privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale(actualizată până la data 7 decembrie 2006*)
–––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 1 septembrie 2001. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 7 decembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 414 din 26 iunie 2002; LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002; LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003; LEGEA nr. 424 din 22 noiembrie 2006.În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 1 pct. II.15 din Legea nr. 324/2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. +
Capitolul IDispoziţii generale +
Articolul 1(1) Prezenta ordonanţă reglementează regimul de constituire şi funcţionare a parcurilor industriale. … (2) Parcul industrial reprezintă o zona delimitata în care se desfăşoară activităţi economice, de cercetare ştiinţifică, de producţie industriala şi servicii, de valorificare a cercetării ştiinţifice şi/sau de dezvoltare tehnologică, într-un regim de facilităţi specifice, în vederea valorificării potenţialului uman şi material al zonei. … (3) Constituirea parcului industrial se bazează pe asocierea în participaţiune, denumita în continuare asociere, dintre autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, agenţii economici, institutele de cercetare-dezvoltare şi/sau alţi parteneri interesaţi. … (4) Parcul industrial este administrat de o societate comercială înfiinţată în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 … privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările ulterioare, ai carei acţionari pot fi asociaţii prevăzuţi la alin. (3). Nici un agent economic acţionar care utilizează utilitatile şi/sau infrastructura parcului industrial nu poate deţine controlul asupra societăţii-administrator, în mod direct sau indirect.––––-Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 2Terenul aferent parcului industrial împreună cu clădirile şi infrastructura privind utilitatile existente la momentul constituirii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:a) terenul are acces la un drum naţional sau european şi este racordat la infrastructura utilităţilor publice; … b) terenul are o suprafaţa de cel puţin 10 ha; … c) terenul se afla în proprietatea sau în folosinţa, pe cel puţin 30 de ani, a asocierii care solicită titlul de parc industrial; … d) sunt libere de orice sarcini; … e) nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică; … f) îndeplinesc condiţiile tehnice privind protecţia mediului. … ––––-Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 3Ministerul Dezvoltării şi Prognozei este organul de specialitate al administraţiei publice centrale care, în domeniul parcurilor industriale, are următoarele atribuţii:a) acorda, prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, titlul de parc industrial la cererea asocierii constituite conform prevederilor prezentei ordonanţe; … b) elaborează instrucţiunile privind acordarea şi anularea titlului de parc industrial; … c) analizează evoluţia şi monitorizează activitatea parcurilor industriale şi susţine dezvoltarea acestora; … d) colaborează cu ministerele, autorităţile administraţiei publice locale, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile neguvernamentale care au drept scop sprijinirea dezvoltării regionale, precum şi cu experţi autorizaţi, pentru elaborarea şi aplicarea politicii de dezvoltare a parcurilor industriale; … e) urmăreşte respectarea condiţiilor de constituire şi funcţionare a parcurilor industriale şi dispune anularea titlului de parc industrial în cazul nerespectării acestora; … f) supune spre aprobare Guvernului proiecte de acte normative privind dezvoltarea parcurilor industriale. … ––––-Art. 3 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Capitolul IITitlul de parc industrial +
Articolul 4(1) Titlul de parc industrial se acordă prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei în urma analizei şi evaluării documentelor prevăzute la art. 6. … (2) Titlul de parc industrial se acordă în conformitate cu instrucţiunile aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării şi prognozei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. … +
Articolul 5(1) Titlul de parc industrial poate fi obţinut de asociere, persoana juridică română, înfiinţată în condiţiile art. 1 alin. (3), şi administrat de o societate comercială definită la art. 1 alin. (4), denumita în continuare societate-administrator. … (2) Titlul de parc industrial este valabil pe durata, în perimetrul şi în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei prevăzut la art. 4 alin. (1). … (3) Durata de funcţionare a parcului industrial va fi acordată la cererea solicitantului, dar nu mai mica de 15 ani, cu posibilităţi de prelungire. … ––––-Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 6În vederea obţinerii titlului de parc industrial asocierea depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei o cerere însoţită de următoarele documente:a) dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 2 cu privire la terenul destinat parcului industrial, inclusiv clădirile şi infrastructura privind utilitatile existente; … b) studiul de fezabilitate pentru realizarea parcului industrial, inclusiv descrierea infrastructurii în interiorul parcului şi a sistemelor de conectare la utilitatile din exteriorul parcului, necesare; … c) acordul autorităţii administraţiei publice locale privind realizarea infrastructurii aferente parcului industrial şi a conexiunii utilităţilor; … d) lista cuprinzând agenţii economici propuşi iniţial şi activităţile economice prevăzute a se desfăşura în zona parcului industrial, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2). … ––––-Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 7Pentru constituirea şi dezvoltarea unui parc industrial se acordă următoarele facilităţi:a) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial, pentru asocierea care deţine titlul de parc industrial; … –––––Litera b) a art. 7 a fost abrogată de pct. 26 al alin. (1) al art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.–––––Litera c) a art. 7 a fost abrogată de pct. 26 al alin. (1) al art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.d) reduceri de impozite acordate de administraţia publică locală pe bază de hotărâri ale consiliilor locale sau judeţene în a căror rază administrativ-teritorială se afla parcul industrial respectiv, pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial; … e) alte facilităţi ce pot fi acordate, potrivit legii, de administraţia publică locală. … ––––-Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Capitolul IIIFuncţionarea parcurilor industriale +
Articolul 8Exploatarea parcului industrial se realizează pe bază de contracte comerciale încheiate între societatea-administrator şi persoane juridice române sau sucursale/reprezentante ale companiilor din străinătate, după caz, care pot desfăşura activităţi specifice parcurilor industriale. +
Articolul 9(1) Societatea-administrator are următoarele obligaţii: … a) să furnizeze/presteze utilităţile şi serviciile necesare activităţilor desfăşurate în parcul industrial; … ––––-Litera a) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de articolul unic din LEGEA nr. 424 din 22 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 968 din 4 decembrie 2006.b) să asigure şi sa garanteze nediscriminatoriu dreptul de folosinţa asupra infrastructurii şi utilităţilor, potrivit contractelor încheiate cu beneficiarii acestora; … c) sa repare, sa întreţină, sa modernizeze şi sa dezvolte, după caz, infrastructura şi utilitatile din interiorul parcului industrial; … d) să asigure accesul la utilizarea spaţiilor din parcul industrial destinate folosinţei comune; … e) să asigure administrarea spaţiilor şi clădirilor parcului industrial; … f) sa gestioneze sursele financiare proprii şi atrase, în conformitate cu strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial; … g) să asigure selectarea solicitărilor de admitere de noi agenţi economici în parcul industrial; lista cuprinzând agenţii economici selecţionaţi se depune la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei; … h) sa atragă investitori pentru dezvoltarea de activităţi productive şi servicii; … i) sa elaboreze strategia de funcţionare şi dezvoltare a parcului industrial; … j) să asigure sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor interne şi internaţionale, consultanţa pentru afaceri, consultanţa tehnologică; … k) să asigure relaţiile de colaborare cu autorităţile guvernamentale şi cu autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. … (2) Alte obligaţii specifice ale societăţii-administrator şi ale agenţilor economici sunt prevăzute în contractele încheiate între aceştia. … ––––-Art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Capitolul IVDispoziţii finale +
Articolul 10(1) Ministrul dezvoltării şi prognozei poate să anuleze prin ordin titlul de parc industrial în situaţia în care în parcul industrial nu se realizează activităţile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu mai sunt îndeplinite condiţiile de acordare a titlului. … (2) Anularea titlului prevăzută la alin. (1) se face dacă asocierea a fost instiintata în scris, cu 3 luni înainte, de Ministerul Dezvoltării şi Prognozei. … (3) În situaţia anulării titlului de parc industrial asocierea plăteşte contravaloarea taxei în vigoare pentru modificarea destinaţiei sau pentru scoaterea din circuitul agricol a terenului aferent parcului industrial, pentru care i s-a acordat scutirea prevăzută la art. 7 lit. a). … ––––-Art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 11În cazul în care o investiţie întruneşte condiţiile pentru a beneficia de aceleaşi facilităţi acordate de mai multe legi, agentul economic va trebui sa opteze explicit pentru un regim de facilităţi prevăzut într-o singura lege.––––-Art. 11 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 12(1) Prin derogare de la prevederile art. 2, 4, 5 şi 6 se pot constitui prin hotărâri ale Guvernului parcuri industriale pe terenurile platformelor industriale existente. … (2) Parcurile industriale precizate la alin. (1) beneficiază de facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă. … ––––-Art. 12 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 490 din 11 iulie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 533 din 22 iulie 2002. +
Articolul 13Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abroga Legea nr. 134/2000 privind regimul parcurilor industriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 25 iulie 2000.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––Ministrul dezvoltării şi prognozei,Gheorghe Romeo Leonard CazanMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TănăsescuMinistrul integrării europene,Hildegard Carola Puwak–––