PLAN DE ACŢIUNE din 31 mai 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 506 din 12 iunie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Nu exista acte referite de acest act
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulAPROBAT DEHG 703 31/05/2006
ActulCONTINUT DEHG 703 31/05/2006

pentru aplicarea Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare



MINISTERUL AFACERILOR EXTERNEPrezentul plan de acţiune a fost elaborat pentru facilitarea punerii în aplicare a Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi reprezintă documentul de lucru al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), în calitate de instituţie coordonatoare a acestei politici.Prezentul plan de acţiune prezintă concis contextul care a determinat întocmirea acestuia, identifică obiectivele care trebuie urmărite în aplicarea Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi propune liniile de acţiune necesar a fi întreprinse pentru concretizarea politicii naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare.Responsabilitatea aplicării planului de acţiune revine MAE, care va duce la îndeplinire activităţile prevăzute în prezentul document, în consultare şi cu sprijinul instituţiilor de linie competente. Merită precizat faptul că măsurile propuse spre a fi întreprinse în acest sens au fost agreate în prealabil cu Comisia Europeană, aşteptându-se din partea României confirmarea angajamentelor.I. ContextPolitica de cooperare pentru dezvoltare este politica specială a UE privind asistenţa pentru dezvoltare acordată ţărilor terţe şi are ca obiectiv principal reducerea şi, în viitor, eradicarea sărăciei, susţinerea unei dezvoltări economice şi sociale durabile în statele în curs de dezvoltare, cu venit mic şi mediu, integrarea graduală a acestora în circuitul economic mondial, dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi statului de drept.La încheierea negocierilor asupra capitolului 26 – Relaţii externe, România şi-a asumat angajamentul ca până la data aderării, 1 ianuarie 2007, să elaboreze politica de cooperare pentru dezvoltare. De altfel, necesitatea trasării şi implementării acestei politici este precizată în rapoartele de ţară ale Comisiei Europene pe anii 2003, 2004 şi 2005.NOTĂ:Menţionarea acestui angajament la categoria "green flags" în ultimul raport al Comisiei Europene se datorează paşilor susţinuţi întreprinşi de MAE şi urmarea întocmai, în cadrul procesului de definire a respectivei politici, a liniilor de acţiune stabilite în strânsă consultare cu Comisia Europeană, DG DEV.Pentru România, în materie de asistenţă pentru dezvoltare, aderarea la UE va însemna trecerea de la statutul de beneficiar internaţional la cel de donator internaţional.Prin urmare, România va trebui să definească, conform practicii europene, cadrul instituţional şi legislativ care să îi asigure respectarea angajamentelor asumate, astfel încât la data aderării România să dispună de un sistem funcţional, competitiv la nivel european.II. ObiectiveConform sugestiilor Comisiei Europene, paşii care ar trebui urmaţi de noile şi viitoarele state membre ale UE pentru definirea unui cadru funcţional pentru politica de dezvoltare sunt:– crearea structurilor instituţionale;– definirea unei strategii şi elaborarea legislaţiei în materie.A. În ceea ce priveşte crearea structurilor instituţionale, procesul a fost deja demarat, în cadrul Direcţiei relaţii externe a UE funcţionând un oficiu de asistenţă pentru dezvoltare. Cu toate acestea, se impune dezvoltarea acestei structuri, astfel încât cadrul instituţional să corespundă practicii europene în domeniu, inclusiv din punctul de vedere al nivelului decizional. Din analiza modelelor europene existente şi conform celor agreate de Comisia Europeană rezultă că cel mai potrivit model pentru stadiul actual în care se află România în materie este o direcţie generală, cu un oficiu de planificare, şi o direcţie de implementare, condusă de un director general, subordonat secretarului de stat pentru cooperare pentru dezvoltare.De menţionat că pentru a răspunde recomandării făcute de Comisia Europeană în rapoartele de ţară pe anii 2003, 2004 şi 2005 se impune consolidarea capacităţii administrative prin suplimentarea schemei MAE cu posturi şi alocarea de personal specializat (inclusiv în materie de implementare).B. În conformitate cu practica la nivel european şi cu cele convenite cu Comisia Europeană, privind cadrul legislativ la nivel naţional, este necesară adoptarea următoarelor documente:1. Strategia naţională privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare, document finalizat, avizat favorabil de Comisia Europeană, trebuind să fie aprobat de Guvern şi pus în aplicare de MAE, cu sprijinul instituţiilor de linie competente;2. o lege separată care să traseze cadrul general pentru linia bugetară specială a MAE, destinată finanţării asistenţei naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare;3. includerea unui capitol separat, cu aspectele generale ale acestei politici, în Legea diplomaţiei, urmată de o hotărâre a Guvernului, cu specificarea atribuţiilor fiecărui minister.III. Linii de acţiuneA. Pentru a asigura operaţionalitatea MAE în aplicarea acestei politici, s-ar impune ca exerciţiul de consolidare a capacităţii instituţionale, prin crearea unei structuri autonome şi suplimentarea schemei MAE cu posturile aferente, să fie finalizat cel târziu în luna octombrie 2006.În paralel, experţii români, atât din cadrul MAE, cât şi din cadrul ministerelor de linie cu atribuţii principale în aplicarea politicii de cooperare pentru dezvoltare, vor continua pregătirea în domeniul politicii pentru dezvoltare, prin participarea la cursurile organizate de partenerii europeni (Comisia Europeană, state membre etc.).B. 1. Strategia naţională privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare reprezintă un document care trasează politica naţională de cooperare internaţională pentru dezvoltare a României, pe termen mediu. Procesul de elaborare a acesteia a fost iniţiat în iulie 2005 şi a beneficiat de sprijinul partenerilor germani din cadrul proiectului de twinning light, lansat de MAE la 16 ianuarie 2006. Forma prezentată spre aprobare în Guvern are avizul favorabil al Comisiei Europene (DG DEV).Implementarea Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare presupune parcurgerea unor etape, cu întreprinderea unei serii de măsuri în intervale de timp precise, după cum urmează:– mai 2006: aprobarea în şedinţa de guvern a Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi a planului de acţiune;– iulie 2006: demararea procesului de elaborare a strategiilor de ţară pentru principalele state beneficiare ale asistenţei pentru dezvoltare: Republica Moldova, Serbia-Muntenegru şi Georgia. Vor trebui iniţiate consultări cu aceste state pentru identificarea domeniilor în care ar putea fi lansate proiecte, în funcţie de strategiile lor naţionale de reducere a sărăciei, de priorităţile de acţiune ale României şi de elementul de complementaritate cu activităţile întreprinse de alţi donatori. De asemenea, vor trebui stabilite proiectele care ar putea fi realizate pentru celelalte state care primesc asistenţă românească, Irak şi Afganistan. Aceste acţiuni vor trebui finalizate în octombrie-noiembrie 2006, pentru ca licitaţiile pentru proiecte să poată fi lansate cel târziu în decembrie 2006;– sfârşitul anului 2006: convocarea unei mese rotunde în domeniul cooperării pentru dezvoltare în scopul creării unui cadru de discuţie cu ONG-urile româneşti. Precizăm că dialogul cu ONG-urile a fost demarat încă din 2005, MAE demonstrând o transparenţă şi o deschidere deosebite. În acest sens, a fost lansat un portal pe pagina web a ministerului şi a fost alocată o adresă de e-mail specială. De asemenea, ONG-urile au fost invitate la primul seminar din cadrul proiectului de twinning light, desfăşurat între 29 şi 30 martie 2006, care a marcat diseminarea spre consultare publică a Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare în domeniu. ONG-urile vor fi încurajate să finalizeze Platforma naţională a ONG-urilor româneşti interesate de implicarea în aplicarea politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare;– începutul anului 2007: iniţierea campaniei naţionale de informare asupra problematicii dezvoltării, campanie cu scopul conştientizării opiniei publice asupra necesităţii şi semnificaţiei acestei politici. Pentru realizarea campaniei, Comisia Europeană (DG DEV) a promis acordarea întregului sprijin, inclusiv prin realizarea unui road-show la nivel naţional, în principalele oraşe ale României;– aprilie 2007: înfiinţarea Consiliului pentru cooperare pentru dezvoltare, organism consultativ compus din reprezentanţi ai Parlamentului României, ONG-urilor româneşti, bisericilor, mediului academic, sindicatelor şi ai mass-media;– septembrie 2007: introducerea de cursuri specializate privind cooperarea pentru dezvoltare într-o serie de universităţi româneşti. Un prim curs pilot ar putea fi inclus încă din septembrie 2006, experţii germani ai Universităţii Humboldt exprimându-şi deja sprijinul pentru un transfer de expertiză în acest sens;– sfârşitul anului 2007: încheierea campaniei de informare în România asupra problematicii dezvoltării.În paralel cu aceste măsuri va fi continuat proiectul de twinning light, urmând a fi finalizat cel târziu în luna septembrie 2006.În egală măsură este importantă finalizarea până la sfârşitul lui 2006 a unui prim exerciţiu de raportare a asistenţei oficiale pentru dezvoltare, care va contribui la câştigarea de experienţă pentru partea română. Opţional, exerciţiul poate fi continuat în primele luni ale anului 2007, întrucât această activitate va deveni obligatorie începând cu anul 2008.2. Legea privind finanţarea asistenţei naţionale pentru dezvoltare cuprinde cadrul general pentru definirea unei linii bugetare speciale destinate finanţării proiectelor şi programelor naţionale în materie. Implementarea legii se va face printr-o hotărâre a Guvernului ulterioară.Precizăm că legea are avizul favorabil al Comisiei Europene, ar trebui aprobată de Guvern în mai 2006 şi remisă spre aprobare Parlamentului României. Proiectul legii a fost prevăzut în programarea legislativă pe anul 2007. Ar fi necesară adoptarea acesteia în luna septembrie 2006, urmând ca hotărârea Guvernului care specifică defalcarea bugetului să fie adoptată cel târziu în noiembrie 2006.Imediat după adoptarea de către Guvern a legii privind linia bugetară separată a MAE vor fi demarate consultările cu instituţiile de linie pentru finalizarea hotărârii Guvernului sus-menţionate.3. În final, MAE are în vedere ca Legea diplomaţiei, care va include un capitol separat ce defineşte cadrul general al politicii naţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare, să fie remisă Parlamentului României spre sfârşitul anului 2006. După adoptare urmează a fi elaborată o hotărâre a Guvernului cu specificarea responsabilităţilor fiecărui minister în implementarea respectivei politici.IV. ConcluzieApreciem că măsurile prevăzute mai sus, stabilite în coordonare cu Comisia Europeană şi cu sprijinul experţilor germani din cadrul proiectului de twinning light, odată realizate, sunt în măsură să asigure respectarea de către România a angajamentelor asumate la negocierea capitolului 26 – Relaţii externe. Mai mult, prezintă cadrul complet care în opinia experţilor Comisiei Europene face ca viitoarea politică naţională în domeniu să fie coerentă, eficientă şi armonizată cu practica la nivel internaţional.19 mai 2006NOTĂ:1. UE – Uniunea Europeană2. DG DEV – Direcţia Generală Dezvoltare3. ONG – Organizaţii neguvernamentale + 
Anexa la planul de acţiuneCALENDARprivind punerea în aplicare a politiciinaţionale de cooperare internaţională pentru dezvoltare● mai 2006– aprobarea în şedinţă de Guvern a Strategiei naţionale privind politica de cooperare internaţională pentru dezvoltare şi a planului de acţiune aferent– aprobarea în şedinţă de Guvern a proiectului de lege privind finanţarea asistenţei naţionale pentru dezvoltare● iulie 2006– demararea procesului de elaborare a strategiilor de ţară (consultări cu statele vizate)● septembrie 2006– aprobarea de către Parlament a legii bugetului– încheierea proiectului de twinning light● octombrie/noiembrie 2006– finalizarea structurii instituţionale a MAE pentru gestionarea politicii de cooperare internaţională pentru dezvoltare– finalizarea strategiilor de ţară● decembrie 2006– aprobarea de către Guvern a hotărârii Guvernului privind implementarea legii privind finanţarea asistenţei naţionale pentru dezvoltare– lansarea licitaţiilor pentru proiecte● sfârşitul anului 2006– convocarea unei mese rotunde a ONG-urilor româneşti interesate de politica de cooperare pentru dezvoltare– avansarea către Parlament a Legii diplomaţiei● începutul anului 2007– iniţierea campaniei naţionale de informare asupra problematicii dezvoltării● aprilie 2007– înfiinţarea Consiliului pentru Cooperare pentru Dezvoltare– raportarea pentru anul 2006 (opţional)● septembrie 2007– introducerea de cursuri specializate în universităţi● sfârşitul anului 2007– încheierea campaniei de informare în România asupra problematicii dezvoltării.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x