ORDONANTA Nr. 6 din 23 iulie 1996

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 11/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: COMISIA NATIONALA A VALORILOR MOBILIARE
Publicat în: MONITORUL OFICIAL NR. 176 din 5 august 1996
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 52 07/07/1994
ActulREFERIRE LAOG 24 25/08/1993
ART. 2REFERIRE LALEGE 32 12/11/1968
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul competentelor sale conferite de Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori şi în baza art. 15 alin. 2 din aceeaşi lege,în conformitate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară, aprobată prin Legea nr. 83/1994,Preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare emite următoarea ordonanţa:C.N.V.M., luând act de rezultatele verificărilor efectuate la Fondul mutual al oamenilor de afaceri, administrat de societatea de administrare – Societatea Comercială "SAFI INVEST" – S.A., cu sediul în Bucureşti, str. Căpitan Aviator Alexandru Serbanescu nr. 50, sectorul 1, înregistrată la Registrul comerţului cu nr. J 40/15812/1994, reprezentată de directorul general Viorel Catarama, a dispus, în completare, efectuarea unui control repetat în perioada 2 mai – 5 iunie 1996. Rezultatele acestui control au fost consemnate în Procesul-verbal de control nr. 62 din 21 iunie 1996 şi, ca urmare, decide: + 
Articolul 1Constatind nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 3, ale art. 20, 21, 23 şi 25-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prin Legea nr. 83/1994, şi având în vedere dispoziţiile art. 47-50 din aceeaşi lege privind contravenţiile se sancţionează societatea de administrare a F.M.O.A. – Societatea Comercială „SAFI INVEST” – S.A. cu amendă în suma totală de 20.000.000 lei.
 + 
Articolul 2În conformitate cu prevederile art. 49 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, pentru aceleaşi fapte aflate în sarcina Societăţii Comerciale „SAFI INVEST” – S.A., se sancţionează şi persoanele care, ca membri ai Consiliului de administraţie, reprezentanţi legali care, exercitind de jure sau de facto funcţii de conducere, se fac responsabile pentru faptele respective sau care, având obligaţia şi posibilitatea sa prevină săvârşirea lor, nu au făcut-o, după cum urmează:1. George Danielescu, fost director general, preşedinte şi director general adjunct la Societatea Comercială "SAFI INVEST" – S.A., se sancţionează cu interzicerea, pe o perioadă de 5 ani, de a ocupa funcţii sau de a desfăşura orice activităţi aflate sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3, ale art. 20, 21, 23 şi 25-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 şi ale Legii nr. 52/1994.De asemenea, George Danielescu se sancţionează cu amendă în suma de un milion lei pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 84-86 din Legea nr. 52/1994, ţinând seama de prevederile art. 106 alineatul ultim şi ale art. 107 şi 108 coroborate cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.2. Gabriela Bucovala, director executiv la Societatea Comercială "SAFI INVEST" – S.A. se sancţionează cu interzicerea, pe o perioadă de un an, de a ocupa funcţii sau de a desfăşura orice alte activităţi aflate sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3, ale art. 20, 21, 23 şi 25-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 şi ale Legii nr. 52/1994. De asemenea, Gabriela Bucovala se sancţionează cu amendă în suma de un milion lei pentru pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 84-86 din Legea nr. 52/1994, ţinând seama de prevederile art. 106 alineatul ultim şi ale art. 107 şi 108 coroborate cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.3. Radu Cojocaru, fost membru în Consiliul de administraţie al Societăţii Comerciale "SAFI INVEST" – S.A., se sancţionează cu avertisment publicat, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3, ale art. 20, 21, 23 şi 25-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993. De asemenea, Radu Cojocaru se sancţionează cu amendă în suma de un milion lei pentru pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 84-86 din Legea nr. 52/1994, ţinând seama de prevederile art. 106 alineatul ultim, ale art. 107 şi 108 coroborate cu prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.4. Dan Constantinescu, director general adjunct la Societatea Comercială "SAFI INVEST" – S.A., se sancţionează cu interzicerea, pe o perioadă de 2 ani, de a ocupa funcţii sau de a desfăşura orice alte activităţi aflate sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 24/1993 şi a Legii nr. 52/1994, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3, ale art. 20, 21, 23 şi 25-27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993.
 + 
Articolul 3Prezenta ordonanţă a fost adoptată în şedinţa Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare din 10 iulie 1996 şi intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României.
 + 
Articolul 4Cu drept de contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare.PREŞEDINTELE COMISIEI NAŢIONALE AVALORILOR MOBILIARE,prof. univ. dr. ŞTEFAN BOBOC––––––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x