ORDONANTA nr. 66 din 21 august 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 25 august 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulRESPINS DELEGE 346 06/07/2001
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 148 14/07/1998 ART. 1
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 84 24/07/1995 ART. 92
ART. 1REFERIRE LALEGE (R) 84 24/07/1995 ART. 169
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulRESPINS DELEGE 346 06/07/2001
ActulREFERIT DENORMA 16308 26/02/1999
ActulREGULI SI NORME DE APLICARENORMA 27893 01/03/1999
ActulREGULI SI NORME DE APLICARENORMA 16308 26/02/1999
ART. 12REFERIT DENORMA 27893 01/03/1999
ART. 12REFERIT DENORMA 16308 26/02/1999

privind finanţarea instituţiilor de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale



În temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi ale art. 1 pct. 10 lit. i) din Legea nr. 148/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: + 
Articolul 1(1) Instituţiile de învăţământ superior aflate în coordonarea Ministerului Educaţiei Naţionale funcţionează începând cu data de 1 ianuarie 1999 ca instituţii finanţate din fonduri alocate de la bugetul de stat şi din alte surse, gestionate în conformitate cu art. 92 alin. (4) şi art. 169 din Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată şi cu modificările ulterioare.(2) Veniturile acestor instituţii se compun din sume alocate de la bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe bază de contract, pentru finanţarea de baza şi finanţarea complementara, venituri proprii, donaţii, sponsorizări şi din taxe percepute în condiţiile legii de la persoane fizice şi juridice, române şi străine. Toate aceste venituri sunt utilizate de instituţiile de învăţământ superior, în condiţii de autonomie universitară; în vederea realizării obiectivelor ce le revin în cadrul politicii statului din domeniul învăţământului şi cercetării ştiinţifice universitare.
 + 
Articolul 2(1) Finanţarea de baza se stabileşte în funcţie de numărul de studenţi şi doctoranzi, care urmează să fie pregatiti, sau de alţi indicatori specifici învăţământului superior şi de sumele medii ce revin pe unitatea de indicator.(2) Finanţarea complementara se realizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale, sub forma de subvenţii pentru căminele şi cantinele studenţeşti, şi pe baze competitionale pentru realizarea de dotări şi alte cheltuieli de investiţii, reparaţii capitale şi acoperirea unor cheltuieli legate de cercetarea ştiinţifică universitară.(3) Finanţarea complementara se realizează atât din sume de la bugetul de stat, cat şi din surse externe, respectiv împrumuturi şi ajutoare externe.(4) Finanţarea instituţiilor de învăţământ prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează pe bază de contract cu Ministerul Educaţiei Naţionale, după cum urmează: contract instituţional încheiat de fiecare instituţie, pentru finanţarea de baza, şi contract adiţional, pentru fiecare finanţare complementara adjudecată.(5) Veniturile extrabugetare atrase de instituţiile de învăţământ superior se folosesc în vederea cofinanţării unor obiective cuprinse în planul strategic instituţional.(6) Criteriile pe baza cărora se determina finanţarea de baza, finanţarea complementara şi sumele aferente burselor şi protecţiei sociale a studenţilor se aproba de către Ministerul Educaţiei Naţionale, luând în considerare propunerile Consiliului Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior şi, respectiv, ale Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior.
 + 
Articolul 3(1) În contractul instituţional se cuprind, alături de finanţarea de baza, în poziţii distincte, sumele alocate de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei Naţionale pentru burse şi protecţia socială a studenţilor, precum şi sumele alocate pentru realizarea de obiective de investiţii.(2) Fondurile pentru burse şi protecţia socială a studenţilor se stabilesc în funcţie de numărul de studenţi şi doctoranzi de la învăţământul de zi, avându-se în vedere criteriile prevăzute la art. 2 alin. (6).(3) Fondurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 3 alin. (1) nu pot fi utilizate, de către instituţiile de învăţământ superior, cu alta destinaţie.
 + 
Articolul 4(1) Administrarea veniturilor şi utilizarea acestora se asigura de către fiecare instituţie de învăţământ superior pe baza bugetului de venituri şi cheltuieli întocmit, în condiţii de echilibru, în conformitate cu criteriile stabilite de comun acord cu Ministerul Educaţiei Naţionale.(2) Bugetul de venituri şi cheltuieli asigura resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituţii de învăţământ superior.(3) Conducerile instituţiilor de învăţământ superior au obligaţia de a fundamenta pe criterii de eficienta veniturile şi cheltuielile care cuprind în proiectul de buget, asigurându-se realizarea indicatorilor privind activitatea de învăţământ şi cercetare ştiinţifică universitară cu costuri cat mai reduse şi în condiţiile asumării răspunderii pentru gestionarea valorilor materiale şi băneşti.(4) Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli se elaborează şi se aproba în cadrul fiecărei instituţii de învăţământ superior, în conformitate cu prevederile Cartei Universitare, după care se prezintă Ministerului Educaţiei Naţionale la termenul stabilit de acesta, în vederea negocierii contractelor de finanţare.
 + 
Articolul 5În situaţia în care instituţia de învăţământ superior nu structureaza corect bugetul de venituri şi cheltuieli, astfel încât să asigure funcţionarea potrivit obiectivelor stabilite pentru învăţământ şi cercetare ştiinţifică, Ministerul Educaţiei Naţionale poate propune instituţiei un buget ajustat, în condiţii de echilibru între venituri şi cheltuieli.
 + 
Articolul 6Bugetele de venituri şi cheltuieli elaborate de către instituţiile de învăţământ prevăzute la art. 1 alin. (1) se aproba de către Ministerul Educaţiei Naţionale, după adoptarea bugetului de stat.
 + 
Articolul 7Finanţarea de baza a instituţiilor de învăţământ superior se asigura din bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale în limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinaţie.
 + 
Articolul 8Dacă Ministerul Educaţiei Naţionale, Consiliul Naţional de Finanţare a Învăţământului Superior şi, respectiv, Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior constata ca instituţiile de învăţământ superior nu realizează indicatorii prevăzuţi în contractele adiţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale poate diminua sumele prevăzute în acestea. Sumele astfel disponibilizate pot fi redistribuite altor instituţii de învăţământ superior care se angajează prin contract adiţional sa realizeze activităţi sau programe suplimentare.
 + 
Articolul 9Ministerul Educaţiei Naţionale are obligaţia de a verifica gestiunea financiară a instituţiilor de învăţământ superior şi de a dispune măsurile necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor care, prin activitatea desfăşurată, au adus pagube sau au dispus cheltuieli cu nerespectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
 + 
Articolul 10(1) Instituţiile de învăţământ superior au obligaţia ca, o dată cu bilanţul contabil anual, să prezinte justificarea sumelor primite şi utilizate de la Ministerul Educaţiei Naţionale pe baza normelor metodologice stabilite în acest scop. Bilanţul contabil anual şi trimestrial se semnează de către ordonatorul de credite, de directorul general administrativ şi de directorul financiar sau de contabilul-şef, după caz, şi atesta respectarea normelor de audit financiar.(2) Instituţiile de învăţământ superior publică indicatorii sintetici ai execuţiei bugetare anuale în Monitorul Oficial al României.(3) Cu ocazia verificării gestiunii financiare, organele de specialitate ale Ministerului Educaţiei Naţionale examinează în mod obligatoriu şi realitatea soldurilor conturilor raportate în bilanţul contabil.
 + 
Articolul 11Sumele rămase la sfârşitul anului din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli, cu excepţia fondurilor prevăzute la art. 3 alin. (3), rămân la dispoziţia instituţiei de învăţământ superior şi se cuprind în bugetul de venituri şi cheltuieli al anului următor.
 + 
Articolul 12Pentru aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe Ministerul Educaţiei Naţionale va emite, în termen de 60 de zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, norme metodologice, cu avizul Ministerului Finanţelor.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:–––––Ministrul educaţiei naţionale,Andrei MargaMinistrul finanţelor,Daniel Daianu––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x