Notă …
Aprobată prin ORDINUL nr. 2.507 din 6 septembrie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 13 septembrie 2023. +
Articolul 1Corpul de control – Competența și scopul exercitării acțiunilor de control(1)Corpul de control se subordonează ministrului finanțelor și are competență materială și teritorială generală, în vederea exercitării acțiunilor de control la structurile din aparatul propriu și entitățile aflate în subordinea/sub autoritatea/în administrarea Ministerului Finanțelor, în conformitate cu legislația în vigoare, cu regulamentul de organizare și funcționare și cu prezenta procedură. (2)Scopul controlului îl reprezintă:a)supravegherea structurilor din aparatul propriu și a entităților aflate în subordinea/sub autoritatea/în administrarea Ministerului Finanțelor, prin verificarea respectării prevederilor legale aplicabile activității desfășurate și asigurarea că personalul din cadrul acestora utilizează și administrează resursele statului/fondurile publice/patrimoniul public în condiții de legalitate, regularitate, eficiență, eficacitate și economicitate; … b)acționarea în mod corectiv, prompt și responsabil ori de câte ori se constată abateri de la legalitate și regularitate în efectuarea unor operațiuni sau realizarea unor activități în mod neeconomic, ineficace și ineficient de către structurile/entitățile controlate, precum și propunerea de măsuri în scopul corectării/prevenirii lor și a angajării răspunderii persoanelor responsabile. … (3)Personalul Corpului de control își asumă deviza „Profesionalism prin etică și integritate“. +
Articolul 2Definirea unor termeniÎn cuprinsul prezentei proceduri, expresiile și termenii utilizați au următorul înțeles:a)acțiunea de control – ansamblul operațiunilor și instrumentelor utilizate de echipa de control pentru verificarea aparatului propriu și a entităților din cadrul Ministerului Finanțelor, conform competențelor și scopului definite la art. 1 și reglementate în prezenta procedură; … b)aparatul propriu – totalitatea structurilor din componența organizatorică a Ministerului Finanțelor (direcții generale, direcții, servicii, birouri, compartimente); … c)durata acțiunii de control – perioada în care se realizează acțiunea de control, menționată în ordinul de control; … d)echipa de control – funcționarii publici din cadrul Corpului de control, mandatați de către ministrul finanțelor, prin ordinul de control, să efectueze acțiuni de control la aparatul propriu și la entitățile din cadrul Ministerului Finanțelor, în baza obiectivelor de control; … e)entități din cadrul Ministerului Finanțelor – unitățile aflate în subordinea, administrarea sau sub autoritatea Ministerului Finanțelor și societățile la care Ministerul Finanțelor exercită calitatea de reprezentant al statului, ca acționar; … f)organ de control – funcționarii publici de conducere și execuție din cadrul Corpului de control; … g)organe abilitate – organele de urmărire penală, Curtea de Conturi a României, Agenția Națională de Integritate, Departamentul de Luptă Antifraudă, Corpul de Control al Prim-Ministrului, alte entități care pot valorifica actele de control întocmite; … h)persoană verificată – orice persoană din categoriile de personal din aparatul propriu și/sau din entitățile din cadrul Ministerului Finanțelor; … i)personal de control – personalul din structurile de control intern/administrativ ale entităților din cadrul Ministerului Finanțelor; … j)structură verificată – oricare dintre compartimentele din aparatul propriu și dintre entitățile din cadrul Ministerului Finanțelor, care face obiectul acțiunii de control; … k)termenul de implementare a măsurilor – data stabilită în raportul de control pentru îndeplinirea măsurilor de către structurile/entitățile în sarcina cărora au fost dispuse; … l)zi – zi lucrătoare. … +
Articolul 3Sfera de reglementare și aplicare a procedurii(1)Procedura se aplică de către Corpul de control și este opozabilă aparatului propriu și entităților din cadrul Ministerului Finanțelor.(2)Procedura reglementează modul de organizare, desfășurare, finalizare, valorificare a acțiunilor de control și de monitorizare a măsurilor dispuse prin actele de control, funcțiile, tipurile și metodele de control, precum și responsabilitățile/ obligațiile entităților și personalului implicat.(3)Corpul de control colaborează cu alte organe de control/de specialitate din administrația publică centrală, instituții și autorități, parteneri sociali, precum și cu persoane juridice și fizice, conform legislației în vigoare și mandatului dat de ministrul finanțelor. +
Articolul 4Funcții ale controlului, tipuri și metode de control(1)Controlul exercitat de Corpul de control la aparatul propriu și la entitățile din cadrul Ministerului Finanțelor are în vedere îndeplinirea următoarelor funcții:a)funcția de constatare – constatarea conformității și regularității, corectitudinii documentelor și informațiilor verificate, în raport cu cerințele legale și procedurale; … b)funcția corectivă – corectarea deficiențelor în timpul acțiunii de control și/sau după finalizarea acesteia; … c)funcția preventivă – valorificarea rezultatelor acțiunilor de control efectuate la aparatul propriu și la entitățile din cadrul Ministerului Finanțelor; … d)funcția de monitorizare – urmărirea implementării măsurilor dispuse în sarcina structurilor/entităților verificate, în termenul stabilit. … (2)Tipurile de control sunt următoarele:a)controlul de fond – verificarea generală a activității aparatului propriu și a entităților din cadrul Ministerului Finanțelor; … b)controlul tematic – verificarea pe o anumită tematică, cu privire la o anumită operațiune specifică. … (3)Metodele de control utilizate sunt următoarele:a)controlul secvențial – acțiunea de verificare cronologică și/sau sistematică a documentelor rezultate în urma activităților și operațiunilor specifice desfășurate de structura verificată; … b)controlul prin sondaj – activitatea de verificare selectivă a unor activități efectuate, operațiuni semnificative și documente justificative, pe perioada supusă controlului; … c)controlul electronic – activitatea de verificare a documentelor/înscrisurilor stocate în mediu electronic, precum și verificarea datelor și informațiilor relevante, stocate în sistemele informatice (aplicații, baze de date, platforme etc.), cu respectarea drepturilor de acces și a confidențialității acestora; … d)controlul documentar – activitatea de documentare asupra uneia sau mai multor activități și/sau operațiuni specifice desfășurate de structura verificată, raportat la obiectivele stabilite și la perioada supusă controlului. … +
Articolul 5Factorii generatori ai acțiunilor de control(1)Factorii generatori ai acțiunilor de control sunt, de regulă:a)planul anual de control, aprobat de către ministrul finanțelor; … b)dispoziția ministrului finanțelor; … c)autosesizări (sesizări din oficiu) ale Corpului de control, cu privire la date și informații considerate relevante, inclusiv din mass-media, care justifică efectuarea unei acțiuni de control, cu aprobarea ministrului finanțelor; … d)petiții/sesizări etc. privind deficiențele/neregulile/abaterile de la legalitate semnalate în activitatea aparatului propriu și a entităților din cadrul Ministerului Finanțelor, repartizate spre competentă soluționare Corpului de control de către ministrul finanțelor; … e)raportările avertizorilor în interes public. … (2)Acțiunile de control pot fi efectuate și la solicitarea organelor judiciare. +
Articolul 6Resurse necesare desfășurării acțiunii de controlResursele necesare desfășurării acțiunii de control sunt următoarele:a)resurse umane – personalul din cadrul Corpului de control; … b)resurse materiale – echipamente IT (calculatoare, laptopuri, imprimante, multifuncționale, routere, switchuri, echipamente wireless, periferice, consumabile, memorii externe etc.), materiale de birotică și papetărie, autoturisme pentru efectuarea deplasărilor etc.; … c)resurse financiare – asigurarea în bugetul instituției a sumelor necesare pentru cheltuielile de funcționare și de personal ale Corpului de control. … +
Articolul 7Documente utilizate în cadrul acțiunilor de control(1)Planul anual de control se întocmește de către conducerea Corpului de control în luna decembrie a anului premergător anului pentru care se efectuează programarea acțiunilor de control, fiind aprobat de către ministrul finanțelor. Planul de control va fi actualizat ori de câte ori este necesar, fiind aprobat de către ministrul finanțelor.(2)În cadrul acțiunilor de control sunt utilizate următoarele documente:1.Ordinul de control:a)reprezintă documentul prin care este acordat mandatul de către ministrul finanțelor și cuprinde în mod expres obiectivele și limitele în care echipa de control este împuternicită să efectueze acțiuni de control la nivelul aparatului propriu și al entităților din cadrul Ministerului Finanțelor. Activitatea de control se limitează exclusiv la scopul și obiectivele stabilite prin ordinul de control. Opiniile și punctele de vedere emise de către structurile/entitățile controlate, în aplicarea legislației generale și/sau specifice, nu intră în sfera activității de verificare, în lipsa unui mandat expres în acest sens din partea ministrului finanțelor. La solicitarea ministrului finanțelor, în vederea realizării activității de verificare a opiniilor și punctelor de vedere, se atrag specialiști în domeniul specific de activitate din cadrul ministerului sau unităților subordonate, iar în lipsa acestora sau în situații de posibile conflicte de interese, din sursă externă; … b)se întocmește la inițierea acțiunii de control/modificarea echipei de control/prelungirea termenului acțiunii de control de către șeful de serviciu, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură, și se avizează de către directorul Corpului de control; … c)se comunică structurilor verificate, la începerea acțiunii de control. … … 2.Raportul de control:a)reprezintă actul de control care se elaborează în situația în care, după verificarea obiectivelor, s-au constatat deficiențe/nereguli/abateri de la legalitate și regularitate și s-au dispus măsuri în scopul corectării și prevenirii acestora, precum și măsuri de angajare a răspunderii persoanelor responsabile; … b)după ce se aprobă de către ministrul finanțelor, se comunică structurilor verificate în sarcina cărora au fost dispuse măsuri în vederea ducerii la îndeplinire, conform termenelor stabilite, precum și altor entități și/sau organe abilitate, după caz; … c)se elaborează de către echipa de control, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură, se avizează de către șeful de serviciu, se propune spre aprobare de către directorul Corpului de control și se aprobă de către ministrul finanțelor; … d)în situația în care există opinii separate cu privire la concluziile și propunerile de măsuri între membrii echipei de control/echipa de control și șeful de serviciu, acestea vor fi consemnate în scris în proiectul raportului de control transmis șefului de serviciu/directorului.Directorul Corpului de control dispune, în scris, cu privire la forma finală a proiectului raportului de control. … … 3.Nota de soluționare a petiției:a)reprezintă documentul care se elaborează în situația soluționării petițiilor ce intră sub incidența prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 233/2002, cu modificările ulterioare; … b)se întocmește de către echipa de control, se avizează de șeful de serviciu, se aprobă de către directorul Corpului de control și se transmite spre informare ministrului finanțelor. … … 4.Nota de control:a)este actul de control care se elaborează în situația în care, după verificarea obiectivelor, nu s-au constatat deficiențe/ nereguli/abateri de la legalitate și regularitate pentru care să fie necesară dispunerea de măsuri în consecință; … b)se întocmește de către echipa de control, se avizează de către șeful de serviciu, se propune spre aprobare de către directorul Corpului de control și se aprobă de către ministrul finanțelor. … … 5.Nota de informare:a)reprezintă documentul utilizat de organul de control, în orice moment al acțiunii de control, în vederea informării ministrului finanțelor asupra necesității dispunerii de măsuri operative; … b)se întocmește de către echipa de control, se avizează de către directorul Corpului de control și se aprobă de către ministrul finanțelor. … … 6.Situația de monitorizare a măsurilor:a)reprezintă documentul în cuprinsul căruia se consemnează modul de îndeplinire a măsurilor dispuse de ministrul finanțelor în sarcina structurilor din aparatul propriu și a entităților din cadrul Ministerului Finanțelor; … b)se întocmește de către echipa de control, lunar, până la implementarea măsurilor și se prezintă directorului Corpului de control. … … 7.Nota de sinteză:a)reprezintă documentul întocmit la solicitarea ministrului, în cuprinsul căruia sunt prezentate sintetic constatările, concluziile și propunerile de măsuri consemnate în raportul de control; … b)se întocmește de către echipa de control și se avizează de către directorul Corpului de control. … … 8.Nota de relații:a)reprezintă documentul prin care echipa de control, în scopul clarificării unor aspecte ce au legătură cu obiectivele controlului, solicită informații de la o persoană din cadrul entității verificate; … b)se solicită de către echipa de control ori de câte ori este necesar, completându-se conform modelului prevăzut în anexa nr. 3 la prezenta procedură. … … 9.Procesul-verbal de predare-primire/restituire documente:a)reprezintă documentul care se utilizează pentru inventarierea documentelor puse, în original, la dispoziția echipei de control, pe durata acțiunii de control; … b)se întocmește de către structura verificată în două exemplare și se semnează de către echipa de control și conducerea structurii verificate, atât la predare-primire, cât și la restituire. … … (3)Documentele justificative reprezintă acele documente care sunt puse la dispoziția echipei de control de către structurile verificate pe toată durata de desfășurare a acțiunii de control, în condițiile și termenele solicitate. Acestea sunt alcătuite din înscrisuri, informații, situații, rapoarte, centralizatoare, puncte de vedere etc. și sunt transmise la solicitarea echipei de control prin utilizarea tuturor formelor de comunicare stabilite contextual de către echipa de control.(4)Documentele utilizate în cadrul acțiunii de control, prevăzute la alin. (2), se anexează la dosarul lucrării, care se arhivează de către echipa de control, conform prevederilor legale în vigoare. +
Articolul 8Desfășurarea acțiunii de control(1)În cazul în care, la nivelul Corpului de control, sunt înregistrate mai multe sesizări/petiții/avertizări, ale căror aspecte semnalate sunt identice/similare, acestea sunt conexate și soluționate în cadrul aceleiași acțiuni de control, conform rezoluției directorului Corpului de control.(2)Desemnarea echipei de control se realizează astfel:a)se face prin ordinul de control aprobat de ministrul finanțelor, componența acesteia fiind stabilită de directorul Corpului de control, la propunerea șefului de serviciu, echipa de control fiind formată din cel puțin două persoane din cadrul Corpului de control; … b)modificarea componenței echipei de control se poate efectua, motivat, cu aprobarea ministrului finanțelor, în situații obiective, sens în care se emite un alt ordin de control; … c)în acțiunile de control care au ca obiect activitățile desfășurate de către entitățile aflate în subordinea Ministerului Finanțelor, cu aprobarea ministrului finanțelor, poate fi atras personal de control din cadrul structurilor de control intern/administrativ organizate la nivelul acestora; … d)în funcție de complexitatea și obiectul acțiunii de control, cu aprobarea ministrului finanțelor, pot fi atrase persoane cu experiență în domeniul supus verificării, care vor întocmi un document care poate fi utilizat de echipa de control parțial sau integral, dacă este considerat relevant pentru atingerea obiectivelor acțiunii de control. … (3)Întocmirea ordinului de control se efectuează astfel:a)obiectivele acțiunii de control se stabilesc de către șeful de serviciu, împreună cu echipa de control desemnată, și se supun avizării directorului Corpului de control; … b)șeful de serviciu întocmește ordinul de control, care este avizat de către directorul Corpului de control și aprobat de către ministrul finanțelor. … (4)Desfășurarea acțiunii de control se execută după cum urmează:a)acțiunea de control se desfășoară atât la sediul/spațiile structurii controlate, cât și la sediul Corpului de control; … b)la începerea acțiunii de control, echipa de control prezintă/comunică conducătorului entității verificate legitimația/ ordinul de control și solicită asigurarea resurselor/logisticii necesare desfășurării controlului în condiții adecvate, stabilite contextual de echipa de control; … c)echipa de control utilizează, pe toată durata de desfășurare a acțiunii de control, tipuri, metode și procedee de control conform competențelor, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; … d)echipa de control are acces neîngrădit la date, informații, documente și orice alte înscrisuri, indiferent de forma de autorizare/păstrare/arhivare, necesare atât în pregătirea, cât și pe parcursul acțiunilor de control desfășurate, în baza mandatului ministrului finanțelor; … e)echipa de control solicită, prin orice mijloc de comunicare^1, de la structurile/entitățile verificate informații, documente, puncte de vedere etc. necesare pentru îndeplinirea obiectivelor de control, stabilind, după caz, termenele și condițiile în care vor fi puse la dispoziție;^1 Verbal (direct sau telefonic) sau în scris (direct, prin poștă electronică, poștă militară etc.). … f)în cazul în care se refuză nejustificat transmiterea informațiilor, documentelor, punctelor de vedere solicitate, echipa de control va propune sesizarea Comisiei de disciplină competente, în vederea analizării faptelor și luării măsurilor legale care se impun; … g)echipa de control poate solicita, ori de câte ori este nevoie, informații, puncte de vedere, documente de la instituții și autorități publice, organizații, persoane fizice și juridice, care dețin informații relevante în legătură cu structura controlată, cu respectarea limitelor de competență și autoritate; … h)echipa de control utilizează, în scopul analizării situațiilor de fapt și obținerii de informații relevante pentru îndeplinirea obiectivelor de control, sistemele informatice gestionate de către structurile din cadrul Ministerului Finanțelor și alte entități, în baza drepturilor de acces și cu respectarea confidențialității conținutului acestora; … i)echipa de control solicită note de relații persoanelor verificate, în orice moment al controlului, în scopul clarificării oricăror aspecte, situații și fapte ce au legătură cu obiectivele de control; … j)echipa de control colaborează cu reprezentanții altor instituții/autorități ale statului, în situațiile în care se impune, cu respectarea limitelor de competență și autoritate; … k)echipa de control propune măsuri operative în timpul derulării acțiunii de control, care vor fi comunicate de îndată ministrului finanțelor, prin directorul Corpului de control, dacă în timpul verificărilor sunt identificate deficiențe/nereguli/abateri de la legalitate pentru care se impune necesitatea remedierii/ corectării cu operativitate; … l)în situații obiective, șeful de serviciu care asigură coordonarea acțiunii de control poate propune directorului Corpului de control prelungirea termenului de realizare a acțiunii de control, urmând a fi aprobată de către acesta din urmă și înaintată ministrului finanțelor, sens în care se emite un nou ordin de control. … +
Articolul 9Finalizarea acțiunii de control(1)Echipa de control restituie documentele puse la dispoziție în original de către structurile verificate, cu excepția celor transmise organelor abilitate.(2)În situația în care sunt constatate nereguli/abateri de la legalitate și regularitate, dacă nu există riscul împlinirii unui termen de prescripție/decădere, echipa de control comunică printr-o adresă constatările conducerii structurilor verificate, pentru exprimarea unui punct de vedere într-un termen de 5 zile de la comunicarea acestora.(3)Punctul de vedere exprimat trebuie fundamentat din punct de vedere legal și susținut cu documente relevante.(4)Termenul stabilit poate fi prelungit o singură dată, la solicitarea întemeiată a structurii verificate, cu cel mult încă 5 zile.(5)În situația în care structura verificată nu transmite punctul de vedere în termenul acordat, echipa de control consideră că au fost acceptate constatările comunicate.(6)Echipa de control verifică și analizează punctul de vedere transmis de către structura/entitatea controlată și în situația neacceptării punctului de vedere și respingerii argumentelor prezentate în acesta, menționează aceste aspecte în capitolul „Punctul de vedere al structurii/entității controlate“, justificând fundamentat în drept și în fapt această decizie.(7)În termen de 15 zile de la primirea și analizarea punctului de vedere/de la expirarea termenului oferit structurii verificate pentru exprimarea punctului de vedere, după caz, echipa de control întocmește actul de control^2 și propune măsuri corective de remediere a deficiențelor constatate și/sau de prevenire, conform prevederilor legale, stabilind persoanele responsabile, după caz.^2 Raport de control, Notă de control, Notă de soluționare a petiției, după caz.(8)La stabilirea măsurilor, echipa de control are în vedere:a)corectarea și/sau eliminarea deficiențelor/neregulilor/ abaterilor constatate; … b)indicarea persoanelor responsabile, în vederea atragerii răspunderii acestora; … c)sesizarea Comisiei de disciplină competente, în cazul în care sunt constatate fapte prevăzute de lege ca abateri disciplinare, în vederea desfășurării procedurii angajării răspunderii administrativ-disciplinare și sesizării organelor abilitate în cazul în care sunt indicii că faptele săvârșite pot angaja răspunderea civilă, penală sau administrativă contravențională ori patrimonială, după caz; … d)sesizarea organelor abilitate, în cazul în care în cadrul acțiunii de control au fost identificate posibile fapte de corupție/fapte de natură penală; … e)sesizarea altor instituții sau autorități publice competente, în funcție de aspectele constatate, dacă este cazul. … +
Articolul 10Valorificarea acțiunii de control și monitorizarea măsurilor dispuse(1)După aprobarea actului de control de către ministrul finanțelor, acesta va fi transmis structurilor verificate în vederea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse în termenele stabilite și/sau altor entități/organe abilitate, după caz.(2)Măsurile dispuse în sarcina structurilor din aparatul propriu și entităților din cadrul Ministerului Finanțelor devin sarcini de serviciu și sunt obligatorii.(3)În cazul în care, din motive întemeiate, anumite măsuri nu pot fi îndeplinite în termenele stabilite, organul de control poate aproba prelungirea termenului, la solicitarea structurii responsabile de implementarea măsurilor.(4)Dacă măsurile nu sunt îndeplinite în termenele stabilite și în sensul în care au fost dispuse, organul de control va informa ministrul finanțelor.(5)În situații justificate, acțiunea de control poate fi suspendată în baza unui referat întocmit de echipa de control, semnat de către șeful de serviciu, avizat de către directorul Corpului de control și aprobat de către ministrul finanțelor.(6)La încetarea motivelor care au determinat suspendarea se va întocmi un referat cu propunere de reluare a acțiunii de control, semnat/avizat/aprobat de persoanele prevăzute la alin. (5).(7)În cazul modificării sau suspendării raporturilor de serviciu ale membrilor echipelor de control, aceștia și conducerea Corpului de control au obligația să asigure finalizarea acțiunilor de control aflate în desfășurare sau predarea lucrărilor până la data la care modificarea sau suspendarea raporturilor de serviciu produce efecte, astfel încât acțiunile de control să nu fie afectate. +
Articolul 11Dispoziții finale(1)Personalul Corpului de control are obligația să cunoască și să respecte prevederile prezentei proceduri și dispozițiile legale prevăzute de actele normative în vigoare, să exercite activitatea cu bună-credință, acționând în interesul public, să îndeplinească îndatoririle stabilite prin lege cu profesionalism și integritate și să respecte normele de etică și conduită.(2)Personalul din cadrul aparatului propriu și al entităților aflate în subordinea/sub autoritatea/în administrarea Ministerului Finanțelor are obligația de a respecta prevederile prezentei proceduri și dispozițiile legale prevăzute de actele normative în vigoare.(3)Personalul Corpului de control, personalul din cadrul aparatului propriu și al entităților aflate în subordinea/sub autoritatea/în administrarea Ministerului Finanțelor vor lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei proceduri în cursul acțiunilor specifice derulate, orice abatere de la prevederile menționate angajând răspunderea disciplinară, civilă sau penală, după caz, în condițiile prevăzute de actele normative în vigoare. +
Articolul 12AnexeAnexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta procedură. +
Anexa nr. 1la procedură
CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI FINANȚELORNr. …/CC/…Având în vedere:– dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare; … – prevederile Regulamentului de organizare și funcționare a Ministerului Finanțelor – capitolul 4.1. Corpul de control, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.085/2020, cu modificările și completările ulterioare; … – Planul de control …….. (număr/dată)…. …
ORDIN DE CONTROL +
Articolul 1Corpul de control al ministrului finanțelor va desfășura o acțiune de control la ………. (structurile/entitățile verificate)………., cu sediul în ………………………….., în perioada … -… . +
Articolul 2Obiectivele acțiunii de control sunt următoarele:1.………………………………………………… … 2.………………………………………………… … 3.………………………………………………… … ………………………………………………… +
Articolul 3Perioada supusă controlului este …-… .În situația în care echipa de control constată că anumite acte sau operațiuni au fost inițiate anterior perioadei mai sus menționate ori și-au produs efecte ulterior datei controlului, se va putea extinde perioada controlată. +
Articolul 4Acțiunea de control se va efectua de o echipă de control formată din:a)………. (numele și prenumele, funcția)……………; … b)………… (numele și prenumele, funcția)……….;…………………………………………………………………………. .Acțiunea de control va fi coordonată de șef serviciu ………………. (numele și prenumele, funcția)………….. . … +
Articolul 5La finalizarea controlului se va întocmi un raport de control care va fi prezentat spre aprobare ministrului finanțelor.
Ministrul finanțelor,
…………………………………… +
Anexa nr. 2la procedură
CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI FINANȚELORAprob.Ministrul finanțelor,………………………………………..(numele și prenumele, semnătura)Avizat.Director,………………………………………(numele și prenumele, semnătura)
RAPORT DE CONTROL
Nr. ……/data ……………I.Date generale privind acțiunea de control(temeiul legal, ordinul de serviciu și obiectivele controlului, echipa de control, structura/entitatea verificată, perioada supusă verificării, aspectele semnalate) … II.Date privind structura/entitatea verificată … III.Constatări … IV.Punctul de vedere al structurii/entității verificate … V.Concluzii … VI.Propuneri de măsuri …
Șef serviciu,
………………………………………….
(numele și prenumele, semnătura)
Echipa de control:
………………………………………………..
(numele și prenumele, funcția, semnătura) +
Anexa nr. 3la procedură
CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI FINANȚELOR
NOTĂ DE RELAȚII
Nr. …/data ……Subsemnatul(a), ……..(numele și prenumele)……., având funcția de …………… în cadrul …………… de la data de ……………, telefon ……………, la întrebările formulate de echipa de control alcătuită din ………(numele și prenumele, funcția)………, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal, dau următoarele răspunsuri:1.Întrebare ……………………….Răspuns ………………………….. … 2.Întrebare ……………………….Răspuns …………………………… … 3.Întrebare ……………………….Răspuns …………………………..………………………………………… …
Data și semnătura
……………………………………….
Echipa de control:
…………………………………………….
(numele și prenumele, funcția, semnătura)–-