privind masurile restrictive specifice împotriva persoanelor suspectate de implicare în asasinarea fostului prim-ministru libanez Rafiq Hariri*)
––Notă … *) Aprobata prin Ordinul nr. 991 din 7 iulie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 697 din 15 august 2006.CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeana, în special articolul 15,intrucat,(1) În data de 31 octombrie 2005, Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite a adoptat Rezolutia 1636 (2005) (RCSNU 1636 (2005)) prin care se ia nota cu privire la raportul Comisiei Internationale de Investigatie ONU condus de domnul Detlev Mehlis referitor la atacul terorist din Beirut, Liban din 14 februarie 2005, în care au murit 23 de persoane, printre care şi fostul Premier libanez Rafiq Hariri şi în care au fost ranite zeci de persoane (Comisia de Investigatie). … (2) RCSNU 1636 (2005) impune măsuri de impiedicare a intrarii sau tranzitului teritoriilor statelor membre şi de inghetare a fondurilor şi resurselor economice emise împotriva persoanelor înregistrate de către Comitetul pentru Sancţiuni a Consiliului de Securitate instituit conform alin. 3 lit. b din RCSNU 1636 (2005) (Comitetul) ca fiind suspectate de implicare în planificarea, finantarea, organizarea sau comiterea atacului terorist. … (3) În data de 7 noiembrie 2005, Consiliul a adoptat concluzii referitoare la Siria şi Liban. Consiliul a dezaprobat faptul ca exista indicii clare conform cărora statul sirian nu a cooperat pe deplin cu echipa de investigatie şi a facut un apel către statul sirian în vederea cooperarii neconditionate cu organele de investigatie. … (4) Este necesară actiunea Comunităţii pentru implementarea numitor măsuri, … ADOPTA PREZENTA POZITIE COMUNA: + Articolul 11. Statele membre vor lua masurile necesare pentru a împiedica intrarea sau tranzitul pe teritoriile lor a persoanelor fizice enumerate în Anexa la prezenta Pozitie Comuna.2. Aliniatul 1 nu va obliga nici un stat membru sa refuze intrarea propriilor cetăţeni pe teritoriul acestuia.3. Aliniatul 1 nu se va aplica acolo unde Comitetul stabileste în prealabil, în functie de fiecare caz în parte, ca deplasarea este justificata pe motive de ajutor umanitar, inclusiv obligaţii religioase sau atunci când Comitetul concluzioneaza ca o excepţie ar ajuta la indeplinirea obiectivelor RCSNU 1636 (2005).4. În cazul în care, conform aliniatului 3 şi conform deciziilor Comitetului, un stat membru autorizeaza intrarea sau tranzitul persoanelor enumerate în Anexa pe teritoriul sau, autorizarea se va limita la scopul pentru care aceasta este acordată şi la persoanele la care se face referire în autorizatia respectiva. + Articolul 2(1) Se ingheata toate fondurile şi resursele economice care apartin, sunt în proprietatea sau sunt deţinute de persoanele enumerate în Anexa sau sunt în proprietatea unor entităţi deţinute sau controlate, direct sau indirect, de către aceste persoane sau de către persoane care acţionează în numele sau sub indrumarea acestora, asa cum sunt enumerate în Anexa. … (2) Fondurile nu trebuie puse, direct sau indirect, la dispoziţia sau utilizate în beneficiul unei persoane sau al unei entităţi enumerate în Anexa. … (3) Pot fi facute excepţii, cu condiţia ca acestea să fie aprobate în prealabil de către Comitet, privind fondurile şi resursele economice care reprezinta: … (a) necesarul cheltuielilor de baza, inclusiv plata produselor alimentare, chirie sau ipoteca, medicamente şi tratament medical, impozite, prime de asigurare şi cheltuieli pentru utilitatile publice;(b) cheltuieli intentionate exclusiv pentru plata unor tarife rezonabile pentru servicii şi pentru rambursarea cheltuielilor aparute în raport cu furnizarea de servicii juridice;(c) cheltuieli intentionate exclusiv pentru plata tarifelor sau comisioanelor aferente detinerii sau mentinerii fondurilor sau resurselor economice blocate.(4) Aliniatul 2 nu se va aplica suplimentar conturilor inghetate care produc dobanzi şi nici cu privire la alte castiguri rezultate în urma detinerii acestor conturi cu condiţia ca dobanzile şi câştigurile respective sa continue sa faca subiectul aliniatului 1. … + Articolul 31. Statele membre se vor angaja, în conformitate cu legislatia aplicabila, ca în cazul în care este gasita pe teritoriul lor o persoană fizica, dintre cele enumerate în Anexa, persoana respectiva va fi disponibila pentru interogarea Comisiei de Investigatie, în cazul în care Comisia solicita acest lucru.2. Statele membre vor coopera în totalitate, conform legislaţiei aplicabile, cu orice investigatie internationala referitoare la fonduri şi resurse economice, precum şi cu privire la tranzactiile financiare ale persoanelor enumerate în Anexa, inclusiv prin comunicarea informaţiilor financiare. + Articolul 4Consiliul va stabili lista persoanelor relevante şi a entitatilor şi persoanelor aferente menţionate în Anexa şi are autoritatea de a modifica orice menţiune în baza deciziilor luate de către Comitet. + Articolul 5Prezenta Pozitie Comuna intră în vigoare la data adoptarii sale. + Articolul 6Prezenta Pozitie Comuna va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Adoptata la Bruxelles, 12 decembrie 2005.Pentru ConsiliuPresedinteJ. STRAW + Anexa Lista persoanelor fizice şi a entitatilorla care se face referire în articolele 1, 2 şi 3(Anexa va fi completata după ce persoanele şi entitatile au fost înregistrate de către Comitetul instituit în conformitate cu alin. 3 lit. b din Rezolutia Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite 1636 (2005))––-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.