.4.3. Întocmirea raportului ca urmare a examinării documentaţiei4.3.1. În cazul în care sunt îndeplinite cumulativ condiţiile specifice, Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, întocmeşte un raport favorabil privind recunoaşterea asociaţiei ca fiind de utilitate publică, care, după ce este avizat de Serviciul juridic şi audit public intern, va fi prezentat conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, în vederea aprobării. În acest caz Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va propune Guvernului României recunoaşterea.4.3.2. În cazul în care nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile specifice, Direcţia integrare europeană, strategii, parteneriat, relaţii externe, prin Compartimentul parteneriat, întocmeşte un răspuns motivat, care, după ce este avizat de Serviciul juridic şi audit public intern şi prezentat conducerii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, va fi transmis persoanelor juridice solicitante, în termen de 30 de zile de la luarea deciziei.4.3.3. În conformitate cu art. 40 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, în cel mult 90 de zile de la data depunerii cererii va fi înaintată propunerea de recunoaştere a statutului de utilitate publică, împreună cu toată documentaţia necesară luării deciziei, către Guvernul României, în vederea finalizării deciziei de recunoaştere a acestui statut. Dacă propunerea se respinge, soluţia va fi comunicată asociaţiei de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în termen de 120 de zile de la depunerea cererii şi a documentelor necesare luării deciziei.
 + 
Anexa la procedurăCONDIŢII OBLIGATORIIpentru recunoaşterea de către Guvernul României aasociaţiilor de consumatori ca fiind de utilitate publică

  Nr. Condiţia generală crt. obligatorie Criteriile specifice Documentul ce se analizează Îndeplinirea criteriului Îndeplinirea condiţiei
  0 1 2 3 4 5
  A. Asociaţia îşi desfăşoară activitatea în interes general sau comunitar, după caz. Asociaţia are ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor săi sau ale consumatorilor în general. Statutul şi actul constitutiv ale asociaţiei    
  Asociaţia nu urmăreşte realizarea de profit pentru membrii săi.      
  Asociaţia este constituită ca organizaţie neguvernamentală.      
  Asociaţia se află în evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Denumirea asociaţiei să nu conţină sintagme sau cuvinte specifice unor autorităţi publice, de natură să producă confuzie cu titulatura acestora (de exemplu, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – ANPC).      
  Personalul de conducere şi salariaţii organelor de specialitate ale administraţiei publice, precum şi ale serviciilor publice descentralizate ale ministerelor sau ale altor autorităţi, cu atribuţii pe linia protecţiei consumatorilor, să nu deţină funcţii în organele de conducere ale asociaţiei.      
  B. Asociaţia funcţionează de cel puţin 3 ani, anterior datei depunerii cererii. Adunarea generală a asociaţiei de consumatori s-a întrunit cel puţin o dată pe an în cei 3 ani anteriori depunerii cererii. Procesul-verbal al întrunirii adunării generale a asociaţiei    
  Rapoartele de activitate ale consiliului director, prezentate adunării generale a asociaţiei pe cei 3 ani anteriori depunerii cererii Rapoartele de activitate ale consiliului director şi cenzorului sau ale comisiei de cenzori    
  Rapoartele cenzorului sau ale comisiei de cenzori a asociaţiei, care au fost prezentate adunării generale pe cei 3 ani anteriori depunerii cererii.      
  Plata impozitelor, taxelor, contribuţiilor bugetare către stat, inclusiv a celor locale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat, asigurările sociale de sănătate, asigurările de şomaj pe cei 3 ani anteriori depunerii cererii Certificatele constatatoare privind îndeplinirea obligaţiilor exigibile de plată a impozitelor şi taxelor către stat, inclusiv a celor locale, precum şi a contribuţiilor pentru asigurările sociale de stat, asigurările sociale de sănătate, asigurările de şomaj (formularele-tip eliberate de autorităţile competente)    
  Dispune de un sediu şi de dotări materiale care asigură funcţionarea asociaţiei în interes general sau comunitar. Situaţia juridică a sediului asociaţiei    
  Durata de funcţionare a asociaţiei este nelimitată. Actul constitutiv al asociaţiei    
  Are capacitatea de autofinanţare. Dovada privind bonitatea asociaţiei    
  C. Asociaţia a realizat majoritatea obiectivelor stabilite. Solicitarea luării de măsuri de către autorităţile competente pentru oprirea producţiei sau retragerea de pe piaţă a produselor ori serviciilor care nu asigură nivelul calitativ prescris în documentele stabilite de lege sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor. Statutul şi actul constitutiv ale asociaţiei Raportul de activitate    
  Desfăşurarea de activităţi de informare, educare şi consiliere a consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor şi serviciilor.      
  Solicitarea şi obţinerea unor informaţii asupra preţului şi caracteristicilor calitative ale produselor sau serviciilor de natură să îi ajute pe consumatori la luarea unei decizii asupra achiziţionării acestora.      
  Informarea opiniei publice prin mass-media asupra deficienţelor de calitate ale produselor şi serviciilor, precum şi asupra consecinţelor vătămătoare ale acestora pentru consumatori      
  Apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, inclusiv prin introducerea de acţiuni în justiţie Solicitarea serviciilor sau organelor administraţiei publice, efectuarea de analize şi încercări ale produselor destinate consumatorilor şi publicarea rezultatelor      
  Alte obiective specifice apărării drepturilor şi intereselor consumatorilor      
  D. Prezentarea raportului de activitate, din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de Situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii. Obiectivele proiectului/programului sunt din domeniul apărării drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor. Raportul de activitate situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale asociaţiei    
  Atingerea obiectivelor definite în proiect/ program; adecvarea metodei de evaluare care să permită verificarea atingerii obiectivelor definite ale proiectului/ programului.      
  Proiectul/programul a identificat necesităţile şi constrângerile grupului-ţintă de consumatori.      
  Calificarea şi experienţa personalului asociaţiei implicat în realizarea proiectului/programului      
  Numărul de beneficiari direcţi şi indirecţi ai proiectului/programului este semnificativ.      
  Nivelul difuzării rezultatelor proiectului/programului      
  Proiectul/programul este relevant pentru comunitate (grupul-ţintă) şi pentru obiectivele asociaţiei.      
  Impactul proiectului/programului asupra comunităţii (grupului-ţintă) este semnificativ.      
  Nivelul cooperării cu alte organizaţii neguvernamentale în realizarea proiectului/programului      
  Efectele multiplicatoare ale proiectului/ programului sunt semnificative      
  Asigurarea continuităţii activităţii de apărare a drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor în urma derulării proiectului/programului      
  Avizul administraţiei financiare pentru Situaţiile financiare şi bugetele de venituri şi cheltuieli ale asociaţiei situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii    
  E. Valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.   Activul patrimonial iniţial Activul patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori    

––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x