POZIŢIA COMUNĂ A CONSILIULUI UE nr. 2004/423/PESC din 26 aprilie 2004

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 22/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: CONSILIUL UNIUNII EUROPENE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 29 martie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulACCEPTAT DELEGE 62 21/03/2005
ActulCONTINUT DELEGE 62 21/03/2005

privind reînnoirea măsurilor restrictive împotriva Birmaniei (Myanmar)



CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,Având în vedere Tratatul asupra Uniunii Europene şi în special articolul 15 al acestuia, întrucât:(1) La 28 octombrie 1996, Consiliul a adoptat Poziţia Comună 635/1996/PESC privind Birmania (Myanmar)*1), care a fost ulterior modificată prin Poziţia Comună 297/2003/PESC privind Myanmar*2), care a fost amendată de Decizia Consiliului 907/2003/PESC*3) care expiră pe 29 aprilie 2004.–––*1) JO L 287, 8.11.1996, pag. 1, modificată prin Poziţia Comună 831/2002/PESC (JO L 285, 23.10.2002, pag. 7).*2) JO L 106, 29.4.2003, p.36*3) JO L 340, 24.12.2003, p.81(2) În contextul deteriorării în continuare a situaţiei politice din Myanmar, demonstrată de eşecul autorităţilor militare de a intră în discuţii substanţiale cu mişcarea democratică asupra unui proces care să conducă la reconciliere naţională, respect pentru drepturile omului şi democraţie, continuarea menţinerii în detenţie a Daw Aung San Sus Kyi şi a altor membri ai Ligii Naţionale pentru Democraţie, precum şi de continuarea violărilor grave ale drepturilor omului, inclusiv eşecul de a acţiona în sensul eradicării muncii forţate, în conformitate cu recomandările cuprinse în Raportul pe anul 2001 al Echipei la Nivel înalt a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Consiliul a considerat necesar să extindă şi să întărească în continuare măsurile luate conform Poziţiei Comune 297/2003/PESC împotriva regimului militar din Myanmar, a celor ce beneficiază cel mai mult de pe urma guvernării lor şi a celor care subminează în mod constant procesul de reconciliere naţională, respect pentru drepturile omului şi democraţie.(3) În consecinţă, aria interdicţiei de viză şi a sechestrului de bunuri trebuie să fie extinsă pentru a include şi alţi membri ai regimului militar, ai forţelor armate şi de securitate, interesele economice ale regimului militar şi alte persoane, grupuri ce desfăşoară/ sau entităţi asociate cu regimul militar care formulează, implementează sau beneficiază de pe urma politicilor care împiedică tranziţia Myanmar-ului către democraţie, precum şi familiile şi asociaţii lor.(4) Implementarea interdicţiei de efectuare de vizite la nivel înalt, la nivel de directori politici şi la un nivel superior, fără a prejudicia situaţiile în care Uniunea Europeană decide că vizita va conduce la reconciliere naţională, respectul drepturilor omului şi democraţiei în Myanmar.(5) În cazul în care există un progres substanţial al situaţiei politice în Myanmar, nu numai că măsurile restrictive vor fi suspendate, dar va fi reluată gradual cooperarea cu Myanmar, după ce Consiliul va evalua dezvoltările din această ţară.(6) Este necesară acţiunea Comunităţii în vederea implementării anumitor măsuri,A ADOPTAT ACEASTĂ POZIŢIE COMUNĂ: + 
Articolul 1În sensul prezentei Poziţii Comune, termenul de "asistenţă tehnică" face referire la suportul tehnic necesar reparării, dezvoltării, producerii, asamblării, testării, întreţinerii sau altor servicii tehnice, şi poate lua forma instructajelor, consultării, pregătirii, transmiterii de cunoştinţe sau abilităţi sau de servicii de consultanţă; asistenţa tehnică include forme verbale de asistenţă.
 + 
Articolul 2Statele membre vor continua să interzică detaşarea de personal militar la reprezentanţele diplomatice ale Myanmar-ului în statele membre şi întreg personalul militar ataşat la reprezentanţele diplomatice ale statelor membre în Myanmar va continua să rămână retras.
 + 
Articolul 31. Vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul de arme şi materiale conexe de toate tipurile, inclusiv arme şi muniţii, echipament şi vehicule militare, echipament paramilitar şi părţi componente ale celor menţionate anterior, ca şi echipament care poate fi utilizat pentru represiuni interne, către Myanmar de către statele membre sau de pe teritoriul statelor membre sau folosind vasele sub pavilionul lor sau avioane vor fi interzise, în cazul în care provin sau nu din teritoriile lor.2. Se interzice:(a) Acordarea, vânzarea, furnizarea sau transferul de asistenţa tehnică, servicii de brokeraj sau alte servicii legate de activităţile militare şi de aprovizionarea, fabricarea, întreţinerea şi utilizarea de arme şi materialele conexe de orice tip, inclusiv de arme şi muniţii, vehicule şi echipament militar, echipament paramilitar şi părţi componente ale acestuia, ca şi de echipament care poate fi folosit pentru represiunea internă, direct sau indirect, împotriva oricărei persoane, entitate sau organizaţie sau pentru a fi utilizat în Myanmar.(b) Acordarea de fonduri sau de asistenţă financiară pentru activităţile militare, inclusiv, în special, credite, împrumuturi şi credite de asigurare a exporturilor, pentru orice vânzare, furnizare, transfer, sau export de armament şi materiale conexe, ca şi de echipament care ar putea fi utilizat pentru represiuni interne, direct sau indirect faţă de orice persoană, entitate sau organizaţie către sau pentru a fi utilizată în Myanmar.
 + 
Articolul 41. Articolul 3 nu se va aplica:(a) Vânzării, furnizării, transferului sau exportului de material militar ne-letal sau de echipament care ar putea fi utilizat pentru represiunea internă, destinat doar utilizării în scopuri umanitare sau de protejare, sau pentru programe de consolidare instituţională ale ONU, UE şi ale Comunităţii, sau de material destinat operaţiunilor UE şi ONU de gestionare a crizelor;(b) Furnizarea de fonduri sau asistenţă financiară legată de asemenea echipamente;(c) furnizarea de asistenţă tehnică legată de aceste echipamente, cu condiţia ca astfel de exporturi să fi fost aprobate în prealabil de către autoritatea competentă în domeniu.2. Articolul 3 nu se va aplica în cazul echipamentului de protecţie, inclusiv jachetelor şi căştilor militare, exportate temporar către Myanmar de către personalul ONU, al UE al Comunităţii sau al statelor sale membre, reprezentanţi ai media şi asistenţi umanitari şi de dezvoltare şi alt personal asociat, doar pentru uzul lor personal
 + 
Articolul 5Programele de ajutor non-umanitare sau de dezvoltare vor fi suspendate. Pot fi făcute excepţii pentru proiecte şi programe ce trebuie să fie, pe cât posibil, definite în consultare cu grupuri democratice, inclusiv Liga Naţională pentru Democraţie, şi desfăşurate cu implicarea lor:– în sprijinul drepturilor omului şi democraţiei,– în sprijinul reducerii sărăciei şi, în special, pentru a răspunde nevoilor de bază ale celei mai sărace părţi a populaţiei,– în contextul cooperării descentralizate, prin intermediul autorităţilor civile locale şi organizaţiilor non-guvernamentale,– în sprijinul sănătăţii şi educaţiei de bază prin organizaţii non-guvernamentale.
 + 
Articolul 61. Statele membre vor lua toate măsurile necesare pentru a preveni intrarea în, sau tranzitul prin teritorii a membrilor de rang înalt ai Consiliului de Stat pentru Pace şi Dezvoltare (SPDC), a autorităţilor din Myanmar din sectorul turismului, membrilor de rang înalt din armată, guvern sau forţele de securitate care formulează, implementează sau beneficiază de pe urma politicilor care împiedică tranziţia Myanmar-ului către democraţie, precum şi familiilor lor, ale căror nume sunt cele cuprinse în lista din Anexă.2. Paragraful 1 nu va obliga un stat membru să refuze intrarea pe teritoriul său a unui cetăţean propriu.3. Paragraful 1 nu va fi contrar cazurilor în care un stat membru este legat printr-o obligaţie de drept internaţional, şi anume:(a) ca ţară gazdă a unei organizaţii interguvernamentale internaţionale;(b) ca ţară gazdă a unei conferinţe internaţionale convenită de/ sau desfăşurată sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite; sau(c) în cadrul unui acord multilateral ce conferă privilegii şi imunităţi. Consiliul va fi informat în consecinţă în fiecare dintre aceste cazuri.4. Paragraful 3 va fi considerat aplicabil şi în cazul în care un stat membru este ţara gazdă a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).5. Statele membre pot acorda exceptări de la măsurile impuse în paragraful 1 atunci când călătoria este justificabilă din motive de urgenţă umanitară sau din motive de participare la reuniuni interguvernamentale, inclusiv cele promovate de Uniunea Europeană, când este desfăşurat un dialog politic ce promovează în mod direct democraţia, drepturile omului şi primatul statului de drept în Myanmar.6. Un stat membru ce intenţionează să acorde exceptări, în temeiul paragrafului 5, de la măsurile impuse, va notifica Consiliul în scris. Exceptarea va putea fi acordată, cu excepţia cazului în care unul sau mai mulţi membri ai Consiliului ridică în scris o obiecţie, în termen de 48 de ore de la primirea notificării privind exceptarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulţi membri ai Consiliului ridică o obiecţie, Consiliul, votând cu majoritate calificată, poate decide să acorde exceptarea propusă.7. În cazul în care, acţionând în virtutea prevederilor paragrafelor 3, 4, 5, şi 6, un stat membru autorizează intrarea pe/ sau tranzitul prin teritoriul său unor persoane cuprinse în lista din Anexă, autorizaţia va fi limitată la scopul pentru care a fost acordată şi la persoanele vizate de aceasta.
 + 
Articolul 71. Toate fondurile şi resursele economice aparţinând membrilor Guvernului Myanmar şi altor persoane fizice şi juridice, entităţi sau organisme asociate cu cei enumeraţi în lista anexată, vor fi îngheţate.2. Nu vor fi disponibile nici fonduri, nici resurse economice, direct sau indirect către sau în beneficiul persoanelor fizice sau juridice, entităţi sau organisme aparţinând listei anexate.3. Se pot face excepţii pentru fondurile sau resursele economice care sunt:(a) necesare pentru cheltuieli de bază, inclusiv pentru plata produselor alimentare, închirieri sau ipotecări, medicamente şi tratamente medicale, impozite, prime de asigurări şi taxe pentru utilităţi publice;(b) destinate exclusiv plăţii cheltuielilor profesionale rezonabile şi rambursarea cheltuielilor asociate cu asigurarea serviciilor legale;(c) destinate exclusiv pentru plata taxelor sau cheltuielilor ocazionate de depozitarea sau întreţinerea fondurilor sau resurselor economice îngheţate;(d) necesare pentru cheltuieli extraordinare.4. Paragraful 2 nu se va aplica adăugării la conturile îngheţate a:(a) dobânzilor sau altor câştiguri din aceste conturi, sau(b) plăţilor cuvenite în baza unor contracte, înţelegeri sau obligaţii care au fost încheiate sau au apărut înainte de data la care aceste conturi au devenit subiectul măsurilor restrictive, cu condiţia ca aceste dobânzi, alte câştiguri şi plăţi să continue să facă subiectul paragrafului 1.
 + 
Articolul 8Vizitele bilaterale la nivel înalt (miniştri şi oficiali începând de la nivelul directorilor politici şi mai sus) rămân suspendate. Consiliul poate, în circumstanţe excepţionale, să permită exceptarea de la această regulă.
 + 
Articolul 9Consiliul, acţionând în urma unei propuneri a unui stat membru sau a Comisiei, va adopta modificările solicitate la lista conţinută în Anexă, după caz.
 + 
Articolul 10Această Poziţie Comună se va aplica pe o perioadă de 12 luni. Va fi menţinută sub o monitorizare permanentă. Va fi reînnoită sau amendată după cum se va considera necesar, dacă Consiliul apreciază că obiectivele sale nu au fost atinse.
 + 
Articolul 11Prezenta Poziţie Comună va intră în vigoare la 30 aprilie 2004.
 + 
Articolul 12Această Poziţie Comună va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.Întocmit la Luxemburg, 26 aprilie 2004.Pentru ConsiliuPreşedinteB. CowenAnexăLista persoanelor care fac obiectul Articolului 9

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Senior General Than Shwe Preşedinte 02.02.1933 Kyaing Kyaing Thandar Shwe, Khin Pyone Shwe, Aye Aye Thit Shwe Thidar Htun, Nay Shwe Thway Aung (a)Pho La Pye, Pho La Lon
  Vice-Senior General Maung Aye Vice-preşedinte 25.12.1937 Mya Mya San Nandar Aye  
  General Khin Nyunt Prim Ministru 11.10.1939 Khin Win Shwe (6.10.1940) Ye Naing Win, Zaw Naing Oo, Thin Le Le Win  
  Gen Thura Shwe Mann Şeful Statului Major, coordonator al Operaţiunilor speciale (Armată, Marină şi Aviaţie)   Khin Lay Thet Toe Naing Mann (wife-Zay Zin Latt), Aung Thet Mann Ko Ko, Shwe Mann Ko Ko  
  Lt-Gen Soe Win Secretar 1   Than Than Nwe    
  Lt-Gen Thein Sein Secretar 2 Aghiotant General   Khin Khin Win    
  Lt-Gen Thiha Thura Tin Aung Myint Oo General de intendenţă   Khin Saw Hnin    
  Lt-Gen Kyaw Win Şeful Formării Forţelor Armate   San San Yee    
  Lt-Gen Tin Aye Şeful artileriei, Comandantul UMEH   Kyi Kyi Ohn    
  Lt-Gen Ye Myint Şeful Biroului de operaţiuni speciale 1 (Kachin, Chin, Sagaing, Magwe, Mandalay)   Tin Lin Myint (25.1.1947) Theingi Ye Myint, Aung Zaw Ye Myint, Kay Khaing Ye Myint  
  Lt-Gen Aung Htwe Şeful Biroului de operaţiuni speciale 2 (Kayah, Shan)   Khin Hnin Wai    
  Lt-Gen Khin Maung Than Şeful Biroului de operaţiuni speciale 3 (Pegu, Rangoon, Irrawaddy, Arakan)   Marlar Tint    
  Lt-Gen Maung Bo Şeful Biroului de operaţiuni speciale 4 (Karen, Mon, Tenasserim)   Khin Lay Myint    

    COMANDANŢI REGIONALI

  Nume Comanda Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Maj-Gen Myint Swe Rangoon   Khin Thet Htay    
  Maj-Gen Ye Myint Central- Mandalay Division   Myat Ngwe    
  Maj-Gen Thar Aye North Western- Sagaing Division   Wai Wai Khaing    
  Maj-Gen Maung Maung Swe North-Kachin State   Tin Tin Nwe Ei Thet Thet Swe, Kaung Kyaw Swe  
  Maj-Gen Myint Hlaing North Eastern- Shan State (North)   Khin Thant Sin    
  Maj-Gen Khin Zaw Triangle-Shan State (East)   Khin Pyone Win Kyi Tha Khin Zaw, Su Khin Zaw  
  Maj-Gen Khin Maung Myint Eastern-Shan State (South)   Win Win Nu    
  Maj-Gen Thura Myint Aung South Eastern- Mon State   Than Than Nwe    
  Brig-Gen Ohn Myint Coastal- Tenasserim Division   Nu Nu Swe    
  Maj-Gen Ko Ko South-Pegu Division   Sat Nwan Khun Sum    
  Maj-Gen Soe Naing South Western- Irra- waddy Division   Tin Tin Latt    
  Maj-Gen Maung Oo Western-Arakan State   Nyunt Nyunt Oo    

    ADJUNCŢI AI COMANDANŢILOR REGIONALI

  Nume Comanda Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Col Wai Lwin Rangoon   Swe Swe Oo Wai Phyo, Lwin Yamin  
  Brig-Gen Nay Win Central   Nan Aye Mya    
  Col Tin Maung Ohn North-Western        
  Brig-Gen San Tun Northern   Tin Sein    
  Brig-Gen Hla Myint North-Eastern   Su Su Hlaing    
  Brig-Gen Myint Swe Triangle   Mya Mya Ohn Khin Mya Mya, Wut Hmone Swe (soţ – Soe Thu)  
  Col. Win Myint Eastern        
  Brig-Gen Myo Hla South-Eastern   Khin Hnin Aye    
  Col Hone Ngaing Coastal        
  Brig-Gen Thura Maung Ni Southern   Nan Myint Sein    
  Brig-Gen Tint Swe South-Western   Khin Thaung Ye Min (a) Ye Kyaw Swar Swe (soţie – Su Mon Swe)  
  Col Tin Hlaing Western      

    MINIŞTRI

  Nume Minister Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  U Than Shwe Cabinetul primului ministru   Yin Yin Mya    
  Maj-Gen Thein Swe Cabinetul primului ministru   Mya Theingi    
  Maj-Gen Nyunt Tin Agricultură şi irigaţii   Khin Myo Oo Kyaw Myo Nyunt, Thu Thu Ei Han  
  Brig-Gen Pyi Sone Comerţ   Aye Pyay Wai Khin Kalyar Pyay Wai Shan, Pan Thara Pyay Shan  
  Maj-Gen Saw Tun Construcţii   Myint Myint Ko    
  Maj-Gen Htay Oo Cooperare   Ni Ni Win    
  Maj-Gen Kyi Aung Cultură   Khin Khin Lay    
  U Than Aung Educaţie   Win Shwe    
  Maj-Gen Tin Htut Energie electrică   Tin Tin Nyunt    
  Brig-Gen Lun Thi Energie   Khin Mar Aye Mya Sein Aye, Zin Maung Lun (soţie – Zar Chi Ko)  
  Maj-Gen Hla Tun Finanţe şi venituri   Khin Than Win    
  U Win Aung Afaceri externe   San Yon Su Nyein Aye, Thaung Su Nyein (soţie-Su Su Soe Nyunt)  
  Brig-Gen Thein Aung Silvicultură   Khin Htay Myint    
  Prof. Dr. Kyaw Myint Sănătate   Nilar Thaw    
  Col Tin Hlaing Afaceri interne   Khin Hla Hla    
  Maj-Gen Sein Htwa Ministerul imigraţiei şi populaţiei şi Ministerul Ajutorului Social, bunăstării şi reorientării   Khin Aye    
  U Aung Thaung Industrie 1   Khin Khin Yi Nay Aung, Pyi Aung  
  Maj-Gen Saw Lwin Industrie 2   Moe Moe Myint    
  Brig-Gen Kyaw Hsan Informaţii   Kyi Kyi Win    
  U Tin Win Muncii   Khin Nu May Khin Tin Win Nu  
  Brig-Gen Maung Animale vii şi   Myint Myint    
  Maung Thein Pescuit   Aye    
  Brig-Gen Ohn Myint Minelor   San San Maung Thet Naing Oo, Maung Min Thet O  
  U Soe Tha National Planificare Naţională şi Dezvoltare Economică   Kyu Kyu Win Kyaw Myat Soe (soţie – Wei Wei Lay)  
  Col Thein Nyunt Progresul zonelor de frontieră şi a speciilor naţionale şi dezvoltare   Kyin Khaing    
  Maj-Gen Aung Min Transport feroviar   Wai Wai Thar    
  Brig-Gen Thura Myint Maung Afaceri Religioase     Aung Kyaw Soe (soţie – Su Su Sandi), Zin Myint Maung  
  U Thaung Ştiinţă şi Tehnologie   May Kyi Sein    
  Brig-Gen Thura Aye Myint Sport   Aye Aye Nay Linn  
  Brig-Gen Thein Zaw Ministerul Telecomunicaţiilor, Poştă şi Telegraf şi Ministerul Hotelurilor şi Turismului   Mu Mu Win    
  Maj-Gen Hla Myint Sw Transport   San San Myint    

    MINIŞTRI ADJUNCŢI

  Nume Minister Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Brig-Gen Khin Maung Agricultură şi Irigaţii        
  U Ohn Myint Agricultură şi Irigaţii   Thet War    
  Brig-Gen Aung Tun Comerţ        
  Brig-Gen Myint Thein Construcţii   Mya Than    
  Brig-Gen Soe Win Maung Cultură   Myint Myint Wai    
  Brig-Gen Khin Maung Win Apărare        
  Maj-Gen Aung Hlaing Apărare     Soe San  
  U Myo Nyunt Col Aung Myo Min Educaţie Educaţie        
  U Myo Myint Energie electrică        
  Brig-Gen Than Htay Energie        
  Col Hla Thein Swe Finanţe şi Venituri        
  U Kyaw Thu Afaceri externe 15.08.1949 Lei Lei Kyi    
  U Khin Maung Win Afaceri externe   Khin Swe Soe (Director General pentru cooperare) Khin Swe Win Ko, Myo Zin, Myo Htwe  
  Brig-Gen Tin Naing Thein Silvicultură        
  Prof. Dr. Mya Oo Sănătate   Tin Tin Mya Dr. Tun Tun Oo (26.7.1965), Dr. Mya Thuzar (23.9.1971), Mya Thidar (10.6.1973), Mya Nandar (29.5.1976)  
  Brig-Gen Phone Swe Afaceri interne        
  Brig-Gen Aye Myint Kyu Hoteluri şi Turism   Khin Swe Myint    
  U Maung Aung Imigraţie şi Populaţie        
  Brig-Gen Thein Tun Industrie 1        
  Brig-Gen Kyaw Win Industrie 1        
  Lt-Col Khin Maung Kyaw Industrie 2   Mi Mi Wai    
  Brig-Gen Aung Thein Informaţii   Tin Tin Nwe    
  U Thein Sein Informaţii   Khin Khin Wai Thein Aung Thaw (soţie – Su Su Cho)  
  Brig-Gen Win Sein Muncă        
  U Aung Thein Animale vii şi Pescuit        
  U Myint Thein Minerit   Khin May San    
  Col Tin Ngwe Progresul zonelor de frontieră şi a speciilor naţionale şi dezvoltare        
  Brig-Gen Than Tun Progresul zonelor de frontieră şi a speciilor naţionale şi dezvoltare     May Than Tun (25.06.1970) soţ: Ye Htun Myat  
  Thura U Thaung Lwin Transport feroviar        
  Brig-Gen Thura Aung Ko Afaceri religioase   Myint Myint Yee    
  U Nyi Hla Nge Ştiinţă şi tehnologie        
  Dr. Chan Nyein Ştiinţă şi tehnologie        
  Brig-Gen Kyaw Myint Bunăstare socială, reorientare   Khin Aye    
  Brig-Gen Maung Maung Sport        
  U Pe Than Ministerul Transporturilor şi Ministerul Transporturilor feroviare   Cho Cho Tun    
  Col Nyan Tun Aung Transport        

    FOŞTI MEMBRI AI GUVERNULUI

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Vice Admiral Maung Maung Khin Prim-ministru adjunct 23.11.1929      
  Lt-Gen Tin Tun Prim-ministru adjunct 28.03.1930      
  Lt-Gen Tin Hla Prim-ministru adjunct şi ministru pentru afaceri militare şi general ofiţer de intendenţă        
  U Ko Lay Ministru la cabinetul primului ministru   Khin Khin San Min, Than Han, Khin Thida (soţ: Zaw Htun Oo 2nd Secretary, fiu al Sec 2 Lt-Gen Tin Oo)  
  U Aung San Ministru al Cooperaţiei        
  U Win Sein Ministru al Culturii 10.10.1940 Kyaukkyi      
  U Khin Maung Thein Ministru al Finanţelor şi veniturilor   Su Su Thein Daywar Thein (25.12.1960),  
  Thawdar Thein (06.03.1958),
  Maung Maung Thein (23.10.1963),
  Khin Yadana Thein (06.05.1968),
  Marlar Thein (25.02.1965),
  Hnwe Thida Thein (28.07.1966)
  Maj-Gen Ket Sein Ministru al Sănătăţii   Yin Yin Myint    
  U Saw Tun Ministru al Imigraţiei şi Populaţiei        
  Col Thaik Tun Ministru adjunct pentru silvicultură   Nwe Nwe Kyi Myo Win Thaik, Khin Sandar Tun,  
  Khin Nge Nge Tun,
  Khin Aye Shwe Zin Tun
  Brig-Gen D O Abel Ministru la Cabinetul Preşedintelui SPDC   Khin Thein Mu    
  U Pan Aung Ministru la cabinetul Primului ministru   Nyunt Nyunt Lwin    
  Lt-Gen Tin Ngwe Ministru al Cooperaţiei   Khin Hla    
  Lt-Gen Min Thein Ministru la Cabinetul Preşedintelui SPDC   Khin Than Myint    
  U Aung Khin Ministru al afacerilor religioase   Yin Yin Nyunt    
  U Hset Maung Ministru adjunct la Cabinetul Preşedintelui SPDC   May Khin Kyi Set Aung  
  U Tin Tun Ministru adjunct al energiei        
  Brig-Gen Than Tun Ministru adjunct pentru venituri şi finanţe        
  U Soe Nyunt Ministru adjunct al culturii        
  U Kyaw Tin Ministru adjunct pentru progresul zonelor de frontieră şi a speciilor naţionale şi dezvoltare        
  U Hlaing Win Ministru adjunct pentru bunăstare socială, asistenţă şi restabilire        
  U Aung Phone Ministru al silviculturii 20.11.1939 Khin Sitt Aye (14.9.1943) Sitt Thwe Aung (10.7.1977) soţie – Thin Zar Tun, Sitt Thaing Aung (13.11.1971  

    NUMIRI LEGATE DE INDUSTRIA TURISMULUI

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Lt-Col (Retd.) Khin Maung Latt Director General la Direcţia Hoteluri şi Turism   Win Kyi Tun Min Latt (06.02.1969) Nyan Min Latt (29.4.1997), Shane Min Latt (10.5.2000)
  Capt. (Retd.) Htay Aung Director Executiv la Myanmar Hotels and Tourism Services

    OFIŢERI SUPERIORI DIN MINISTERUL APĂRĂRII

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Rear Admiral Soe Thein Comandant şef al flotei navale   Khin Aye Kyi    
  Lt-Gen Myat Hein Comandant şef al flotei aeriene   Htwe Htwe Nyunt    
  Capt Nyan Tun Şef de personal (Marină)        
  Brig-Gen Hla Shwe Adjutant adjunct General        
  Col Khin Soe Adjutant adjunct General        
  Maj-Gen Soe Maung Judecător Avocat General        
  Brig-Gen Thein Htaik Inspector General        
  Maj-Gen Saw Hla Ofiţer de poliţie militară Mareşal        
  Col Sein Lin Şef de artilerie        
    Şef al artileriei şi armurilor        
  Brig-Gen Kyi Win Şef al artileriei şi armurilor        
  Brig-Gen Than Sein Şeful Spitalului serviciilor de apărare   Rosy Mya Than    
  Brig-Gen Win Hlaing Director de aprovizionare        
  Maj-Gen Khin Aung Myint Director pentru afaceri publice şi bunăstare psihologică        
  Maj-Gen Moe Hein Comandant al Colegiului Naţional de Apărare        
  Brig-Gen Than Maung Director al miliţiei poporului şi forţelor de frontieră        
  Brig-Gen Aung Myint Director pentru transmisiuni        
  Brig-Gen Than Htay Director pentru aprovizionare şi transport        
  Brig-Gen Khin Maung Tint Director pentru siguranţa operaţiunilor de imprimare        
  Maj-Gen Hsan Hsint Numiri militare General 1951 Khin Ma Lay Okkar San Sint  
  Maj-Gen Win Myint Şef adjunct al forţelor armate Formare        
  Maj-Gen Aung Kyi Şef adjunct al forţelor armate Formare   Thet Thet Swe    
  Brig-Gen Nyan Win Şef adjunct al forţelor armate Formare        

    MEMBRII BIROULUI ŞEFULUI SERVICIILOR DE INFORMAŢII MILITARE (OCMI)

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Maj-Gen Kyaw Win Şef adjunct al Serviciilor de Informaţii militare        
  Brig-Gen Myint Aung Zaw Administraţie        
  Brig-Gen Hla Aung Pregătire        
  Brig-Gen Thein Swe Relaţii Internaţionale     Sonny Myat Swe (soţie – Yamin Htin Aung)  
  Brig-Gen Kyaw Han Ştiinţă şi tehnologie        
  Brig-Gen Than Tun Politici şi contrainformaţii        
  Col Hla Min Adjunct        
  Col Tin Hla Adjunct        
  Brig-Gen Myint Zaw Siguranţa frontierei şi informaţii        
  Brig-Gen Kyaw Thein Naţionalităţi etnice şi grupuri de încetare a focului, stoparea traficului de droguri şi informaţii navale şi aeriene        
  Col San Pwint Şef adjunct al departamentului        

    OFIŢERI DE ARMATĂ CARE CONDUC ÎNCHISORI ŞI POLITIA

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Col Ba Myint Director General la Departamentul închisori. (Ministerul Afacerilor interne)        

    ASOCIAŢIA PENTRU SOLIDARITATEA SINDICALĂ ŞI DEZVOLTARE (USDA)

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Brig-Gen Aung Thein Lin Primar şi Preşedinte la Yangon City Development Committee (Secretariat)   Khin San Nwe Thidar Myo  
  Col Maung Par Vice primar la YCDC (membru CEC)   Khin Nyunt Myaing Naing Win Par  

    PERSOANE CARE BENEFICIAZĂ DE POLITICILE ECONOMICE GUVERNAMENTALE

  Nume Afacere Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  U Khin Shwe Zaykabar Co. 21.01.1952 San San Kywe Zay Zin Latt (24.03.1981) soţ: Toe Naing Mann, Zay Thiha (01.01.1977)  
  U Aung Ko Win (a) Saya Kyaung Kanbawza Bank   Nan Than Htwe    
  U Aik Tun Asia Wealth Bank and Olympic Co. 21.10.1948 Than Win (03.12.1948) Sandar Htun (23.08.1974), Aung Zaw Naing (01.09.1973), Mi Mi Khaing (17.06.1976)  
  U Tun Myint Naing (a) Steven Law Asia World Co   Ng Seng Hong    
  U Htay Myint Yuzana Co. 06.02.1955 Aye Aye Maw (17.11.1957) Eve Eve Htay Myint (12.06.1977), Zay Chi Htay (17.02.1981)  
  U Tayza Htoo Trading Co. 18.07.1964 Thidar Zaw (24.02.1964) Pye Phyo Tayza (29.01.1987), Htoo Htet Tayza (24.01.1993), Htoo Htwe Tayza (14.09.1996)  
  U Kyaw Win Shwe Thanlwin Trading Co.        
  U Win Aung Dagon International 30.09.1953 Moe Mya Mya (28.08.1958), Yangon Ei Hnin Pwint (a) Christabelle Aung (22.02.1981), Thurane Aung (a) Christopher Aung (23.07.1982), Ei Hnin Khin (a) Christina Aung (18.12.1983)  

ÎNTREPRINDERI DE STAT

  Nume Funcţie Data naşterii Soţ Copii Nepoţi
  Col Myint Aung MD at Myawaddy Trading Co.        
  Col Myo Myint MD Bandoola Transportation Co.        
  Col (Retd) MD at Myanmar        
  Thant Zin Land and Development        
  Maj Hla Kyaw Director at Myawaddy Advertising Enterprises        
  Col Aung San MD at Hsinmin Cement Plant Construction Project        
  Col Ye Htut Myanmar Economic Corporation        

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x