privind privatizarea Societăţii Comerciale "Tractorul UTB" – S.A. Braşov
În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. II. 10 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă. +
Articolul 1Prin derogare de la prevederile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului, denumita în continuare A.P.A.P.S., este mandatata sa vândă prin negociere directa, fără selecţie de oferte, pachetul de acţiuni deţinut de stat, inclusiv acţiunile provenite din conversia creanţelor Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare şi transferate pe bază de protocol la A.P.A.P.S., precum şi acţiunile rezultate în urma conversiei în acţiuni a creanţelor prevăzute la art. 5, prin negociere directa, fără selecţie de oferte, la Societatea Comercială „Tractorul UTB” – S.A. Braşov, denumita în continuare societate, către investitorul strategic, firma LANDINI SPA, cu sediul în Via Matteotti nr. 7 – Fabbrico (Re), Italia. +
Articolul 2Elementele esenţiale ale contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni la societate sunt stabilite prin negociere directa şi sunt supuse aprobării Guvernului. +
Articolul 3(1) Societatea beneficiază de următoarele înlesniri la plata ce vor fi cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni: … a) scutirea de la plata a obligaţiilor bugetare restante datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat, inclusiv a obligaţiilor bugetare din luna în care se realizează transferul dreptului de proprietate, în situaţia în care transferul are loc după data de 15 a lunii, şi care au scadenta ulterioară acestei date, reprezentând impozite, taxe, contribuţii, inclusiv contribuţiile individuale ale salariaţilor şi orice alte venituri bugetare, precum şi cele reprezentând totalitatea creanţelor proprii şi cele provenite din credite bugetare gestionate de A.P.A.P.S. Perioadele pentru care obligaţiile bugetare sunt scutite la plata constituie stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale; … b) scutirea de la plata a dobânzilor şi a penalitatilor de orice fel aferente obligaţiilor restante prevăzute la lit. a), calculate până la data scutirii acestora; … c) scutirea totală de la plata a tuturor obligaţiilor rezultate din creditele acordate de către Banca de Export-Import a României – EXIMBANK – S.A., denumita în continuare EXIMBANK – S.A., şi garantate de către A.P.A.P.S. pentru sumele datorate şi neachitate până-n prezent, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 81/1999 privind unele măsuri pentru susţinerea programului de restructurare prin garantarea unui credit în favoarea Societăţii Comerciale „Tractorul UTB” – S.A. Braşov, aprobată cu modificări prin Legea nr. 194/2001, Hotărârii Guvernului nr. 501/1999 privind unele măsuri pentru susţinerea Programului de restructurare prin garantarea unor credite la Societatea Comercială „Roman” – S.A. Braşov, la Societatea Comercială „Tractorul UTB” – S.A. Braşov şi la Societatea Comercială „Sidex” – S.A. Galaţi, cu modificările ulterioare, şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 28/2001 privind garantarea de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participatiilor Statului a unui credit acordat Societăţii Comerciale „Tractorul UTB” – S.A. Braşov, aprobată prin Legea nr. 278/2001. Se scuteşte total la plata şi obligaţia societăţii către EXIMBANK – S.A. pentru sumele rămase de plată şi neexigibile, acestea urmând a fi achitate prin executarea de către EXIMBANK – S.A. a depozitului bancar colateral constituit de A.P.A.P.S.; … d) scutirea totală de la plata a obligaţiei societăţii către Ministerul Finanţelor Publice pentru împrumutul acordat în baza Hotărârii Guvernului nr. 745/1997 privind alocarea, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, a sumei de 30 miliarde lei pentru finanţarea producţiei de tractoare fabricate de Societatea Comercială „Tractorul UTB” – S.A. Braşov. Societatea este scutită de plată obligaţiilor datorate şi neachitate de societate cu titlu de dobânda, penalităţi şi orice alte sume acordate în baza Hotărârii Guvernului nr. 745/1997; … e) scutirea de la plata a obligaţiilor societăţii către Ministerul Finanţelor Publice pentru creditele acordate de către societăţi comerciale bancare (EXIMBANK – S.A., Banca Română de Dezvoltare – S.A., Demir Bank S.A., conform Ordonanţei Guvernului nr. 14/1995, şi BHF Bank, conform HCIGCCE nr. 9 din 26 octombrie 1992) şi pentru care acestea au executat scrisorile de garanţie. Se scutesc la plata obligaţiile societăţii reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi comisionul la fondul de risc. De asemenea dobânzile şi penalităţile aferente, datorate de societate, se scutesc de la plata. … (2) Veniturile rezultate în urma regularizării contabile ca urmare a scutirii totale de la plata a obligaţiilor datorate şi neachitate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor societăţii sunt neimpozabile. … (3) Pierderea reportata, acumulată de societate în exerciţiile financiare precedente, precum şi cea înregistrată de societate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor se recuperează din profitul obţinut din scutirea totală la plata a obligaţiilor restante ale societăţii. … (4) Profitul obţinut din scutirea la plata obligaţiilor bugetare restante, rămas după acoperirea pierderilor prevăzute la alin. (3), se utilizează ca sursa proprie de finanţare. … (5) La data scutirii de la plata a obligaţiilor restante către A.P.A.P.S. ale societăţii, se anulează la plata şi obligaţia A.P.A.P.S. către bugetul consolidat al statului privind încasarea creanţelor proprii, precum şi a creanţelor bugetare gestionate de către A.P.A.P.S., datorate şi neachitate de societate. … (6) Înlesnirile prevăzute la alin. (1) nu se acordă în situaţia în care nu se realizează transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat. … (7) În termen de 30 de zile de la data solicitării A.P.A.P.S., ministerele şi celelalte instituţii creditoare vor emite certificatele de obligaţii bugetare şi notificările prin care se atesta cuantumul sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plata. … +
Articolul 4Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba prin hotărâre înlesniri la plata obligaţiilor către bugetele locale după cum urmează:a) scutirea totală sau parţială de la plata a obligaţiilor bugetare restante la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, către bugetele locale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri, precum şi a celor reprezentând creanţele proprii şi a celor provenite din credite bugetare gestionate de autoritatea administraţiei publice locale. În cazul scutirii parţiale diferenţa rămasă va fi achitată eşalonat conform graficului aprobat de către autoritatea administraţiei publice locale; … b) scutirea totală sau parţială a dobânzilor şi a penalitatilor de orice fel aferente obligaţiilor restante prevăzute la lit. a), datorate şi neachitate de societate la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. … +
Articolul 5(1) Se aprobă stingerea prin conversia în acţiuni a debitelor societăţii comerciale către Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud – S.A., precum şi 5% din debitele societăţii către Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A., datorate şi neachitate de societate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat, cu respectarea următoarelor reguli: … a) totalul debitelor, inclusiv majorările de tarif, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată nerecuperate de către Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud – S.A. şi a penalitatilor de întârziere aferente acestor debite, vor face obiectul unor conversii în acţiuni la valoarea de 1.000 lei/acţiune; … b) 5% din debitele societăţii către Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A., cu excepţia taxei pe valoarea adăugată nerecuperate de către aceasta şi a penalitatilor de întârziere aferente întregului debit datorat şi neachitat de societate furnizorului de utilităţi până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor, vor face obiectul unor conversii în acţiuni la valoarea de 1.000 lei/acţiune; … c) taxa pe valoarea adăugată colectata, aferentă acestor debite şi nerecuperata de către Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica Transilvania Sud – S.A. şi Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A., se anulează la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe, elaborate în termen de 30 de zile de ministerele şi autorităţile implicate şi aprobate prin hotărâre a Guvernului; … d) taxa de dezvoltare reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic, cu modificările şi completările ulterioare, aferentă debitelor prevăzute la lit. a), se anulează la data conversiei în acţiuni a acestor debite; … e) se scutesc de la plata majorările de întârziere şi penalităţile de orice fel aferente debitelor prevăzute la lit. a), precum şi pentru întreaga suma datorată şi neachitata de societate către Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A., calculate până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor. … (2) Se mandatează reprezentanţii statului în organele de conducere ale Societăţii Comerciale Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud S.A. şi Societăţii Comerciale de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A. sa acţioneze pentru aprobarea conversiei în acţiuni la valoarea nominală de 1.000 lei pe acţiune a creanţelor prevăzute la alin. (1), la paritate cu valoarea nominală a creanţelor. … (3) Se mandatează reprezentanţii statului în cadrul organelor de conducere a societăţii sa acţioneze pentru: … a) majorarea capitalului social al societăţii prin conversia în acţiuni a tuturor creanţelor prevăzute la alin. (1) la valoarea nominală a acestora de 1.000 lei pe acţiune; … b) ridicarea dreptului de preferinta al celorlalţi acţionari la subscrierea de noi aporturi pentru menţinerea cotei de participare la capitalul social. … (4) În sensul art. 212 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conversia în acţiuni a creanţelor deţinute de Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud – S.A. şi Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale „Distrigaz Sud” – S.A. la societate reprezintă un motiv temeinic pentru ridicarea dreptului de preferinta al acţionarilor existenţi la subscrierea acţiunilor nou-emise. … (5) Acţiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la alin. (1) vor fi transferate, pe bază de protocol, A.P.A.P.S., în vederea vânzării acestora într-un pachet comun şi la acelaşi preţ pe acţiune cu vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de aceasta. … (6) Sumele rezultate în urma vânzării acţiunilor prevăzute la alin. (5) se distribuie de A.P.A.P.S. către Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica Transilvania Sud – S.A. şi Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" – S.A. proporţional cu valoarea creanţelor convertite în acţiuni, în termen de 30 de zile de la data încasării contravalorii acestora. … +
Articolul 6A.P.A.P.S. poate acorda împrumuturi societăţii, în condiţiile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 5 martie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru plata consumului de energie electrica şi gaze naturale aferente perioadei 1 iulie 2003 până la data transferului dreptului de proprietate, dar nu mai târziu de 30 septembrie 2003, precum şi pentru plata sumei de 41.165.156.690 lei datorate şi neachitate către Societatea Comercială de Distribuţie a Gazelor Naturale „Distrigaz Sud” – S.A., în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe, elaborate în termen de 30 de zile de ministerele şi autorităţile implicate şi aprobate prin hotărâre a Guvernului. +
Articolul 7Se prelungeşte perioada de supraveghere financiară a societăţii instituită în baza Legii nr. 137/2002 până la data transferului dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute de stat la societate. +
Articolul 8Prin derogare de la prevederile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulterioare, A.P.A.P.S. este mandatata sa notifice Consiliul Concurentei, în numele Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, Ministerului Sănătăţii, precum şi al celorlalte instituţii furnizoare de ajutor de stat, ajutoarele de stat acordate de aceste instituţii, într-un singur formular de notificare.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:────────────────Preşedintele Autorităţiipentru Privatizareşi Administrarea Participatiilor Statului,Ovidiu Tiberiu Musetescup. Ministrul economiei şi comerţului,Mihai Berinde,secretar de statMinistrul muncii,solidarităţii sociale şi familiei,Elena Dumitrup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 29 iulie 2003.Nr. 53.────────────────