privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice**)(actualizată până la data de 9 decembrie 2005*)
–––––*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 22 iulie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 9 decembrie 2005, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005.**) Titlul ordonanţei a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005.În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. IV.9 din Legea nr. 209/2005 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Capitolul IDispoziţii generale––––-Art. 1 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 1^1Prezenta ordonanţă stabileşte cadrul legal al funcţionării şi recunoaşterii grupurilor şi organizaţiilor de producători, care au ca scop comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice ale membrilor.––––-Art. 1^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 1^2(1) În conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe, pot fi recunoscute ca grupuri de producători persoanele juridice constituite din producători agricoli şi silvici dacă îndeplinesc şi respectă condiţiile de recunoaştere prevăzute de prezenta ordonanţă. … (2) Pot fi recunoscute ca grupuri de producători sau ca organizaţii de producători următoarele forme juridice: … a) societăţi comerciale, conform Legii nr. 31/1990 … , republicată, cu modificările ulterioare;b) societăţi agricole şi alte forme de asociere în agricultură, conform Legii nr. 36/1991 … ;c) asociaţii şi fundaţii, conform Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 … cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005;d) cooperative agricole, conform Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004 … ;e) orice altă formă juridică de asociere, conform legislaţiei în vigoare. … ––––-Art. 1^2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 1^3Pentru a beneficia de avantaje financiare în cadrul organizării comune de piaţă după integrarea României în Uniunea Europeană, persoanele juridice menţionate la art. 1^2 alin. (2) care activează în sectorul fructe şi legume şi au ca scop comercializarea în comun a producţiei membrilor vor fi recunoscute ca organizaţii de producători sau ca grupuri de producători recunoscute preliminar, conform criteriilor stabilite în normele de aplicare a prezentei ordonanţe.––––-Art. 1^3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) producător – persoană fizică sau juridică ce îşi valorifică producţia proprie în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe; … b) grup de producători – orice persoană juridică recunoscută de către autoritatea competentă a statului în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe; … c) organizaţie de producători – orice persoană juridică prevăzută la art. 1^2 alin. (2), care activează în domeniul fructelor şi legumelor, este constituită exclusiv din producători agricoli, are ca scop comercializarea producţiei membrilor şi îndeplineşte condiţiile de recunoaştere; … d) grup de producători recunoscut preliminar – orice persoană juridică prevăzută la art. 1^2 alin. (2), care activează în domeniul fructelor şi legumelor, este constituită exclusiv din producători agricoli şi are ca scop comercializarea producţiei membrilor, dar care nu îndeplineşte condiţiile de recunoaştere ca organizaţie de producători; … e) recunoaştere – drept dobândit de către persoanele juridice prevăzute la art. 1^2 alin. (2), care îndeplinesc condiţiile de recunoaştere prevăzute de prezenta ordonanţă ca grup de producători sau ca organizaţie de producători; … f) recunoaştere preliminară – drept dobândit de către persoanele juridice prevăzute la art. 1^2 alin. (2), care nu îndeplinesc condiţiile de recunoaştere ca organizaţie de producători, au aprobat un plan de recunoaştere şi beneficiază de o perioadă de tranziţie; … g) valoarea producţiei comercializate – valoarea fără TVA a producţiei realizate de membrii grupului sau ai organizaţiei de producători şi valorificate prin intermediul acestora. … ––––-Art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005.––––-Art. 3 a fost abrogat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 3^1În condiţiile prezentei ordonanţe autoritatea competentă a statului este Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.––––-Art. 3^1 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Capitolul IIRecunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători––––-Titlul Cap. II a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 4Persoanele juridice prevăzute la art. 1^2 alin. (2) pot să solicite de la autoritatea competentă a statului recunoaşterea sau recunoaşterea preliminară, după caz.––––-Art. 4 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 5Grupurile şi organizaţiile de producători, precum şi grupurile de producători recunoscute preliminar funcţionează şi pot fi recunoscute pentru una sau mai multe grupe de produse, care se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.––––-Art. 5 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 6(1) Principalele criterii de recunoaştere a grupului de producători sunt: … a) să se înfiinţeze la iniţiativa producătorilor agricoli şi silvici; … b) să îndeplinească condiţiile minime de recunoaştere privind numărul de membri şi valoarea producţiei comercializate în comun, conform normelor de aplicare a prezentei ordonanţe; … c) să se prevadă în actul constitutiv sau în statut următoarele obligaţii ale membrilor: … 1. să aplice deciziile adoptate de grupul de producători cu privire la raportarea producţiei, tehnicile de producţie şi protecţia mediului înconjurător;2. să comercializeze cel puţin 75% din producţia proprie prin intermediul grupului de producători;3. să facă parte dintr-un singur grup de producători pentru aceeaşi grupă de produse;4. să pună la dispoziţie informaţiile solicitate de grupul de producători referitoare la suprafeţele destinate producţiei, tipul de cultură, cantităţile recoltate şi vânzările directe, în vederea întocmirii statisticilor;5. să plătească contribuţiile financiare prevăzute în actul constitutiv pentru înfiinţarea şi funcţionarea grupului de producători;d) să se prevadă în actul constitutiv sau în statut dispoziţii privind: … 1. proceduri de promovare, adoptare şi modificare a deciziilor grupului de producători;2. reglementări care să permită producătorilor membri să verifice grupul şi deciziile adoptate de acesta;3. penalităţi pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin conform actului constitutiv, în special pentru neplata contribuţiilor financiare sau pentru nerespectarea deciziilor adunării generale;4. reguli de admitere a noilor membri, respectiv durata minimă a calităţii de membru, care nu poate fi mai mică de un an;5. reguli de excludere şi retragere a membrilor din grupul de producători;6. măsuri contabile şi bugetare necesare pentru funcţionarea grupului de producători;e) să dispună de organe de conducere şi de mijloace tehnice care să îi permită să asigure managementul comercial şi bugetar pentru funcţionarea grupului de producători. … (2) Criteriile de recunoaştere a organizaţiilor de producători, precum şi criteriile de recunoaştere preliminară a grupurilor de producători vor fi prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe. … (3) Perioada minimă de funcţionare a grupurilor şi organizaţiilor de producători, precum şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar, în condiţiile prezentei ordonanţe, nu poate fi mai mică de un an. … ––––-Art. 6 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Capitolul IIIAvizul de recunoaştere/recunoaştere preliminară sau de retragere––––-Titlul Cap. III a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 7Avizul de recunoaştere/recunoaştere preliminară se solicită de către persoanele juridice prevăzute la art. 1^2 alin. (2) în condiţiile stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.––––-Art. 7 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 8(1) Autoritatea competentă a statului: … a) ia decizia de acordare a recunoaşterii/recunoaşterii preliminare în termen de 90 de zile de la data depunerii cererii însoţite de toate documentele necesare; … b) face verificări la intervale regulate pentru a stabili dacă sunt respectaţi termenii şi condiţiile de recunoaştere/recunoaştere preliminară, iar în caz de nerespectare aplică penalităţi şi decide, dacă este cazul, retragerea recunoaşterii/recunoaşterii preliminare. … (2) Respingerea cererii de recunoaştere/recunoaştere preliminară se comunică solicitantului în scris, motivat, în termen de 90 de zile. … (3) Avizul de recunoaştere se înregistrează într-un registru special deschis de către autoritatea competentă a statului. … ––––-Art. 8 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 9Responsabilitatea verificării îndeplinirii criteriilor şi condiţiilor de recunoaştere/recunoaştere preliminară, precum şi a modului de utilizare a sprijinului financiar revine autorităţii competente a statului, care eliberează avizul de recunoaştere/recunoaştere preliminară.––––-Art. 9 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 10Modelul avizului de recunoaştere/ recunoaştere preliminară şi cel al deciziei de retragere a recunoaşterii/recunoaşterii preliminare se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe.––––-Art. 10 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 11Avizul de recunoaştere/recunoaştere preliminară poate fi retras de către autoritatea emitentă printr-o decizie de retragere a recunoaşterii/recunoaşterii preliminare, în cazul în care:a) nu mai sunt îndeplinite criteriile de recunoaştere/ recunoaştere preliminară; … b) avizul de recunoaştere/recunoaştere preliminară a fost obţinut prin prezentarea de date neconforme realităţii; … c) nu sunt respectate obligaţiile cuprinse în actul constitutiv, faţă de membrii grupurilor de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi faţă de cei ai organizaţiilor de producători. … ––––-Art. 11 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Capitolul IVObiectul de activitate şi funcţionare +
Articolul 12Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători funcţionează pe baza statutului propriu aprobat de adunarea generală.––––-Art. 12 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 13Scopul activităţii grupurilor şi organizaţiilor de producători, precum şi a grupurilor de producători recunoscute preliminar este comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice ale membrilor, urmărind realizarea următoarelor obiective:a) planificarea şi modificarea producţiei conform cererii pieţei, în special conform condiţiilor de calitate şi cantitate; … b) promovarea concentrării ofertei şi plasarea pe piaţă a produselor obţinute de membrii săi; … c) reducerea costurilor de producţie şi stabilizarea preţurilor la producător; … d) promovarea utilizării practicilor de cultivare, a tehnicilor de producţie şi gestiune a deşeurilor care să nu dăuneze mediului înconjurător, în special pentru protecţia calităţii apelor, a solului şi a peisajului natural, precum şi menţinerea şi/sau promovarea biodiversităţii. … ––––-Art. 13 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 14(1) Calitatea de membru al unui grup de producători recunoscut sau recunoscut preliminar ori al unei organizaţii de producători poate fi dobândită de către orice producător agricol şi silvic care deţine legal o bază de producţie, îşi declară în scris intenţia de a comercializa producţia agricolă ori silvică proprie în cadrul grupului sau al organizaţiei de producători şi plăteşte cotizaţia, în conformitate cu statutul. … (2) Producătorii care au dobândit calitatea de membru se pot retrage, renunţând la această calitate, cu respectarea unui termen de preaviz a cărui durată este stabilită prin statut. … ––––-Art. 14 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005.––––-Art. 15 a fost abrogat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 16Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători pot fuziona în cadrul aceleiaşi grupe de produse ori se pot diviza, păstrându-şi recunoaşterea/ recunoaşterea preliminară, cu respectarea dimensiunilor şi criteriilor stabilite pentru produsul sau grupa respectivă de produse.––––-Art. 16 a fost modificat de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Capitolul VAvantaje financiare +
Articolul 17(1) Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători recunoscute pot beneficia de sprijin financiar de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, şi pot solicita acordarea acestuia în numele membrilor lor, cu acordul adunării generale. … (2) Destinaţia, modul şi condiţiile de acordare a sprijinului financiar se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. … (3) Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători recunoscute pot beneficia de credite de investiţii acordate de la bugetul de stat în cadrul unor programe de finanţare, inclusiv pentru accesarea programului SAPARD, cu respectarea condiţiilor de accesare impuse de aceste programe. … (4) Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, producătorii agricoli şi silvici organizaţi în grupuri şi organizaţii de producători pot beneficia de sprijin financiar oferit prin măsuri de dezvoltare rurală. … (5) După aderarea României la Uniunea Europeană, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători recunoscute vor putea beneficia de avantaje financiare oferite numai în cadrul organizării comune a pieţei fructelor şi legumelor. … (6) La accesarea programelor de finanţare pentru investiţii, grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători recunoscute pot beneficia de cumularea plafoanelor maxime aferente fiecărui membru, astfel: … a) integral, dacă are până la 10 membri; … b) 70% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 10 şi 20 de membri; … c) 50% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are între 20 şi 50 de membri; … d) 25% din fondul aferent numărului total de membri, dacă are peste 50 de membri. … (7) Grupurile şi organizaţiile de producători care au beneficiat de sprijin financiar de la bugetul de stat şi au utilizat acest sprijin în alt scop decât cel pentru care le-a fost acordat sunt obligate să restituie integral acest sprijin, inclusiv dobânzile aferente. … ––––-Art. 17 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Articolul 18Grupurile de producători recunoscute sau recunoscute preliminar, precum şi organizaţiile de producători recunoscute nu pot beneficia de dublă finanţare publică pentru aceeaşi activitate.––––-Art. 18 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 338 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.098 din 6 decembrie 2005. +
Capitolul VIDispoziţii finale +
Articolul 19Normele de aplicare a prezentei ordonanţe se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. +
Articolul 20Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Legea nr. 277/2004 privind constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, silvice şi piscicole, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 30 iunie 2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare. +
Articolul 21Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 14 iulie 2005.Nr. 37.–-