pentru modificarea şi completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
În temeiul art. 108 din Constituţie, republicată, şi al art. 1 pct. I.18 din Legea nr. 291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Articolul ILegea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 4 alineatul (1), literele e^1), v) şi z^2) vor avea următorul cuprins:"e^1) certificat de examinare de tip – document emis de către un organism notificat, prin care se atestă că un tip de produs supus evaluării conformităţii în baza unei reglementări tehnice care prevede evaluarea conformităţii produsului prin aplicarea modulului «examinare de tip» respectă cerinţele reglementării tehnice;…………………………………………………………v) producător – persoana fizică autorizată sau persoana juridică, responsabilă pentru proiectarea şi realizarea unui produs, în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune în România ori într-un stat membru al Uniunii Europene, în numele său. Responsabilităţile producătorului se preiau de orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică care asamblează, ambalează ori etichetează produse în vederea introducerii pe piaţă şi/sau a punerii în funcţiune, sub nume propriu; … ………………………………………………………….z^2) standard european armonizat – standard european, elaborat în baza unui mandat al Comisiei Europene şi adoptat de către o organizaţie europeană de standardizare, care conferă prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale dintr-o directivă aplicabilă, acoperită de un astfel de standard. Lista standardelor europene armonizate se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;".2. După litera r) a alineatului (1) al articolului 4 se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins:"r^1) organ de control – structură responsabilă cu supravegherea pieţei;".3. Litera z^1) a alineatului (1) al articolului 4 se abrogă.4. Alineatul (1) al articolului 10 va avea următorul cuprins:"Art. 10. – (1) Potrivit prevederilor prezentei legi, produsele din domeniile reglementate care se introduc pe piaţă şi/sau se pun în funcţiune trebuie să poarte marcajul de conformitate corespunzător, dacă reglementările tehnice aplicabile prevăd aplicarea acestui marcaj."5. Articolul 11 va avea următorul cuprins:"Art. 11. – În cazul în care atât producătorul, cât şi reprezentantul autorizat al acestuia au domiciliul, respectiv sediul, în afara României sau a statelor membre ale Uniunii Europene, responsabilitatea privind deţinerea documentelor ce atestă conformitatea şi prezentarea acestor documente, la cerere, organelor de control revine importatorului."6. Alineatul (1) al articolului 24 va avea următorul cuprins:"Art. 24. – (1) Autorităţile competente notifică organisme desemnate conform prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor tehnice, de la data intrării în vigoare a PECA pentru domeniul reglementat în care organismele respective au fost desemnate. În situaţia în care un astfel de protocol nu este încheiat, autorităţile competente notifică organisme desemnate de la data aderării României la Uniunea Europeană."7. Alineatul (1) al articolului 25 va avea următorul cuprins:"Art. 25. – (1) În situaţia în care organismul desemnat sau, după caz, cel notificat nu mai îndeplineşte în totalitate cerinţele care au stat la baza deciziei privind desemnarea sau, după caz, notificarea, autorităţile competente retrag desemnarea şi, respectiv, notificarea."8. Articolul 28 va avea următorul cuprins:"Art. 28. – Autorităţile competente nominalizează organele de control în reglementările tehnice."9. Articolul 29 va avea următorul cuprins:"Art. 29. – Organele de control trebuie să deţină resursele şi autoritatea necesare pentru exercitarea activităţilor de supraveghere a pieţei, să asigure competenţa şi integritatea profesională a personalului lor şi să acţioneze independent şi nediscriminatoriu."10. La articolul 29 se introduce un alineat nou, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Sumele necesare realizării activităţii de supraveghere a pieţei se suportă de către ordonatorii principali de credite cu competenţe de reglementare în domeniile prevăzute în anexa nr. 1, în limitele fondurilor alocate anual de la bugetul de stat."11. Articolul 29^1 va avea următorul cuprins:"Art. 29^1. – (1) Se admit introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune şi a produselor cu marcaj CS, aplicat conform prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor tehnice aplicabile, numai până la data intrării în vigoare a PECA pentru domeniile acoperite de reglementări tehnice aplicabile produselor respective ori până la data aderării României la Uniunea Europeană, în situaţia în care un astfel de protocol nu este încheiat.(2) De la termenele prevăzute la alin. (1) produsele din domeniile reglementate pot fi introduse pe piaţă şi/sau puse în funcţiune numai în condiţiile în care acestea poartă marcajul CE, dacă acest marcaj de conformitate este prevăzut de reglementările tehnice aplicabile. … (3) De la data aderării României la Uniunea Europeană se interzice distribuirea, contra cost sau gratuită, a produselor din domeniile reglementate, marcate cu marcajul CS. Autorităţile competente au obligaţia de a lua măsurile necesare de retragere de pe piaţă a produselor cu marcaj CS." … 12. Alineatele (4) şi (8) ale articolului 29^4 vor avea următorul cuprins:"(4) Ordinul conducătorului autorităţii competente care aprobă lista organismelor recunoscute prevăzute la art. 29^3 trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 23^1 alin. (2) şi, dacă este cazul, numărul de identificare al organismului prevăzut la art. 29^2 alin. (2). Ordinul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se actualizează ori de câte ori este necesar.…………………………………………………….(8) În situaţia în care organismul cuprins în lista aprobată a organismelor recunoscute nu mai îndeplineşte în totalitate cerinţele care au stat la baza deciziei privind includerea în listă, autorităţile acţionează conform prevederilor art. 25." … 13. Alineatul (1) al articolului 29^5 va avea următorul cuprins:"Art. 29^5. – (1) Ordinele prevăzute la art. 29^4 alin. (2) se revocă pe data intrării în vigoare a PECA, care include domeniul reglementat în care au fost aprobate organisme recunoscute, sau la data aderării României la Uniunea Europeană în situaţia în care un astfel de protocol nu a fost încheiat."14. Alineatul (2) al articolului 31 va avea următorul cuprins:"(2) Sancţiunile prevăzute în prezenta lege se aplică de către organul de control." +
Articolul IILegea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 8 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare. +
Articolul IIIPrezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUADRIAN NĂSTASEContrasemnează:–––––p. Ministrul de stat,ministrul economiei şi comerţului,Iulian Iancu,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 5 august 2004.Nr. 62.––––-