privind modificarea unor taxe pentru folosirea drumurilor publice şi pentru unele prestări de servicii în porturi şi aeroporturi(actualizată până la data de 8 aprilie 1998*)
–––-In temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţia României şi al art. 1 lit. a) din Legea nr. 72/1994 privind abilitarea Guvernului de emite ordonanţe,Guvernul României emite următoarea ordonanţa: +
Articolul 1Taxele pentru prestaţiile şi serviciile efectuate de capitaniile de port din România la navele sub pavilion romanesc şi străin sînt cele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta ordonanţa. +
Articolul 2Taxa pentru eliberarea autorizaţiilor de transport cu autovehicule în trafic internaţional de mărfuri este prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta ordonanţa.Plătitori ai taxei sînt agenţii economici cu sediul în România care efectuează transporturi în traficul internaţional de mărfuri. +
Articolul 3Sumele încasate potrivit prevederilor art. 1 şi 2 constituie venituri la bugetul de stat. +
Articolul 4Veniturile realizate din serviciile prestate de regiile autonome ale aeroporturilor şi Administraţia Naţionala a Drumurilor din România se determina pe baza de tarife stabilite potrivit legii. Încasările obţinute din aplicarea tarifelor rămîn în întregime la dispoziţia acestora, cu diminuarea corespunzătoare a transferurilor care se acorda de la bugetul de stat. +
Articolul 5Anexele nr. 6 şi 6 A la Legea nr. 45/1992 privind stabilirea nivelului unor taxe în sume fixe datorate statului, în lei, de persoanele fizice şi juridice şi introducerea plăţii taxei asupra mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică şi a mijloacelor de transport pe apa, deţinute de regiile autonome, societăţile comerciale şi de ceilalţi agenţi economici organizati ca persoane juridice, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abroga.PRIM – MINISTRUNICOLAE VACAROIUContrasemnează:––––––-Ministru de stat, ministrul finanţelor,Florin GeorgescuMinistrul transporturilor,Aurel Novac +
Anexa 1T A X Epentru prestaţiile şi serviciile efectuate de capitaniile de port din România la navele sub pavilion romanesc şi străin în porturi––––––––––––––––––––––––––- Nr. Taxacrt. Denumirea prestaţiei sau a serviciului U.M. –––––––––- lei/U.M. $/U.M.––––––––––––––––––––––––––- 0 1 2 3 4––––––––––––––––––––––––––- 1. Sigilarea actelor de bord (jurnale de bord, de masina, radiotelegrafice, de înregistrare a hidrocarburilor etc.) 100 file 5.000 3 2. Înmatriculări şi transfer de proprietate nave : nave de categoria I – nave maritime, platforme de foraj maritim şi instalaţii maritime : – pînă la 500 TDW nava 100.000 – – între 501-5.000 TDW nava 150.000 – – între 5.001-15.000 TDW nava 200.000 – – între 15.001 – 30.000 TDW nava 300.000 – – între 30.001 – 50.000 TDW nava 400.000 – – peste 50.000 TDW nava 500.000 – – nave fluviale cu propulsie : – pînă la 500 C.P. nava 100.000 – – între 501-1.000 C.P. nava 150.000 – – peste 1.000 C.P. nava 250.000 – – nave fluviale fără propulsie : – pînă la 500 T.M. nava 100.000 – – între 501-1.000 T.M. nava 150.000 – – peste 1.000 T.M. nava 250.000 – – nave cu vele şi motor nava 100.000 – nave de categoria a II-a, maritime şi fluviale – cu propulsie C.P. 500/C.P. – – fără propulsie T.D. 1.000/T.D. – – instalaţii plutitoare T.D. 1.000/T.D. – – ambarcaţiuni mici ambarcatiune 10.000+200/C.P. – 3. Modificări, altele decît schimbareade proprietate în certificatele denaţionalitate, atestate de bord/alte certificate : nave categoria I – nave maritime, platforme de forajmaritim, instalaţii plutitoare maritime,nave fluviale cu propulsie, nave fluvialefără propulsie, instalaţii plutitoare nava 100.000 – – nave cu vele şi motor nava 50.000 – nave categoria a II-a – nave maritime fluviale : – cu propulsie C.P. 160/C.P. – – fără propulsie T.D. 160/T.D. – – instalaţii plutitoare T.D. 160/T.D. – – ambarcaţiuni mici ambarcatiune 1.600 + 80/C.P. – 4. Autorizare de schimbare de motor: – la nave de categoria I nava 50.000 30 – la nave de categoria a II-a nava 20.000 15sau instalare motor la ambarcaţiuni mici nava 5.000 3 5. Autorizare de modificare a construcţiei navei : – la nave de categoria I nava 50.000 30 – la nave de categoria a II-a nava 20.000 15 – la ambarcaţiuni mici nava 5.000 3 6. Eliberarea şi prelungirea permiselorprovizorii : – eliberarea de permise provizorii lanave de categoria I nava 160.000 100 – eliberarea de permise provizorii lanave de categoria a II-a nava 32.000 20 7. Eliberare rol de echipaj nava 10.000 – 8. Eliberare duplicate şi preschimbare de: – certificate de naţionalitate buc 100.000 – – atestate de bord ate buc 100.000 – – carnete de marinar buc 10.000 – – carnete de ambarcaţiuni buc 5.000 – – legitimatii pentru membri de familie buc 5.000 – – rol de echipaj buc 5.000 – 9. Eliberare copii de pe evidentelecăpităniei de port : – registru înmatriculări nave decategoria I pag./doc 160.000 100 – registru evidenta nave decategoria a II-a pag./doc. 16.000 10 – foaie matricola marinari simembri de familie pag./doc. 16.000 10 – alte copii de pe înscrisuri pag./doc. 16.000 10 – copii de pe evidente şi altedocumente pag./doc. 100.000 60 10. Scoaterea din evidenta a navelor nave de categoria I – pierderea naţionalităţii romane : – nave pînă la 500 TDW nava 100.000 – – nave între 501-5.000 TDW nava 150.000 – – nave între 5.001 – 15.000 TDW nava 200.000 – – nave între 15.001 – 30.000 TDW nava 300.000 – – nave între 30.001 – 50.000 TDW nava 400.000 – – nave peste 50.000 TDW nava 500.000 – – nave fluviale cu propulsie : – nave pînă la 500 C.P. nava 100.000 – – nave între 501 – 1.000 C.P. nava 150.000 – – nave peste 1.000 C.P. nava 250.000 – – nave fluviale fără propulsie : – pînă la 500 T.M. nava 100.000 – – între 501 – 1.000 T.M. nava 150.000 – – peste 1.000 T.M. nava 250.000 – – alte cauze nava 20.000 – nave de categoria a II-a – pierderea naţionalităţii romane : – nave maritime şi fluviale cu propulsie C.P. 500 – – instalaţii plutitoare T.D. 1.000 – – alte cauze nava 5.000 – ambarcaţiuni mici – pierderea naţionalităţii romane ambarcatiune 2.500 – – alte cauze ambarcatiune 1.000 – 11. Autorizari : – amenajare şi funcţionare plaje,stranduri şi alte asemenea autorizaţie 100.000 60 – supravegherea concursuri nautice zi 100.000 60 12. Insotirea transporturilor şi supra-vegherea lucrărilor speciale pe apa cumijloacele de transport ale căpitănieide port ora 80.000 50 13. Mutaţii personal navigant şi membride familie (imbarcari/debarcari) operaţiune 1.000 – 14. Înmatriculări personal navigant,eliberări carnete de marinar, carnete deambarcaţiuni şi legitimatii pentru membride familie operaţiune 20.000 – 15. Eliberări brevete şi certificate decapacitate pentru marinarii romani operaţiune 20.000 – 16. Prelungirea valabilităţii carnete-lor de marinar şi al legitimatiilormembrilor de familie operaţiune 5.000 – 17. Reconfirmare brevete şi certificatede capacitate operaţiune 10.000 – 18. Încuviinţarea expertizei tehnice 10% 10% dinverificarea şi vizarea rapoartelor de din valoarea valoareaexpertiza prin birourile judeţene de expertizei expertizeiexpertiza 19. Vizarea notelor de protest, a pro-testelor de mare, a rapoartelor de avariifără declaraţii (original) document 40.000 25 – o copie document 10.000 6 20. Acordare de vize pe procese-verbaleîncheiate între terţi privind diverseoperaţiuni în port document 40.000 25 21. Eliberarea de copii de pe actele deconstatare în caz de avarii, care nu facobiectul unui dosar de cercetare penală document 40.000 25 22. Verificarea tehnica anuala a navelorde categoria a II-a : – cu propulsie (maritime şi fluviale) nava 8.000 + 400/C.P. 5+0,25/C.P – ambarcaţiuni mici (cu motor cu vele,sportive, barci pneumatice şi cu motor) nava 2.000 + 200/C.P. 1+0,1/C.P. – instalaţii plutitoare (platforme peflotori, debarcadere etc.) nava 20.000 12 23. Supravegherea operaţiunilor deîncărcare-descărcare a navei : – mărfuri vrac 100 t marfa 250 0,15 – mărfuri generale 100 t marfa 250 0,15 – mărfuri perisabile 100 t marfa 250 0,15 – mărfuri periculoase 100 t marfa 250 0,15 24. Supravegherea pentru produsepetroliere încărcate/descărcate in/dinnave, prin staţiile de pompare : – de la nava la nava – în port 100 t marfa 250 0,15 – în afară portului 100 t marfa 250 0,15 – prin alte mijloace autorizate 100 t marfa 250 0,15 – autorizari încărcări/descărcări produse petroliere şi mărfuri periculoase, în alte locuri decît cele special amenajate nava 500.000 300 25. Supravegherea operaţiunilor deandocare şi lansare la apa a navelor : – nave maritime nava 200.000 125 – nave fluviale cu propulsie nava 150.000 100 – nave fluviale fără propulsie nava 100.000 60 26. Controlul liniilor de încărcare, lacererea persoanelor fizice, juridice saula sesizarea unei autorităţi nava 200.000 120 27. Determinarea cantităţii de marfa lanave, la cerere : – nave pînă la 10.000 mc nava 250.000 15 – nave peste 10.000 mc nava 350.000 30 – nave fluviale indiferent de capacitate nava 32.000 20 28. Constatarea stării mărfurilor, lacerere 100 kg marfa 1.000 0,60 29. Constatarea avariilor de marfa tona marfa 1.600 1 30. Constatarea stării ambalajelor, la cerere 100 kg marfa 250 0,15 ambalata 31. Clasificarea mărfurilor pe partizi,la cerere partida 25.000 15 32. Emiterea legitimaţiei de acces la bordul navei document/trim. 10.000 6 33. Constatarea stării de curăţenie a magaziilor, după descărcare sau spalare, la cerere 100 mp 2.500 1,5 34. Eliberare documente informationale, la cerere : – privitoare la miscari, staţionari nave document 160.000 100 – privitoare la zona de navigaţie si condiţii hidrometeorologice document 160.000 100 35. Autorizaţii construcţii nave : – categoria I nava 320.000 200 – categoria a II-a nava 80.000 50 – ambarcaţiuni mici nava 8.000 5 36. Eliberarea autorizaţiilor de reparaţii nave : – categoria I nava 160.000 100 – categoria a II-a nava 40.000 25 – ambarcaţiuni mici nava 8.000 5 37. Probe motor principal la cheu în dane aprobate, la cerere nava 20.000 – 38. Supraveghere şi dirijare nava în zona maritima costiera, rada, pasa de intrare pînă la acostarea navei la dana dana, manevre portuare : – nave cargo : – nave pînă la 10.000 TDW manevra 50.000 30 – între 10.001 – 50.000 TDW manevra 100.000 60 – peste 50.000 TDW manevra 150.000 90 – nave petroliere manevra 200.000 125 – nave de pasageri manevra 100.000 60 – convoaie fluviale manevra 100.000 60 39. Supravegherea navelor ancorate in raza interioară şi în zona de ancoraj cheu fluvial din Portul Constanta : – nave maritime, platforme de foraj maritim şi instalaţii plutitoare maritime : – pînă la 500 TDW nava/zi 1.000 0,60 – între 501 – 5.000 TDW nava/zi 2.000 1,25 – între 5.001 – 15.001 TDW nava/zi 3.000 1,85 – între 15.001 – 30.000 TDW nava/zi 5.000 3,00 – peste 30.000 TDW nava/zi 10.000 6,00 – nave fluviale cu propulsie : – pînă la 500 C.P. nava/zi 1.000 0,60 – între 501 – 1.000 C.P. nava/zi 2.000 1,25 – peste 1.000 C.P. nava/zi 3.000 1,85 – nave fluviale fără propulsie : – pînă la 500 T.M. nava/zi 1.000 0,60 – între 501 – 1.000 T.M. nava/zi 2.000 1,25 – peste 1.000 T.M. nava/zi 5.000 3,00 40. Întocmirea formalităţilor de capitanie la nave maritime : – pînă la 500 TDW nava 50.000 30 – între 501 – 1.000 TDW nava 75.000 50 – între 1.001 – 3.000 TDW nava 100.000 60 – între 3.001 – 5.000 TDW nava 150.000 100 – între 5.001 – 10.000 TDW nava 200.000 125 – între 10.001 – 15.000 TDW nava 250.000 160 – peste 15.000 TDW nava 350.000 220 41. Asistenta tehnica pentru diferite prestaţii nespecificate 42. Solicitare reţinere nava solicitare 32.000 20 43. Întocmirea formalităţilor de capetanie la nave fluviale : – nave fluviale cu propulsie 100 C.P. 300 0,20 – nave fluviale fără propulsie 100 T.M. 250 0,15 – nave fluviale de pasageri pasager – 1 şi minim pe nava nava – 50––––––––––––––––––––––––––-NOTA:1. Taxele de la pct. 38 se percep după cum urmează:– pentru supraveghere şi dirijare, o singura data la sosirea navei şi o singura data la plecarea navei din port;– pe timpul staţionării în port, pentru fiecare manevra în parte.2. Taxele de la pct. 40 şi 43 se aplica pentru formalităţile de sosire şi de plecare a navei în şi din port.3. Pentru operaţiunile efectuate de organele căpităniei de port după orele de program (8,00-16,00), taxele se majorează cu 50%, iar în zilele de sîmbăta, duminica şi sarbatori legale se majorează cu 100%.4. In cazul în care la taxele de la pct. 23, 24, 28, 30, 33, 39 şi 43 apar fracţiuni de unităţi de măsura, taxele se calculează proporţional cu aceste fracţiuni.5. Taxele din aceasta anexa includ şi costul imprimatelor.6. Pentru navele care efectuează transport de pasageri prin punctele de frontiera pe sectorul romano-bulgar şi romano-iugoslav al Dunării, valoarea taxei prevăzute la pct. 43 – Întocmirea formalităţilor de capitanie la nave fluviale – este de 10 dolari S.U.A. pe zi/nava, inclusiv zilele de sâmbăta, duminica şi sărbătorile legale.––––Pct. 6 de la Nota de subsol din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 74 din 7 aprilie 1998, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 8 aprilie 1998. +
Anexa 2T A X Apentru autorizaţiile de transport ce se eliberează agenţilor economici cu sediul în România care efectuează transporturi internaţionale de mărfuri cu autovehicule–––––––––––––––––––––––––– Denumirea serviciului Taxa (lei/autorizaţie)–––––––––––––––––––––––––– Eliberarea autorizaţiei de transport internaţional 5.000––––––––––––––––––––––––––––-