În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) și (3) din Constituția României și ale art. 1 pct. 10 lit. b) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,Guvernul României emite următoarea ordonanța: +
Articolul 1În scopul dezvoltării bibliotecilor din învățământ, se constituie Fondul de sustinere a bibliotecilor din învățământ, denumit în continuare Fondul, care se utilizează pentru modernizarea bibliotecilor, inclusiv informatizarea și dotarea cu publicații și echipament specific, și pentru construirea, amenajarea și dezvoltarea spațiilor necesare acestora. +
Articolul 2Fondul se constituie din sponsorizări și donații, din împrumuturi externe contractate în condițiile legii de Ministerul Educației și Cercetării și garantate de Ministerul Finanțelor Publice în condițiile legii, precum și din veniturile prevăzute la art. 3.(la 26-04-2001,
Articolul 2 a fost modificat de Punctul 1, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
+
Articolul 3Susținerea bibliotecilor din învățământ se poate realiza și din alte venituri, provenind din:a)tarife percepute de la utilizatorii prevăzuți în regulamentele proprii de organizare și funcționare de către bibliotecile centrale universitare, bibliotecile din învățământul superior, Biblioteca Pedagogica Naționala «I.C. Petrescu» și de către bibliotecile caselor corpului didactic pentru servicii care depășesc nivelul folosirii colectiilor;(la 26-04-2001,
Litera a) din Alineatul 1, Articolul 3 a fost modificată de Punctul 2, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
… a^1)tarife percepute de la alte categorii de utilizatori pentru toate tipurile de servicii oferite;(la 26-04-2001,
Alineatul 1 din Articolul 3 a fost completat de Punctul 3, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
… b)venituri obținute de biblioteci din valorificarea lucrărilor bibliografice și de informare documentara publicate, precum și a altor tipuri de lucrări elaborate de acestea;(la 26-04-2001,
Litera b) din Alineatul 1, Articolul 3 a fost modificată de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
… c)granturi obținute pentru realizarea unor proiecte cu participarea bibliotecilor; … d)încasări pentru servicii de reprografiere, multiplicare, etc., percepute de bibliotecile centrale universitare, bibliotecile instituțiilor de învățământ superior, Biblioteca Pedagogica Naționala "I. C. Petrescu" și de bibliotecile caselor corpului didactic; … e)sume încasate de la beneficiari, reprezentând contravaloarea taxelor poștale necesare să se achite pentru împrumutul de documente;(la 26-04-2001,
Litera e) din Alineatul 1, Articolul 3 a fost modificată de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
… f)tarife percepute pentru utilizarea bazelor de date internaționale, accesate contra cost; … g)alte venituri și tarife.(la 26-04-2001,
Litera g) din Alineatul 1, Articolul 3 a fost modificată de Punctul 4, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
… Tarifele prevăzute la alin. 1 se stabilesc de conducerea fiecărei biblioteci, acordându-se reduceri de minimum 50% pentru elevi, studenți, doctoranzi și personalul didactic și de cercetare debutant.(la 26-04-2001,
Alineatul 2 din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 5, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
+
Articolul 4Constituirea și gestionarea Fondului obținut din împrumuturi externe se realizează de Ministerul Educației și Cercetării, din care acesta repartizează sume bibliotecilor și celorlalți ordonatori de credite din rețeaua învățământului care au în structura biblioteci.Constituirea și gestionarea Fondului obținut din sponsorizări, donații și din veniturile prevăzute la art. 3 se realizează de bibliotecile cu personalitate juridică sau de celelalte instituții cu personalitate juridică din sistemul învățământului care au în structura biblioteci.(la 26-04-2001,
Articolul 4 a fost modificat de Punctul 6, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
+
Articolul 5Disponibilul de la sfârșitul anului se reportează în anul următor cu aceeași destinație. +
Articolul 6Conducerile instituțiilor de învățământ superior, inspectoratele școlare, bibliotecile cu personalitate juridică și alte instituții din sistemul învățământului, care au în structura biblioteci, vor raporta Ministerului Educației și Cercetării modul de utilizare a Fondului constituit potrivit prevederilor art. 4 alin. 1, în baza metodologiei specifice elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.(la 26-04-2001,
Articolul 6 a fost modificat de Punctul 7, Articolul UNIC din LEGEA nr. 205 din 20 aprilie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 212 din 26 aprilie 2001
)
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
Ministrul educației naționale,
Andrei Marga
Ministrul finanțelor,
Daniel Daianu–––-