privind constituirea Fondului special de sustinere a învăţământului de stat
În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. D pct. 12 din Legea nr. 140/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: + Articolul 1Pentru completarea surselor de finanţare necesare în vederea funcţionarii învăţământului de stat se constituie Fondul special de sustinere a învăţământului de stat, numit în continuare fond special. + Articolul 2Fondul special prevăzut la art. 1 se constituie din următoarele surse:a) o cota de 2% aplicată asupra fondului de salarii brut realizat lunar de regiile autonome, societăţile comerciale, companiile naţionale, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, organizaţiile economice străine cu sediul în România, de reprezentantele din România ale societăţilor străine care angajează personal român, precum şi de alte persoane juridice care realizează activităţi economice în România; … b) donaţii şi sponsorizări ale persoanelor fizice şi juridice române şi străine. … + Articolul 3Sumele reprezentând contribuţia prevăzută la art. 2 sunt deductibile la stabilirea bazei de calcul al impozitului pe profit. + Articolul 4(1) Gestionarea fondului special se efectuează de către Ministerul Educaţiei Naţionale. … (2) Modul de constituire şi gestionare a fondului special se stabileşte prin normele metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi aprobate prin hotărâre a Guvernului. … (3) Fondul special constituit potrivit prevederilor prezentei ordonanţe se utilizează pentru suplimentarea alocaţiilor de la bugetul de stat şi de la bugetele locale pentru învăţământul de stat, la capitolele "Cheltuieli de capital" şi "Cheltuieli materiale". … + Articolul 5Persoanele juridice plătitoare au obligaţia sa calculeze şi sa vireze sumele reprezentând cota de 2%, prevăzută la art. 2 lit. a), o dată cu plata drepturilor salariale. + Articolul 6Controlul încasării contribuţiei se asigura de către persoane împuternicite prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, precum şi de alte organe de control împuternicite de Ministerul Finanţelor. + Articolul 7(1) Pentru neachitarea în termen a cotei instituite prin prezenta ordonanţă se percep penalităţi stabilite prin actele normative privind creanţele bugetare. … (2) Penalităţile prevăzute la alin. (1) se fac venit la fondul special. … + Articolul 8În termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei ordonanţe Ministerul Educaţiei Naţionale va elabora şi va prezenta Guvernului spre aprobare norme metodologice.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:–––––p. Ministrul educaţieinaţionale,Jozsef Koto,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian RemesMinistrul munciişi protecţiei sociale,Alexandru Athanasiu––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.