Informatii Document
Emitent: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 721 din 13 octombrie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Notă …
*) Aprobat de ORDINUL nr. 5.248 din 31 august 2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 13 octombrie 2011Planul-cadru cuprinde o zonă comună pentru toți elevii – trunchiul comun, reprezentată de numărul minim de ore prevăzut pentru fiecare disciplină. În orele de trunchi comun se parcurge programa școlară, cu excepția elementelor notate cu asterisc, care reprezintă extinderi.Note specifice Programului "A doua șansă" pentru învățământul primar – trunchiul comuna)Orele de consultații pentru disciplinele Limba și literatura română și Matematică sunt alocate pentru activități diferențiate obligatorii pentru toți elevii (extindere, aprofundare, remediere). Extinderile reprezintă conținuturile cu asterisc din programe, care pot fi selectate și nu sunt obligatorii pentru toți elevii aceleiași clase. … b)Pentru nivelurile I și II, la disciplina Limba și literatura română, precum și la disciplina Matematică, una dintre orele din trunchiului comun este alocată alfabetizării prin intermediul noilor tehnologii. Aceasta presupune abordarea integrată a conținuturilor de Limba și literatură română, respectiv Matematică și a unor elemente de conținut privind Tehnologia informației și comunicării. … c)În cadrul Programului "A doua șansă" pentru învățământul primar se poate opta la studierea limbii moderne 1 pentru limba engleză (pentru care au fost elaborate programă, ghidul cadrului didactic și ghidul elevului). Modulul de Limba modernă 1 se introduce din primul nivel, cu focalizare exclusivă pe nivelul comunicațional. … d)Modulul de Educație civică are loc la nivelul în care se înscrie elevul, este urmat de acesta în mod individualizat, la intrarea sa în program, și se constituie în modul inițial cu funcție de alfabetizare civică și motivare pentru învățare. Acest modul poate fi urmat de elev la nivelul I, II, III sau IV. Modulul este urmat o singură dată de către cursant, iar în planul-cadru este marcat (1*). … e)La nivelurile III și IV se introduce în trunchiul comun disciplina Tehnologia informației și comunicării, câte o oră pe săptămână. La finalul parcurgerii nivelului IV, elevii vor fi evaluați pe baza standardelor de evaluare din programa școlară corespunzătoare. … f)Disciplina Consiliere și orientare se introduce în trunchiul comun câte o oră pe săptămână pentru fiecare nivel de studiu. La această disciplină nu se acordă calificative. … Note specifice Programului "A doua șansă" pentru învățământul primar – curriculumul la decizia școlii.a)Curriculumul la decizia școlii se va derula prin activități de tip "Școală după Școală," înainte sau după orele de curs. … b)Consiliul de administrație al unității de învățământ, în urma consultării elevilor și pe baza resurselor disponibile, stabilește curriculumul la decizia școlii. Cadrele didactice din unitatea de învățământ care predau în cadrul Programului "A doua șansă" pentru învățământul primar propun elevilor 3-4 discipline opționale, urmând ca aceștia să opteze pentru cel puțin două dintre ele. La nivelul unității de învățământ se pot constitui grupe eterogene din punctul de vedere al nivelului de studiu. Disciplina opțională se poate desfășura cu un minimum de 12 elevi de la Programul "A doua șansă" pentru învățământul primar. Elevul are obligația de a participa la două discipline opționale pentru fiecare nivel de studiu. … c)În funcție de solicitările elevilor din clasa de tip "A doua șansă" – învățământ primar, încă de la nivelul I se poate introduce un modul opțional de studiere a Limbii și literaturii rromani. … d)Disciplinele opționale pot fi concepute la nivelul unei singure arii curriculare, inter- sau transcurricular. …
Planul-cadru de învățământ pentru Programul
"A doua șansă" pentru învățământul primar
pentru învățământul în limba română┌──────────────────────────────────────┬────────┬─────────┬──────────┬────────┐│Aria curriculară/disciplina │Nivel I │Nivel II │Nivel III │Nivel IV│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│I. Limbă și comunicare │ 8 │ 8 │ 8 │ 8 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Limba și literatura română │ 5 │ 5 │ 5 │ 5 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Limba și literatura română │ │ │ │ ││- consultații │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Limba și literatura română │ │ │ │ ││- interdisciplinaritate TIC │ 1 │ 1 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Limba modernă 1 │ 1 │ 1 │ 2 │ 2 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│II. Matematică și științe ale naturii │ 5 │ 5 │ 6 │ 6 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Matematică │ 3 │ 3 │ 4 │ 4 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Matematică – consultații │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Matematică – interdisciplinaritate TIC│ 1 │ 1 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Cunoașterea mediului │ – │ – │ 1 │ – │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│3. Științe ale naturii │ – │ – │ – │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│III. Om și societate │ 0-1 │ 0-1 │ 0-1 │ 2-3 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Educație civică │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Istorie – Geografie │ – │ – │ – │ 2 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│IV. Arte │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│V. Educație fizică și sport │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│VI. Tehnologii │ 0 │ 0 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│TIC │ 0 │ 0 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│VII. Consiliere și orientare (*6) │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul total de ore alocat │ │ │ │ ││pentru trunchiul comun │14 + 1*)│ 14 + 1*)│ 16 + 1*) │18 + 1*)│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Discipline opționale din curriculum │ │ │ │ ││la decizia școlii │ 2-3 │ 2-3 │ 2-3 │ 2-3 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul minim de ore pe săptămână │16 + 1*)│ 16 + 1*)│ 18 + 1*) │20 + 1*)│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul maxim de ore pe săptămână │17 + 1*)│ 17 + 1*)│ 19 + 1*) │21 + 1*)│└──────────────────────────────────────┴────────┴─────────┴──────────┴────────┘În școlile cu predare în limba română, elevii aparținând minorităților naționale pot studia, în condițiile legii, disciplina Limba și literatura maternă. Numărul de ore alocat acestei discipline este de două ore pe săptămână, în fiecare an de studiu. Aceste ore intră în trunchiul comun și sunt incluse în schemele orare ale școlilor respective. În aceste condiții, numărul total de ore pe săptămână poate depăși, pentru acești elevi, numărul maxim de ore pe săptămână specificat în tabelul de mai sus.
Planul-cadru de învățământ pentru Programul
"A doua șansă" pentru învățământul primar
pentru învățământul în limbile minorităților naționale┌──────────────────────────────────────┬────────┬─────────┬──────────┬────────┐│Aria curriculară/Disciplina │Nivel I │Nivel II │Nivel III │Nivel IV│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│I. Limbă și comunicare │ 12 │ 12 │ 12 │ 12 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Limba și literatura română │ 4 │ 4 │ 5 │ 5 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Limba și literatura română │ │ │ │ ││- interdisciplinaritate TIC │ 1 │ 1 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Limba și literatura maternă │ 5 │ 5 │ 4 │ 4 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Limba și literatura maternă – │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 ││consultații │ │ │ │ │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│3. Limba modernă 1 │ 1 │ 1 │ 2 │ 2 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│II. Matematică și științe ale naturii │ 5 │ 5 │ 6 │ 6 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Matematică │ 3 │ 3 │ 4 │ 4 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Matematică – consultații │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Matematică – interdisciplinaritate TIC│ 1 │ 1 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Cunoașterea mediului │ – │ – │ 1 │ – │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│3. Științe ale naturii │ – │ – │ – │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│III. Om și societate │ 0-1 │ 0-1 │ 0-1 │ 2-3 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│1. Educație civică │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│2. Istorie – Geografie │ – │ – │ – │ 2 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│IV. Arte │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│V. Educație fizică și sport │ 0 │ 0 │ 0 │ 0 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│VI. Tehnologii │ 0 │ 0 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│TIC │ 0 │ 0 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│VII. Consiliere și orientare │ 1 │ 1 │ 1 │ 1 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul total de ore alocat │ │ │ │ ││pentru trunchiul comun │18 + 1*)│ 18 + 1*)│ 20 + 1*) │22 + 1*)│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Discipline opționale din curriculum │ │ │ │ ││la decizia școlii: │ 2-3 │ 2-3 │ 2-3 │ 2-3 │├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul minim de ore pe săptămână │20 + 1*)│ 20 + 1*)│ 22 + 1*) │24 + 1*)│├──────────────────────────────────────┼────────┼─────────┼──────────┼────────┤│Numărul maxim de ore pe săptămână │21 + 1*)│ 21 + 1*)│ 23 + 1*) │25 + 1*)│└──────────────────────────────────────┴────────┴─────────┴──────────┴────────┘Pentru nivelul I și nivelul II, la disciplina Limba și literatura română, precum și la disciplina Matematică, una dintre orele din trunchiului comun este alocată alfabetizării prin intermediul noilor tehnologii. Aceste ore se desfășoară în limba română.Planul cadru de mai sus se aplică la toate clasele și unitățile de învățământ cu predare în limba minorităților naționale. În acest caz, orele de consultații din cadrul ariei curriculare Limbă și comunicare se desfășoară în limba maternă.