privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate(actualizată până la data de 30 decembrie 2006*)
–––––-*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 692 din 14 august 2006. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006.Având în vedere necesitatea eficientizării sistemului centralizat de producere şi distribuţie a energiei termice din perspectiva aderării României la Uniunea Europeană şi a integrării pieţei naţionale de energie în piaţa europeană, având ca obiectiv final reducerea consumului de resurse energetice primare pentru producerea energiei electrice şi termice în condiţiile asigurării creşterii calităţii serviciului de termoficare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. VII.9 din Legea nr. 288/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. +
Articolul 1Prin prezenta ordonanţă se instituie preţurile locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, în scopul încălzirii locuinţelor şi al preparării apei calde menajere. +
Articolul 2(1) Preţurile locale de referinţă pentru fiecare localitate sunt stabilite de autorităţile de reglementare competente, cu avizul ministerelor implicate. … (2) Pentru localităţile în care preţul de furnizare pentru energia termică livrată populaţiei prin sisteme centralizate este mai mic decât 107,5 lei/Gcal, inclusiv TVA, nu se instituie preţuri locale de referinţă. … +
Articolul 3(1) Preţurile locale ale energiei termice facturate populaţiei se aprobă de autorităţile administraţiei publice locale implicate. … (2) Autorităţile administraţiei publice locale implicate pot aproba preţuri locale mai mici sau mai mari decât cele prevăzute la art. 2 alin. (1), majorând sau diminuând astfel subvenţiile proprii necesare, după caz. … ––––Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006.––––Alin. (3) al art. 3 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006.(4) După introducerea preţurilor locale de referinţă, compensarea eventualelor creşteri ale valorii facturilor la energia termică livrată populaţiei se va realiza prin modificarea corespunzătoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a celorlalte acte normative care reglementează acordarea de ajutoare pentru familiile şi persoanele singure cu venituri reduse, care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat. … (5) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe în localităţile în care nu este stabilit un preţ local de facturare a energiei termice, facturarea se face la preţul de 107,5 lei/Gcal până la data stabilirii preţului local de către autoritatea administraţiei publice locale. Termenul de aprobare a noului preţ de facturare nu poate depăşi 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. … +
Articolul 4(1) În vederea compensării creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei prin sisteme centralizate, pe perioada derulării programului "Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă", aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, se acordă furnizorilor de energie termică sume din bugetele locale. Aceste sume se transferă bugetelor locale de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor. … (2) Valoarea sumelor de la bugetul de stat prevăzute la alin. (1) va fi de maximum 45% din costurile determinate conform reglementărilor în vigoare pentru combustibilul propriu folosit pentru producerea energiei termice destinate populaţiei. … (3) Autorităţile de reglementare competente vor elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe metodologiile de determinare a sumelor necesare prevăzute la alin. (1). Pe baza acestor metodologii, autorităţile de reglementare competente vor stabili anual sumele necesare potrivit prevederilor alin. (1). … (4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat, potrivit alin. (1), dar nu mai puţin de 10% din valoarea costurilor totale. … (5) Pentru menţinerea unor preţuri suportabile la energia termică livrată populaţiei, energia electrică produsă în cogenerare va fi preluată cu prioritate în regim reglementat. … +
Articolul 5(1) Sumele acordate de la bugetul de stat prevăzute la art. 4 alin. (1), precum şi sumele prevăzute în bugetele locale potrivit art. 4 alin. (4) se pot acorda în avans de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale, furnizorilor de energie termică pentru populaţie în vederea constituirii stocurilor de cărbune, păcură şi de combustibil lichid uşor pentru sezonul rece, inclusiv pentru cheltuielile de transport aferente constituirii acestor stocuri. … (2) Valoarea deconturilor justificative pentru alocarea efectivă a sumelor acordate în avans pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei se va deduce lunar din avansurile acordate potrivit alin. (1). … (3) Regularizarea definitivă a avansurilor acordate potrivit prevederilor alin. (1), pe baza deconturilor justificative pe luna decembrie a anului curent, se va face până la data de 15 ianuarie a anului următor, respectiv 15 aprilie, pentru avansurile acordate pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie a fiecărui an. … +
Articolul 5^1Sumele acordate furnizorilor de energie termică prevăzute la art. 4 alin. (1), inclusiv sumele acordate în avans conform prevederilor art. 5 alin. (1), vor fi virate de către autorităţile administraţiei publice locale furnizorilor de energie termică în termen de 15 zile de la prezentarea deconturilor justificative, în conturi de tip ESCROW, deschise la bănci de către producătorii de energie termică.––––Art. 5^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006. +
Articolul 6Autorităţile administraţiei publice locale implicate vor emite acte administrative prin care să se prevadă pentru fiecare operator economic al serviciilor de producere, transport, furnizare şi distribuţie a energiei termice:a) natura şi întinderea obligaţiilor prestării serviciului public; … b) operatorul economic şi teritoriul implicat; … c) natura drepturilor speciale sau exclusive acordate operatorului economic în cauză; … d) parametrii pentru calcularea compensaţiilor, precum şi a unui profit rezonabil pentru operatorii economici care prestează serviciul public; … e) modalităţile de recuperare a supracompensărilor şi de intervenţie a autorităţii în cazul subcompensărilor. … ––––Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006. +
Articolul 7Parametrii pe baza cărora este calculată compensarea pentru serviciul public vor fi stabiliţi prin act administrativ, într-o manieră obiectivă şi transparentă. Totodată, aceştia trebuie să fie identici pentru toţi operatorii economici care îndeplinesc aceleaşi obligaţii de serviciu public.––––Art. 7 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006. +
Articolul 8Sumele acordate din bugetele locale sunt folosite numai pentru compensarea costurilor legate de serviciile de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice destinate populaţiei. Compensarea nu trebuie să depăşească suma necesară acoperirii totale sau parţiale a costurilor înregistrate cu prestarea obligaţiilor serviciului de interes economic general, luându-se în considerare veniturile relevante, precum şi un profit rezonabil. +
Articolul 9(1) Schema de ajutor de stat conţinută de prezenta ordonanţă este notificată Consiliului Concurenţei de Ministerul Administraţiei şi Internelor, conform reglementărilor în vigoare în domeniul ajutorului de stat, iar acordarea alocărilor individuale se face efectiv numai după autorizarea schemei de către Consiliul Concurenţei. … ––––Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 483 din 19 decembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.028 din 27 decembrie 2006.(2) În cazul actelor administrative emise şi al contractelor administrative încheiate fără respectarea obligaţiei prevăzute la alin. (1), Consiliul Concurenţei va solicita instanţelor de judecată competente anularea actului administrativ prin care s-a acordat ajutorul ilegal şi, pe cale de consecinţă, recuperarea, rambursarea sau suspendarea plăţii oricărui ajutor ilegal. … +
Articolul 10La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se abrogă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/1999 privind instituirea preţului naţional de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, precum şi pentru acordarea de ajutoare băneşti pentru categoriile defavorizate ale populaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 29 octombrie 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 328/2002, cu modificările ulterioare, precum şi art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2001 privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi a gazelor naturale pentru populaţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 28 septembrie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare. +
Articolul 11Prezenta ordonanţă intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia art. 4 alin. (1), care intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––p. Ministrul economiei şi comerţului,Eugen Ţapu-Nazare,secretar de statp. Ministrul administraţiei şi internelor,Anghel Andreescu,secretar de statŞeful Cancelariei Primului-Ministru,Aleodor Marian Frâncup. Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Mihai Constantin Şeitan,secretar de statP. Ministrul integrării europene,Adrian Ciocănea,secretar de statp. Ministrul finanţelor publice,Doina-Elena Dascălu,secretar de statBucureşti, 2 august 2006.Nr. 36.–––-